Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 353/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 353/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 3983/866/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 28 Mai 2014
Președinte - B. D. G.
Judecător A. T.
Grefier L. Momiță
DECIZIE Nr. 353/2014
Pe rol judecarea apelului privind pe apelant H. M.G. I.I. -cu sediul la C. Avocat H. S. L. și pe intimat M. FINANȚELOR PUBLICE - A.N.A.F. - DIRECȚIA IAȘI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: avocat H. S. L., pentru apelant, lipsă reprezentantul intimatului.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. H., pentru apelant, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, văzând că nu mai există alte cereri de formulat, acordă cuvântul în susținerea apelului.
Av. H., pentru apelant, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat față de considerentele expuse pe larg în cuprinsul cererii și pe care le expune oral și în fața instanței. În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment; fără cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentinta civila nr 152 din 16.01.2014, pronuntata de Judecatoria P., a fost respinsa plaingerea contraventionala formulata de petenta II Hogas G., in contradictor cu intimat MFP –ANAF- Directia Regionala Generala a Finantelor Publice Iasi.
Se retin in considerentele sentintei urmatoarele imprejurari: Prin procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ./2009, nr._/30 august 2013 de intimata M.F.P.–ANAF-DIRECȚIA JUDEȚEANĂ IAȘI, petenta H. G. I.I. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 400 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 41, alin. 2, lit. d din Legea nr. 82/1991, constând în aceea că nu a respectat prevederile Ordinului Guvernului nr. 2861/09.10.2009 privind aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute cel puțin odată în cursul exercițiului financiar.
De asemenea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 300 lei pentru săvârșirea unei alte contravenției prev. de art. 41, alin. 2, lit. b din Legea nr. 82/1991, constând în aceea că în perioada 01.04._13 nu a respectat reglementările emise de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la utilizarea și ținerea registrelor de contabilitate și registrul inventar, în sensul că acesta nu este completat.
La descrierea faptei contravenționale se arată că petenta „nu a depus declarațiile fiscale pentru luna 12.2012, termen legal de depunere 25.01.2013, conform OG 92/2003, republicată, privind codul de procedură fiscală cu modificările ulterioare.”.
Verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal, conform prev. art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prev. de art. 16, 17 și 19 din O.G. 2/2001.
Cu privire la susținerile petentei, se reține că acestea nu sunt întemeiate.
Procesul verbal este întocmit cu respectarea cerințelor disp. art. 16, alin. 1 din OG nr. 2/2001, faptele contravenționale fiind corect și complet descrise și individualizate.
Procesul verbal este semnat de agentul constatator C. I., fiind respectate, de asemenea cerințele disp. art. 19, alin. 1 din OG nr. 2/2001, neprezentând relevanță faptul că au fost trecuți inițial la rubrica privind agentul constatator două persoane și acesta fapt nu are nicio incidență asupra valabilității procesului verbal, acesta fiind valabil în condițiile în care e semnat de un singur agent constatator. Situația ar fi fost diferită în situația în care niciunul din agenții constatatori nu ar fi semnat procesul verbal. de asemenea trebuie precizat că OG nr. 2/2001 nu prevede obligația aplicării ștampilei instituției din care face parte agentului constatator pe procesul verbal.
Nu poate fi reținută susținerea petentei în sensul că au fost încălcate dispozițiile art. 5, alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 ce prevăd că pentru una si aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare, neexistând identitate între faptele contravenționale reținute prin procesul verbal ce formează obiectul prezentei plângeri.
Atât din descrierea faptelor cât și din încadrarea juridică a celor două fapte reținute, încadrare ce a fost corect făcută de agentul constatator, se observă cu certitudine că este vorba de două fapte distincte cu compun latura obiectivă a două contravenții se sunt încriminate ca fiind contravenții distincte.
De asemenea nu pot fi reținute apărările petentei în sensul că întreprinderea individuală nu are personalitate juridică și nici patrimoniu propriu și prin urmare nu se puteau reține în sarcina lui săvârșirea contravențiilor, întrucât legiuitorul prin O.U.G. nr. 44/2008 a reglementat regimul juridic al întreprinderilor individuale.
Potrivit dispozițiilor art. 2, lit. g din acest act normativ, bunurile, drepturile și obligațiile persoanei fizice autorizate, afectate scopului exercitării unei activități economice reprezintă un patrimoniu de afectațiune.
Prin art. 26 se prevede că persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvență, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare.
Din aceste dispoziții legale se apreciază că persoana fizică autorizată are un statut de entitate juridică distinct de cel al persoanei fizice și că persoana fizică autorizată are un patrimoniu de afectațiune distinct de cel al persoanei fizice. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr. 1072 din 31 martie 2009)
Totodată instanța reține că procesul-verbal de contravenție face dovada deplină asupra situației de fapt reținută până la proba contrarie, probă ce revine petentei, conform art. 1169 C.civ. Această prezumție este întărită și de constatarea personală a faptei de către agentul constatator.
Faptele reținute în sarcina petentei sunt dovedite cu raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 30.08.2013 și nota explicativă dată de reprezentatul petentei în cadrul cărora acesta recunoaște săvârșirea contravențiilor, respectiv că nu a efectuat inventarierea patrimoniului și că nu a completat registrul inventar și registrul contabil.
