Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Sentința nr. 982/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 982/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 3249/95/2015
Acesta nu este document finalizat
Cod operator 2443
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Sentința nr. 982
Ședința publică din 11 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. I. T.
Grefier A. C. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii promovată de reclamantul V. B. D. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul, din oficiu, verificându-și competența în temeiul art. 131 alineat 1 Cod procedură civilă stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 95 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă raportat la art. 10 alineat 1 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, tribunalul constată că nu s-au solicitat administrarea de probe de către părți și apreciază că cererea se poate soluționa la acest termen de judecată.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, consideră încheiată cercetarea procesului și rămâne în pronunțare asupra acțiunii, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 21.05.2015, sub nr._, reclamantul V. B. D. a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să dispună obligarea acestuia la o despăgubire echivalentă cu contravaloarea tichetelor/ voucherelor de vacanță aferente perioadei 2013-2014, în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată pe an, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecății, astfel cum a fost stabilit prin actele normative speciale și a voucherului pe anul în curs, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este angajat al pârâtului având calitatea de funcționar public, fiind salarizat în conformitate cu dispozițiile Legilor nr. 284/2010 și nr.285/2010.
A precizat că, pârâtul are calitatea de angajator si ordonator terțiar de credite si, drept urmare, obligația de a acorda toate drepturile de natura salariala ce decurg din lege.
Dreptul de acordare a tichetelor de vacanță (redenumite vouchere prin art. III din Legea 94/2014) i-a fost recunoscut prin adoptarea OUG 8/18.02.2009 publicată în M. Of. nr. 110/24.02.2009 potrivit căreia (art.l) începând de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe „instituțiile din sectorul bugetar (...) acordă în condițiile legii, tichete de vacanță.
În ceea ce privește data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, dat fiind faptul că în cuprinsul său nu este prevăzut un alt termen, acesta nu poate fi altul decât data publicării în M. Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competenta sa fie sesizată, dacă in cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară.
Contravaloarea voucerelor de vacanță a fost stabilită prin art. 1 alin. 4 din Ordonanță, sub acest aspect prevăzându-se că -"Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub forma de vouchere de vacanta reprezintă contravaloarea a 6 salarii de baza minime brute pe țară garantate in plată, pentru un salariat, in decursul unui an fiscal”.
Astfel, dreptul de a beneficia de vouchere de vacanță prevăzut de legea specială se subsumează noțiunii de drepturi salariale conferite în condiții expres reglementate, independent de prestarea vreunei munci si a căror acordare, sub condiția probării cerințelor legale, este determinată de efectul forței obligatorii a OUG nr. 8/2009 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014.
În cadrul raportului juridic ce se naște in acest caz, beneficiarul poate fi o persoană care îndeplinește condiția de a fi salariat in cadrul unei persoane juridice de drept public sau privat, la care statul este acționar, iar cel obligat să acorde voucherul este angajatorul salariatului, cf. art. 1 alin. 1 din OUG nr. 8/2014 aprobata prin Legea nr. 94/2014.
Prin urmare competența materială, și generală de soluționare a litigiului aparține Tribunalului, Secția C. Administrativ și Fiscal.
Dispozițiile art. 1 alin. 2 din OUG nr. 8/2009 creează in sarcina instituției pârâte obligația de a acorda vouchere de vacanță, textul legal fiind clar si nelăsând loc de interpretare contrară.
Astfel, este creată o diferență clara intre angajatorii din sectorul privat, pentru care legea conține o normă dispozitivă exprimată prin sintagma „ pot acorda” vouchere și instituțiile din sectorul bugetar si celelalte categorii de instituții, limitativ prevăzute de art. 1 alin. 2 din OUG nr. 8/2009, pentru care legiuitorul prin alin. 2 a instituit o normă imperativă in ceea ce privește obligația de acordare a voucherelor.
Încă de la început a făcut precizarea că nu există un alt act normativ ulterior OUG nr. 8/2009 care să abroge aceste dispoziții legale, ele nu au fost, deci, abrogate nici expres, nici tacit sau implicit iar aplicarea lor nu a fost amânată sau prorogată de către legiuitor, ceea ce înseamnă că norma legală este in vigoare si se aplică.
