Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 4046/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4046/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 916/1748/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 832R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18.03.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. E.
JUDECĂTOR: A. D.
JUDECĂTOR: G. N.
GREFIER: L. I.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta . sentinței civile nr.4046/23.05.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă și faptul că intimata a depus întâmpinare la dosar în două exemplare, după care
Tribunalul din oficiu invocă excepția tardivității formulării cererii de recurs și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
T R I B U N A L UL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub nr. de dosar_, plângerea formulată de petenta ., prin reprezentant, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/17.01.2013 întocmit de intimatul ISCTR.
În motivarea plângerii, în esență, petenta a arătat că a fost prezentat de către conducătorul auto, cu ocazia efectuării controlului, certificatul de desfășurare a activității, care dovedește faptul că acesta nu a condus auto în ultimele 28 de zile. De asemenea petentul a arătat că în formularul întocmit cu ocazia controlului se precizează că agentul constatator a reținut 1 diagramă și un formular, respectiv certificatul anterior-menționat.
În drept petenta a invocat OG nr.2/2001.
La plângere a fost anexat un set de înscrisuri.
Cererea este scutită de taxa de timbru, potrivit art.15 lit. i din L146/1997 și timbru judiciar, potrivit art.1 alin.2 din OG32/1995.
Intimatul a depus întâmpinare la data de 22.05.2013 prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiate și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
În drept intimatul a invocat art.200 și urm. din C.proc.civ.
La termenul din data de 23.05.2013 instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 4046/23.05.2013, Judecătoria Cornetu a admis în parte plângerea și a dispus reducerea sancțiunii contravenționale a amenzii aplicate petentului prin procesul verbal contestat, de la 8.000 lei la 4.000 lei.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/17.01.2013 întocmit de intimatul ISCTR, petenta a fost sancționată cu amendă de 8000 RON, în temeiul art. 9 alin.1 lit. c din OG 37/2007, reținându-se că la data de 17.01.2013, pe Șoseaua de centură, în loc. Domnești, conducătorul auto Bucatica F. al vehiculului cu nr._, aparținând petentei, nu a prezentat agenților constatatori documente justificative din care să reiese activitatea acestuia, prezentând numai o singură diagramă tahograf din data de 17.01.2013.
Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Cu privire la controlul de legalitate, instanța a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța a reținut că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către agenții din cadrul intimatei, astfel încât actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.
Motivul pentru care actele administrative se bucură de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate este încrederea că autoritatea statală, recte agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.
Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța a reținut că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.
De asemenea, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenția) nu se opune, în principiu, tendinței de „dezincriminare” existente în statele membre ale Consiliului Europei.
Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21.02.1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art. 6 din Convenție, CEDO consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii, respectiv:
a) caracterizarea faptei în dreptul național;
b) natura faptei;
c) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.
În același sens, CEDO s-a pronunțat, de pilda, în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).
În aprecierea acestor criterii, CEDO a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.
Cu toate acestea, CEDO a considerat drept pozitive masurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". CEDO a avut în vedere faptul ca sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală.
În aceste condiții, distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din Convenție, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, inclusiv prezumția de nevinovăție, indiferent de calificarea faptei din dreptul intern.
În acest sens, instanța a reținut că potrivit jurisprudenței CEDO în materie penală, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzațiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-și pregăti și prezenta apărarea în cunoștință de cauză, și de a-i oferi probe suficiente pentru a susține un verdict de vinovăție.
De asemenea, combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă printre altele statele contractante la măsuri pozitive. Acestea constau în obligația de a informa acuzatul, în cel mai scurt timp, despre natura și cauza acuzației ce îi este adusă, în obligația de a-i acorda timpul și facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea și de a-i garanta dreptul de a se apăra, el însuși sau cu asistența unui avocat, de a-i permite să pună întrebări personal martorilor acuzării sau să obțină interogarea acestora, dar și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Acest din urmă drept implică nu doar existența în această materie a unui echilibru între acuzare și apărare dar și ca audierea martorilor să aibă în general un caracter contradictoriu.
Cu toate acestea, în cauza A. împotriva României, CEDO a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul. Totodată, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a petentului și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.
Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța constată că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de legalitate -asociată cu cele de autenticitate și veridicitate- a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil.
În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunilor aplicate petentei, instanța de fond a apreciat că prezumția de legalitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statele, tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimată, aspect ce nu poate fi conceput.
Instanța a apreciat că sarcina probei revine intimatei exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A. împotriva României.
