Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 115/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 115/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 3035/263/2013
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE nr. 115
Ședința publică din 21 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. I. T.
Judecător I. S.
Grefier A. C. C.
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelanta intimată Inspectoratul de Poliție al județului Gorj, împotriva sentinței civile nr.391 din 07.03.2014, pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent T. M. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul petent, personal, lipsind apelanta intimată.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect anulare proces verbal de contravenție, apelul se află la primul termen de judecată, este declarat în termen și motivat precum și faptul că, în cadrul procedurii prealabile, intimatul petent a depus întâmpinare.
În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul declară cercetarea judecătorească încheiată, apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC, acordând cuvântul părților.
Intimatul petent, având cuvântul, solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 391 din 07.03.2014, pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr._, a fost admisă plângerea formulată de petentul T. M. C., cu domiciliul în municipiul Motru, ., nr. 6, ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI GORJ, cu sediul în municipiul Târgu J., ., județul Gorj.
A fost anulat procesul-verbal de contravenție . nr._, întocmit la data de 01.11.2013 de Poliția Municipiului Motru.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru, sub numărul_, petentul T. M. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, anularea procesului - verbal de contravenție . nr._, întocmit la data de 01.11.2013, de Poliția Municipiului Motru.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data de 01.11.2013, se afla staționat temporar pe partea dreaptă, în fața magazinului aparținând .., situat peste drum de S.C. BANCPOST S.A., locul său de muncă, unde revenise pentru că uitase anumite lucruri, moment în care s-a prezentat agentul constatator, care i-a solicitat să se pună în mișcare și, drept urmare, a parcat mașina în parcarea aflată la 10 m în față.
A susținut că, la solicitarea agentului constatator de a-i prezenta actele, acesta a arătat doar cartea de identitate, refuzând să prezinte permisul de conducere și certificatul de înmatriculare al mașinii, întrucât nu a fost oprit în trafic, iar agentul constatator nu era echipat corespunzător pentru a putea fi identificat ca făcând parte dintr-o brigadă a poliției rutiere.
A mai precizat că i-au fost notate datele de identificare într-o agendă, iar la data de 04.11.2013, a primit la serviciu procesul - verbal de contravenție menționat mai sus, pe care i l-a un vecin, S. Ș..
Petentul a mai arătat că procesul - verbal contestat este lovit de nulitate, din cauza faptului că nu a fost întocmit la data de 30.10.2013, atunci când a fost abordat de agentul constatator, fără să i se aducă la cunoștință faptele pentru care va fi sancționat și fără a putea formula obiecțiuni, fiind întocmit la data de 01.11.2013, ora 15,00 și în cuprinsul său a fost menționat că refuză să semneze.
În drept, plângerea nu a fost motivată.
În dovedire, petentul a depus la dosar procesul – verbal de contravenție contestat și procesul-verbal de afișare și copia actului de identitate (filele 4-6).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară în cuantum de 20 de lei, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din O.U.G. 2/2001.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare. La data de 12.02.2014, Poliția Municipiului Motru a înaintat raportul agentului constatator prin adresa nr._/10.02.2014.
Prin adresa nr. 384/12.12.2013, Consiliul Local Motru a înaintat CD-ul ce conține înregistrarea video surprinsă de camerele de supraveghere din zona străzii Tineretului din Municipiul Motru, din data de 30.10.2013, intervalul orar 18:15-18:45.
În temeiul art. 34 din O.G. 2/2001, au fost audiați petentul și martorul D. E., persoană menționată în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat ca martor-asistent, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei (filele 19, 31).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că, prin procesul - verbal . nr._, întocmit la data de 01.11.2013, de Poliția Municipiului Motru, s-a reținut, în sarcina petentului T. M. C., săvârșirea faptelor prevăzute de art. 149 lit. e și b din H.G. 1391/2006 și de art. 35 alin. 2 din O.U.G. 195/2002 republicată, fiind sancționat contravențional cu 12 puncte-amendă, în cuantum de 960 lei, cu titlu de sancțiune principală și 8 puncte de penalizare, cu titlu de sancțiune complementară, în baza art. 99 alin. 2 și art.108 alin.1 lit. a pct. 8 din O.U.G. nr.195/2002 și art.101 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. c pct. 2 din O.U.G. nr.195/2002.
În fapt, s-a constatat că, în data de 30.10.2013, ora 18:23, în municipiul Motru, . condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, marca F. Punto și a oprit în dreptul magazinului aparținând . marcajului longitudinal continuu, la o distanță mai mică față de 25 m de trecerea de pietoni semnalizată prin indicatoare și marcaje. De asemenea, s-a reținut că a refuzat să prezinte documentele prevăzute de lege, la cererea îndreptățită a organelor de poliție.
Procesul-verbal nu a fost semnat de petent, fiind înscrisă mențiunea „refuză să semneze”, motiv pentru care a fost întocmit în prezența martorului - asistent D. E. - I.. Respectivul proces-verbal a fost comunicat petentului, prin afișare la domiciliul acestuia, la data de 01.11.2013.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța a reținut că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate de instanță din oficiu.
Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, prin art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr.195/2002, s-a prevăzut că amenda contravențională prevăzută de alin. 1 ( amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni - 2 sau 3 puncte-amendă) se aplică și pentru o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art.108 alin.1 lit. a din același act normativ. O astfel de faptă este oprirea neregulamentară, prevăzută la punctul 8 din cuprinsul art. 108 alin. 1 lit. a .
Totodată, potrivit art. 101 alin. 2 din O.U.G. nr.195/2002, s-a prevăzut că amenda contravențională prevăzută de alin. 1 ( amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni - de la 6 la 8 puncte-amendă) se aplică și pentru o faptă pentru care se aplică 4 puncte de penalizare, conform art.108 alin.1 lit. c din același act normativ. O astfel de faptă este refuzul înmânării actului de identitate, permisului de conducere și certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, a celorlalte documente prevăzute de lege, la cererea polițistului rutier, prevăzută la punctul 2 din cuprinsul art. 108 alin. 1 lit. c.
Instanța a constatat că, pentru cele două fapte contravenționale ce au fost descrise de agentul constatator în cuprinsul-procesului verbal, ca fiind săvârșite de petent, a fost aplicată o singură sancțiune contravențională principală, și anume 12 puncte-amendă în cuantum de 960 de lei și o singură sancțiune complementară, 8 puncte de penalizare.
Procedându-se în acest mod, s-a încălcat principiul legalității aplicării sancțiunii statuat de art. 10 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv: „Dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții, sancțiunea se aplica pentru fiecare contravenție”. Ulterior, în cuprinsul alin. 2 al aceluiași articol, se stabilește modalitatea de efectuare a cumulului sancțiunilor aplicate, când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal.
În aceste condiții, instanța s-a aflat în imposibilitatea de a verifica legalitate sancțiunii în raport de fiecare faptă contravențională, precum și corecta individualizare a acestor sancțiuni, atât conform prevederilor art.5 alin.5 din O.G. nr.2/2001, în sensul că sancțiunea stabilită trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și în raport de criteriile impuse de art. 21 alin.3 din același act normativ, respectiv aplicarea sancțiunii în limitele prevăzute de actul normativ și în raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Având în vederea dispozițiile art.34 alin. 1 din actul normativ menționat mai sus, aceasta lipsă a individualizării sancțiunilor contravenționale, a fost avută în vedere, din oficiu, de instanță, întrucât împiedică aprecierea asupra legalității procesului-verbal de contravenție contestat.
Pentru aceste motive, instanța a apreciat că procesul-verbal nu a fost legal întocmit, astfel că se impune anularea acestuia. Așadar, instanța a constatat că este de prisos a se mai analiza celelalte motive de nulitate invocate de petent, prin plângerea contravențională, formulată sau temeinicia procesului-verbal de contravenție.
Față de aceste considerente, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a admis plângerea contravențională și a anulat procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 01.11.2013 de Poliția Municipiului Motru.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare, apelanta a arătat că în mod eronat instanța de fond a apreciat că, deoarece nu a fost stabilită sancțiunea pentru fiecare dintre contravențiile săvârșite, neputând verifica legalitatea sancțiunii pentru fiecare faptă contravențională.
Agentul constatator a constatat săvârșirea de către petent a 3 contravenții (și nu două, astfel cum s-a reținut în hotărârea atacată): oprirea autovehiculului într-o zonă în care este interzisă depășirea, oprirea autovehiculului la mai puțin de 25 de metri de trecerea pentru pietoni (ambele contravenții reglementate de art. 108, alin. 1, lit. a, oct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002), pentru fiecare aplicându-se câte 3 puncte amendă și refuzul ce a prezenta documentele pentru control (contravenție reglementată de art. 108, alin. i. lit. c, pct. 2), faptă pentru care au fost aplicata 6 puncte amendă.
A menționat că agentul constatator a procedat în conformitate cu prevederile art. 10, alin.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul contravențiilor, cumulând amenzile aplicate fără a depăși dublul maximului prevăzut pentru fapta cea mei gravă.
Față de considerentele de mai sus, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedura civila și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
În temeiul dispozițiilor art. 30, alin. 1 din O.U.G. nr. . vedere că amenda aplicată se face venit la bugetul local al localități de domiciliu al contravenientului, constituind venit public, în sensul dispozițiilor art. 30. alin, 2 din același act normativ, instituția apelanta fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru pentru prezentul apel.
În baza art. 411, alin. 1, pct. 2, teza a doua din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Legal citat intimatul petent T. M. C. la data de 20.11.2014 a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de l.P.J. Gorj, ca netemeinic și nelegal și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.
În motivarea a arătat intimatul petent că în mod legal, instanța de fond a apreciat că procesul verbal nu a fost legal întocmit și în consecință, s-a dispus anularea acestuia.
A precizat că I.PJ-Poliția Motru, nu s-a apărat la instanța de fond, așa cum era legal, astfel că în calitate de petent beneficiază de prezumția de nevinovăție, deoarece în jurisprudența Curții Europene, începând cu cauza Ozturk contra Germaniei din 21 febr. 1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție, trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.
