Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 30/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 113/95/2014
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
Sentința nr. 30
Ședința publică din 16 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. I. T.
Grefier A. C. C.
Pe rol fiind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul C. V. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA S. GORJ, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul C. V. asistat de avocat M. P. și consilier juridic A. I., pentru pârâta Direcția S. Gorj.
Procedura de citare fiind legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că prin sentința nr. 80 din data de 7 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ a fost stabilită competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamat, în favoarea Secției de contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Gorj.
Nemaifiind cereri de formulat și noi probe de administrat instanța a constatat cercetarea judecătorească încheiată și a trecut la soluționare acordând cuvântul asupra excepției invocate de pârâta Direcția S., cât și pe fondul cauzei.
Avocat M. P. pentru reclamantul C. V., având cuvântul, a solicitat respingerea excepției invocate de către pârâta Direcția S., iar pe fondul cauzei a solicitat admiterea acțiunii, cu obligarea la cheltuieli de judecată, arătând faptul că reprezentanții angajatorului au recunoscut, în urma analizelor efectuate, că reclamantul nu se face vinovat de producerea prejudiciului, luându-se toate măsurile necesare pentru reducerea pericolelor și pierderilor determinate de factori vătămători.
Consilier juridic A. I. pentru pârâtă, având cuvântul, a solicitat admiterea excepției privind inadmisibilitatea acțiunii, motivată de faptul că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din legea 554/2004, iar cu privire la excepția tardivității emiterii deciziei de imputare, invocată de contestator, a solicitat respingerea acesteia, având în vedere că aceasta a fost emisă în termenul prevăzut de legislația în vigoare.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, prejudiciul fiind constatat ca urmare a neefectuării pazei sectorului aflat în gestiunea contestatorului.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 13.01.2014 sub nr._, reclamantul Câlcioi V. a chemat în judecată în calitate de pârâtă Direcția S. Gorj, solicitând instanței ca prin sentințe ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei de imputare nr. 2/2013 emisă de Direcția S., reprezentând pierderi în plantația amplasată în U.P.II Motru M. u. a.217P
În motivare reclamantul a arătat că, conducerea Direcției Silvice Gorj a înlăturat apărările sale din nota explicativă apreciind că solul în care a fost făcută plantația de brad este prielnic acestei culturi, că temperaturile din cursul anului 2013 nu au fost atât de ridicate pentru a produce uscarea puieților, pierderile datorându-se neefectuării pazei plantație
A menționat că susținerile angajatorului nu au acoperire în starea de fapt și de drept, așa cum rezultă din documentele de la dosarul cauzei astfel că decizia de imputare este nelegală și netemeinică.
A susținut că, decizia de imputare a fost emisă tardiv, după expirarea termenului de 30 zile de data luării la cunoștința prevăzut de art.73 alin. 1 din Legea nr. 188/1999.
A mai arătat reclamantul că prin rapoartele întocmite în lunile iulie, august și septembrie 2013 a adus la cunoștința angajatorului atât cauzele cât și procentul de producere a pierderilor, decizia de imputare fiind emisă la 12.12.2013.
Mai mult, la întocmirea procesului-verbal încheiat la 10.06.2013 a participat și delegatul împuternicit al Direcției Silvice, astfel că aceasta n-ar putea invoca neluarea la cunoștință despre paguba produsă.
A invocat și netemeinicia deciziei de imputare, astfel că în referatul nr.2789/10.09.2013 ; precum și în nota explicativă, cauzele esențiale pentru pierderile suferite la plantația de puieți de brad au fost seceta prelungită și temperaturile de peste 360-380 C din iulie - august 2013 și apoi distrugerile provocate de animalele sălbatice de la sfârșitul verii și începutul toamnei 2013.
Starea de fapt a fost prezentată în rapoartele întocmite imediat ce aceste evenimente s-au produs (și nu post factum) nefăcându-se vinovat de producerea pierderilor.
A arătat că această stare de lucru este reținută și în procesul-verbal de constatare a pierderilor provocate de acțiunea factorilor vătămători fondului forestier național-pagube cauzate plantațiilor tinere de acțiunea distrugătoare a porcilor sălbatici, nr.2789/10-09-2013 întocmit de reprezentanți ai Ocolului Silvic în care se precizează clar și fără echivoc ,,Cu ocazia efectuării recepției lucrărilor de împădurire s-a constatat că acestea au fost executate corespunzător din punct de vedere tehnic respectându-se dimensiunile vetrelor cât și ale gropilor în care s-au plantat puieții în mod corespunzător cu recomandările tehnice caracteristice acestor activități.
