Litigiu privind achiziţiile publice. Sentința nr. 966/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 966/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 6495/95/2014*

Dosar nr._

Cod operator 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentința nr. 966/2015

Ședința publică din 07 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. B.

Grefier L. C.

Pe rol fiind judecarea cererii formulate de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . SA Sucursala Electrocentrale Turceni, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns administratorul reclamantei ., C. G. și consilier juridic M. C., pentru pârâta . SA Sucursala Electrocentrale Turceni.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, s-a constat încheiată cercetarea judecătorească și s-a acordat cuvântul pe fond.

Administratorul reclamantei, C. G. solicită admiterea acțiunii în modalitatea în care a fost formulată.

Consilier juridic M. C. pentru pârâtă a solicitat respingerea acțiunii.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția a II-a civilă la data de 14.08.2014, sub nr._, reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . SA SUCURSALA ELECTROCENTRALE TURCENI a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor civile în sumă de 185.000 lei, actualizată la data plății efective cu indicele de inflație, la plata dobânzii aferente și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 286 alin.1 din OUG nr. 34/2006.

În dovedirea cererii s-a depus la dosar un set de înscrisuri în copie, respectiv: adresa nr. 4872/12.12.2012; contractul de furnizare de produse nr. 33/.; adresa nr. 4624/10.04.2013; factura fiscala nr. 142/01.03.2014; RNC nr. 18/11.03.2013; adresa nr. 4636/19.06.2013; adresa nr. 4600/10.04.2013; adresa nr. 64/30.05.2013; R. 22/24.04.2013; adresa nr. 110/03.07.2013; adresa nr. 4639/10.07.2013; adresa nr. 150/25.07.2013; adresa nr. 4642/02.08.2013; adresa nr. 196/12.08.2013; adresa nr. 4644/19.08.2013; aviz . CEO SET nr._.

În motivarea cererii s-a susținut că în urma derulării procedurii de achiziție publică de către autoritatea contractantă S.C C. E. Oltenia S.A. - Sucursala Electrocentrale Turceni aceasta a încheiat cu reclamanta, în calitate de câștigător al acestei proceduri, Contractul de furnizare de produse nr. 33/., având ca obiect livrarea de către furnizor, a unui Troliu electric 15to-cod CPV_-6, conform anexei 1 la contract, la prețul de 185.000 lei, la care se adaugă TVA de 24%, durata contractului fiind de 60 de zile. Faptul câștigării procedurii a fost comunicat reclamantei cu adresa nr.4872/12.12.2012, pentru atribuirea contractului Troliu electric 15to .

Cu adresa nr.4624/10.04.2013, reclamanta a solicitat pârâtei decalarea termenului de livrare cu 30 de zile, cu motivarea că s-a depus documentația tehnică pentru avizare ISCIR fiind în faza de recepție a produsului, troliul a fost livrat cu factura nr. 142/01.03.2013. împreună cu documentația tehnică necesară obținerii autorizației ISCIR, la recepție s-a emis RNC nr. 18/11.03.2013.

Aceste fapte sunt prezentate în adresa nr.4636/19.06.2013, trimisă de reclamantă pârâtei, arătându-se totodată că s-a depus din nou dosarul completat conform RNC, împreună cu documentația tehnică pentru obținerea autorizației.

Deși s-a livrat troliul și ulterior cu adresa nr. 4600/10.04.2013 s-au depus toate documentele solicitate de pârâtă, după 50 de zile aceasta revine cu adresa 64/30.05.2013, fără a se înțelege exact ce anume dorește aceasta, totuși se menționează că s-a întrunit comisia de recepție care a constatat că troliul nu a fost însoțit la livrare de documentația tehnică originală, de certificate de garanție, declarații de conformitate, întocmindu-se Raportul de Neconformitate nr. 1 8/1 1.03.2013.

In aceeași adresă se arată că, comisia de recepție a constatat că produsul este neconform și propune returnarea lui, întocmindu-se Raportul de acțiuni corective R. nr.22/24.04.2013, fiind invitată reclamanta să-și ridice produsul în 15 zile, fără a se arăta care sunt lipsurile produsului, de ce nu corespunde acesta.

