Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1459/2015. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 1459/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 7169/318/2014

Dosar nr._ Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 1459/2015

Ședința publică de la 10 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. B.

Judecător: A. M. N.

Grefier: L. C.

Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulată de apelanta petentă A. T. S.R.L. Târgu - J., în contradictoriu cu intimatul I.T.M. G., având ca obiect anulare proces - verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. N. pentru apelanta petentă și consilier juridic B. A. pentru intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că avocat P. N., pentru apelanta petentă, a depus la dosarul cauzei înscrisuri prin care susține că face dovada calității de reprezentant, după care,

În condițiile art. 131 alin. 1 coroborat cu dispozițiile art. 482 C. pr. civ. tribunalul a verificat din oficiu și a stabilit că este instanță competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 95 pct. 2 C. pr. civ., coroborat cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

Avocat P. N. pentru apelanta petentă depune concluzii scrise, chitanța nr. 61/10.12.2014 și factura privind achitarea onorariului de avocat în cuantum de 400 lei.

Tribunalul pune în discuție excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului apelantei petente, avocat P. N., invocată de reprezentantul intimatei, și utilitatea atașării listei cu avocații definitivi deja atașate în dosarul nr._, aflat pe rolul aceluiași complet de judecată, dosar apelat anterior, în aceeași ședință de judecată.

Consilier juridic B. A., pentru intimat, solicită admiterea excepției lipsei calității de reprezentant, iar avocat P. N., pentru apelanta petentă, solicită respingerea acestei excepții pentru considerentul că baroul din care face parte funcționează legal, ambii fiind de acord cu atașarea înscrisurilor menționate.

În condițiile art. 244 alin. 1 coroborat cu dispozițiile art. 479 C. pr. civ., tribunalul declară încheiată cercetarea procesului, apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art. 477 C. pr. civ., acordând cuvântul părților.

Avocat P. N., pentru apelanta petentă, având cuvântul, solicită admiterea apelului, anularea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind nelegală și netemeinică, cu cheltuieli de judecată.

Consilier juridic B. A., pentru intimat, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr. 6485 din 29.10.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu - J. în dosarul nr._ a fost respinsă plângerea formulată de petenta A. T. S.R.L. Tg-J., în contradictoriu cu intimatul I.T.M G. și împotriva procesului - verbal . nr._/13.05.2014.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că Inspecția Muncii București a fost sesizată de către martorii S. C. și C. M. în sensul că au lucrat la societatea petentă și nu li s-au încheiat contracte de muncă. Prin adresa 2574/DCRM/21.02.2014 s-a solicitat un control din partea intimatei la sediul petentei, sens în care au transmis un răspuns înregistrat sub nr._/07.03.2014. Astfel, au reținut că la adresa petentei, sediul social era închis, nefiind desfășurată activitate în data de 06.03.2014. S-au efectuat verificări în registrul general de evidență a salariaților și s-a constatat că nu figurau salariați, însă martorul C. M. a transmis un contract de muncă întocmit și semnat din Germania. Aceeași petenți au arătat că societatea are sediul în Germania și în urma verificărilor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului s-a constatat că sediul din Germania este același cu domiciliul administratorului petentei R. C.. Deși petenta a fost invitată a se prezenta la sediul intimatei pentru clarificarea situației, aceasta nu s-a prezentat, astfel încât s-a încheiat procesul verbal . nr._/13.05.2014 prin care i s-a aplicat petentei o amendă în cuantum total de 20.000 lei în baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 coroborat cu art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 (amendă de 10.000 lei), art. 9 alin. 1 lit. a și art. 9 alin. 2 lit. a din H.G. nr. 500/2011 (amendă de 10.000 lei), reținându-se că nu s-au întocmit forme legale martorului S. C., conform tahografului digital din perioada 13.01._14, deși își desfășurase activitate în funcția de conducător auto, precum și faptul că nu a transmis formele legale ale martorului C. M. până la momentul controlului în Registrul General de Evidență a Salariaților în format electronic. Acest proces - verbal a fost întocmit în lipsa petentei.

În cuprinsul plângerii, petenta a precizat că tot controlul s-a desfășurat în lipsa petentei, astfel încât nu a avut posibilitatea să se apere. Cu privire la acest motiv, instanța de fond nu l-a putut reține ca pertinent, având în vedere că O.G. nr. 2/2001 prevede încheierea procesului - verbal și în lipsa contravenientului, acesta având posibilitatea să-și pregătească apărarea în fața unei instanțe de judecată, lucru ce s-a și întâmplat de altfel. Instanța de fond a constatat că intimata a înaintat petentei mai multe invitații pentru clarificarea situației la sediul social din actele înregistrate de administratorul societății, deplasându-se chiar la fața locului pentru a vedea concret care este situația (filele 32-34), cu toate acestea, petenta a răspuns doar în momentul în care a primit procesul - verbal de contravenție, contestându-l în termen legal.

