Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 924/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 924/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 667/95/2015*
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA nr. 924/2015
Ședința publică din 04 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. S.
Grefier: E. R. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamanții C. I., C. Speranța, S. R. I., P. M., S. C. C., V. D., B. A. S. și V. M., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Gorj, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999), stadiul procesual fond, se află la primul termen de judecată, și că, prin sentința civilă nr. 2733 din 11 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a fost admisă excepția de necompetență iar prezenta cauză a fost declinată în favoarea Secției de C. Administrativ și Fiscal Tribunalului Gorj.
Tribunalul, din oficiu, verificându-și competența în temeiul art.131 alin.1 Cod de procedură civilă raportat la dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe excepția prescripției dreptului la acțiune și pe fondul cauzei, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 03.02.2015, sub nr._, reclamanții C. I., C. Speranța, S. R. I., P. M., S. C. C., V. D., B. A. S. și V. M. au chemat în judecată pârâta A.P.I.A.- Centrul Județean Gorj solicitând, ca prin sentința ce va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective, precum și la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011 când a devenit aplicabilă OG nr.13/2011 privind dobânda legală.
În motivarea acțiunii, reclamanții – funcționari publici în cadrul instituției pârâte, au arătat că dreptul solicitat a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat și care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. Că Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii a statuat „dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea cadru, ci reprezintă în continuare o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret numai modalitatea de acordare și anume, eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea în mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie se reține că dreptul la premiu anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr.330/2009 începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011 rezultă ca urmare a includerii premiului anual din anul 2010 în salariu/solda/indemnizația de bază este acordată și în continuare.
Mai arată reclamanții că, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, Curtea Constituțională a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art.25 din Legea-cadru nr.330/2009.
Se apreciază că din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului in majorările salariale prevăzut de art.1 din Legea nr.285/2010 ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii cadru nr.330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prin executare silită, prevăzută de lege.
De asemenea, reclamanții apreciază că interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a îndreptății la introducerea in salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul de lege pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult decât atât, se arată că poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr.21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul anual pentru anul 2010, prevăzut de art.25 din Legea cadru nr.330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010 nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
De asemenea, se arată că dispozițiile art. 25 din Legea nr.330/2009 au fost abrogate de art.39 pct. w din Legea nr.284/2010 ce a intrat în vigoare la data de 01.01.2011, iar prin art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Se apreciază de către reclamanți că dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
Privitor la acest principiu se subliniază că prin art. 1 din Codul Civil este consacrat principiul neretroactivității legilor, în concordanță cu prevederea înscrisă la art.15 alin.2 din Constituție. Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . noii legi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, lege care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. De asemenea, se arată că norma neretroactivității, înscrisă în art.1 din Codul civil se referă la toate raporturile născute sub Legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Ori, raportat la aceste aspecte, arată reclamanții că dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui au intrat în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
Invocă reclamanții și prevederi internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului apreciate a fi încălcate în speță, învederând că lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat reprezintă o ingerință ce a avut ca efect privare de acest bun. Astfel, introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor menționate în cererea de chemare în judecată, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13 - lea salariu-premiul anual și nici majorarea salarială, iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării in mod succesiv.
În drept au fost invocate dispozițiile art.25 din Legea nr.330/2009, Legea nr.284/2010, art.1 din Codul civil, art.15 alin.2, art.20, 41, 44, 124, 125 din Constituția României, art.1 din primul protocol adițional Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr.47/1992, Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Legal citată cu această mențiune, pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Gorj a formulat întâmpinare în cauză, invocând pe cale de excepție prescripția dreptului la acțiune, solicitând admiterea excepției, iar pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca fiind neîntemeiată.
În motivare a arătat că, potrivit art.117 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici dispozițiile legii-cadru se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Astfel, cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, se apreciază că regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt stabilite de dispozițiile art.268 alin.1 lit. c din Codul muncii potrivit cărora ,,cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune” fără însă a fi omisă norma cuprinsă în art.171 alin 1 din Codul muncii potrivit cărora ,,dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescriu în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective sunt datorate”.
Cum prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 03.02.2015, iar drepturile salariale sunt solicitate de către reclamanți de la data de 01.01.2011, deci cu mult peste termenul de prescripție de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune, potrivit normelor legale menționate, motiv pentru care se solicită admiterea excepției, iar pe cale de consecință respingerea acțiunii ca fiind prescrisă. În completare se precizează că în cauză nici nu se face dovada existenței vreunui act de recunoaștere care să întrerupă prescripția, în condițiile art.171 alin.2 din Codul muncii și ale art.2537 pct.1 din Codul civil, dreptul comun în materia prescripției, cu care Codul muncii, respectiv Legea nr.188/1999 se completează să ducă la întreruperea prescripției extinctive.
