Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 4/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 14194/318/2014
Dosar nr._ Cod operator 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia nr. 1684/2015
Ședința publică de la 08 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. S.
Judecător L. M.
Grefier M. R.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta petentă S.C. J. T. S.R.L. împotriva sentinței civile nr.438 din data de 16.02.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde avocat P. N. pentru apelanta petentă S.C. J. T. S.R.L., fiind lipsă intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că apelul a fost declarat și motivat în termenul procedural, după care;
Apărătorul apelantei petente depune la dosarul cauzei bonul fiscal nr. 37/30.06.2014 și dovada achitării rovinietei CNADNR pentru autovehiculul nr._ la data de 30.06.2014 pe raza orașului Slatina, autovehicul ce aparține aceleași societăți, dorind să dovedească faptul că este posibil să fie acest număr de autovehicul și pentru care s-a achitat rovinieta, din planșele foto depuse de intimată neputându-se observa dacă numărul autoturismului este_ sau_ .
Constatând că proba cu înscrisurile depuse în probațiune de apărătorul societății apelante petente sunt utile și concludente soluționării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 255 C.pr.civ. raportat la art. 260 C.pr.civ. tribunalul încuviințează proba.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat P. N. pentru apelanta petentă S.C. J. T. S.R.L., având cuvântul, solicită admiterea apelului, apreciind că sentința pronunțată de instanța de fond este în contradicție cu probele administrate în cauză. Că în ceea ce privește planșele foto depuse de intimată nu se clarifică dacă autoturismul cu nr._ s-ar fi aflat în orașul Slatina la data de 30.06.2014. De asemenea motivează că înscrisurile depuse în dovedire arată că la data de 30.06.2014 autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ se afla în G. și în nici un caz pe raza orașului Slatina. Totodată solicită a se observa filele 7-10 din dosarul de fond, unde la fila 9 se află factura de încărcare marfă pe care e menționat numărul autovehiculului, care la data de 28.06.2014 trecea frontiera cu feribotul spre Bulgaria. Că abia la data de 01.07.2015 autoturismul cu nr._ s-a întors în țară.
Pentru cele mai sus arătate a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție contestat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 438 din data de 16.02.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești în dosarul nr._ a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petenta S.C. J. T. S.R.L. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/22.09.2014 încheiat de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, petenta S.C. J. T. S.R.L. a fost sancționată cu amendă în valoare de 2750 lei pentru contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.
S-a reținut că vehiculul categoria E, cu numărul de înmatriculare_ aparținând societății petente a circulat la data de 30.06.2014, ora 07:16, pe DN 65, Km 54+300 m, în localitatea Slatina, fără a deține rovinietă valabilă.
Procesul-verbal a fost întocmit în lipsa reprezentantului petentei sau a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei S.I.E.G.M.C.R.
Împotriva procesului-verbal s-a formulat prezenta plângere în termen legal, fiind înregistrată la Judecătoria Tg. J. la data de 09.10.2014.
Procedând potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 la verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal de constatare a contravenției contestat, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cauze de nulitate absolută ce ar fi putut fi invocate și din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revenind, potrivit art. 7 din același act normativ, în exclusivitate utilizatorilor români.
În art. 1 lit. b din O.G. nr. 15/2002 a fost definit termenul de „utilizatori” ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite utilizatori străini”.
În cauză, societatea petentă este proprietara autovehiculului categoria E, cu numărul de înmatriculare_, iar prin contractul de închiriere autentificat sub nr. 3634/14.10.2013 la BNP Asociați N. N. și C. N. l-a închiriat către ..
Instanța a apreciat că subiectul activ al contravenției este persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare, respectiv S.C. J. T. S.R.L.
S-a susținut în plângere că la data de 30.06.2014 autovehiculul mai sus menționat se afla în afara țării, respectiv în Bulgaria, dar din fotografia depusă la dosar rezultă că a fost înregistrat acest autovehicul circulând pe drumurile naționale din România, respectiv pe DN 65, km 54+300 m, în localitatea Slatina.
