Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 982/2015. Tribunalul GORJ

Tribunalul GORJ - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Decizia nr. 982/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 9682/318/2014

Dosar nr._

Cod operator 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Decizie nr. 982/2015

Ședința publică din 8 aprilie 2015

Completul compus din:

Președinte: C. B.

Judecător: C. C.

Grefier: E. D. M.

Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. împotriva sentinței civile nr.5331 din data de 18.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent I. I., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul petent, lipsă fiind apelantul intimat.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat.

În conformitate cu dispozițiile art.95 alin.2 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, repartizarea apelului de față a fost efectuată în sistem informatic prin programul ECRIS, astfel că a fost înregistrat la data de 30.10.2014 și repartizat completului C. A03 cu termen recomandat la 20.04.2015. Prin rezoluția privind modificarea datei recomandate prevăzută de sistemul Ecris, s-a dispus din oficiu modificarea datei recomandate de la data de 20.04.2015 la data de 21.01.2015 raportat la dispozițiile Hotărârii Plenului CSM nr.714/2013 și nr.718/2014 coroborat cu Hotărârea Colegiului de Conducere a Tribunalului G. nr.18/2014.

În raport de dispozițiile art.470 NCPC, s-a dispus comunicarea cererii de apel către intimatul petent I. I., căruia i s-a pus în vedere să depună întâmpinare, raportat la dispozițiile art.XV alin.3 din Legea nr.2/2013, în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de apel.

Intimatul petent a depus la dosar întâmpinare, fiind comunicată apelantului intimat, prin rezoluția din data de 04.02.2015 și luând la cunoștință de aceasta la data de 09.02.2015, în consecință, prin rezoluția din data de 23.02.2015 a fost stabilit de către președintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 08.04.2015, pentru când părțile au fost legal citate.

În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.

Instanța constată că dispozițiile art.366-388 NCPC nu sunt compatibile cu raportul juridic administrativ contravențional dedus judecății, raportat și la decizia nr.266/2014 a Curții Constituționale, pronunțată în ședința publică din 7 mai 2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.2 alin.1 și 1² din legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale.

În condițiile art.244 alin.1 și 2 NCPC coroborat cu art.34 alin.2 din OG nr.2/2001 se are în vedere faptul că dispozițiile art.242 și 411 NCPC nu se aplică în domeniul raportului administrativ contravențional de față, fostele art.236¹ și 405 introduse prin legea nr.76/2012 la momentul publicării în MO nr.545 din 3 august 2012.

Intimatul petent precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că părțile nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.

În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului.

Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC., acordând cuvântul.

Intimatul petent solicită respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond și depune și concluzii scrise.

INSTANȚA

Asupra apelului de față;

Prin sentința civilă nr.5331 din data de 18.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul I. I., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G. și s-a anulat procesul verbal de contravenție . nr._/14.06.2014 întocmit de I. G., Secția de Poliție Rurală nr.1 Târgu J..

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 14.06.2014 petentul a fost sancționat conform art.2 pct.1 din legea nr.61/1991, cu amendă în cuantum de 500 lei,, reținându-se că petentul a proferat cuvinte și expresii jignitoare precum și amenințări la adresa numitului C. S. G.. Procesul verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului. Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța de fond a reținut că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art.34 din OG nr.2/2001, precum și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului. Conform art.20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.

Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A. vs România), instanța de fond constată că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru OG nr.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală. Instanța de fond a reținut aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei, cât și sarcina probei.

Referitor la procesul verbal contestat, instanța de fond a reținut că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.

Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, iar în speța de față, instanța de fond a apreciat, din ansamblul probatoriului administrat că a fost infirmată starea de fapt reținută de agentul constatator, martorul D. D. declarând că petentul nu a adresat injurii vreunei persoane. De asemenea, instanța de fond a constatat că procesul verbal a fost încheiat în baza sesizării numitei N. E. care este in conflict cu petentul, așa cum reiese din nota de constatare nr.7133/09.12.2013 (fila 29 dosar), iar intimatul nu a perceput personal fapta reținută în procesul verbal și nici nu a dovedit-o cu nici o probă.

Împotriva sentinței a declarat apel apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de apel a susținut faptul că în fapt, contravenienta a fost sancționată pentru adresarea de cuvinte și expresii mei alte persoane. În opinia sa, prima instanță a interpretat eronat probele administrate în cauză. Astfel, faptele săvârșite de contravenientă au fost constatate, în mod nemijlocit, de agentul de poliție prezent la fața locului. Pe de altă parte, este de părere că declarația martorilor audiați la solicitarea petentului nu reflectă realitatea, aceștia fiind, probabil, în relații de rudenie sau prietenie cu petenta. În aceste condiții, a apreciat că prezumția de temeinicie a procesului-verbal nu a fost răsturnată. Față de considerentele expuse, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii. În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466 și următoarele din codul de procedură civilă și art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001.