În urma analizelor efectuate s-a menționat că personalul care gestionează bunurile prejudiciate de către acțiunea factorilor vătămători descriși nu se face vinovat, iar Ocolul Silvic Padeș a luat la timp măsurile necesare pentru reducerea pericolelor determinate de factorii respectivi, potrivit planurilor de prevenire, apărare și de diminuare a pierderilor provocate de acești factori vătămători.
Așadar, însăși reprezentanții angajatorului (fiindcă în afara șefului de Ocol Silvic a participat și reprezentantul Direcției Silvice F. S.) recunosc că personalul silvic (cu referire la persoana sa care a avut în primire acești puieți) nu se face vinovat de producerea prejudiciului, luându-se toate măsurile necesare pentru reducerea pericolelor și pierderilor determinate de factori vătămători.
Față de motivele arătate a solicitat admiterea contestației și anularea deciziei de imputare nr.2/2013 a Direcției Silvice Gorj.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art.254,268 și următoarele din Codul Muncii; art.72 si 73 din Legea 188/1999 si art. 10 și următoarele din Legea 554/2004.
În dovedire a depus în copie următoarele acte :acțiune pentru a fi comunicata angajatorului - nota explicativă ; rapoartele din 29._; 12.08.2013; 9.09.2013; proces-verbal 2789/10-09-2013 al reprezentanților Ocolului Silvic Pade ; decizia de imputare nr.2/2013.
La data de 21 martie 2014, pârâta R.N.P. Romsilva - Direcția S. Gorj,în condițiile prevăzute de dispozițiile art.205 C.pr.civ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de către reclamant.
În motivare, pârâta a arătat că, prin cererea ce formează obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Gorj petiționarul C. V. a solicitat instanței de judecată să dispună anularea deciziei de imputare nr.2/2013 emisă de către Direcția S. Gorj.
Pe cale de excepție a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, întrucât reclamantul nu a îndeplinit nici procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea 554/2004 și nici obligația de a participa la ședința de informare, conform art.2 din Legea 192/2006.
În ceea ce privește excepția tardivității emiterii decizie de imputare, invocată de contestator, a solicitat respingerea acesteia având în vedere că aceasta a fost emisă în termenul prevăzut de legislația în vigoare.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 85, al.l din Legea 188/1999 „Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 Ut. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei......". Din actele ce au stat la baza emiterii deciziei de imputare rezultă că directorul Direcției Silvice Gorj a constatat paguba la data de 26.11.2013, când prin raportul nr.4020/21.11.2013, subunitatea Ocolul Silvic Padeș a comunicat documentația privind pierderile înregistrate la plantația amplasată în UP II Motru M., ua 217P, aflată în gestiunea contestatorului, iar Decizia de imputare a fost emisă la data de 12.12.2013, deci înlăuntrul termenului de 30 de zile stabilit de lege.
Cu privire la fondul cauzei, a susținut pârâta că acțiunea dedusă judecății este netemeinică și nefondată având în vedere că petiționarul se face vinovat de producerea debitului imputat prin decizia contestată.
Astfel, prin decizia de imputare nr.2/12.12.2013 s-a procedat la imputarea sumei de 3496,30 lei d-lui C. V., având funcția de pădurar în cadrul O.S. Padeș, în gestiunea căruia s-au constatat pierderi în plantația amplasată în UP II Motru M., ua 217P. Aceste pierderi reies în mod cert din raportul Ocolului Silvic Padeș nr.4020/21.11.2013, înregistrat la Direcția S. Gorj cu nr.9726/26.11.2013
A susținut că nu pot fi reținute ca fiind întemeiate motivele invocate de către contestator având în vedere că solul pe care este amplasată plantația este prielnic culturii de brad iar temperaturile din cursul anului 2013 nu au fost atât de ridicate pentru a produce uscarea puieților, pierderile datorându-se neefectuării pazei plantației.