Întrucât nu s-a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul verbal de contravenție și nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal contestat, instanța a constatat că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 a respins plângerea contravențională formulată de petenta S.C. J. T. S.R.L.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata S.C. J. T. S.R.L., solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul admiterii plângerii contravenționale, dispunând anularea procesului-verbal contestat, . nr._/22.09.2014, încheiat de CNADNR, exonerând petenta de plata amenzii contravenționale. În subsidiar a solicitat admiterea apelului, anularea în totalitate a sentinței apelate și, rejudecând fondul, să se dispună admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului-verbal de contravenție și exonerarea petentei de plata amenzii contravenționale.
În drept a invocat dispozițiile art.466 și următoarele Cod de procedură civilă, art.425 alin. (1) lit. b Cod de procedură civilă, art.6, art.13 din CEDO, art.16, art.20, art.24 din Constituția României, cu aplicarea art. 16 din OG nr.2/2001 și art.8 alin.2 din OG nr.15/2002.
În motivare a arătat că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea dispozițiilor legale privind motivarea hotărârii privind respingerea apărărilor petentei referitoare la admiterea plângerii (art.425 alin.1 lit. b) Cod de procedură civilă) și în contradicție cu probele administrate. Astfel, prin cererea de chemare în judecată, a arătat faptul că, pe data de 30.06.2014, când se susține că a fost săvârșită contravenția sancționată prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/22.09.2014, autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, nu se afla în țară, fiind închiriat, în baza contractului de închiriere autentificat sub nr.3634/13.10.2013 la BNP Asociați Neacsa N. si C. N., către ...
Că, în susținerea acestei apărări a arătat că din factura . nr._/28.06.2014 rezultă că pe această dată, de 28.06.2014, autovehicul având numărul de înmatriculare_, trecea frontiera cu feribotul de la B., din România, spre Oreahovo, Bulgaria.
De asemenea, pe data de 30.06.2014, același autovehicul, cu numărul de înmatriculare_, se afla în localitatea greacă Inofita, unde încărca marfă, așa cum rezultă din scrisoarea de transport din data de 30.06.2014, astfel că, în aceeași zi, nu se putea afla și pe raza localității Slatina, județul O., în România, pentru a fi înregistrat de camerele video ale CNADNR.
Aceste apărări sunt susținute de factura nr._/01.07.2014 prin care, pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ s-a plătit pe data de 01.07.2014 trecerea cu feribotul din Bulgaria, în România.
Că, din aceste înscrisuri rezultă, fără echivoc, faptul că, în perioada 28.06._14, autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ nu s-a aflat pe teritoriul României, astfel că nu putea fi surprins de camerele video ale CNADNR pe teritoriul țării, mai exact la Slatina, fără rovinietă.
Aceste apărări, deși au fost expuse în considerentele hotărârii apelate, nu au fost analizate, deloc, de instanță, care nu a motivat, sub nici o formă, de ce le-a îndepărtat, așa cum prevăd dispozițiile art.425 alin. (1) lit. b Cod de procedură civilă, sub acest aspect având de a face cu o nemotivare a sentinței instanței de fond.
Susținerile intimatei, din întâmpinare, sunt străine de natura pricinii, nefiind invocată, ca și apărare în motivarea plângerii contravenționale, închirierea către .. a autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, nesusținând, nici un moment, că această societate ar fi trebuit sancționată și nu S.C. J. T. S.R.L.
Prin urmare consideră că motivarea instanței de fond, preluată, cuvânt cu cuvânt din întâmpinarea formulată de CNADNR, este străină de natura pricinii, sentința fiind pronunțată în contradicție cu probele administrate.
Pentru aceste motive, s-a reiterat solicitarea de admitere a apelului, într-una din ipotezele prezentate.
