Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1268/2015. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 1268/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 6247/318/2014

Dosar nr._ Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizie nr. 1268/2015

Ședința publică de la 13 mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. B.

Judecător: A. M. N.

Grefier: L. C.

Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulată de apelantul intimat I.P.J. G., în contradictoriu cu intimata petentă O. D., având ca obiect anulare proces - verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata petentă, lipsă fiind reprezentantul apelantului intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul este la primul termen de judecată, este declarat în termen și motivat, după care,

În condițiile art. 131 alin. 1 coroborat cu dispozițiile art. 482 C. pr. civ, tribunalul a verificat din oficiu și a stabilit că este instanță competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 95 pct. 2 C. pr. civ., coroborat cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

În condițiile art. 244 alin. 1 coroborat cu dispozițiile art. 479 C. pr. civ., tribunalul declară încheiată cercetarea procesului, apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art. 477 C. pr. civ., acordând cuvântul părților.

Intimata petentă O. D., având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr. 5564 din 25.09.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu - J. în dosarul nr._ a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petenta O. D., în contradictoriu cu intimatul I.P.J G., s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 1500 lei, aplicată prin procesul - verbal contestat, cu sancțiunea avertismentului și s-au menținut în rest dispozițiile procesului - verbal contestat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut faptul că prin procesul - verbal de contravenție . nr._ din 20.04.2014, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă de 1500 lei pentru că în data de 20.04.2013, ora 23.30, pe raza com. Schela, . de șef al formației MELOMAN, a tulburat fără drept liniștea locuitorilor din com. Schela, .> Instanța de fond a reținut că potrivit art. 2 pct. 26 din Legea nr. 61/1991 constituie contravenție … tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora, iar potrivit art. 3 alin. 1pct. 3 din Legea nr. 61/1991 contravențiile prevăzute la art. 2 se sancționează … cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, cele prevăzute la pct. 2), pct. 5)-7), pct. 8)-10), pct. 13), 15), 19), 20), 26), 27), 29) și pct. 32).

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din O.G. nr. 2/2001 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, probă care cade în sarcina petentului.

Instanța de fond a reținut că din actele dosarului nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea reținută în actul sancționator, prezumția de temeinicie a procesului - verbal de constatare a contravenției nefiind răsturnată.

Astfel, din declarațiile martorilor a rezultat că, într-adevăr, la data de 20.04.2014, orele 23.00, petenta și formația sa cântau la barul denumit ,,La Maia” din com. Schela, . muzicale la intensitate mare.

Pe de altă parte, petenta nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, iar împrejurările rezultate din probele de la dosarul cauzei confirmă constatările agentului constatator, astfel că procesul - verbal este legal și temeinic.

Referitor la sarcina probei, instanța de fond a reținut că aceasta revine petentei, și nu intimatei, prin exercitarea plângerii contravenționale contravenientul supunând instanței legalitatea și temeinicia procesului - verbal, motivele de nelegalitate putând fi analizate de instanță din oficiu, chiar în lipsa invocării unor astfel de motive de către petent, acesta având însă posibilitatea să administreze probe sub aspectul temeiniciei actului sancționator, mențiunile inserate sub acest aspect având valoarea unei dovezi depline până la proba contrară, prin prisma autorității cu care agentul constatator a fost învestit de stat.

Împrejurarea că sarcina probei revine petentei sancționate contravențional nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție asimilabilă dreptului penal, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile procesuale care decurg din aceasta.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În ceea ce privește analiza sancțiunii stabilite în procesul-verbal, art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 prevede ca aceasta trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, iar art. 21 alin. 3 din același act normativ prevede ca sancțiunea se aplică „în limitele prevăzute de lege si trebuie să fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal de contravenție”.

În legătură cu modul de aplicare al sancțiunii contravenționale, art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 prevede că „în cazul în care fapta este de o gravitate redusă” se aplică sancțiunea avertismentului, sancțiune ce poate fi aplicată „și în cazul în care actul normativ de stabilire si sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune”, așa cum arată art. 7 alin. 3 din același act normativ.

Analizând sancțiunea pecuniara aplicată în cuantum de 1500 lei, instanța de fond a reținut că aceasta a fost stabilită de agentul constatator în limita maximă prevăzută de art. 3 alin. 1pct. 3 din Legea nr. 61/1991.

Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârșite în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, instanța de fond considerând că sancțiunea amenzii aplicata este prea aspră, nefiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Pericolul social al faptei săvârșite de petentă este minim, fapt ce rezultă din împrejurarea în care a fost săvârșită fapta (în ziua de Paști, cu ocazia organizării unei activități distractive pentru cetățenii comunei, la cererea unor cetățeni ai comunei), din faptul că nu s-au produs urmări grave pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității social-culturale și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană, atingerea valorilor sociale ocrotite de Legea nr. 61/1991 fiind minimă.

