Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2375/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2375/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 6200/1748/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILA NR. 2375R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 21 OCTOMBRIE 2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE - N. P. G.
JUDECĂTOR - M. E.
JUDECĂTOR - C. D.
GREFIER - M. R.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta . împotriva sentinței civile nr.5956/17.09.2013, pronunțata de Judecătoria Cornetu, in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dosarul se află la primul termen de judecata, stadiu procesual recurs, precum și faptul ca recurenta a solicitat judecarea cauzei in lipsă, intimata a depus la dosarul cauzei intampinare, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza in stare de judecata si retine cauza in vederea soluționării.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecatoriei Cornetu la data de 27.04.2012 sub nr._ petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimata ISCTR anularea procesului-verbal . nr._/2012.
În fapt s-a arătat că actul este netemeinic si nelegal. In primul rand fapta nu exista, dat fiind ca fapta descrisa de agent este lipsa legitimatiei de serviciu sau a contractului de munca al soferului, in timp ce textul incriminant vorbeste despre obligatia de a asigura existenta documentelor la bordul autovehiculelor. Oricum nicio norma nu impune ca la bord sa se afle contractul de munca. Apoi fapta a fost savarsita fara vinovatie, cata vreme societatea a incheiat la data de 06.03.2012 contractul de munca cu soferul. In final se arata ca la pct. 2 din procesul-verbal se indica drept reprezentant al societatii soferul M. N., pentru ca la pct. 10 sa se indice ca in lipsa reprezentantului societatii nu s-au formulat obiectiuni. Este imoral ca procesul-verbal sa fie incheiat la data de 11.03.2012 in conditiile in care fapta a fost constatata la 07.03.2012.
Nu se invoca vreun temei in drept.
Plângerea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 și al art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata.
In drept s-a invocat cpc.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civila nr.5956/17.09.2013, pronunțata de Judecătoria Cornetu, in dosarul nr._, a fost respinsă plângerea formulata de petenta ..
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/2012 petenta a fost sancționata cu amenda în cuantum de 8000 lei pentru fapta de a nu prezenta la momentul controlului in trafic a legitimatiei de serviciu sau a contractului de munca al soferului autovehiculului de transport. Fapta a fost incadrata in prevederile art. 4 alin. 57.2 din HG nr. 69/2012 si sanctionata cf. art. 7 alin. 2 lit. a din aceeasi hotarare.
Instanța este obligată, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, să verifice dacă procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, semnătura agentului. Or toate aceste mențiuni se găsesc în cuprinsul actului contestat.
In legatura cu primul motiv de nelegalitate indicat de petenta acesta este neintemeiat: astfel, petenta se foloseste de o simpla deosebire de exprimare pentru a arata ca fapta nu exista. Dar este acelasi lucru in a spune ca la control s-a constatat lipsa legitimatiei de serviciu cu a spune ca nu s-a indeplinit obligatia ca la bordul autovehiculului sa existe aceasta. Apoi, cu privire la contractul de munca, se observa ca nu lipsa acestuia a creat in sine premisele sanctiunii, ci lipsa legitimatiei de serviciu.
Nici al doilea motiv de nelegalitate nu este fondat, cata vreme cf. art. 13 din OG nr. 2/2001 raspunderea contraventionala se prescrie in 6 luni, timp in care se poate redacta procesul-verbal de sanctionare. Or pentru a admite rationamentul petentei ar trebui sa stabilim ca insasi legea este imorala, ceea ce nu poate fi admis.
Apoi, cu privire la motivul de netemeinicie indicat de contestatoare, acesta este neîntemeiat.
În primul rând trebuie să se pornească de la cele trei prezumții de care se bucură actele administrative, anume legalitatea, veridicitatea și autenticitatea acestora. De aici reiese că este în sarcina petentului să facă dovada contrară. De altfel, conform regulilor generale (art. 1169 din vechiul cod civil), acela care face o propunere în fața judecății este dator să o și probeze.