În condițiile art.482 coroborat cu art.205 și următoarele NCPC, intimatul petent I. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat si menținerea sentinței nr.5331/18.09.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._, ca fiind legală și temeinică. Acesta susține că este total nefondată critica formulată de apelant la neexercitarea de către instanța de fond a rolului său activ, respectiv că instanța de fond a interpretat in mod eronat probele administrate in cauza si ca faptele săvârșite au fost verificate, la fața locului de către agentul de politie și martori audiați reflecta realitatea. Agentul de politie care s-a deplasat la fata locului a făcut o constatare eronată în lipsa sa, iar martorii audiați nu au fost la fata locului unde a avut loc conflictul, respectiv sora mamei sale N. M. E., împreuna cu O. V. care au premeditat înscenarea conflictului implicându-l pe C. S. Gbriel, care nu avea nimic comun cu scurgerea de apa ce a generat acest conflict, fiind victima unui complot bine organizat de numitul V. Danief ginerele mătușii sale N. E..

Martorul D. D.,nu avea nici un interes să nu arate realitatea, nu sunt ruda decât faptul că se ajută reciproc la muncă. Agentul de poliție de ce nu i-a întrebat pe N. E., O. V. si C. G. ce grad de rudenie au și ce relații de prietenie exista între ei, dacă sunt în relații de dușmănie cu intimatul și cine i-a învățat să facă asemenea înscenări. M. sa N. M E. a făcut un abuz sunând fără motiv la apelul de urgentă 112, tocmai pentru a se răzbuna pe intimatul petent, fiind în conflict cu aceasta datorita moșteniri lăsată de mama sa in urma decesului. Agentul de politie a încheiat procesul verbal la poarta lui O. V., fără ca el să fie chemat a se confrunta, după care a venit la domiciliul său unde a încercat să dea explicații cu cele întâmplate, dar nu a fost ascultat, doar i s-a cerut cartea de identitate, notând datele personale. Nu înțelege care a fost motivul de nu l-a pus să semneze procesul verbal, prin care să i se aducă la cunoștința fapta pentru care a fost sancționat. Mai mult de atât procesul verbal putea fi încheiat după audierea sa și a martorilor prezenți la fața locului, sora sa I. P., D. D. și nepotul său I. I., pentru a verifica în mod corect cele întâmplate, fiind prezenți atunci când au venit la domiciliul său agenții de poliție, care a fost motivul pentru care agentul de politie nu a întrebat de cele întâmplate și pe martorul D. D., după care îl trece ca martor în procesul verbal pentru a se arăta adevăratul vinovat, care a generat acest conflict și i-a adus atâta neliniște, punându-l pe drumuri fără a avea cea mai mica vină. C. G., nu avea nici un motiv să vina pe terenul lui, să-l prindă de piept să îi dea lui explicații referitoare la scurgerea apei. Agentul de politie putea în mod clar să constate scopul pentru care a venit, de cine a fost pus și starea de ebrietate in care era. M. sa după nereușita înscenare învățată de V. D., a încercat din nou pe data de 27.06.2014 o nouă înscenare, care la apariția sa pe același teren unde a avut loc conflictul cu C. G., a început să țipe invocând faptul că o lovesc folosindu-se de aceiași martora O. V., încercând prin orice mijloc mârșav ca el să renunțe la acest teren. Dovada acestui fapt o face cu ordonanța din dosarul nr.3606/P/2014 din 20.01.2015 In concluzie, solicită respingerea apelului ca nefondat si menținerea sentinței nr.5331/18.09.2014 a Judecătoriei Tg.J., ca fiind legală și temeinica.

Intimatul a depus concluzii scrise, prin care a reiterat aceleași aspecte și împrejurări, menționate anterior în conținutul întâmpinării la apelul declarat de intimatul I. G..

Critica este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Din actele și lucrările dosarului se constată că instanța de fond a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept, precum și raportată la jurisprudența comunitară cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de art.479 alin.1 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele.