Petenta nu a administrat probe din care să rezulte că nu poate fi reținută în sarcina sa faptele contravenționale pentru săvârșirea căreia a fost sancționată, înscrisurile depuse de aceasta la dosar nefiind susceptibile de a produce o asemenea dovadă în condițiile în care nu au dată certă și nu sunt opozabile intimatei, existând posibilitatea ca acestea să fie întocmite ulterior efectuării controlului.
Pe cale de consecință, instanța constată că actul de constatare a contravenție contestat este nu numai legal, dar și temeinic întocmit.
Cu privire la sancțiunile aplicate pentru contravențiile reținute în sarcina petentei, instanța constată că acestea se încadrează în limitele prevăzute de lege și au fost corecte individualizate în raport cu gradul de pericol al faptelor, nejustificându-se înlocuirea acestora cu sancțiunea avertismentului, având în vedere atitudinea nesinceră a petentei în fața instanței de judecată.
Având în vedere cele anterior expuse instanța apreciază că petenta nu a reușit să facă în mod valabil dovada că situația de fapt a fost greșit reținută prin procesul-verbal de contravenție, urmând ca în temeiul art. 34 din OG 2/2001, să respingă, ca fiind neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de aceasta și, pe cale de consecință, va menține procesul-verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic întocmit.
Împotriva acestei sentințe, in termen legal a declarat apel petentul Hogas M G. II , solicitând admiterea acestuia, modificarea sentintei si admiterea plangerii, in sensul anularii procesulu verbal de contraventie.
Principalul motiv de apel vizeaza legalitatea procesului verbal, in sensul constatarii faptului ca petenta Intreprindere Individuala nu poate detine calitatea de contravenient, prin raportare la dispoz art 2 lit g din OUG 44/2008.
In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal, arata apelanta faptul ca nu s a dovedit savarsirea contraventiei prin probe certe, context in care petentul beneficiaza de garantiile art 6 din conventie CEDO, cu referire concreta la prezumtia de nevinovatie.
De asemenea, solicita apelanta reindividualizarea sanctiunii si inlocuirea acesteia cu avertismentul.
Intimata Directia Regionala Generala a Finantelor Publice Iasi nu a formulat intampinare.
Analizand apelul in limitele efectului devolutiv, asa cum prevad dispoz art 477 cpc, Tribunalul a retinut următoarea situație de fapt.
Prin procesul verbal contestat, ./2009, nr._/30 august 2013 de intimata M.F.P.–ANAF-DIRECȚIA JUDEȚEANĂ IAȘI, petenta H. G. I.I. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 400 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 41, alin. 2, lit. d din Legea nr. 82/1991, constând în aceea că nu a respectat prevederile Ordinului Guvernului nr. 2861/09.10.2009 privind aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute cel puțin odată în cursul exercițiului financiar.
Raportat la aspectele invocate de apelant, cu privire la calitatea de contravenient a intreprinderii individuale, apreciaza tribunalul ca toate atributele care caracterizează intreprinderea individuala sunt specifice persoanei juridice. Este de neconceput de altfel ca aceasta să se bucure doar de drepturile persoanei juridice, și să fie afectată doar de unele dintre obligațiile persoanei juridice.
De altfel, această interpretare este susținută de reglementarea expresă a art. 188 Nou Cod civil, prin care s-a stabilit că sunt persoane juridice entitățile prevăzute de lege, precum și orice alte organizații legal înființate care, deși nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condițiile prevăzute la art. 187 din același act normativ, respectiv au o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general.
Această reglementare a complinit, practic, vidul legislativ existent la un anumit moment în ceea ce privește entități precum intreprinderea individuala, care, până la momentul intrării în vigoare a noii legi, au fost supuse diferitelor interpretări mai mult sau mai puțin restrictive în ceea ce privește natura lor juridică.
Pe cale de consecinta, apreciază tribunalul ca in mod gresit, apreciaza apelanta faptul ca in speta nu putea fi sanctionata intreptinderea individuala ci doar persoana fizică ce avea calitatea de intreprinzător.
Cât privește temeinicia procesului verbal, retine tribunalul faptul ca fapta a fost constata personal de agentul constatator, fiind mentionata de altfel si la cap V pct I.I. din Raportul de inspectie fiscala din 30.08.2013.
Neintemeiat este si motivul de apel vizand reindividualizarea sanctiunii, tribunalul reținand că aceasta trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvîrșite (art.5 alin.5 O.G.2/2001) iar avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă(art.7 alin.2 O.G.2/2001).
De asemenea, dispozițiile art.21 alin.3 O.G.2/2001 prevăd că, la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvîrșită fapta ,de modul și mijloacele de săvîrșire a acesteia,de scopul urmărit,de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Exercitîndu-și rolul de control al sancțiunii conferit de prevederile art. 34 alin.1 O.G.2/2001,Tribunalul apreciază că in cauză nu se impune reindividualizarea sancțiunii, prin inlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul .
Pe cale de consecinta, in temeiul dispoz art 480 cpc, apelul va fi respins, iar sentinta primei instante va fi mentinuta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de petentul Hogas M G. II împotriva sentinței civile nr.152/16.01.2014 a Judecătoriei P., sentință pe care o menține.
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2014.
Președinte, B. D. G. | Judecător, A. T. | |
Grefier, L. Momiță |
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 597/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 363/2014.... → |
---|