Față de motivele arătate a solicitat respingerea acțiunii și menținerea deciziei contestate ca fiind temeinică și legală.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 Co.pr. civ., solicitând judecarea cauzei în lipsă.
La data de 14.04.2013 reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii, datorită neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu prevederile art. 72 și 73 din Legea nr. 188/1999 ( în cazul antrenării răspunderii civile a funcționarilor publici nu e necesară parcurgerea plângerii administrative prealabile.
Astfel, art. 73 alin. 2 din legea prevede expres că „împotriva Ordinului sau dispoziției de imputare, funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ”.
b) Este în afară de orice îndoială că art.7 din Legea nr.554/2004 nu este aplicabil în cazul actelor administrative reglementate prin acte normative speciale care prevăd sesizarea directă a instanței într-un anumit termen ce exclude, în mod logic, parcurgerea unei proceduri prealabile administrative.
In acest sens art. 50 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă prevede expres că „în cazul în care o normă este complementară altei norme pentru exilarea repetării în text a acelei norme se va face trimiterea la articolul, respectiv actul normativ care o conține. Trimiterea la normele unui alt act normativ se poate face la întregul său conținut sau numai la subdiviziune, precizată ca atare”.
Ori, în speță art. 72 și 73 din Legea funcționarului public nu face nici măcar aluzie ( cu atât mai puțin trimitere ) la legea contenciosului administrativ ( nici măcar în general la lege, cu atât mai puțin la art. 7 din Legea nr. 554/2004 ).
c) De precizat că în preambulul deciziei de imputare, angajatorul a făcut trimitere la art. 84-85 din Legea nr. 188/1999, ca temei de drept, în opinia sa fiind vorba de o eroare fiindcă aceste texte privesc răspunderea disciplinară ( în acest sens crede că este un alt motiv de nulitate a deciziei ).
d) Cu privire la excepția lipsei plângerii prealabile a adăugat că însăși angajatorul în conținutul deciziei de imputare prevede expres la art.4 că „decizia de imputare se poate contesta în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Gorj. Ori, dincolo de reaua-credință ( în sensul că s-a menționat în decizie să se adreseze Tribunalului Gorj, iar apoi s-a apreciat că trebuia să se adreseze înainte organului emitent - Direcția S.) se pune problema întrunirii condițiilor de legalitate ale deciziei de imputare ( dacă nu a fost corect indicat nici temeiul de drept și nici organul la care petentul trebuia să adreseze cu plângere ).
e) Mai mult, prin nota explicativă pe care a dat-o, prin procesele-verbale încheiate cu reprezentanții Ocolului Silvic Padeș pe care le-a înaintat în memoriul justificativ întocmit și înaintat, a dovedit cu supra măsură că între părți a avut loc o conciliere, o informare reciprocă asupra elementelor de fapt și de drept pe care înțelege să le invoce în apărare și pe care angajatorul nu le-a luat în considerare.
A mai arătat că pe fondul cauzei își menține argumentele de fapt și de drept dezvoltate în contestație. În drept, prezentul răspuns a fost întemeiat pe dispozițiile art. 201 alin 2 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr. 1154 din 23.05.2014, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Secției C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului Gorj invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj, invocând în motivare decizia în interesul legii nr.3/12.05.2014.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ *.
Prin sentința nr.2026 din 1 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ *, s-a admis excepția necompetenței funcționale a Secției Conflicte de munca și Asigurări Sociale .
S-a declinat în favoarea Secției de C. Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Gorj competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Câlcioi V., cu domiciliul în Comuna Padeș, ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA S. GORJ, cu sediul în Tg-J., . P., nr. 3, județul Gorj.
S-a constatat ivit conflict negativ de competență, și s-a înaintat dosarul Curții de Apel C., în vederea soluționării acestui conflict.
S-a reținut că în conformitate cu prevederile art. 248 alin.1 din codul de procedură civilă republicat, instanța a analizat excepția de necompetență materială a Tribunalului Gorj – Secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, invocată din oficiu.
Prin acțiunea de față, reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 02 din 12 decembrie 2013, emisă de pârâta RNP Romsilva – Direcția S. Gorj.