Așadar, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din OUG nr. 8/2009 coroborate cu dispozițiile art. 160 si art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, în sarcina pârâtului a existat obligația legală de a acorda vouchere de vacanță, încă de la data publicării Ordonanței in M. Of. al României, obligație pe care pârâtul nu și-a îndeplinit-o până în prezent.
A susținut că, pârâtul nu se poate apăra în sensul nealocării de către ordonatorul principal de credite a fondurilor necesare acordării acestor vouchere atâta timp cat acesta nu probează efectuarea de demersuri necesare in vederea alocării fondurilor, ce ar fi inclus in bugetul solicitat ordonatorului principal de credite si contravaloarea respectivelor vouchere.
Astfel, potrivit art. 1 alin. 3 din OUG nr. 8/2009 in forma modificată prin Legea nr. 94/2014 „ 3) Voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.
Aceleași dispoziții se regăsesc și în vechea reglementare din art. 1 alin. 3 din OUG 8/2009 cu excepția faptului ca in loc de "vouchere de vacanță" se utiliza sintagma „ tichet de vacantă”.
Astfel, legea a prevăzut si prevede ca obligația efectuării demersurilor legale în asigurarea fondurilor pentru acordarea voucherelor de vacanță / tichetelor de vacanță incumbă pârâtului.
Prin urmare nici o susținere din partea acestuia în sensul ca fondurile necesare nu au fost prevăzute în proiectul de buget nu constituie motive întemeiate pentru neplata unui drept salarial garantat de legislația în vigoare deoarece paratul cunoștea aceste dispoziții legale si avea obligația de a efectua demersuri in vederea cuprinderii în buget a sumelor necesare.
Altfel, spus lipsa fondurilor ori neprevederea lor în buget în vederea achitării drepturilor salariaților nu poate împiedica plata acestor drepturi salariale legal conferite, întrucât în alcătuirea bugetelor, ordonatorii de credite au obligația de a respecta inclusiv prevederile legislației conexe privind drepturile salariaților, cum este OUG nr. 8/2009 aprobata și modificările prin Legea nr. 94/2014.
Aceste aspecte au fost reținute în mod constant in jurisprudență (Deciziile nr. 228/2010, nr. 1365/2009, nr. 1304/2009 ale Curții de Apel Timișoara/ secția Litigii de Munca; Decizia nr. 4598/R/2012 a Curții de Apel București Secția a VII -A civilă, Conflicte De munca Si Asigurări Sociale).
A apreciat astfel că din culpa exclusivă a pârâtului, oricare ar fi fost cauza, neprevederea sumelor în bugetul anual, chiar și după rectificările bugetare sau din alte motive, neacordarea tichetelor/voucherelor de vacanță în perioada 2013 - 2014 de către pârât i-a cauzat un prejudiciu material cert care constă în privarea în mod injust de dreptul salarial prevăzut de lege.
De asemenea, a susținut că obligația pârâtului de a acorda aceste drepturi salariale pentru perioada 2013 - 2014 nu poate fi executată în natură întrucât în conformitate cu art. 2 alin. 4 din OUG 8/2009, tichetele/voucherele de vacanță au o perioada de valabilitate limitată acestea neputând fi utilizate de către beneficiari decât până la data de 31 decembrie a anului în care au fost emise.
În conformitate cu art. 1075 din Codul Civil anterior, orice obligație de a face (..) se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului. Singura excepție de la transformarea obligației de a face in obligația de a plăti despăgubiri o constituia situația in care executarea poate fi făcută de creditor pe cheltuiala debitorului: „ Nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea sa fie autorizat de a aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului (art. 1077 C.civ)”.
În noua reglementare prevăzută de Legea 287/2009 privind Noul cod civil temeiul juridic in baza căruia se poate dispune executarea prin echivalent îl constituie dispozițiile art. 1527 potrivit cărora „creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul sa fie constrâns să execute obligația in natură, cu excepția cazului in care o asemenea executare este imposibilă. (2) Dreptul la executare in natură cuprinde, daca este cazul, dreptul la repararea sau înlocuirea bunului, precum si orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasă”.