La adresa nr .64/30.05.2013, reclamanta răspunde pârâtei cu adresa nr. 4636/19.06.2013, arătând că a fost livrat troliul și trimisă toată documentația, la această adresă pârâta răspunde cu adresa nr.110/03.07.2013, arătând că produsul a fost livrat la data de 06.03.2013, termenul final fiind de 13.04.2013, la 1 1.03.2013, s-a întrunit comisia de recepție care a constatat că produsul livrat este neconform, nu corespunde caietului de sarcini și documentația tehnică este incompletă, întocmindu-se Raportul de Neconformitate nr.18/11.03.2013, în perioada de tratare a neconformității au fost remediate o parte din neconformități, respectiv cele de natură tehnică, mai puțin completarea documentației tehnice și de calitate. Se arată că nu a fost respectat termenul de tratare a neconformității cel de la 01.04.2013, documentația completă fiind transmisă la 10.04.2013.

Deși se arată în această adresă că întreaga documentație tehnică a fost transmisă la 10.04.2013, mai departe, în această adresă, se arată că la data de 23.04.2013, comisia a constatat netratarea în totalitate a neconformităților și a emis Raportul de Acțiune Corectivă nr.22/24.04.2013, comisia a constatat că „furnizorul a adus documentele solicitate, plăcuțele indicatoare și tăblițele cu inscripționările echipamentului, dar acestea nici de această dată nu corespund".

Se observă că nu se arată mai departe de ce nu corespund, concret ce anume lipsește, ce nu este conform, doar se arată pur și simplu, în mod abuziv, că nici de această dată nu corespund. Acest mod de abordare a situației este nelegal, cu totul abuziv, pe de o parte se arată în mod clar că s-au depus toate documentele solicitate iar pe de altă parte că, totuși, ele nu corespund, fără a se arăta care este șl motivul necorespunderii, ce anume din documente nu ar corespunde, fiind evident că, pur șl simplu s-a dorit returnarea produsului, pentru ca acesta să fie achiziționat de la altă firmă.

In continuarea acestei corespondențe, reclamanta a transmis pârâtei adresa nr.4639/10.07.2013, în care se arată că la 10.04.2013, a fost transmisă toată documentația către pârâtă, au fost rezolvate toate problemele din RNC nr.18/11.03.2013, așteptându-se recepția produsului dar, la 30.05.2013 se transmite raportul de acțiune corectivă nr 22.

Raportul de acțiune corectivă a fost emis la data de 24.04.2013, el nu a fost transmis reclamantei pe nici o cale, până la data de 30.05.2013, deci, în perioada 10.04._13, nu ni s-a comunicat nimic de către pârâtă, timp de aproape două luni.

Pârâta răspunde la această adresă cu adresa nr.150/25.07.2013, susținând că în perioada de tratare a neconformității, s-a înlocuit plăcuța de identificare originală, aplicată pe produs, în limba chineză, cu două plăcuțe de identificare, una în limba chineză și alta în limba română.

Că, documentația tehnică se referă la produsul JK5T Winch system, că lipsește declarația de conformitate originală de la producător, după ce, anterior, arătase că au fost trimise toate documentele.

Reclamanta comunică pârâtei adresa nr. 4642/02.08.2013, arătând că plăcuțele originale sunt pe troliu, comisia a fost cea care a cerut și o plăcuță în limba română, declarația originală de conformitate a fost depusă odată cu documentația tehnică, afirmațiile din adresa 150/25.07.2013 sunt false, dovedind reaua credință a pârâtei.

Din toată această corespondență, rezultă evident faptul că pârâta a fost de rea credință, urmărind înlăturarea reclamantei și returnarea produsului, probabil se dorea ca produsul să fie livrat de altă firmă.

Astfel, la data de 08.07.2013, reclamanta a fost contactată telefonic de inginerul N., acesta comunicând faptul că la 10-11.07.2013, un reprezentant al acesteia să se prezinte la Sucursala Electrocentrale Turceni, pentru a participa la probele de funcționare a produsului, dar la acea dată, acestuia i s-a transmis că achizitorul s-a răzgândit și nu se mai dorește testarea produsului.

Pârâta a răspuns la adresa 4642/02.08.2013, cu adresa nr. 196/12.08.2013, reiterând susținerile din adresei anterioare, arătând că produsul a fost însoțit de instrucțiunile de utilizare în limba engleză, că, documentația tehnică nu a fost transmisă în original ci în copii xerox, ea se referă la produsul JK5T Winch sytem.