Mai trebuie menționat că în această materie, față de caracterul represiv al sancțiunii, trebuie să se admită că suntem în prezența unei acuzații în materie penală, conform înțelesului pe care această noțiune o poartă în jurisprudența instanței de la Strasbourg (§ 26 din cauza N. G. c. României). Însă chiar și așa, Curtea a statuat în sensul că și în această situație se poate opera cu prezumții, atâta vreme cât acestea sunt relative. Trebuie să se ia în calcul gravitatea mizei și să se păstreze dreptul la apărare (§ 60 din cauza A. c. României și § 30 din cauza citată anterior).
Având in vedere acestea, a reiesit că nu sunt contrare prezumției de nevinovăție, specifică materiei penale, calitățile actelor administrative de a se bucura de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate. Aceasta deoarece sancțiunea prevăzută pentru fapta despre care este vorba nu poate fi înlocuită cu închisoarea contravențională, iar petentului i se asigură posibilitatea de a administra probe în apărare (câtă vreme petentul are această posibilitate nu are importanță dacă se folosește sau nu de ea, drepturile prevăzute de art. 6 din C.E.D.O. fiind relative - §§ 33 si 35 din decizia de inadmisibilitate în cauza I. P. c. României).
Dar proba contrara nu a fost efectuata.
Nu se poate retine ca prezentarea ulterioara controlului a legitimatiei de serviciu si a contractului de munca incheiat cu o zi inaintea acestuia poate rasturna prezumtiile, cata vreme neprezentarea la timp naste prezumtia ca actele respective nu existau la acel moment, fiind intocmite ulterior pro causa.
Pentru aceste motive, plângerea fiind neîntemeiată, a fost respinsă.
Rămâne de observat dacă în cauză se poate dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
Într-adevăr, art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 spune că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (similar, art. 21 alin. 3 arată că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal). De asemenea, art. 7 alin. 2 și 3 din aceeași ordonanță spun că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, putându-se aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
În cauză însă faptele prezintă un pericol social ridicat, dat fiind ca organele statului nu pot verifica, in caz ca situatia ar cere-o, daca soferul autovehiculului este sau nu angajat al societatii. Aceasta stare poate conduce la consecinte grave, neputandu-se stabili persoana care raspunde in anumite situatii cand, spre exemplu, chiar raspunderea penala ar incumba persoanei juridice.
Pentru aceasta plângerea este neîntemeiata si sub acest capăt.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petenta . solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate și pe fond anularea PVCC . nr._/11.04.2012, deoarece fapta de a efectua un transport de marfă contra cost, fără a deține la bordul autovehiculului legitimația de serviciu a soferului sau contractul său de muncă, nu există, cu consecința exonerării subscrisei de la plata amenzii contravenționale de 8.000 lei, în subsidiar, solicita modificarea PVCC sub aspectul sancțiunii pecuniare, în sensul înlocuirii ei cu sancțiunea "Avertisment".
In motivarea cererii, recurenta a arătat ca motivarea hotărârii instanței de fond se bazează în principal pe o prezumție și anume inexistența contractului de muncă și a legitimației de serviciu la data efectuării controlului, aceste acte fiind întocmite ulterior, pro causa.
Această prezumție este absolut falsă și poate fi înlăturată cu dovada înregistrării în timp real a contractului de muncă la ITM G., prin programul REVISAL și portalul ReGES (Registrul General de Evidență a Salariaților).
Aprecierea instanței de fond că imposibilitatea prezentării legitimației de serviciu sau a contractului de muncă la controlul de trafic ar reprezenta "un pericol social ridicat, dat fiind că organele statului nu pot verifica în caz că situația ar cere-o, dacă șoferul autovehiculului este sau nu angajat al societății. Această stare poate conduce la consecințe grave, neputându-se stabili persoana care răspunde în anumite situații cănd, spre exemplu, chiar răspunderea penală ar incumba persoanei juridice. ", reprezintă o motivare fără fond și practic un proces de intenție făcut persoanei juridice pentru sustragerea de la responsabilitatea comiterii unor fapte contravenție.
Motivarea instanței de fond este practic pro causa intimatului, hiperbolizând artificial gravitatea faptei contravenționale, respectiv pericolul ei social, atâta timp cât organele de control au la îndemână ordinatoarele de bord pentru accesarea protalului de evidență a populației, portalului Reges și altele, cum ar fi chiar portalul ECRIS, de pe care se pot lua informații cu privire la persoane, contractele lor de muncă etc.