S-a reținut că, prin această Decizie, atașată în copie la fila nr. 3 din dosar, pârâta a imputat reclamantului suma de 3.496,30 lei, despre care a reținut că reprezintă pierderi în plantația amplasată în UP II Motru M., UA 217P. S-a reținut, prin decizie, că reclamantul, în calitate de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Padeș, a înregistrat pierderi în această plantație, apărările sale fiind înlăturate de pârâtă.
Potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 din Codul muncii republicat, prevederile acestui cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice, derogatorii.
În conformitate cu prevederile art. 58 alin. 1 din O.G. 59/2000: „Personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu dispune altfel”.
Instanța a reținut că decizia nr. 3, pronunțată în dosarul nr.1/2014, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău și a stabilit că acțiunile în răspundere patrimonială formulate împotriva personalului silvic cu atribuții de pază a pădurilor pentru pagubele produse pe suprafețele de pădure pe care le are în pază, în condițiile art.1 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.85/2006, sunt de competența materială a instanțelor de conflicte de muncă, nu este aplicabilă în cauza de față, care nu are ca obiect o acțiune în răspundere patrimonială, ci contestația reclamantului - pădurar, împotriva deciziei de imputare nr. 4/13.12.2013, privind pierderile constatate în pepiniera Dobrota, amplasată în UP I Motru Sec, aflată în gestiunea sa, datorate efectuării necorespunzătoare a lucrărilor de semănare a puieților în toamna anului 2012.
Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere la pronunțarea deciziei de mai sus dispozițiile art.6 alin.1 din O.U.G. 85/2006.
Așa cum s-a arătat în considerentele deciziei, problema de drept soluționată diferit de instanțele judecătorești (ce a făcut obiectul recursului în interesul legii) vizează o categorie aparte de raporturi juridice, care intră sub incidența unui act normativ cu caracter special.
„Astfel, raportul juridic dedus judecății în litigiile soluționate diferit de instanțele judecătorești se caracterizează prin următoarele elemente: existența unei pagube produse vegetației forestiere prin tăieri ilegale de arbori; paguba este constatată și evaluată de către personalul silvic cu atribuții în acest sens; paza vegetației forestiere în privința căreia s-a produs paguba reprezintă o atribuție a personalului silvic având gradul profesional de pădurar, atribuție prevăzută în contractul individual de muncă; paguba constatată și evaluată s-a produs ca urmare a neîndeplinirii atribuției de pază a vegetației forestiere; în vederea recuperării prejudiciului constatat și evaluat entitatea prejudiciată se îndreaptă cu o acțiune în răspundere patrimonială împotriva persoanei vinovate (persoana cu atribuții de pază), în temeiul art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006.
În consecință, entitatea prejudiciată deduce judecății un raport juridic de răspundere patrimonială, în condițiile cadrului legal reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006.
Or, art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 dispune expres în sensul că, pentru pagubele produse vegetației forestiere prin tăieri ilegale de arbori, "personalul cu atribuții de pază a pădurilor răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile cap. III al titlului XI din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii ()".
Atât timp cât raportul juridic dedus judecății în litigiile soluționate în mod diferit se încadrează în ipotezele strict reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006, rezultă că litigiilor respective le sunt aplicabile prevederile acestui act normativ, în virtutea normei de trimitere de la art. 6 alin. (1) din ordonanța de urgență, dispozițiile menționate din Codul muncii.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 reprezintă o reglementare cu caracter special, astfel că, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant, derogă de la prevederile art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, care fac trimitere la prevederile Legii nr. 188/1999, și reprezintă, în sensul tezei a II-a a aceluiași articol, o situație în care printr-un act normativ cu aceeași forță juridică se dispune altfel. ”
În speță raportul juridic dedus judecății nu se încadrează în ipotezele strict reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006.
Așa cum s-a arătat în decizia în interesul legii sus menționată, art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 dispune expres în sensul că, pentru pagubele produse vegetației forestiere prin tăieri ilegale de arbori, personalul cu atribuții de pază a pădurilor răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile cap. III al titlului XI din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii .
Ori prezenta cauză nu privește răspunderea patrimonială a personalului cu atribuții de pază a pădurilor pentru pagubele produse vegetației forestiere prin tăieri ilegale de arbori, ci are ca obiect anularea deciziei de imputare nr. 3/12.12.2013, privind pierderile datorate efectuării necorespunzătoare a lucrărilor de semănare a puieților în toamna anului 2012, decizia fiind emisă în temeiul art. 84-85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Prin urmare, având în vedere că raportul juridic dedus judecății în cauza de față nu se încadrează în ipotezele strict reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, conform prevederilor art. 58 alin.1 din O.G. 59/2000.