Pe fondul cauzei, pârâta, raportat la solicitările reclamanților și dispozițiile legale de care se prevalează în motivare, arată că începând cu data de 01 ianuarie 2011 au devenit aplicabile prevederile Legii cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice prin care s-a instituit un nou sistem de salarizare a acestei categorii profesionale.
Apreciază și faptul că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți este neîntemeiată și prin prisma faptului că sumele reprezentând premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată în 2010 a fost inclusă de legiuitor în majorarea salarială cuvenită personalului din sectorul bugetar începând cu 01.01.2011, astfel că aceștia nu au fost lipsiți de drepturile bănești in discuție. De asemenea, se susține și că, contrar celor apreciate de reclamanți, nu au fost încălcate prevederile constituționale referitoare la principiul neretroactivității.
În opinia pârâtei, reglementarea legală a drepturilor salariale reprezintă una din dimensiunile esențiale ale statutului funcționarului public, iar în cazul funcționarilor publici, drepturile salariale sunt stabilite de către legiuitor. Că soluția legislativă cuprinsă în art.8 din Legea nr.285/2010, a fost determinată de menținerea echilibrului între cheltuielile și veniturile publice, urmărind un scop de utilitate publică. Faptul că prin Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice a fost sistată plata premiului anual pentru anul 2010, nu reprezintă decât o exercitare a prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale, politicile salariale fiind de resortul absolut al Guvernului și al Parlamentului și nu al instanțelor judecătorești, al căror atribut este doar de a aplica legea nu de a face lege.
Mai mult decât atât, pârâta precizează că în bugetul pentru anul 2011 al instituției, nu au fost prevăzute sau repartizate fonduri bugetare, potrivit legii, pentru cheltuieli cu premiul anual cuvenit personalului instituției pârâte sau autorităților din subordine pentru activitatea desfășurată în anul 2010, iar potrivit art.14 din Legea nr.500/2002, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă in bugetele instituțiilor publice și nici angajată și efectuată, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială și nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu e aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
În esență, se apreciază că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea legii –cadru nr.330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă. Prin modificarea formei de executare a obligației de plată a premiului anual, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al reclamanților asupra acestei creanțe de natură salarială.
Că dreptul la primirea premiului anual aferent anului 2010 a avut până la 01.01.2011 o fundamentare în legislația internă, respectiv art.25 din Legea nr.330/2009, or, reclamanții au dobândit calitatea de titulari ai acestui bun la expirarea anului 2010. O astfel de plată nu s-a efectuat deoarece prin art. 8 din Legea nr.285/2010 s-a stipulat în mod expres că ,,sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Se apreciază că în speță, dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010 nu pot fi considerate că au instituit o amânare sau o eșalonare a plății acestor sume, legiuitorul folosind terminologia clară și fără echivoc „nu se mai acordă”.
Subliniază pârâta că „majorările salariale” la care face referire art.8 s-au acordat ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la data de 31 decembrie 2010-alin.3 al art.1 din Legea nr.285/2010.
În drept, au fost invocate prevederile art.205 Cod procedură civilă, Legii nr.188/1999, Codului civil, Legii nr.284/2010 și Legii nr.285/2010, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Prin sentința civilă nr. 2733 din 11 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ a fost admisă excepția de necompetență a Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj, invocată de instanță din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții C. I., C. Speranța, S. R.-I., P. M., S. C.-C., V. D., B. A.-S., V. M., având domiciliul procesual ales pentru comunicare la A.P.I.A- Centrul Județean Gorj, ..92, județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură –Centrul Județean Gorj, cu sediul în Tg-J., ..92, județul Gorj, în favoarea Tribunalului Gorj - Secția C. Administrativ și Fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 09 iulie 2015, sub nr._, cu prim termen de judecată 04.09.2015, pentru când părțile au fost legal citate.
Pe parcursul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul o apreciază de asemenea ca fiind întemeiată, dar numai pentru perioada 01.01._12.
Reclamanții C. I., C. Speranța, S. R. I., P. M., S. C. C., V. D., B. A. S. și V. M. au calitatea de funcționari publici, iar în perioada 01.01.2011 – data introducerii acțiunii, și-au desfășurat activitatea în cadrul pârâtei APIA CJ Gorj, fiind salarizați de această unitate.
