Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 51/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 51/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 5991/318/2014

Dosar nr._

Cod operator: 2443 ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE nr. 1124

Ședința publică din 29 aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I. S.

Judecător: S. I. T.

Grefier: E. R. P.

Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulată de apelantul petent F. L., împotriva sentinței civile nr.5154 din 12 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al județului G., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect anulare proces verbal de contravenție, apelul se află la a doilea termen de judecată, este declarat în termen, nemotivat și netimbrat precum și faptul că termenul a fost acordat pentru lipsa de procedură cu apelantul petent, motiv pentru care s-a dispus citarea apelantului petent la noua adresă și totodată a fost citat cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 20 lei.

Tribunalul pune în discuție, din oficiu, excepția netimbrării cererii de apel, fiind o excepție de fond care face inutilă în tot administrarea de probe și cercetarea în fond a cauzei și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin sentința civilă nr. 5154 din 12 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._ a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul F. L., în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al județului G..

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, din actele și probele administrate la dosar, petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa prevăzută de art. 100 alin.3 lit. e din OUG nr.195/2002 republicată, acesta la data de 29.04.2014, la intersecția DN 67D Peștișani cu DJ 672, conducând autoturismul marca VW Golf 3 din direcția Tismana - Tg-J., a efectuat manevra de depășire a unui autovehicul marca VW Sharan ce se deplasa din aceeași direcție pe podul de peste râul Bistrița, parte componentă a DN 67D.

Săvârșirea de către petent a contravenției reținute în cuprinsul procesului verbal contestat rezultă fără putință de tăgadă din cuprinsul raportului agentului constatator din data de 19.05.2014, cât și din cuprinsul declarației martorului F. N. care a precizat că autoturismul marca VW Sharan condus de numitul G. I. se afla pe podul de pe râul Bistrița și în momentul în care petentul a semnalizat schimbarea direcției de mers al autovehiculului spre stânga, în acest timp a plecat de pe loc și autoturismul marca VW Sharan condus de numitul G. I..

Împotriva sentinței civile nr. 5154 din 12 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._, a declarat apel petentul F. L. prin care a precizat că a fost neîndreptățit deoarece cel vinovat staționa iar acesta era obligat să depășească.

Cererea de apel nu este motivată în drept.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Analizând apelul declarat, în raport de criticile formulate, Tribunalul urmează să îl anuleze ca netimbrat, pentru următoarele considerente:

În condițiile art.245 și următoarele NCPC, coroborat cu dispozițiile art.197 NCPC, tribunalul se va pronunța mai întâi asupra excepției netimbrării căii de atac de față, făcând inutilă în tot administrarea de probe și cercetarea în fond a cauzei.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin rezoluția din 19 decembrie 2014 tribunalul a pus în vedere apelantului petent obligația de a achita taxa de timbru în cuantum de 20 lei în condițiile art.19, 28, 53 și 55 din OUG nr.80/2013, obligație ce nu a fost complinită în condițiile art.470 alin.3 și art.471 alin.3 din NCPC coroborat cu dispozițiile art. XV alin.2 din Legea nr.2/2013

De asemenea, prin rezoluția din 23 februarie 2015, privind fixarea primului termen de judecată, s-a pus în vedere apelantului petent obligația de a achita taxa de timbru în cuantum de 20 lei, care în condițiile art.197 NCPC trebuia să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru, care se atașează la cererea de apel, întrucât în caz contrar atrage anularea acesteia în condițiile legii.

Conform dispozițiilor art.33 alin.1 din OUG nr.80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat cu excepția celor prevăzute de lege, iar conform dispozițiilor art.19 din aceeași ordonanță calea de atac împotriva hotărârii pronunțate asupra plângerii contravenționale se taxează cu 20 lei, pentru ca în art.53 din ordonanță să se dispună modificarea art.36 din OG nr.2/2001, în care se menționează că atât plângerea, cât și recursul (apelul), precum și pentru oricare alte cereri incidente se percep taxele judiciare de timbru prevăzute de lege.

Astfel, deși apelantul petent a mai fost încunoștințat prin citație încă o dată că, până la primul termen de judecată din data de 01 aprilie 2015, are obligația să achite taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac de față, așa cum au fost stabilite de instanță, acesta nu a făcut dovada achitării acestei sume.

Față de aceste considerente și având în vedere poziția procesuală adoptată de reclamant precum și dispozițiile art.33 alin.1 din OUG nr.80/2013 potrivit cărora: “ 1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. (2) Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art.200 alin.2 teza I din codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării”.

Dispozițiile art.200 alin.2 teza I din codul de procedură civilă rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condițiile art.201 alin.1 din Codul de procedură civilă, decât după soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru; coroborat cu dispozițiile art.197 NCPC, care menționează: „În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii”; tribunalul urmează să admită excepția netimbrării și să anuleze calea de atac de față ca fiind netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează apelul declarat de apelantul petent F. L., având CNP_, cu domiciliul în . și reședința în ., împotriva sentinței civile nr.5154 din 12 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al județului G., cu sediul în Târgu-J., ., județul G., ca fiind netimbrat.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2015, la Tribunalul G..

Președinte,

I. S.

Judecător,

S. I. T.

Grefier,

E. R. P.

Red. S.T./Tehnored. P.R.

Jud. fond: M. D.

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 51/2015. Tribunalul GORJ