Așa cum s-a reținut și de Înalta Curte de Casație și Justiție, în considerentele deciziei în interesul legii nr. 3/2014, dispozițiile art. 58 alin. 1 din O.G. 59/2000, care prevăd că „personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu dispune altfel” nu fac nicio distincție, astfel că, potrivit principiului de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, dispozițiile Legii nr. 188/1999 se aplică personalului silvic, în integralitatea sa, deci inclusiv categoriei profesionale din care face parte reclamantul.
Conform disp. art.109 din Legea 188/1999, republicată și actualizată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Față de considerentele expuse, văzând și dispozițiile Legii nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, instanța a reținut că aparține instanței de contencios administrativ competența de soluționare a acțiunii, motiv pentru care, a fost admisă excepția de necompetență materială funcțională invocată din oficiu .
Având în vedere prevederile art. 95 din Codul de procedură civilă, precum și dispozițiile art.136 din Codul de procedură civilă republicat, conform căruia dispozițiile secțiunii privitoare la excepția de necompetență și conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului Gorj.
De asemenea, în baza prevederilor art.133 pct. 2 și 134 din Codul de procedură civilă republicat, s-a constatat ivit conflictul de competență (conflict negativ), s-a suspendat din oficiu judecata cauzei și s-a înaintat dosarul Curții de Apel C. - Secția I Civilă, în vederea soluționării conflictului de competență.
Prin sentința nr. 80 din 07.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția I Civilă s-a stabilit competența de soluționare a conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Gorj – Secția de C. Administrativ și Fiscal și Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, privind judecarea acțiunii formulată de reclamantul C. V., domiciliat în comuna Padeș, ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA S. GORJ, în favoarea Secției de C. Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Gorj.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut că, în cauza ce a generat prezentul conflict negativ de competență, obiectul acțiunii este reprezentat de contestația împotriva deciziei nr.2 din 12 decembrie 2013, emisă de Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA – Direcția S. Gorj, în condițiile art.84-85 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor.
Față de obiectul dedus judecății, nu-și găsesc aplicabilitatea dispozițiile deciziei RIL nr.3/2014 prin care s-a soluționat problema de drept ce vizează competența materială a instanțelor în judecarea acțiunilor în răspundere patrimonială, stabilindu-se obligatoriu că aceasta aparține instanțelor de conflicte de muncă.
Chiar dacă decizia nr.2/2013 vizează angajarea răspunderii patrimoniale a contestatorului, obiectul acțiunii este format din contestarea acesteia și solicitarea anulării pe motive de nelegalitate, ceea ce atrage aplicarea dispoz.art.85 alin.2 din Legea nr.188/1999, cu modificările ulterioare, care stabilesc expres că împotriva ordinului sau dispoziției de imputare, funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
De altfel, această decizie este emisă în condițiile art.84-85 din Legea nr.188/1999, așa cum rezultă din conținutul său, făcându-se de asemenea precizarea că se poate contesta în instanța de contencios administrativ în termen de 30 de zile.
Prin urmare, obiectul prezentei contestații îl reprezintă legalitatea emiterii acestei decizii și nu antrenarea răspunderii patrimoniale a contestatorului, aceasta urmând să fie cercetată ulterior, potrivit competenței obligatorii stabilită prin RIL 3/2014, în funcție de soluția pe care o va adopta instanța de contencios administrativ asupra respectării sau nu a legii la momentul emiterii actului.
În raport cu obiectul supus judecății, s-a constatat deci că aparține competența de soluționare a cauzei Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Gorj, sens în care se va soluționa conflictul de competență conform art.135 și 136 cod procedură civilă.
Cauza a fost trimisă Secției de C. Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Gorj, fixându-se termen de judecată la data de 16.01.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma celor invocate de părți și a probelor administrate, Tribunalul constată și reține următoarele:
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul a solicitat anularea Deciziei de imputare nr. 02 din 12 decembrie 2013, emisă de către Direcția S. Gorj, prin care acestuia i s-a imputat suma de 3.496,30 lei.