Pe de altă parte, chiar dacă în patrimoniul petentei nu sunt înregistrate autovehicule, din probele administrate s-a reținut că petenta are o sucursală în Germani Alfter GT Oedekoven, Almaweg, 10, al cărui sediu coincide cu adresa administratorului petentei. De altfel, este greu de crezut că cei doi martori, semnatari ai plângerii la I.T.M. G. și Inspecția Muncii București să fi avut atâtea date despre administratorul petentei dacă în prealabil aceștia nu aveau discuții despre angajare. Dovadă în acest sens este și contractul de muncă încheiat cu martorul C. M. pe care nu l-a înregistrat în mod legal. Tot din investigațiile făcute, intimata a constatat că petenta a mai avut angajați tot în funcția de conducători auto, ori dacă nu deține nici un vehicul nu s-ar explica o astfel de angajare, mașinile fiind înregistrate în Germania. Nu este de neglijat nici domiciliul martorilor, respectiv, ambii din A., județul Sibiu, dar nici documentul existent la fila 46 din care a rezultat că numita R. C. a înscris pe C. M., iar atât pe acest document, cât și pe contractul încheiat pe numele acestuia existent la filele 47 - 49 este aceeași ștampilă și semnătură a societății petente ca și pe plângerea contravențională.

Față de cele arătate mai sus, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a respins plângerea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe civile nr. 6485 din 29.10.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul nr._ a declarat apel petenta S.C. A. T. S.R.L. Tg - J., solicitând admiterea apelului și anularea sentinței civile nr. 6485/2014 ca fiind netemeinică și nelegală, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, apelanta petentă a precizat că sentința pronunțată de prima instanță este criticabilă, deoarece a fost dată cu aplicarea greșită a legii, nefiind luate în considerare apărările sale și fără a se face nici o referire în considerentele acesteia la motivele pentru care instanța a înlăturat întreg materialul probatoriu.

De asemenea, acesta a învederat că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția invocată prin plângerea contravențională, dar susținută și prin concluziile scrise depuse la dosar, (filele nr. 112 - 113 dosar) în sensul că procesul - verbal este lovit de nulitatea absolută în ce privește contravenția reținută la pct. 2, întrucât nu menționează data și ora săvârșirii faptei conform art. l6 alin. 1 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, elemente obligatorii necesare pentru a se stabili termenul de prescripție.

Admițând ca legal procesul – verbal de contravenție, instanța de fond nu a avut în vedere că fapta contravențională de la pct. 2 a fost săvârșită, situație în care sancțiunea nu mai trebuia aplicată fiind prescrisă prin împlinirea termenului de 6 luni, conform art. l3 alin. l din O.G. nr. 2/2001.

Apelanta petentă a învederat că fapta contravențională descrisă în procesul - verbal s-a săvârșit la data de 01.09.2013 când trebuia transmis la I.T.M. de către petentă, Revisalul așa cum se menționează în procesul - verbal, iar constatarea și aplicarea sancțiunii s-a făcut la data de 13.05 2014, peste termenul de 6 luni (împlinit la 01.03.2014), fiind astfel prescrisă în baza temeiului legal menționat.

Cu privire la această excepție invocată, apelanta a precizat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia.

De asemenea, s-a considerat că în mod eronat instanța de fond a inventat motivația conform căreia, „... petenții au arătat că societatea are sediul în Germania și în urma verificărilor la Oficiul Național al Registrului Comerțului s-a constatat că sediul din Germania este același cu domiciliul administratorului petentei Roventa C.”..., fiind folosite în acest sens ca argumente neexistența la dosar a nici unei verificări la Oficiul Național al Registrului Comerțului din Germania și acest lucru nu a fost susținut nici de intimata prin întâmpinare și prin nici un alt înscris depus la dosar; petenta depunând la dosar Certificatul constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului (fila nr. 96 dosar) unde s-a menționat fără nici un dubiu că societatea A. T. S.R.L. nu deține în țară sau în străinătate, filiale, sucursale, sedii secundare sau puncte de lucru, înscris de care nu s-a ținut seama, dar și mai mult, l-a folosit împotriva sa, înscris ce a fost depus la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 24.09.2014, la filele 95 - 96.

În motivare, instanța de fond a făcut referire la înscrisurile depuse de intimată la dosar în limba germană, netraduse și nelegalizate (filele 37 - 46 și 50 - 64), pe care intimata și-a formulat apărarea și deși a solicitat instanței prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar (fila nr. 69), să fie obligă intimata să traducă aceste documente, conform art. 295, alin. 5 C. pr. civ., deși aceasta nu s-a conformat, instanța de fond în mod greșit, a luat în considerare, în apărare aceste înscrisuri netraduse, fiind încălcate astfel dispozițiile legale.