Reține tribunalul că litigiile privind raportul de serviciu al funcționarilor publici sunt guvernate de dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici dispoziții care, potrivit art. 117, se completează, după caz, cu prevederile cuprinse în legislația muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
În aceste condiții, tribunalul constată că termenul în care un funcționar public poate solicita acordarea unor drepturi prevăzute în legislația specifică, este cel prevăzut de Legea 53/2003 Codul muncii, având în vedere că Legea nr. 188/1999 nu cuprinde dispoziții în acest sens.
Astfel, potrivit art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate, în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Cum în cauza de față reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la plata unor drepturi salariale neacordate începând cu data de 01.01.2011, iar acțiunea a fost introdusă pe rolul instanței de judecată la data de 03.02.2015, rezultă că pentru perioada 01.01.2011 – 03.02.2012, termenul de 3 ani în care puteau fi solicitate aceste drepturi au fost depășite.
D. urmare, va fi admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâte, pentru perioada 01.01._12 și va respinsă ca prescrisă acțiunea, pentru perioada respectivă.
Examinând pe fond cererea de chemare în judecată, în raport de motivele de fapt și de drept invocate de părți și prin prisma materialului probator administrat în cauză, tribunalul o reține ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Reclamanții semnatari ai cererii de chemare în judecată, funcționari publici în cadrul APIA Centrul Județean Gorj, au solicitat obligarea pârâtei la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective și obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2011 privind dobânda legală.
Referitor la calitatea reclamanților, tribunalul reține că potrivit art. 31 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
D. urmare, începând cu data de 01.01.2011, salarizarea funcționarilor publici se face, în temeiul legii 284/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 877, din 28 decembrie 2010, lege care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011, dată la care a fost abrogată legea anterioară de salarizare a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009 (art. 39 lit. w din legea 284/2010) și a actelor normative ulterioare succesive care au reglementat anual salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
În ceea ce privește premiul anual, tribunalul reține că acordarea acestuia a fost prevăzută de dispozițiile art. potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009, dispoziții potrivit cărora, pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, plata acestui premiu urmând să se facăpentru întregul personal plătit din fonduri publice, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă.
Aceste dispoziții au fost însă abrogate începând cu data de 01.01.2011, odată cu abrogarea în totalitate a Legii nr. 330/2009, prin art. 39 lit. w din legea 284/2010, dispoziții referitoare la premiul anual regăsindu-se în cuprinsul art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
Astfel, tribunalul reține că potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010 "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".
Prin urmare, se observă că legiuitorul a stabilit în mod expres că, în anul 2011, nu se mai acordă premiul anual cuvenit pentru munca prestată în anul 2010 - ca o prestație distinctă, însă sumele aferente vor fi avute în vedere atunci când vor fistabilite majorările salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. Cu alte cuvinte, suma reprezentând premiul anual a fost acordată personalului bugetar, însă sub altă formă, fiind înglobată în cadrul majorărilor salariale prevăzute de Legea nr. 285/2010.
Ca atare, nu se poate susține că prevederile legii anterior menționate ar retroactiva, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate – nu produc nici un efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce privește modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere lacalcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.
În mod similar, nu se poate susține că prevederile legii nr. 285/2010 ar încălca dreptul de proprietate al reclamantei, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate – nu produc niciun efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce privește modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere lacalcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.
De altfel, în același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 21/18.11.2012, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că ”(...)în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări”.
Referitor la susținerea reclamanților în sensul că prin neacordarea în continuare a premiului anual se încalcă prevederile art. 1 protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, tribunalul apreciază că respectivele dispoziții nu sunt incidente în cauză, din moment ce reclamanții nu au fost lipsiți de un „bun”, premiul anual cuvenit pentru activitatea prestată în anul 2010 putând fi asimilat cu un drept de proprietate asupra unei sume de bani, însă doar modalitatea de acordare prevăzută de actul normativ care instituia acel drept salarial (art. 25 din Legea nr. 330/2009) a fost schimbată printr-un act normativ adoptat ulterior (art. 8 din Legea nr. 285/2010) – ceea ce constituie prerogativa legiuitorului, fără însă ca în acest fel să fi fost afectată substanța dreptului.
Prin urmare, cererea de chemare în judecată nu ar putea fi primită decât în ipoteza în care reclamanții nu ar fi beneficiat de majorarea cu 15% a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care făceau parte, potrivit legii, din indemnizația brută de încadrare acordată pentru luna octombrie a anului 2010 – or, nu există nicio dovadă în acest sens (de altfel, reclamanții nici nu au pretins acest lucru).