Răspunsul reclamantei la adresa 196, s-a transmis cu adresa nr. 4644/19.08.2013, arătându-se că, declarația de conformitate a fost depusă inițial în copie apoi transmis și originalul, nu s-a înlocuit plăcuța originală ci doar s-a atașat și o plăcuță în limba română, întreaga documentație tehnică a fost transmisă, timp de peste 50 de zile pârâta nu a făcut nici o comunicare.

Se arată în acesta adresă că reclamanta a propus pârâtei să-i livreze chiar un alt produs, dar aceasta pur și simplu a refuzat.

Produsul a fost returnat în mod abuziv, el corespundea cerințelor din caietul de sarcini și din celelalte documente tehnice, pârâta pur și simplu a refuzat produsul după ce a cerut toate documentele, copii și originale, chiar și plăcuțe de identificare în limba română, la returnare s-a emis avizul de însoțire a mărfii .. CEO SET NR._.

Tot comportamentul pârâtei a fost unul abuziv, aceasta a încălcat obligațiile ce-i reveneau conform contractului, invocând diferite motive pentru a returna produsul, probabil faptul că reclamanta . a câștigat licitația nu a fost pe placul pârâtei care, sub diferite pretexte, a urmărit să nu se finalizeze contractul.

Solicită să se constate că pârâta a comis un abuz, a încălcat buna credință în raporturile comerciale, ea avea obligația de a recepționa produsul și de a plăti valoarea acestuia, dar, a preferat să tergiverseze finalizarea contractului și să invoce motive nereale, contrazicându-se în propriile afirmații.

In mod abuziv a fost returnat produsul pe care reclamanta la achiziționat pentru a onora contractul cu pârâta, dar prin returnarea lui abuzivă, a încălcat clauzele contractuale care prevăd obligațiile achizitorului, reclamanta în calitate de furnizor și-a onorat toate obligațiile conform contractului, acest comportament al pârâtei a provocat un prejudiciu consistent reclamantei, aceasta a investit bani în cumpărarea produsului pentru a-l livra pârâtei, a rămas cu acest produs în care a investit o sumă mare de bani.

La data de 19.09.2014, pârâta . SA Sucursala Electrocentrale Turceni a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, invocând totodată excepția necompetenței arătând că valoarea obiectului este de 185.000 lei și potrivit art. 94 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, competența de soluționare aparține judecătoriei.

Prin încheierea din data de 22.09.2014 Secția a II-a civilă a dispus scoaterea de pe rol a cauzei privind judecarea cererii formulate de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta C C. E. Oltenia SA Sucursala Electrocentrale Turceni având ca obiect pretenții și transpunerea Secției C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului Gorj, în vederea soluționării.

Pe rolul Secției C. Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Gorj, cauza a fost înregistrată sub nr._ cu prim termen de judecată la data de 15.12.2014 pentru când părțile au fost legal citate.

Analizând susținerile părților în raport cu acțiunea formulată și cu înscrisurile existente la dosarul cauzei tribunalul reține următoarele:

Reclamanta prin reprezentantul său legal a investit instanța în temeiul art. 286 alin. 1 din OUG ne. 34/2006 solicitând obligarea pârâtei la plata despăgubirilor civile în sumă de 185.000 lei actualizată la data plății efective cu indicele de inflație, la plata dobânzii legale aferente și la plata cheltuielilor de judecată pentru repararea prejudiciului cauzat privind executarea contractului de achiziție publică încheiat cu pârâta.

În acest sens s-a constat că în urma derulării procedurii de achiziție publică de către autoritatea contractantă . SA Sucursala Electrocentrale Turceni a fost încheiat cu reclamanta, în calitate de câștigătoare al acestei proceduri contractul de furnizare de produse nr. 33/. ce are ca obiect livrarea de către furnizor a unui troliu electric conform anexei 1 la contract la prețul de 185.000 lei la care se adaugă TVA de 24 %, durata contractului fiind de 60 zile.

Din corespondența purtată între cele două părți, materializată prin adresele depuse la dosar rezultă că, după ce a fost livrat troliul de către furnizor respectiv de către reclamantă și s-au depus toate documentele solicitate, prin adresa nr. 64/30.05.2013 pârâta aduce la cunoștință reclamantei că s-a întrunit comisia de recepție care a constatat că troliul nu a fost însoțit la livrare de documentația tehnică originală, de certificate de garanție, declarații de conformitate fiind întocmit în acest sens Raportul de Neconformitate nr. 18/11.03.2013.

Prin aceeași adresă se arată că a fost constatată neconformitatea produsului și s-a propus returnarea lui întocmindu-se raportul de acțiuni corective R. nr. 22/24.04.2013 fiind invitată reclamanta să-și ridice produsul în 15 zile.