De asemenea, pericolul social minim rezultă și din circumstanțele persoanele ale petentei care manifestă disponibilitate pentru respectarea dispozițiilor legale.

Față de aceste împrejurări, instanța de fond a apreciat că fapta are o gravitate redusă și că se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului, aceasta sancțiune răspunzând cerințelor de proporționalitate prevăzute de art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis plângerea, a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1500 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 20.04.2014, cu sancțiunea „avertisment”.

Împotriva acestei sentințe civile nr. 5564 din 25.09.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu - J. în dosarul nr._ a declarat apel intimatul I.P.J. G., apreciind că soluția pronunțată în cauză este netemeinică pentru următoarele motive:

În motivare, apelantul intimat a precizat că petenta a fost sancționată pentru tulburarea fără drept a liniștii locuitorilor.

În opinia sa, fapta săvârșită nu are un grad redus de pericol social, având în vedere că prin aceasta se aduce atingere normelor de conviețuire acceptate în societate.

De asemenea, apelantul intimat a considerat că trebuie avută în vedere și atitudinea duplicitară a petentei reflectată în plângerea contravențională, unde a solicitat în principal anularea procesului – verbal și doar în subsidiar, aplicarea unei sancțiuni mai blânde.

În condițiile date, acesta a considerat ca fiind greu de presupus că prin aplicarea sancțiunii avertismentului, petenta va putea fi determinată ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte.

Față de aceste considerente, s-a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii în totalitate.

În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 și următoarele C. pr. civ. și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

În temeiul dispozițiilor art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, având în vedere că amenda aplicată se face venit la bugetul local al localității de domiciliu a contravenientului, constituind venit public, în sensul dispozițiilor art. 30 alin. 2 din același act normativ, intimatul I.P.J. G. este scutit de plata taxei judiciare de timbru pentru prezentul apel.

În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a doua din C. pr. civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Prin întâmpinarea formulată la data de 12.03.2015, intimata petentă a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 5564/25.09.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu - J. în dosarul nr._ .

În motivare, intimata petentă a considerat că instanța de fond în mod corect a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 1500 lei, aplicată prin procesul – verbal contestat, cu sancțiunea avertismentului, reținând că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, unde se menționează că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar conform art. 21 alin. 3 din același act normativ, sancțiunea se aplică „în limitele prevăzute de lege și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul – verbal de contravenție”.

În ceea ce privește sancțiunea amenzii dată de agentul constatator în cuantum de 1500 lei, instanța a reținut că aceasta a fost în limita maximă prevăzută de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 61/1991.

În speță, pericolul social al faptei a fost apreciat ca fiind minim, fapt ce rezultă și din împrejurarea în care a fost săvârșită fapta (ziua de Paști, cu ocazia organizării unei activități distractive pentru cetățenii comunei, la cererea unor cetățeni ai comunei), dar și din faptul că nu s-au produs urmări grave pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității social culturale și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană.

Analizând apelul declarat pe baza probelor administrate în cauză și în raport de criticile formulate de către apelant, tribunalul constată următoarele:

Prin procesul - verbal de contravenție . nr._ din 20.04.2014, petenta a fost sancționată contravențional cu amenda de 1500 lei, reținându-se în sarcina sa că în data de 20.04.2013, ora 23.30, pe raza com. Schela, . de șef al formației Meloman, a tulburat fără drept liniștea locuitorilor din com. Schela, .> Fapta descrisă a fost recunoscută prin plângere și rezultă deopotrivă din depoziția martorilor audiați în cauză, iar reindividualizarea sancțiunii făcută de către prima instanță în sensul înlocuirii amenzii cu avertisment este temeinică, având în vedere că evenimentul care a produs tulburarea fără drept a liniștii locuitorilor s-a produs de Paști și a avut un caracter incidental.

Față de aceste considerente, tribunalul apreciază că apelul este nefondat sub aspectul temeiniciei sentinței, aplicarea sancțiunii avertismentului având prin definiție rolul de a atenționa petenta ca pe viitor să respecte normele încălcate, cu atât mai mult cu cât rolul principal al sancțiunii contravenționale este unul educativ și nu punitiv.

Prin urmare, în baza art. 480 alin. 1 C. pr. civ., se va dispune respingerea apelului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul intimat I.P.J. G., cu sediul în mun. Târgu - J., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 5564 din 25.09.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu - J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petentă O. D., CNP_ cu domiciliul în ., județul G., ca nefondat.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 mai 2015.

Președinte, Judecător,

L. B. A. M. N.

Grefier,

L. C.

Red. A.N./ Teh. E.S.

Jud. fond R.M. N. - 4 ex./05 iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1268/2015. Tribunalul GORJ