Astfel, a apreciat că singura posibilitate de executare a obligației, în prezent o constituie acordarea în bani a contravalorii tichetelor /voucherelor de vacanță, în caz contrar dreptul legal rămânând unul pur teoretic, iluzoriu, iar prejudiciul creat prin neacordarea acestor drepturi de natură salariala ar rămâne neacoperit.
În consecință având în vedere motivele invocate a solicitat obligarea pârâtului la acordarea unei despăgubiri echivalentă cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță aferente perioadei 2013 - 2014, în suma de 6 salarii de baza minime brute pe țară, garantate în plată pe an, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecații, astfel cum a fost stabilit prin actele normative speciale, precum și acordarea voucherului pe anul în curs.
În temeiul art. 223 Cod procedură civilă a solicitat judecare cauzei și în lipsă.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus adeverința nr._/18.05.2015 din care rezultă că este încadrat în Ministerul Afacerilor Interne, pe perioadă nedeterminată, la Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, ca agent de poliție de la data de 06.01.1995.
La data de 08.06.2015 pârâta Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanță, în forma inițială a actului normativ (anterior intrării în vigoare a Legii nr. 94/2014) „ începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare tichete de vacanță”.
De asemenea, conform aceluiași art. 1, alin. (2) din actul normativ menționat, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 94/2014 „ instituțiile publice definite conform Legii nr._ privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și instituțiile publice locale definite conform Legii nr._ privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, regiile autonome, societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care statul este acționar unic sau acționar majoritar, societățile și companiile naționale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, acordă, în condițiile legii, vouchere de vacanță”.
A.. (3) preciza, anterior Legii nr. 94/2014 că „ Tichetele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugete locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajator”, iar ulterior modificării prin legea menționată, textul articolului este „ voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.
A susținut că, în acest context, pentru acordarea tichetelor, respectiv a voucherelor, trebuie îndeplinite două condiții: personalul instituțiilor publice trebuie să aibă (raporturi juridice care decurg din contracte de muncă și tichetele/voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute în bugetul de stat.
Potrivit art. 22 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 „ Polițiștii se încadrează în funcții de execuție prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult 3 trepte față de cele pe care le au, potrivit normelor de competență aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor” și alin.7 „ Competențele emiterii actelor administrative privind nașterea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu al polițistului se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor, în condițiile legii”.
A mai precizat că, la momentul apariției O.U.G. nr. 8/2009, era în vigoare O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, care reglementa la art. 37 lin. (2) faptul că „ La plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă în anticipație, o singură dată”.
În acest context, polițiștii care aveau și au raporturi de serviciu beneficiau de o primă de concediu și nu de tichet sau voucher de vacanță.
Evoluția cadrului normativ privind acordarea primei de vacanță, după 01.01.2010 conduce la aceeași concluzie. Astfel, potrivit art. 48 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 330/2009 se abrogă „Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 1, 25. 29 alin. (2) și 3), art. 37. 38. 52, 55 - 58, pct. 1 al notei la anexa nr. 1. pct. 3 al anexei nr. 4, pct. 2 și 3 ale anexei nr. 5, și alin. (2) „ Prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuință rămân în vigoare”.
Conform art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010 la data intrării în vigoare a acestei legi se abrogă „ Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. cu modificările ulterioare”.
Astfel, se justifică prevederile art. 7 alin. (2) din Legea 283/2011, art. 2 din O.U.G. 84/2012. art. 9 alin. (2) O.U.G. 103/2013 și art. 8 alin. (2) din O.U.G. 83/2014 care prevăd că pentru anii 2012, 2013, 2014 și 2015 autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță.
În condițiile în care O.U.G. nr. 8/2009 nu este aplicabil polițiștilor, pentru considerentele prezentate anterior, nu au fost prevăzute astfel de cheltuieli în legile bugetelor de stat pentru anii 2012, 2013. 2014 și 2015.
Față de motivele invocate mai sus, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 din Codul de procedură civilă.
În baza art. 411, alin.1, pct.2, teza a doua din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în eventuala lipsă de la dezbateri.