Practic, contradictorialitatea dintre părți vizează produsul ce a făcut obiectul contractului de furnizare reprezentat de troliul electric 15to-cod CPV_-6 care, din susținerile reclamantei confirmate de probele depuse la dosar a fost returnat de către societatea pârâtă pe motiv că acesta nu a corespuns cerințelor din caietul de sarcini și din celelalte documente tehnice, în contextul în care reclamanta a câștigat oferta pentru acest produs cu propunerea financiară de 185.000 lei fără TVA.

Din adresele ce reprezintă corespondența dintre cele două părți reiese că disfuncționalitățile constatate la produsul ce a făcut obiectul contractului de achiziție, cum ar fi montarea unei plăcuțe tradusă în limba română pe lângă cea în limba chineză precum și lipsa declarației de conformitate de la producător, au fost remediate de către societatea reclamantă fapt ce reiese din cuprinsul adresei 4600/10.04.2013, aspect recunoscut de către pârâtă, astfel că, nu pot fi reținute apărările pârâtei în sensul că reclamanta a refuzat să remedieze neconformitățile constatate sau să înlocuiască bunul pentru a putea fi recepționat.

De asemenea, se invocă de către pârâtă prin întâmpinare faptul că s-a constatat că produsul la livrare nu respecta datele tehnice din oferta tehnică depusă de către reclamantă, respectiv forța de întindere nominală în cablu 15 tf, motor electric de acționare de tip antigrizutos cu putere 30 KW, turație nominală 965 rot/min, redutor de turație cu raport de transmitere, frână de lucru de tip FEA, acțiune consemnată în Raportul de acțiune corectivă nr. 22/24.04.2013.

Pentru a se stabili cu certitudine dacă produsul ce a făcut obiectul contractului de achiziție a îndeplinit caracteristicile menționate în caietul de sarcini a fost încuviințată proba cu expertiza tehnică, solicitată de către reclamantă prin acțiune.

În acest sens a fost numit expert S. A. fiind stabilite totodată și obiectivele la care acesta trebuie să răspunsă, respectiv: să se analizeze întreaga corespondență dintre cele două societăți, să se compare aceste documente, să se stabilească dacă caracteristicile tehnice ale produsului ,,troliu” livrat corespund cerințelor contractului, dacă pârâta în mod corect l-a returnat reclamantei pentru că nu corespundea, sau trebuia acceptat și să se stabilească dacă pârâta a recepționat produsul în termenul contractual.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a reținut că în urma verificării caracteristicilor tehnice ale produsului troliu electric 15 tone forță, expertul tehnic a constatat că acesta corespunde cerințelor contractului.

Acest aspect rezultă din analiza documentelor tehnice, din probele practice efectuate în prezența părților conform procesului verbal nr. 365 din 12.03.2015 cât și a buletinului de încercări electrice și mecanice eliberate de o firmă autorizată din care reiese faptul că acest motor montat pe troliu electric de 15 tone forță este de 30 KW.

Expertul tehnic a menționat că din probele administrate a rezultat că acest troliu de 15 tone forță corespunde caietului de sarcini cât și contractului rezultând o forță de tracțiune de 16,340 tone față de 15 tone forță cum se solicită în caietul de sarcini și în contract așa cum rezultă și din planșele foto atașate la raport, astfel că, nu este justificată atitudinea pârâtei care în mod corect ar fi trebuit să accepte produsul prezentat expertului la analiză și probe întrucât acesta corespundea conform cerințelor tehnice din caietul de sarcini.

La constatările expertului menționate în raportul de expertiză, societatea pârâtă a formulat obiecțiuni care au fost încuviințate și la care expertul a răspuns, arătând că acest troliu are o forță de 15 tone și nu 5 tone fiind probat în mod direct de către expert în prezența reprezentantului pârâtei, acesta însă nu a fost de acord să semneze procesul verbal întrucât nu a fost de acord cu executarea probei în sarcină a troliului de 15 tone forță, deși pârâta a participat la această probă.

Referitor la pretinsele modificări ale plăcuței aplicată pe troliu, invocată de către pârâtă, expertul a constatat că plăcuța originală nu a fost modificată ea a fost tradusă în limba română și din eroare în timpul traducerii s-a trecut anul de fabricație 2013 în loc de an de fabricație 2012, așa cum rezultă din certificatul de calitate și garanție nr. 4572/01.03.2013, acest fapt neinfluențând performanța tehnică și de exploatare a produsului.