Instanța de fond nu a uzat de rolul său activ și nu a permis subscrisei administrarea de probe pentru răsturnarea acestor prezumții false retinute în motivare a hotărârii.
Instanța de fond nu a analizat legalitatea modului de întocmire a procesului verbal de constatare a contravenției sub aspectul circumstanțelor comiterii presupusei fapte contravenționale, circumstante esențiale in aprecierea încadrării juridice a faptei.
Astfel, se poate observa din lecturarea procesului verbal că agentul constatator nu a tăcut niciun fel de mențiuni cu privire la felul transportului, daci era vreun transport si daă se efectua contra cost, caracteristică esențială pentru a putea încadra fapta la încălcarea obligațiilor prevăzute de artA alin.57 pct.2 din H.G. nr.69/2012, încălcare sancționată contravențional conform disp. art.7 alin.2 lit.a din H.G. nr.69/2012.
Instanța de fond, în aprecierea subiectivă și apriorică a faptelor, a "uitat" să cerceteze acest aspect esențial și anume dacă se efectua vreun transport de marfă și dacă acesta era contra cost, pentru a putea aprecia legalitatea PVCC și aplicarea sancțiunii subscrisei.
Pornind de la jurisprudența instanței de la Strasbourg, instanța de fond a facut trimitere în materia dreptului penal, dar nu a aplicat și principiile esențiale în materie și anume că în materie penală se administrează probe atât împotriva învinuitului, cât și în apărarea sa, obligatoriu și din oficiu, nu numai la inițiativa învinuitului și totodată că orice dubiu în stabilirea faptelor profită învinuitului (in dubio pro reo), în speță contravenientului și, în această situație nu-și mai au aplicabilitatea prezumțiile de autenticitate, veridicitate și legalitate a PVCC.
A mai arătat intimata ca Veridicitatea PVCC se rezumă la faptul că autovehiculul nostru a fost oprit în trafic și la solicitarea agentului constatator șoferul nostru nu a putut prezenta legitimația de serviciu sau contractul de muncă, deși ele faptic existau. Aprecierea asupra efectuării vreunui pretins transport de marfă contra cost sunt în afara sferei prezumțiilor și pentru a da veridicitate PVCC acest fapt trebuia dovedit cu acte.
Legalitatea PVCC este însă cea mai îndoielnică, deoarece: Ea nu se rezumă numai la mențiunile obligatorii a căror lipsă atrage nulitatea lui absolută, ci și la mențiunile necesare aprecierii exacte a circumstanțelor în care s-a comis fapta contravențională (art.16 alin.1 din O.G.nr.2/2001), în speță dacă autovehiculul supus controlului efectua un transport de marfă și dacă acest transport era contra cost. Aceste aspecte nu au fost nicidecum dovedite de agentul constatator și nu se poate sancționa subscrisa doar pe o prezumție, noi nefiind ținuți a face dovada unui fapt negativ, respectiv că nu efectuam un transport de marfă contra cost. În PVCC nu se menționează niciun act de transport (CMR, aviz de însoțiere marfă, factură fiscală pentru transport etc.), nicio cantitate de marfă a fi fost transportată, sau vreun beneficiar al vreunui pretins transport. Ea este dată de legalitatea controlului efectuat de intimatul ISCTR, respectiv dacă el s-a efectuat într-un loc stabilit prin lege sau printr-un act administrativ (hotărâri ale consiliului județean sau local, după caz) de înființarea a unor astfel de puncte de control. În acest. sens, apreciem că se impune ca probă, respinsă de instanța de fond, ca intimatul să depună la dosar acte doveditoare pentru înfrințarea punctului de control unde a fost oprit și verificat autovehiculul nostru. Așa cum noi trebuie să respectăm ad literam toate dispozițiile legale, cu atât mai mult intimatul trebuie să le respecte.
Totodată, pentru legalitatea PVCC, intimatul trebuia să precizeze de ce a încălcat disp. art.35 alin.(3) din O.U.G. nr.192j2002, oprind abuziv în trafic un autovehicul, despre care nu avea niciun fel de indiciu că ar fi comis vreo contravenție sau infracțiune.