Prin procesul verbal de constatare a contravenției, întocmit la data de 2 iulie 2013 de agentul constatator D. M., se menționează că în ziua de 14 iunie 2014 ora 21, undeva în satul Bîltișoara, fără a se menționa locul săvârșirii faptei contravenționale, prin identificare stradală sau o altă locație care are caracterul de loc public, s-a constatat că intimatul petent: „A proferat în public, injurii, expresii jignitoare și amenințări cu acte de violență la adresa numitului C. S. G. din . au fost de natură să producă indignarea cetățenilor din zonă.”.

Ca urmare agentul constatator a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.2 pct.1 din legea nr.61/1991 și a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale de 500 lei, reținând că această contravenție este sancționată conform dispozițiilor art.3 alin.1 lit.b din legea nr.61/1991 cu amendă contravențională în limitele speciale cuprinse între 200-1000 lei.

Conform dispozițiilor art.2 pct.1 din legea nr.61/1999 constituie contravenție: „1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice;”.

Din cele menționate mai sus rezultă că în realitate agentul constatator nu a respectat dispozițiile art.16 și 17 din OG nr.2/2001, în sensul că nu a menționat locul public în care s-a săvârșit fapta contravențională, nu a descris fapta săvârșită de intimatul petent, cu toate aspectele și împrejurările în care s-au realizat acțiunile și gesturile acesteia, redând doar o descriere generică a faptelor respective, descriere menționată de legiuitorul național în actul normativ și care nu poate substitui obligația agentului constatator de a descrie situația de fapt, conform dispozițiilor amintite.

În urma probatoriului administrat la instanța de fond, se reține din declarația martorului propus de intimatul petent, a domnului D. D., că în ziua respectivă acesta îl ajuta pe intimatul petent la cosit de grâu, timp în care a venit un cetățean pe nume G. și a început să-l insulte și i-a pus mâna în piept, reproșându-i că de la un izvor curge apa pe terenul ce aparține unei mătuși. Martorul menționează că petentul nu a adresat injurii persoanei respective, i-a spus să-l lase în pace să-și termine activitatea. La aproximativ 10 minute au plecat spre casa petentului unde a sosit un echipaj de poliție, petentul a fost chemat și i-a spus că i s-a solicitat actul de identitate. Martorul susține că nu a semnat nici un proces verbal de contravenție. Persoana numită G. nu are teren vecin cu al petentului, terenul acestuia aflându-se la o distanță de 100 m față de terenul petentului.

În raport de toate aceste probatorii instanța de fond în mod corect a reținut că situația de fapt prezentată de agentul constatator este infirmată de probatoriile administrate, cu atât mai mult cu cât din actul contestat nu rezultă locul public al săvârșirii faptei contravenționale, iar din declarația judiciară rezultă că cele întâmplate au avut loc în grădina petentului, faptă reținută în sarcina acestuia nefiind săvârșită. În consecință, instanța de fond în mod corect a admis plângerea contravențională și a anulat procesul verbal de contravenție, întrucât starea de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției a fost răsturnată de intimatul petent în urma administrării probei testimoniale, iar conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.2/2001, întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției, se realizează în anumite condiții, urmând să cuprindă o . elemente obligatorii, pentru ca acesta să reprezinte un act probator și de asemenea un act administrativ conform dispozițiilor art.34 din O.G. nr.2/2001.

De asemenea, conform dispozițiilor art.17 din aceeași ordonanță, procesul verbal trebuie să cuprindă fapta săvârșită de către contravenient, respectiv descrierea faptei contravenționale prin prezentarea tuturor împrejurărilor și aspectelor, precum și a modalităților în care a fost săvârșită fapta contravențională, pentru că, numai în astfel de situații se poate realiza un control al instanței de judecată și se poate asigura prezumția de veridicitate și legalitate instituită de legiuitorul național, prezumție care are un caracter relativ și nu absolut, până la proba contrară.

În raport de dispozițiile art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001, se constată faptul că procesul verbal nu a fost completat cu elementele obligatorii care să definească aspectele și împrejurările în care s-a produs fapta contravențională, menționând-se generic faptă contravențională, fără însă a se prezenta în mod concret și cu o analiză corespunzătoare, chiar sumară a tuturor acestor detalii, ca atare, instanța de fond în mod corect a reținut că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa, în condițiile în care din probele administrate, nu rezultă cu certitudine care este fapta contravențională săvârșită de acesta, precum și mențiunea că fapta s-ar fi săvârșit într-un loc public, condiție expres prevăzută de legiuitor pentru a se putea reține îndeplinirea cumulativă a tuturor elementelor constitutive a acestei fapte contravenționale. Așadar, printre condițiile cumulative în vederea existenței laturii obiective a contravenției este si aceea a săvârșirii acțiunii ilicite într-un loc public.