În primul rând, în baza disp. art.248 Cod procedură civilă, se vor analiza cu prioritate excepțiile invocate de reclamant și de pârâtă.
Astfel, cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr.554/2004, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată prin prisma faptului că, în cauză, este vorba despre un litigiu legat de raporturile de serviciu ale reclamantului, întemeiate pe disp. Legii nr,188/1999, completate cu dispozițiile Codului muncii.
Astfel, sunt aplicabile disp. art. 75 din Legea nr.188/1999, conform cărora” „Încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz”.
De asemenea, dată fiind calitatea reclamantului de salariat al Direcției Silvice Gorj, căruia însă i se aplică Legea nr.188/1999, răspunderea acestuia a fost angajată în conformitate cu disp. art.84-85 din actul normativ amintit, așa cum aceasta era în vigoare la data emiterii Deciziei de imputare contestate, respectiv la 12 decembrie 2013.
Conform disp. art. 84, în vigoare la data de 12 decembrie 2013”: Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:
a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Art. 85 prevedea expres că:” (1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
(2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
(21) Ordinul sau dispoziția de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ constituie titlu executoriu.
(3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.
Din lecturarea acestor norme legale, rezultă că promovarea unei acțiuni în fața instanței de contencios administrativ, pentru anularea unei decizii de imputare se poate face direct, fără parcurgerea procedurii administrative prealabile, prev. de art. 7 din Legea nr.554/2004, dat fiind că această normă nu poate fi aplicată în materia răspunderii civile a unui pădurar, căruia i se aplică și regulile procedurale specifice dreptului muncii, în ce privește deciziile de imputare.
Așa fiind, apare ca întemeiată apărarea reclamantului, în sensul că norma generală prev. de art. 7 din Legea nr.554/2004, nu se poate aplica în cazul emiterii deciziei de imputare prin care unui pădurar i se antrenează răspunderea civilă pentru recuperarea pagubelor constatate de către unitate.
Pentru aceste considerente, fiind vorba despre o asemenea răspundere, excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neparcurgerea procedurii prealabile prev. de art. 7 din Lege an.r554/2004, apare ca neîntemeiată și prin urmare va fi respinsă.
În ce privește excepția tardivității emiterii deciziei de imputare, invocată de reclamant în acțiunea introductivă, se rețin următoarele:
Decizia de imputare contestată în cauză a fost emisă la data de 12 decembrie 2013, fiind comunicată reclamantului la dat de 23 decembrie 2013, așa cum rezultă din copia respectivului act, atașată la fila nr. 3 din dosar.
Așa cum am citat anterior, conform disp. art. 85 din Legea nr.188/1999: ”(1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
(2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
(21) Ordinul sau dispoziția de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ constituie titlu executoriu.
(3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.
În cauză, din documentele depuse la dosar rezultă că pârâta a luat la cunoștință despre producerea pagubei ce i se impută reclamantului, în lunile iulie, august și septembrie 2013, când reclamantul a adus la cunoștință pierderile respective, prin întocmirea unor rapoarte specifice funcției deținute.
Aceste sesizări au fost dovedite, de către reclamant, prin copiile lor depuse la filele nr. 5, 6 și 7 din dosar.
Astfel, la data de 29 iulie 2013, reclamantul, prin raportul din acea dată, înregistrat la Direcția S. sub nr. 2275/2013, a adus la cunoștință că, în urma verificărilor efectuate pe raza Cantonului pe care-l gestiona, a constatat pierderi, prin uscarea puieților plantați, în proporție de 25-30 %.
Aceste sesizări au fost comunicate pârâtei și la data de 12 august 2013 prin raportul înregistrat sub nr.2496/2013, precum și prin cel înregistrat sub nr. 2789 din 09 septembrie 2013.
Mai mult, la dosarul cauzei, la fila nr.4, a fost depus Procesul verbal de constatare a pierderilor provocate de acțiunea factorilor vătămători fondului forestier național, pagube cauzate plantațiilor tinere de acțiunea distrugătoare a porcilor sălbatici, înregistrat la pârâtă, respectiv la subunitatea acesteia, Ocolul Silvic Padeș, sub nr.2789 din 10 septembrie 2013.
