Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2580/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 2580/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 8235/1748/2012

DOSAR nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ nr. 2580R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.11.2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P. C. D.

JUDECĂTOR M. E.

JUDECĂTOR A. D.

GREFIER L. I.

Pe rol se află soluționarea recursului civil formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. împotriva sentinței civile nr. 797/23.01.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata S.C. T. I. S.R.L., având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.

TRIBUNALUL,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 05.06.2012, sub nr._, petenta S.C. T. I. S.R.L. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de sancționare contravenționala . nr._/02.05.2012 întocmit de intimata CNADNR SA - CESTRIN, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța sa se constate nelegalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, să se dispună anularea acestuia ca netemeinic și nelegal întocmit si exonerarea de plata amenzii și a contravalorii tarifului de despăgubire.

În motivarea plângerii petenta arată că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate întrucât nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, fiind abuziv încheiat.

În drept, cererea se întemeiază pe prevederile O.G. nr. 2/2001.

În dovedirea plângerii formulate petenta a depus la dosarul cauzei copie de pe procesul-verbal de contravenție contestat, alte înscrisuri.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.

A depus la dosar planșă foto obținută cu sistemul SIEGMCR.

Instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a admis plângerea pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, fapta de a circula fara a deține rovinieta valabila constituie contravenție si se sancționează cu amenda. Potrivit alin. 2, cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut in anexa nr. 2.

Conform art. 9 alin. 2 fraza a II-a din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 3 din Legea nr. 144/2012, ”procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)”, astfel că având în vedere principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituția României, reluat și în art. 12 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că în cauza de față procesul-verbal contestat a fost întocmit și comunicat petentei la mai mult de 30 de zile de la data constatării contravenției, motiv pentru care constată intervenită încălcarea articolului mai sus menționat, fapt de natură a produce o vătămare petentei care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea procesului-verbal contestat.

Împotriva sentinței civile nr. 797/23.01.2014, a formulat recurs intimata solicitând casarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare recursului recurenta a arătat că în prezenta speță fapta a fost constatată în interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei, așa cum prevede art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2 din 2001 și comunicat respectându-se dispozițiile legale.

Astfel, s-a arătat în speță fapta a fost săvârșită la data de 19.03.2012, iar amenda a fost aplicată la data de 02.05.2012, când a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției, adică în interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei așa cum prevede art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 și comunicat petentei cu respectarea termenului prevăzut de art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În opinia recurentei din interpretarea logico-sistematică a textelor legale, rezultă că prin apariția Legii nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea ca, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției să nu se poată încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile, și în niciun caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8, art. 312 alin. 3 C. proc. civ, O.G. nr. 15/2002, O.G. nr. 2/2001

Deși legal citat cu copia motivelor de recurs intimata nu a formulat întâmpinare

Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate tribunalul reține următoarele:

Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1".

Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezultă dezincriminarea contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite de același contravenient in termenul de maxim 30 de zile socotit de la data încheierii primului proces-verbal de constatare si sancționare a contravenției si pana la momentul comunicării acestui proces-verbal.

Abrogarea reglementarii unei contravenții după constatarea și sancționarea respectivei fapte contravenționale, poate fi invocata în timpul procesului (atât în primă instanță, cât și în recurs) prin care se soluționează plângerea împotriva acelui proces-verbal de contravenție, cu consecința lipsirii procesului-verbal de contravenție de efecte juridice.

Din acest punct de vedere, art. 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca: „(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savarsită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.

Prin urmare, abrogarea contravenției chiar survenită după soluționarea procesului de către instanța de fond își întinde retroactiv aplicabilitatea în timp. Grăitoare in acest sens sunt dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat, astfel, . măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art. 6 din CEDO.

Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.

În cauză, însă, tribunalul reține că prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea prevederilor legale anterior menționate.

Cu referire la individualizarea sancțiunii amenzii, tribunalul reține că agentul constatator a reținut corect ca aceasta a fost proporțională cu pericolul social al faptei si consecințele acesteia, fiind corect apreciată de către agentul constatator, in condițiile art. 5 alin. 5 cu raportare la art. 20 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, intimatei petente fiindu-i aplicată amenda contravențională orientată către minimul legal prevăzut de lege.

Referitor la măsura complementara de obligare a contravenientului la plata tarifului de despăgubire trebuie avute in vedere prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România - rovinieta, potrivit cărora tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a legii se anulează.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă recurată, în sensul că va admite în parte plângerea, va menține dispoziția primei instanțe privind înlăturarea tarifului de despăgubire stabilit prin procesul-verbal de contravenție contestat și va menține dispozițiile din acest proces-verbal în ceea ce privește sancțiunea amenzii contravenționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. împotriva sentinței civile nr. 797/23.01.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. T. I. S.R.L.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că:

Admite în parte plângerea.

Menține procesul-verbal contestat ca fiind legal și temeinic în privința amenzii aplicate.

Menține dispoziția primei instanțe privind înlăturarea tarifului de despăgubire.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2014.

Președinte Judecător Judecător

C. D. M. E. A. D.

Grefier

L. I.

Concept red. gref. L.I.

Red. Jud.: DA/2 exemplare

Jud. fond: V. B. M. - Jud. Cornetu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2580/2014. Tribunalul ILFOV