Potrivit dispozițiilor art.184 din codul penal aplicabil la data de 2 iulie 2013: „Faptă săvârșită în public - Fapta se consideră săvârșită în public atunci când a fost comisă: a) într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană; b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane; c) într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenția ca fapta să fie auzită sau văzută și dacă acest rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane; d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante.”.

Procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția legalității și reprezintă un mijloc de probă, raportat la dispozițiile art.329 NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea, însă toate acestea se pot avea în vedere până la proba contrarie conform dispozițiilor art.249 NCPC

În raport de dispozițiilor art.33 și următoarele din OG nr.2/2001 instanța de apel apreciază că nu poate fi reținută prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, cu privire la această faptă, deoarece situația de fapt a fost infirmată de declarațiile martorilor, prezentată mai sus. Constatările personale ale agentului constatator, de regulă, sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, astfel că acest proces verbal reprezintă și un mijloc de probă și în consecință se impunea așa cum s-a menționat anterior, administrarea tuturor probelor necesare și utile cauzei de față ce cad în sarcina petentului, contraprobă ce a răsturnat prezumția simplă de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției.

Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 din OG nr.2/2001 avea obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia este de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca în materia contravențională sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat. Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei. Ca atare, instanța de fond în mod corect a admis plângerea contravențională în privința acestei contravenții, întrucât starea de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției a fost răsturnată de intimatul petent în urma administrării probei testimoniale.

Din cele menționate anterior, rezultă totodată că fapta nu a fost descrisă de agentul constatator, neconținând elementele constitutive ale faptei contravenționale în funcție de prevederile legale care sancționează contravențiile, astfel că acest mod de redare a faptelor se circumscrie lipsei descrierii acțiunii ilicite, ceea ce aduce atingere prezumției de nevinovăție a intimatei petente, vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin constatarea nulității exprese și relative prevăzută de dispozițiile ordonanței, întrucât prin nedescrierea faptelor comise se provoacă o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal.

În consecință, pe viitor agentul constatator are obligația de a descrie situația de fapt ce se constată la momentul controlului, descriere ce trebuie efectuată atât în mod concret și în funcție de prevederile textului legal invocat, arătându-se pe scurt elementele de fapt care pot conduce la concluzia că s-a produs o faptă contravențională, întrucât descrierea în formă generică echivalează cu o nedescriere a contravenției prevăzută de legiuitor, astfel că nu se poate reține susținerea apelantului intimat că instanța de fond ar fi interpretat eronat probele administrate în cauză, întrucât fapta săvârșită de contravenient a fost constatată, în mod nemijlocit, de agentul de poliție prezent la fața locului.

În ceea ce privește afirmația apelantului intimat că este de părere că declarația martorului audiat la solicitarea petentului nu reflectă realitatea, acesta fiind, probabil, în relații de rudenie sau prietenie cu petentul, este o afirmația caducă cu privire la martorul propus de intimatul petent, întrucât acest aspect se putea invoca la instanța de fond, în condițiile art.311 și următoarele NCPC, având în vedere că în caz contrar se face aplicarea dispozițiilor art.315 alin.2 NCPC, iar în ceea ce privește probabilitatea unei relații de prietenie nu are relevanță atât timp cât apelantul intimat nu a procedat la judecata în fond la administrarea dovezii privind existența unei legături de interese cu intimatul petent, fiind decăzut din dreptul de a mai invoca aceste împrejurări în condițiile art.237 coroborat cu dispozițiile art.254 NCPC.

Instanța de apel va în vedere și principiul in dubio pro reo care profită intimatului petent, întrucât apelantul intimat nu a făcut dovada certitudinii, situație de fapt dincolo de orice îndoială în ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale contravenției prevăzută de art.3 pct.1 din legea nr.61/1991, raportat la faptul că și în aceste acuzații civile, oricărei persoane trebuie să i se aplice garanțiile procesuale penale care au implicații sub aspectul sarcinii probațiunii.

În situația sancționării unor contravenții constând în fapte comisive de nerespectare a unor prevederi legale, cum este contravenția reținută în cauza de față, procesul verbal poate constitui un mijloc de probă și poate dovedi doar o situație de fapt care a dus la încheierea acestuia, fără însă a stabili vinovăția intimatei petente, întrucât în situația de față petentul a invocat dubii serioase de lipsă de obiectivitate asupra constatărilor personale ale agentului constatator, astfel că acestea nu mai pot da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului și în cazul de față procesul verbal nu poate constitui un mijloc de probă și ca atare nici nu se impunea administrarea de probatorii din partea petentului, atâta timp cât intimatul nu a prezentat un mijloc de probă care să facă dovada unei aparențe de legalitate și temeinicie ce circumscrie prezumției relative de veridicitate a procesului verbal de constatarea a contravenției.