Deși, prin rezoluția din data de 10.06.2015 i s-a comunicat reclamantului o copie de pe întâmpinarea formulată de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la primirii întâmpinării, acesta nu a depus răspuns la întâmpinare.
D. urmare, potrivit art. XV, alin.6 din Legea nr.2/2013 a fost fixat termen de judecată la data de 11.09.2015, fiind citate părțile.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul a solicitat obligarea instituției publice pârâte la plata unei despăgubiri echivalentă cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță aferente perioadei 2013-2014, în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată pe an, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecății, astfel cum a fost stabilit prin actele normative speciale și a voucherului de vacanță, pe anul în curs, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul invocă, în susținerea cererii sale, prevederile OUG nr.8/2009 și a Legii nr.94/2014.
Tribunalul constată că, în conformitate cu disp. art. 1 din OUG nr. 8/2009, în forma sa inițială, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 110 din 24 februarie 2009:
„Art. 1 - (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare tichete de vacanță.
(2) Instituțiile din sectorul bugetar definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, regiile autonome, societățile comerciale la care statul este acționar unic sau acționar majoritar, societățile și companiile naționale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă acordă, în condițiile legii, tichete de vacanță.
(3) Tichetele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugete locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
(4) Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub forma de tichete de vacanță este contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal.
(5) Tichetele de vacanță sunt integral suportate de către angajator, în condițiile art. 3.
(6) Angajatorii acordă tichete de vacanță numai în cazul în care în anul fiscal anterior au obținut profit sau venit, după caz.
(7) Conținutul minim al pachetului de servicii care se poate achiziționa prin intermediul tichetelor de vacanță va fi stabilit prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
(8) Prestarea serviciilor achiziționate prin intermediul tichetelor de vacanță se face în unități turistice autorizate de Ministerul Turismului.
(9) Angajatul care beneficiază de tichete de vacanță nu mai beneficiază de prima de vacanță în cursul anului fiscal”.
Așadar, inițial, OUG nr.8/2009 se numea Legea tichetelor de vacanță.
De menționat însă că, în bugetele pe anul 2012 ale instituțiilor publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu s-au prevăzut sume pentru acordarea de tichete de vacanță personalului din cadrul acestora. (a se vedea art. 15 al art. II din L. nr. 283/2011).
Astfel, prin art. 15 din Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011, privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, s-au prevăzut expres următoarele:
„(1) În anul 2012, instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora.
(2) În bugetele pe anul 2012 ale instituțiilor publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și tichete de vacanță personalului din cadrul acestora”.
De asemenea, prevederile paragrafului anterior au fost aplicabile și în anul 2013, conform disp. art. 9 din OUG nr.84 din 12 decembrie 2012, privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 845 din 13 decembrie 2012, conform cărora:
„Art. 9 - Prevederile art. 15, 18, 19 și 20 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013”.
La fel, în bugetele pe anul 2014 ale instituțiilor și autorităților publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu s-au prevăd de asemenea, sume pentru acordarea de tichete de vacanță personalului din cadrul acestora.
Aceasta fost stabilită de legiuitor prin disp. art. 5 din OG nr.29 din 27 august 2013, privind reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în: Monitorul Oficial Nr. 550 din 30 august 2013, conform cărora:
„Art. 5 - (1) În anul 2014, instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii și unităților prevăzute la art. 93 alin. (11) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora.
(2) În bugetele pe anul 2014 ale instituțiilor și autorităților publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și vouchere de vacanță personalului din cadrul acestora”.
Pentru anul 2015, de asemenea nu au fost acordate vouchere sau tichete de vacanță.
În bugetele pe anul 2015 ale instituțiilor și autorităților publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou, tichete de vacanță și vouchere de vacanță personalului din cadrul acestora. (a se vedea art. 8 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014).
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 83 din 12 decembrie 2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 925 din 18 decembrie 2014 se arată expres următoarele:
„Art. 8 - (1) În anul 2015, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
(2) În anul 2015, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în anul 2015, se pot acorda premii pentru sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale, pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele internaționale și concursurile internaționale pe obiecte de învățământ și pentru profesorii care i-au pregătit pe aceștia.