In drept, cererea se întemeiază disp. art.7 alin.2 și 3, art.16 alin. 1, art.34 alin.2 din OG nr.2/2001/A, art.4 alin.57 pct.2 din H.G nr.69/2012, art.35 alin. (3) din OUG nr.195/2002 și art.299 și urm. V.C.pr.civ.
In dovedirea cererii, recurenta a solicitat proba cu înscrisuri.
La data de 20.10.2014, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat de recurenta JIM TRANS, iar pe fondul cauzei mentinerea sentintei recurate cu consecinta mentinerii procesului verbal de contraventie ., nr._/11.04.2012 ca temeinic si legal intocmit si sa dispună executarea cuantumului amenzii de 8.000 lei asa cum aceasta a fost stabilita.
În motivareaintampinarii, intimata a apreciat ca sentinta civila pronuntata de instanta de fond este temeinica si legala, procesul verbal de constatare a contraventiei face dovada deplina asupra situatiei de fapt si a incadrarii in drept a faptei pana la proba contrarie, fiind intocmit cu respectarea normelor legale imperative prevazute de OG 2/2001.
A mai arătata ca fapta este individualizata in mod clar, de art. 4 pct.57.2 din HG 69/2012 privind stabilirea incalcarilor prevederilor Regulamentului(CE) nr.1071/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind conditiile care trebuie indeplinite pentru exercitarea ocupatiei de operator de transport rutier si de abrogare a Directivei 92/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr.1072/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piata transportului rutier international de marfuri, ale Regulamentului (CE) nr.1073/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piata international a serviciilor de transport cu autocarul si autobuzul si de modificare a Regulamentului (CE) nr.561/2006 si ale Ordonantei Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere, precum si a sanctiunilor si masurilor aplicabile in cazul constatarii acestor incalcari si sanctionata de art 7, alin.l+ 2, lit. b. cu amenda de la 8.000 lei la 12.000 lei.
Considera ca pentru îndeplinirea scopului educativ si preventiv al legii de reglementare a activitatii de transport rutier, dar si pentru intarirea disciplinei in acest domeniu de activitate, este necesara aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale .
Apreciaza ca procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției petentei cât timp aceasta din urma nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
Mai mult, cuantumul foarte ridicat al amenzii reflecta hotararea legiuitorului de a sanctiona foarte dur pe cei care incalca normele legale din domeniul transporturilor rutiere, astfel pericolul social se considera a fi proportional cu cuantumul sanctiuniicontraventionale.
In ceea ce priveste legalitatea procesului verbal ,constată ca acesta este intocmit cu respectarea dispozitiilor art.16,17,19 din OG 2/2001, cuprinzand toate mentiunile obligatorii prevazute de art.17 din acest act normativ, mentiuni a caror lipsa atrage sanctiunea nulitatatii actului constatator.
Fapta contraventionala este prevazuta de art.4 pct 57.2 din HG 69/2012 "nerespectarea de catre operatorul de transport rutier a obligatiei de a asigura existenta la bordul vehiculelor cu care efectueaza transport rutier contra cost a unuia sau mai multor documente dintre urmatoarele, dupa caz: 57.2. legitimatia de serviciu valabila a conducatorului auto, din care sa reiasa ca este angajat al operatorului de transport constituie contraventie si se sanctioneaza conform prevederilor. art.7, alin 1 si 2, lit.a din HG 69/2012 cu amenda aplicabila operatorului de transport rutier.
Recurenta petenta recunoaste faptul ca la data controlului conducatorul auto nu a putut prezenta legitimatia de serviciu pentru ca nu o avea asupra lui.
In cauza fapta prezinta un pericol social ridicat, dat fiind ca organele statului nu pot verifică in caz ca situatia ar cere-o, daca soferul autovehiculului este angajat al societatii. Aceasta stare poate conduce, la consecinte grave, neputandu-se stabili persoana care raspunde in anumite situatii cond, spre exemplu, chiar raspunderea penala ar incumba persoanei juridice.