În consecință înainte de a trece la analiza elementelor care trebuia să le cuprindă un proces verbal de constatare a contravenției, instanța de fond avea obligația să fii verificat elementele obligatorii ale acesteia, întrucât în lipsa unuia, cum sunt lipsa descrierii faptei și a locului public al săvârșirii faptei, dispare unicul act probator al săvârșirii unei contravenții, măsura în care procesul verbal este lovit de nulitate, temeiul juridic fiind dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001, deoarece în lipsa menționării locului public al săvârșirii faptei și a lipsei descrierii faptei, evident instanța de judecată este pusă în imposibilitatea obiectivă de a verifica dacă fapta a fost descrisă, unde a fost săvârșită și dacă răspunderea contravențională a fost angajată în condițiile garanțiilor procesuale.

Cu privire la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției, tribunalul reține că de regulă acesta reprezintă atât un act administrativ, cât și un act procedural prin care se constată săvârșirea contravenției, astfel că atât ad validitatem, cât și ad probationem trebuie întocmit în formă scrisă, urmând să respecte elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001, așa cum de altfel s-a reținut și în Decizia nr.XXII/2007 a ÎCCJ („În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor (art.17 din OG nr.2/2001) în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”), lipsa celorlalte elemente care nu sunt prevăzute în mod expres de lege ca fiind lovite de nulitate absolută, urmează să fie calificate ca nulități relative cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.105 și următoarele c.pr.civ. și analizate de la caz la caz.

Conform deciziei nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nulitățile absolute sunt cele prevăzute în art.17 din OG nr.2/2001 arătându-se că: „situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art.17 din ordonanță.”, astfel că invocarea altor aspecte privind întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției pot fi asimilate unor nulități relative în condițiile art. 175 NCPC și ca atare intimatul petent avea obligația să invoce și să facă dovada unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor îndeplinite.

Ca atare raportat la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției contestat, tribunalul nu mai poate reține că acesta reprezintă un act administrativ sau un act procedural prin care s-a constatat săvârșirea contravențiilor, astfel că acesta atât din punct de vedere al validității, cât și din punct de vedere al probațiunii se constată că nu mai respectă elementele obligatorii prevăzute în art.16-17 din OG nr.2/2001 și totodată nu se mai bucură de prezumția relativă de veridicitate și legalitate în condițiile art.34 din OG nr.2/2001.

Conform dispozițiilor art.470 NCPC: “Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept”, astfel că apelul este o cale de atac ordinară, cu caracter devolutiv și reformator, iar atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea și motivele de apel. Cu privire la judecarea apelului în sine, în fața instanței de apel nu se pot invoca alte “motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care necesitatea administrării dovezilor decurge din dezbateri.

Instanța de apel a făcut o analiză atât în fapt, cât și în drept, raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate.

Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 și urm. din OG nr.2/2001 și-a îndeplinit obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, a fost realizată.

Cu privire la judecarea apelului în sine, în fața instanței de apel nu se pot invoca alte “motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care necesitatea administrării dovezilor decurge din dezbateri.

În raport de toate aceste considerente și având în vedere dispozițiile art.470 și următoarele NCPC, tribunalul constată că nici unul dintre motivele invocate de apelantul intimat nu se încadrează în motivele prevăzute de articolele menționate anterior, deoarece în cazul în care s-ar reține contrariul s-ar încălca principiul general ce guvernează poziția părților în căile de atac, și anume, principiul non peiorationem in appellatione, cu excepția celor două derogări de la această regulă, și anume, cazurile în care apelantul însuși consimte expres la o înrăutățire a propriei situații sau în cazurile anume prevăzute de lege, urmând ca în condițiile art.480 alin.1 NCPC să respingă apelul de față ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. cu sediul în Tg.J., ., județul G. împotriva sentinței civile nr.5331 din data de 18.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent I. I., CNP_, domiciliat în comuna R., ., județul G., ca nefondat.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2015 la Tribunalul G..

Președinte,

C. B.

Judecător,

C. C.

Grefier,

E. D. M.

Red.C.B.

Tehnored.E.D.M.

08.05.2015

4 ex.

j.f.C.P.

← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1383/2015....		Anulare act administrativ. Sentința nr. 321/2015. Tribunalul GORJ →

Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 982/2015. Tribunalul GORJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 982/2015. Tribunalul GORJ