Este adevărat că prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, însă nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, iar soluția trebuie să fie rezultatul verificărilor făcute în baza rolului activ,
În acest sens, apelanta intimată nu a probat în niciun fel cele reținute prin procesul verbal, mai mult, așa cum a reținut instanța de fond, s-a făcut si o aplicare greșită a dispozițiilor legale, astfel că, instanța a fost în imposibilitatea de a verifica legalitatea sancțiunilor aplicate.
De asemenea, la instanța de fond s-au administrat toate probele necesare aflării adevărului, respectiv: proba cu martori, s-a înaintat instanței de către Consiliul Local Motru, CD-ul ce conține înregistrarea video, astfel încât, instanța si-a format propria părere.
Având în vedere că s-a încălcat principiul legalității aplicării sancțiunii statuat de art. 10 alin. 1 și 2 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu s-ar putea verifica legalitatea sancțiunii si nici corecta individualizare a acestor sancțiuni. Aceste aspecte au fost constatate din oficiu, de instanța de fond, conform dispozițiilor legale.
A considerat că instanța de fond, a respectat dreptul la un proces echitabil consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și a lămurit aspectele de fapt și de drept necesare aflării adevărului si justei soluționări a cauzei.
Având în vedere că la instanța de fond, nu și-au făcut niciun fel de apărare, urmându-se totodată procedura prealabilă în raport de dispozițiile N.C.P.C., a considerat că motivele din apel pe de o parte, nu mai pot fi reținute, iar pe de altă parte, nu sunt motive de legalitate ci sunt aspecte legate de întocmirea procesului verbal ce au fost analizate de către instanța de fond, solicitând respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
Analizând apelul de față, prin prisma celor invocate, Tribunalul constată și reține următoarele:
Prin sentința atacată, a fost admisă plângerea formulată de petent împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, întocmit la data de 01.11.2013 de Poliția Municipiului Motru.
Se reține că, prin acest proces verbal s-a reținut, în sarcina sa, săvârșirea contravențiilor prev. de art. 149 lit. e și b din H.G. 1391/2006 și de art. 35 alin. 2 din O.U.G. 195/2002 republicată, fiind sancționat contravențional cu 12 puncte-amendă, în cuantum de 960 lei, cu titlu de sancțiune principală și 8 puncte de penalizare, cu titlu de sancțiune complementară, în baza art. 99 alin. 2 și art.108 alin.1 lit. a pct. 8 din O.U.G. nr.195/2002 și art.101 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. c pct. 2 din O.U.G. nr.195/2002.
În fapt, s-a reținut că, în data de 30.10.2013, ora 18:23, în municipiul Motru, . condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, marca F. Punto și a oprit în dreptul magazinului aparținând . marcajului longitudinal continuu, la o distanță mai mică față de 25 m de trecerea de pietoni semnalizată prin indicatoare și marcaje. De asemenea, s-a reținut că a refuzat să prezinte documentele prevăzute de lege, la cererea îndreptățită a organelor de poliție.
Apelanta motivează cererea de apel, în sensul că instanța de fond a apreciat eronat nestabilirea sancțiunii pentru fiecare din contravențiile reținute prin actul sancționator, din moment ce agentul constatator a stabilit amenda totală, fără să depășească dublul maximului pre văzut de lege pentru fapta cea mai gravă.
Analizând actele dosarului și considerentele sentinței apelate, Tribunalul constată că aceasta din urmă este legală și temeinică, fiind motivată în corespondență cu cele rezultate din probatoriile administrate, al acer s-au aplicat disp. OG nr.2/2001.
Astfel, în mod corect a reținut judecătorul învestit cu soluționarea plângerii, că procesul verbal este afectat de vicii care atrag de facto anularea sa, în lipsa menționării cuantumului sancțiunii aplicate pentru fiecare dintre faptele constatate de către agentul de poliție, cu atât mai mult cu cât este vorba despre trei contravenții, cum afirmă apelanta în cererea de apel, și nu două, cum eronat a reținut instanța în considerentele sentinței.
Cum art. 10 din OG nr.2/2001 prevede expres obligația agentului constatator de a aplica sancțiune pentru fiecare contravenție reținută prin același proces verbal, și dat fiind că, prin încheierea în modul reținut a actului contestat în cauza dedusă judecății, în mod corect s-a motivat hotărârea în sensul imposibilității exercitării controlului asupra legalității și temeiniciei procesului verbal în discuție.
Așa fiind, apelul declarat de intimată apare ca nefondat, urmând ca, în baza disp. art. 480 Cod procedură civilă, acesta să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul, declarat de apelanta intimată Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, cu sediul în municipiul Târgu-J., ., județul Gorj împotriva sentinței civile nr.391 din 07.03.2014, pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent T. M. C., domiciliat în Motru, . Davilla, nr. 6, .,.,CNP_, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, S. I. T. | Judecător, I. S. | |
Grefier, A. C. C. |
Red. S.I.T/Tehnored.A.C.C.
Judecător fond. I.G.S.
4 ex./26 februarie 2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 160/2015.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|