Or, nu se poate pretinde ca, în afara respectivei majorări să opereze și o altă majorare a salariului lunar încasat începând cu data de 01.01.2011, prin împărțirea sumei reprezentând premiul anual cuvenit pentru anul 2010 la cele 12 luni ale anului 2011 și adăugarea sumei rezultate la indemnizația de încadrare. Totodată, nu poate fi negat dreptul statului de a stabili și schimba sistemul de salarizare al persoanelor plătite din fonduri publice, în jurisprudența instanței de la Strasbourg în care a fost analizată problema acordării drepturilor salariale fiind stabilite unele principii.
Astfel, în hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat următoarele: "Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum [...]. O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, dacă are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată." (paragraful 94 din hotărâre).
În hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în cauza Kechko c. Ucrainei, se precizează faptul că: "[...] este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare." (paragraful 23 din hotărâre).
Totodată, se reține că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma Convenției, de a stabili politica economică și socială a țării (hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în cauza James și alții c. Marii Britanii).
De asemenea, "speranța legitimă", invocată de reclamanți, a fost reținută de aceeași Curte europeană ca reprezentând un "bun", în sensul primei reguli a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în special atunci când în favoarea particularilor a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (hotărârea din 15 iunie 2010, pronunțată în cauza M. c. României) sau atunci când, din cauza frecventelor modificări legislative, în special prin intervenția Guvernului prin ordonanțe succesive, s-a căutat să se contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la anumite politici ale statului (în acest sens, a se vedea și hotărârea nr. 7 din 21 iulie 2005, pronunțată în cauza S. și alții c. României; hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în cauza P. c. României; hotărârea din 20 iulie 2006, pronunțată în cauza R. c. României).
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamantul ar avea un "bun" în sensul Convenției, se apreciază că ingerința statului asupra bunului acestora este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului. În analiza respectării regulii anterior amintite se reține că în astfel de cauze ingerința statului nu este de tipul "privării de proprietate" (a se vedea, spre exemplu, hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în cauza Aizpurua Ortiz și alții c. Spaniei).
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se statuează faptul că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu.
Având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu poate consta, în principal și exclusiv, în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, ci se va analiza în concret în ce măsură angajatul în sistemul public a fost lipsit în totalitate de salariu (hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunțată în cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, paragraful 39), funcționarul și familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistență (hotărârea din 20 iunie 2002, pronunțată în cauza Azinas c. Ciprului, paragraful 44) sau dacă măsura este discriminatorie (hotărârea pronunțată în cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, citată mai sus, paragraful 39).
Privită prin prisma acestor principii, se apreciază ca ingerința statului este proporțională în raport cu interesele particulare afectate.
De altfel, Decizia nr. 21/18.11.2012 a Î.C.C.J. este foarte clară și stabilește că premiulpentru anul 2010 a fost inclus în majorarea salarială de 15% reglementată de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010 și nu – așa cum înțeleg reclamantții – că, în afara respectivului procent de majorare a indemnizației brute de încadrare începând cu data de 01.01.2011, funcționarii publici trebuie să mai beneficieze, în mod distinct, și de o altă creștere salarială, prin adăugarea premiului anual cuvenit pentru anul 2010.
Cu alte cuvinte, nu poate opera o confuzie între noțiunile de "inclus" și "adăugat" iar, din interpretarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 – așa cum a fost realizată de Î.C.C.J -, rezultă în mod indubitabil că funcționarilor publici le-a fost achitată suma reprezentând premiul anual cuvenit pentru anul 2010 – respectiva sumă fiind înglobată în cadrul majorării salariale de 15% prevăzută de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010, astfel încât reclamanții nu pot susține că, începând cu data de 01.01.2011, drepturile salariale de care au beneficiat au fost stabilite în mod eronat, și că ar fi fost îndreptățiți să li se achite un salariu într-un cuantum superior.
Pentru considerentele expuse anterior, tribunalul apreciază acțiunea formulată de reclamanți ca fiind nefondată și, în consecință, o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Gorj, pentru perioada 01.01._12.
Respinge ca prescrisă acțiunea, pentru perioada 01.01.2011 – 03.02.2012.
Respinge ca nefondată acțiunea promovată de reclamanții C. I., C. Speranța, S. R. – I., P. M., S. C. – C., V. D., B. A. – S. și V. M., având domiciliul procesual ales pentru comunicare la A.P.I.A- Centrul Județean Gorj, ..92, județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Gorj, având sediul în Tg-J., ..92, județul Gorj.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 04 septembrie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, D. S. | ||
Grefier, E. R. P. |
Red. S.D.
Tehnored. P.R.
11 ex./24.09.2015
| ← Pretentii. Sentința nr. 368/2015. Tribunalul GORJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1370/2015.... → |
|---|