Instanța de fond, prin încheierea de ședință de la termenul din 01.09.2014 (fila nr. 80 la dosar), a pus în vedere reprezentantului intimatei să depună actele traduse, făcând trimitere la acestea în sentință, încălcând dispozițiile legale și nerespectând Decizia Î.C.C.J. nr. l238/27.03.2014 prin care s-a statuat că în cazul neîndeplinirii obligației de depunere a înscrisurilor traduse, se dispune suspendarea judecării cauzei conform art. 242 C. pr. civ., fiind astfel pronunțată sentința în condiții de nelegalitate și, de asemenea, solicitându-se instanței de apel să observe că instanța de fond în considerentele sentinței și-a motivat soluția pe documentul existent la fila 46, care nu a fost tradus, așa încât în loc să fie decăzută intimata din dreptul de a folosi în apărare documente în limba germană netraduse, dimpotrivă le-a luat în considerare și a făcut trimitere la acestea.

Cu privire la motivarea instanței de fond s-a arătat că aceasta nici nu a motivat și nici nu a înlăturat toate probele petentei în apărare, prin care a făcut dovada că S.C. A. T. S.R.L., nu avea calitatea de angajator, și astfel nu poate fi subiect al celor două contravenții, cele două persoane nefiind niciodată angajate la firma petentei, societatea neavând nici un sediu în Germania, făcându-se în acest sens dovada cu înscrisurile depuse la dosar, precum și faptul că aceasta nu are autovehicule înmatriculate în Germania, iar autovehiculul pe care intimata susține că au lucrat cele două persoane aparține unei firme din Germania, respectiv PERER BELL KG, unde de altfel au lucrat ca șoferi, conform dovezii depuse.

În susținerea celor afirmate, apelanta petentă a indicat înscrisurile traduse din care a rezultat că adresa unde instanța de fond, în mod greșit, a reținut că are sediul la adresa de domiciliu a petentei (Alfter GT Oedekoven A. wager 10), așa cum a rezultat și din confirmarea Primăriei localității respective (filele 71 - 74 la dosar); iar cu privire la autocamionul cu nr. de înmatriculare SU - PB 202, care apare în diagramele tahograf, pe care au lucrat cele două persoane a precizat că aparține firmei P. BELL KG (filele 71 - 74 la dosar) și nu petentei cum greșit intimata a susținut prin întâmpinare și cum greșit a fost luată în calcul de către instanța de fond, sentința fiind motivată pe astfel de afirmații fără a fi dovedite.

Referitor la concluzia că petenta a mai avut doi șoferi angajați pe societate și conform afirmației din sentință: „ ... ori dacă nu deține nici un vehicul nu s-ar explica o astfel de angajare, mașinile fiind înregistrate în Germania.”, apelanta a specificat că în mod eronat instanța de fond a interpretat acest lucru, deoarece putea să observe din înscrisurile aflate la dosar că acele două persoane au fost angajate în România în anul 2012, desfășurând activitate în țară (fila 31 la dosar), iar din balanța analitică a societății (înscris depus la dosar, fila nr. 14), a rezultat că în anul 2014 nu existau înregistrate în societate mijloace fixe auto și raportat la aceste înscrisuri a rezultat fără nici un dubiu că petenta nu avea calitate de angajator și nu putea fi subiect al faptelor contravenționale reținute în sarcina sa.

Instanța de fond a dat credibilitate unui alt înscris depus de către intimată la dosar, deși a considerat că acesta nu îndeplinea condițiile de valabilitate, astfel intimata a susținut că numitul C. M. a avut încheiat contract de muncă cu reclamanta care se află atașat la dosar la filele 47 - 49 și nu a fost semnat de către administrator și nici de către C. M. că a primit un exemplar, așa încât contractul nu a fost perfectat, motiv pentru care nu a fost transmis în format electronic la I.T.M., dar cu toate acestea, organul de control a aplicat amenda contravențională în sumă de 10.000 lei.

Potrivit declarației dată în fața instanței de către numitul S. C. (fila nr. 112 la dosar) nu a relevat că acesta ar fi lucrat la o firmă aparținând petentei, ci a patroanei din Germania cu care a vorbit „... în spaniolă”, pentru că ... „avea două camioane” ..., rezultând fără echivoc acest aspect.

În probațiune, apelanta petentă a solicitat administrarea probei cu înscrisuri prin care face dovada că cele două persoane nu au fost angajate la societatea petentă, că nu are nici un sediu în Germania și că cele două persoane au lucrat ca șoferi la firma P. BELL KG, pe autocamionul proprietatea acesteia, fiind atașate în acest sens înscrisuri în limba germană și traduse în limba română solicitate de petentă: informație din Registrul activităților profesionale lucrative (2 file) din care rezultă că nu există înregistrată la adresa Almaweg 10, Alfter nici o înregistrare privind vreo întreprindere lucrativă C. Roventa, prin care a răsturnat concluzia instanței de fond că în acest Registru figurează filiala S.C. A. T. S.R.L și adeverința din care rezultă că în luna ianuarie 2014, Stânga C. și C. M. au lucrat la firma P. BELL KG din 1887, în calitate de conducători auto cu contract și astfel s-a dovedit că nu au fost angajați la .., care a fost sancționată contravențional.