Deși prin rezoluția din data de 21.05.2015 i s-a comunicat intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN o copie de pe cererea de apel formulată de apelanta petentă S.C. J. T. S.R.L., cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 15 zile de la data primirii întâmpinării, aceasta nu a depus întâmpinare.
Conform art. XV, alin.6 din Legea nr.2/2013 a fixat termen de judecată la data de 08.09.2015, fiind citate părțile.
Apelul este fondat.
Examinând apelul pe baza probatoriului administrat și a criticilor invocate tribunalul reține că prin procesul-verbal de contravenție R14 nr._/22.09.2014 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 2.750 lei în temeiul art. 8 alin. (2) din OG nr. 15/2002 reținându-se că autovehiculul categoria E cu numărul de înmatriculare GJ- -MYN proprietatea petentei a circulat la data de 30.06.2014 ora 7:16 pe DN 65 în localitatea Slatina fără a deține rovinietă valabilă.
Sub aspectul legalității, instanța de apel constată că procesul-verbal nu a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității, pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, nulitate ce se poate invoca și din oficiu și care urmează a fi reținută pentru considerentele ce urmează.
Din analiza dispozițiilor art. 7 si 8, coroborate cu cele cuprinse în art. 1, alin. 1, pct. b din O.G. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România rezultă că responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise în certificatul de înmatriculare ca deținător sau utilizator al autoturismului, indiferent de cine ar conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției: art. 7 alin. "(1) Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare în ceea ce privește tipul și valabilitatea rovinietei revine în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului."
Apelanta-petentă nu a făcut dovada achitării rovinietei, situație în care răspunderea contravențională în sarcina sa s-a angajat conform dispozițiilor O.G. nr. 15/2002, deoarece, fiind persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare și în cartea de identitate a vehiculului, la data constatării fiind subiect activ al contravenției pentru care a fost sancționat.
Tribunalul reține însă aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 potrivit cărora lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, iar nulitatea se constată din oficiu.
Textul prevede un caz de nulitate absolută a procesului-verbal determinat de lipsa unui element procedural esențial care vizează autenticitatea actului administrativ.
Sancțiunea nulității intervine așadar pentru lipsa unui element esențial al actului constatator. Inserarea în cuprinsul procesului-verbal transmis persoanei sancționate contravențional pentru fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 a mențiunii că procesul-verbal a fost semnat cu semnătura electronică extinsă și indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare nu pot acoperi nulitatea absolută care intervine în condițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
Semnătura electronică extinsă atașată unui înscris în format electronic îndeplinește aceeași funcție cu semnătura olografă pe înscrisul imprimat pe suport de hârtie însă această funcții este recunoscută atunci când înscrisul căruia i se atașează este transmis și primit de către destinatarul comunicării tot în format electronic, formă care nu este prevăzută de dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 2/2001.
În raport de considerentele expuse nu se vor mai analiza motivele de apel invocate de către petentă întrucât se constată că a fost răsturnată prezumția de legalitate a procesului-verbal contestat și se impune anularea sentinței instanței de fond, respectiv admiterea plângerii și anularea procesului-verbal contestat, pentru motivele reținute de instanța de apel.
Văzând și dispozițiile art. 480 alin.(2) din codul de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta petentă S.C. J. T. S.R.L. cu sediul în comuna Aninoasa, ., având CUI_ și număr de ordine în Registrul Comerțului J_ împotriva Sentinței civile nr.438 din data de 16.02.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN având CUI_ și număr de ordine în Registrul Comerțului J40/552/15.01.2004, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Schimbă sentința în sensul că admite plângerea și anulează procesul-verbal de constatarea contravenției contestat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 8 septembrie 2015.
Președinte, M. C. S. | Judecător, L. M. | |
Grefier, M. R. |
Red. L.M./ tehn. E.B.
4 ex./ 16 septembrie 2015
J.fond A.A.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1028/2015. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1457/2015.... → |
|---|