Cu referire la faptul că s-a modificat puterea motorului de la 50 tone forță la 150 tone forță, expertul menționează că tocmai din acest motiv a solicitat proba produsului, lucru neacceptat de pârâtă iar la proba efectuată de expert s-a constatat că acesta a tras peste 15 tone forță, fapt pentru care expertul își menține afirmațiile din raportul de expertiză cu privire la conformitatea produsului în raport cu caietul de sarcini și contract și nejustificarea refuzului pârâtei de a recepționa acest produs.

De altfel apărările pârâtei cu privire la neconformitatea produsului în ceea ce privește forța de tragere ca fiind aceea de 5 tone și nu de 15 tone cât este menționat în caietul de sarcini și în contract nu au nici o bază în contextul în care această neconformitate nu rezultă din raportul de neconformitate nr. 18 din 11.03.2013 prin care Comisia de recepție precizează toate neconformitățile produsului dar nu amintește în acest raport că acest troliu ar fi de 5 tone și nu de 15 tone.

Mai mult, pârâta menționează în acest raport de neconformitate că acest troliu este de 15 tone forță prin mențiunile ,,lipsurile constatate ale produsului troliu electric de 15 tone forță” sunt datorate reprezentării de către furnizor a documentelor solicitate conform caietului de sarcini și contractului.

Tot în acest raport de neconformitate cu nr. 18 se menționează clar care sunt lipsurile de pe acest troliu electric, acestea fiind nesemnificative cu un caracter formal, așa cum s-a constatat de către expert prin raportul de expertiză. În data de 10.04.2013, deci în termenul de valabilitate al contractului, reclamanta depune la CE Turceni documentația tehnică necesară obținerii autorizației ISCIR pentru acest produs, așa cum s-a solicitat de pârâtă în raportul de neconformitate dar și dovada că această documentație tehnică a fost primită cu semnătură și ștampila pârâtei.

Deși reclamanta prin adresa 4624/10.04.2013 solicită pârâtei decalarea termenului de livrare cu încă 30 zile întrucât s-a depus documentația tehnică pentru avizare ISCIR și era în faza de recepție, pârâta nu a răspuns acestei solicitări în termen legal, ci cu foarte mare întârziere, mai exact după 50 zile, respectiv în data de 30 mai 2013, fapt pentru care pârâta a emis un alt raport de acțiune colectivă pe care 1-a transmis reclamantei, după 50 zile.

Coroborând materialul probator administrat în cauză se constată că pârâta este cea care nu și-a respectat obligațiile contractuale, tergiversând nejustificat recepția produsului ce a făcut obiectul contractului, prin faptul că nu a răspuns adreselor înaintate de către reclamantă în termenul solicitat invocând neconformități ale produsului care prin proba cu expertiza tehnică efectuată în cauză s-a dovedit că acestea erau nejustificate și așa cum a susținut reclamanta în acțiune a determinat returnarea în mod abuziv a produsului deși acesta corespundea cerințelor din caietul de sarcini și din celelalte documente tehnice.

În acest context, apare pe deplin justificat demersul judiciar al reclamantei de obligare a pârâtei la despăgubiri civile în sumă de 185.000 lei, ceea ce reprezintă de fapt propunerea financiară a ofertei ce a fost declarată câștigătoare în procedura de achiziție, în raport de dispozițiile art. 1270 cod civil care reglementează forța obligatorie a contractului încheiat între părți și de dispozițiile OUG nr. 34/2006.

Pentru aceste considerente, va fi admisă acțiunea și obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 185.000 lei cu titlu d despăgubiri civile, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, ca o reparare integrală a prejudiciului creat reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta . cu sediul în București, ..440, sector 3, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J40/_/2007, CUI R_ în contradictoriu cu pârâta C C. E. Oltenia SA Sucursala Electrocentrale Turceni cu sediul în Turceni, ., Județul Gorj.

Obligă pe pârâtă către reclamantă la plata sumei de 185.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Obligă pe pârâtă la 1290 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel, ce se va depune la sediul Tribunalului Gorj.

Pronunțată în ședința publică din 07 Septembrie 2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

L. B.

Grefier,

L. C.

Red. L.B.

Tehnored. L.C.

Ex. 4/07.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu privind achiziţiile publice. Sentința nr. 966/2015. Tribunalul GORJ