În drept, răspunsul la întâmpinare a fost întemeiat pe dispozițiile art. 201 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Conform dispozițiilor art. 223 alin. 3 din C. pr. civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Cererea de apel a fost timbrată, fiind depusă chitanța în cuantum de 20 lei.

În cadrul procedurii prealabile, intimatul I.T.M. G. nu a formulat întâmpinare.

La data de 24.04.2015, prin serviciul registratură, apelanta petentă a depus note de ședință prin care a indicat motivarea în drept a cererii de apel formulate, întrucât prin cererea de apel s-a indicat un temei greșit, respectiv aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5, art. 488 alin. 1 pct. 6, teza a II-a și art. 488 alin. 1 pct. 8 C. pr. civ.

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității de reprezentant în apel a numitului P. N., conform art. 248 alin. 1 C. pr. civ., instanța reține următoarele:

La termenul din data de 29.04.2015, reprezentanta intimatului I.T.M. G. a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului P. N..

Se constată că acesta a semnat motivele de apel și că a depus la dosar împuternicirea avocațială nr. 43/10.12.2014, iar ulterior, în urma invocării excepției lipsei calității de reprezentant, numitul P. N. a atașat la dosar note de ședință, contract de asistență juridică nr._/10.12.2014, adeverință, tabel nominal și alte înscrisuri privind funcționarea cabinetului individual de avocatură.

Instanța reține însă raportat la înscrisurile atașate la dosar din oficiu din dosarul nr._ cu același termen de judecată, că numitul P. N. nu este înscris în tabelul avocaților din Baroul G. legal constituit. De altfel, acesta a recunoscut prin notele de ședință că face parte din Baroul G. structura P..

Astfel, din adresa nr. 4258/03.03.2014 înaintată d-lui P. N. de către Consiliul Superior al Magistraturii, rezultă că, în baza Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și cu respectarea Deciziei nr. XXVII din 16 aprilie 2007 pronunțată de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii, poate fi constatată și din oficiu nulitatea de drept a actelor de constituire și de înregistrare a barourilor care nu fac parte din Uniunea Națională a Barourilor din România legal constituită.

Față de acest considerent, tribunalul apreciază că acesta nu exercită în mod legal activitatea de avocatură și că apartenența sa la o structură cum este aceea similară Uniunii Naționale a Barourilor din România înființată de către P. B. nu-i conferă dreptul de a presta activități de asistență și reprezentare juridică.

Astfel, este de notorietate publică faptul că respectivul barou a funcționat în mod ilegal în paralel cu „baroul tradițional”, așa cum este denumit prin notele de ședință, iar în prezent asociația la care face referire P. N. este radiată din Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, aspect reverificat din oficiu de către instanță în baza de date accesibilă a Judecătoriei Târgu – J.. De asemenea, în temeiul art. 255 alin. 2 C. pr. civ., se reține că P. B. a fost condamnat definitiv pentru infracțiunea de exercitare fără drept a profesiei de avocat, fiind de notorietate publică și faptul că mai mulți membri ai „Baroului Constituțional”, denumire sub care este cunoscută structura respectivă, au fost condamnați pentru această infracțiune.

Prin urmare, instanța nu poate reține în speță aplicabilitatea art. 87 alin. 2 C. pr. civ., potrivit cărora avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp și poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunțate. Conform acelorași dispoziții, susținerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri.

Față de argumentele de fapt și de drept expuse, instanța constată că numitul P. N. nu are calitate de avocat, astfel încât toate actele întocmite și semnate de către acesta sunt lovite de nulitate absolută, inclusiv împuternicirea avocațială, motiv pentru care, în temeiul art. 82 alin. 1 C. pr. civ., se va dispune admiterea excepția lipsei calității de reprezentant, în apel, cu consecința anulării cererii de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția lipsei calității de reprezentant, în apel.

Anulează cererea de apel formulată de apelanta petentă A. T. S.R.L. Târgu - J., cu sediul procesual ales în mun. Tg - J., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 6485 din 29.10.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu - J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I.T.M. G., cu sediul în mun. Târgu - J., județul G..

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 iunie 2015.

Președinte, Judecător,

L. B. A. M. N.

Grefier,

L. C.

Red. A.M.N./ Tehn. E.S.

Jud. fond L. M. C.

4 ex./25 iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1459/2015. Tribunalul GORJ