In drept, intampinarea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 299-316 din c.proc.civ., precum si pe cele invocate in cuprinsul prezentei.
Analizând sentința civilă recurată prin raportare la motivele invocate, tribunalul constată următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/2012 petenta a fost sancționata cu amenda în cuantum de 8000 lei pentru fapta de a nu prezenta la momentul controlului in trafic a legitimatiei de serviciu sau a contractului de munca al soferului autovehiculului de transport. Fapta a fost incadrata in prevederile art. 4 alin. 57.2 din HG nr. 69/2012 si sanctionata cf. art. 7 alin. 2 lit. a din aceeasi hotarare.
Sub aspectul condițiilor de legalitate, tribunalul constată că procesul-verbal de constatare a contravenției este legal întocmit, respectând dispozițiile art. 16-17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate elementele a căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută.
Sub aspectul temeiniciei, tribunalul reține că potrivit disp. art. 4 pct. 57.2 din HG nr. 69/2012 constituie contravenție nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a legitimației de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport.
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999 ).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil ( art. 31 – 36 din O.G. nr. 2/ 2001 ) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit ca urmare a constatării directe a contravenției de către agentul constatator. Mai mult, din probele administrate, nu s-a probat de către petenta o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție. Totodata tribunalul retine ca petenta a recunoscut in cuprinsul plangerii contraventionale faptul ca la data controlului legitimatia de serviciu nu se regasea asupra soferului, deoarece a uitat-o acasa.
Tribunalul apreciază că recurenta nu își poate invoca propria culpă (fiind răspunzătoare pentru acțiunile sau inacțiunile prepușilor săi ) și văzând modalitatea în care este reglementată contravenția, constată că în mod corect s-a reținut săvârșirea faptei în sarcina recurentei.
Tribunalul mai reține că agentul constatator întocmește procesul verbal pe baza documentelor puse la dispoziție la momentul efectuării controlului, astfel încât chiar prezentarea ulterioară, în fața instanței de judecată, a acestor inscrisuri, nu are relevanță juridică, întrucât elementul constitutiv al contravenției, sub aspectul laturii obiective, se realizează în momentul constatarii lipsei legitimatiei valabile a conducatorului auto sau a contractului de munca, la momentul controlului efectuat, din care sa reiasa ca este angajat al operatorului de transport.
Cu privire la individualizarea sancțiunii contravenționale tribunalul apreciază că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment. Gradul ridicat de pericol social al faptei rezultă din chiar modalitatea de reglementare a contravenției, legiuitorul menționând în mod expres faptul că săvârșirea respectivei fapte reprezintă o încălcare gravă a Regulamentului CE.
Analizând posibilitatea înlocuirii amenzii cu avertisment, tribunalul constată că petenta nu a probat niciun motiv ce ar justifica această atenuare a sancțiunii. Deoarece fapta petentei se caracterizează prin pericol social concret, observând că petenta nu a recunoscut niciun moment încălcarea obligației legale și săvârșirea faptei contravenționale, Tribunalul constată că se impune sancționarea petentei prin aplicarea unei sancțiuni pecuniare, avertismentul nefiind suficient pentru garantarea prevenției speciale (împiedicarea petentei de a mai săvârși astfel de fapte în viitor), pentru a nu încuraja petenta în înfrângerea normelor de drept.
Nu se poate aprecia că nerespectarea dispozițiilor prevăzute de HG nr. 69/2012, reprezintă o faptă de o gravitate redusă, care să justifice înlocuirea de către instanță a sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment”.
F. de cele sus aratate, in temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., reținând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate și netemeinicia criticilor aduse acesteia, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta . împotriva sentinței civile nr.5956/17.09.2013, pronunțata de Judecătoria Cornetu, in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER ca nefondat.
Irevocabila.
Pronunțata in ședința publică, azi, 21.10.2014.
Președinte, N. P. G. | Judecător, M. E. | Judecător, C. D. |
Grefier, M. R. |
Concept red. gref. M.R.
Red. Jud: N.P.G/ 23.01.2015/2 exemplare
Jud.fond: C. A. C.- Jud.Cornetu
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2647/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|