(4) În anul 2015, instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii și unităților prevăzute la art. 93 alin. (11) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora.
(5) În bugetele pe anul 2015 ale instituțiilor și autorităților publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou, tichete de vacanță și vouchere de vacanță personalului din cadrul acestora”.
Din interpretarea tuturor acestor dispoziții legale rezultă că, până în prezent, nu s-au acordat aceste tichete și vouchere de vacanță, fiind chiar prevăzută expres această interdicție de acordare, respectiv prevăzându-se expres că nu se acordă, inclusiv pentru anul în curs.
Așa fiind, acțiunea dedusă judecății apare ca neîntemeiată, neputând fi reținută motivarea reclamantului, în sensul că legea a prevăzut obligația în sarcina pârâtei de a face demersurile necesare în vederea asigurării fondurilor pentru acordarea tichetelor/voucherelor de vacanță.
Este adevărat că această obligație era prevăzută în actele normative citate mai sus, dar la fel, legiuitorul, prin acte normative subsecvente celui în care se prevedea acordarea cuantumului/contravalorii tichetelor/voucherelor respective, a prevăzut expres că nu se acordă aceste valori, în cursul anilor 2013, 2014 și, respectiv 2015.
Deși, în mod teoretic, lipa acestor fonduri sau neprevederea lor în bugete pentru acordarea drepturilor cerute de reclamant nu ar putea împiedica plata efectivă a acestor drepturi, această afirmație a reclamantului nu poate fi reținută în speță, deoarece neacordarea tichetelor/voucherelor a fost oprită prin acte normative de aplicabilitate generală, astfel că pârâta din cauză nu poate fi în culpă în ce privește neacordarea lor.
Pe de altă parte, chiar dacă ar fi îndreptățit acordarea contravalorii tichetelor de vacanță/voucherelor de vacanță, pentru perioada 2013-2015, ce face obiectul cauzei, reclamantul nu a dovedit îndeplinire acumulativă a tuturor condițiilor de acordare, prevăzute de actele normative amintite.
Astfel, deși solicită contravaloarea, cu titlul de despăgubire, a drepturilor enumerate, reclamantul nu a dovedit îndeplinirea tuturor condițiilor de acordare prev. de art. 1 și urm. din OUG nr.8/2009, respectiv că au fost prestate serviciile achiziționate prin intermediul tichetelor sau voucherelor de vacanță, pentru anii ce fac obiectul dosarului, art.1 din OUG nr.8/2009, prevăzând expres în alin.(8) că: „ Prestarea serviciilor achiziționate prin intermediul tichetelor de vacanță se face în unități turistice autorizate de Ministerul Turismului”, de asemenea, nefiind depuse dovezi privind îndeplinirea condiției ca, în anii respectiv, conform art.1 alin.9: „(9) Angajatul care beneficiază de tichete de vacanță nu mai beneficiază de prima de vacanță în cursul anului fiscal”.
Mai mult, abia în prezent, prin Legea nr. Legea nr. 173 din 29 iunie 2015, privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial nr. 481 din 1 iulie 2015, se prevede obligativitatea acordării voucherelor de vacanță, se modifică OUG nr.8/_, astfel:
„2. Articolul I se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. I. - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
«(2) Instituțiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și instituțiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, care încadrează funcționari publici și/sau personal prin încheierea unui contract individual de muncă, după caz, acordă, în condițiile legii, prime de vacanță numai sub forma voucherelor de vacanță.»”.
Reținând toate aceste considerente, rezultă că acțiunea reclamantului apare ca neîntemeiată și, prin urmare, aceasta va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul V. B. D., CNP_, cu domiciliul stabil în municipiul Târgu-J., ..28, ., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, cu sediul în municipiul Târgu-J., ., județul Gorj, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, S. I. T. | ||
Grefier, A. C. C. |
Red.S.I.T/Tehnored A.C.
4 ex./01 octombrie 2015
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 326/2015. Tribunalul GORJ | Anulare act administrativ. Sentința nr. 398/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|