Prin acesta s-a reținut că pagubele la plantația din UP II Motru M., UA 217 P, a fost în procent de 68 %, respectiv 0,34 ha din totalul de 0,5 ha.
Procesul verbal a fost încheiat la data de 10 septembrie 2013, la Ocolul Silvic Padeș, de către inginer F. S., delegat din partea Direcției Silvice Gorj, V. N., Contabilul Șef al Ocolului Silvic Padeș, B. I.,delegat al Consiliului Local al Comune Padeș, N. I., Șeful Ocolului Silvic Padeș, N. G., responsabil compartiment cultură, Vasiloniu I., Șeful de District nr.3 Pocruia și reclamantul, în calitate de titular al Cantonului nr.12.
Prin acest Proces verbal, s-a reținut că pierderea a fost cauzată de acțiunea porcilor sălbatici, care prin râmarea solului, au dus la distrugerea puieților plantați pe suprafața respectivă, în proporție de 68 %.
De asemenea, s-a mai reținut că, la recepția lucrărilor de împădurire, s-a constatat că acestea au fost executate corespunzător din punct de vedere tehnic.
Din lecturarea acestui Proces verbal rezultă astfel că despre paguba constatată la Cantonul nr.12 gestionat de către reclamant, s-a luat la cunoștință, de către conducătorul autorității în cadrul căreia reclamantul își desfășoară activitatea, respectiv Șeful Ocolului Silvic Padeș, împreună cu delegatul Direcției silvice pârâte, la data de 10 septembrie 2013, iar Decizia de imputare ce face obiectul analizei în cauza dedusă judecății, a fost emisă abia șa data de 12 decembrie 2013, fiind astfel depășit termenul de 30 de zile menționat expres de art. 85 din Legea nr.188/1999.
Așa fiind, instituția pârâtă a avut cunoștință, prin conducătorul Ocolului Silvic Padeș, respectiv șeful reclamantului, despre pagubele ivite în gestiunea reclamantului, încă din luna iulie 2013, respectiv în mod cert în data de 10 septembrie 2013, prin întocmirea Procesului verbal de control, motiv pentru care nu se poate reține apărarea pârâtei, în sensul că despre aceasta s-ar fi luat la cunoștință abia în data de 26 noiembrie 2013, când a luat la cunoștință Directorul Direcției Silvice Gorj.
Cum art. 85 din actul normativ special prevede expres că luarea la cunoștință despre o eventuală pagubă trebuie să fie făcută de către conducătorul autorității sau instituției publice, și cum din actele dosarului rezultă că tocmai conducătorul autorității superioare reclamantului, respectiv Șeful Ocolului Silvic Padeș a știut la data de 10 septembrie 2013 despre pagubă, dar și despre motivele producerii acesteia, excepția tardivității emiterii Deciziei de imputare, invocată de reclamant, apare ca întemeiată, urmând în consecință să fie admisă.
Este vorba în acest caz de o adevărată excepția a prescripției dreptului autorității ierarhice de a emite decizia de imputare, pârâta nefăcând dovada, în cauză, a unor cauze care să o repună în termenul de decădere de trei ani, de care vorbește art.85 din Legea nr.188/1999.
Astfel, se constată emiterea respectivei decizii cu depășirea termenului expres de 30 de zile de la data cunoașterii pagubei, motiv pentru care excepția invocată de reclamant va fi admisă, iar ca o consecință, va fi anulată Decizia de imputare nr. 02 din 12 decembrie 2013, emisă de pârâtă.
D. fiind că pârâta este cea căzută în pretenții, în baza disp. art. 451 Cod procedură civilă, aceasta va fi obligată și la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu avocat ales și dovedite de acesta prin chitanța . nr.03 din 16 ianuarie 2015, depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Admite excepția invocată de reclamantul C. V., CNP_, domiciliat în comuna Padeș, . în contradictoriu cu pârâta Direcția S. Gorj, cu sediul în localitatea Târgu-J.,. P., nr. 3, județul Gorj.
Admite acțiunea formulată de reclamant.
Anulează Decizia de imputare nr.02 din 12 decembrie 2013, emisă de pârâtă.
Obligă pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, S. I. T. | ||
Grefier, A. C. C. |
Red.S.I.T/Tehnored.A.C.C.
4 ex./10 februarie 2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 293/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 31/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|