Recunoscând tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța apreciază că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă petentei.
Analizând temeinicia procesului-verbal contestat, instanța a constatat că petenta nu a probat contrariul situației de fapt reținute prin procesul verbal contestat.
Astfel, deși petenta a susținut că petenta a arătat că Bucatica F., conducătorul auto al vehiculului cu nr._, a prezentat organelor de control certificatul de desfășurare a activității în conformitate cu Regulamentul CE nr.561/2006 din care rezulta că acesta nu a condus auto în ultimele 28 de zile anterioare efectuării controlului, totuși petenta nu a făcut proba acestei afirmații, cu toate că sarcina probei îi incumba, conform art. 129 C.proc.civ.
De asemenea, deși în formularul întocmit cu ocazia controlului se precizează că agentul constatator a reținut 1 diagramă+ 1formular, petentul nu a făcut dovada faptului că formularul reținut de agent este chiar certificatul de desfășurare a activității conducătorului auto, întocmit în conformitate cu Regulamentul CE nr.561/2006.
Totodată instanța a reținut că, potrivit art. 10 alin. 3 din Regulamentul CE nr. 561/2006, întreprinderea de transport este responsabilă de încălcările comise de conducătorii întreprinderii. În acest sens, conform art. 10 alin 2 din același regulament „Întreprinderile de transport organizează activitatea conducătorilor menționați la alineatul (1) astfel încât aceștia să se conformeze Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 și capitolului II din prezentul regulament. Întreprinderile de transport dau instrucțiuni corespunzătoare conducătorilor și efectuează controale periodice pentru a se asigura de respectarea Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 și a capitolului II din prezentul regulament.”
Prin urmare, având în vedere că petenta nu a probat o situație de fapt contrară celei reținute de agentul constatator, instanța va menține temeinicia procesului verbal contestat.
În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Potrivit art.9 alin.1 din OG nr.37/2007, „contravențiile prevăzute la art. 8 se sancționează (…) c) cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei - faptele prevăzute la alin. (1) pct. 15 - 16, 18 - 20, 22 - 26, 28 - 30, 36 și 38, aplicabilă conducătorului auto, și faptele prevăzute la alin. (1) pct. 1 - 11, 31 și 32, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier.”
Petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 8000 de lei, maximul prevăzut de lege pentru fapta comisă.
Instanța a apreciat drept nejustificat cuantumul maxim al amenzii aplicate având în vedere că agentul constatator nu a precizat circumstanțe de natură a se considera necesară sancționarea petentei cu amendă în cuantumul maxim prevăzut de lege.
Pentru aceste motive instanța apreciază că o sancțiune contravențională constând în amenda în cuantum de 4000 de lei este proporțională cu gravitatea faptei comise, cu gradul de pericol social al faptei și natura contravenției, instanța apreciind totodată că nu se impune înlocuirea amenzii cu avertisment.
D. urmare, în temeiul art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001 instanța de fond a admis în parte plângerea contravențională, a mențiunut procesul verbal și a redus amenda aplicată petentei de la 8000 la 4000 lei.
Împotriva sentinței 4046/23.05.2013, a formulat recurs petenta solicitând admitere recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și pe fond admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție și în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 11.03.2014, intimatul a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat cu consecința menținerii sentinței civile recurate.
În ședința publică din data de 18.03.2014, Tribunalul din oficiu a invocat excepția tardivității formulării cererii de recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției tardivității formulării cererii de recurs Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 284 alin.1 C. pr. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În speță, sentința civilă nr. 4046/23.05.2013pronunțată de către prima instanță a fost comunicată petentei- recurente la data de 11.07.2013, astfel cum reiese din cuprinsul dovezii de comunicare aflate la dosarul primei instanțe (f.46), iar cererea de recurs a fost depusă la instanța de fond, cu la data de 30.07.2013, conform ștampilei oficiului poștal aplicată pe plicul cu care a fost expediată cererea (f. 6 din dosarul Tribunalului Ilfov).
În aceste condiții, termenul de formulare a recursului a început să curgă pentru intimată la data de 11.07.2013 și s-a împlinit, conform art. 101 alin. 3 C. proc. civ., la 28.07.2013.
Prin urmare, la data înregistrării la instanță a cererii de recurs, termenul de 15 zile era împlinit, devenind aplicabile prevederile art. 103 C. proc. civ..
Normele ce stabilesc termene de exercitare a căilor de atac sunt, fără îndoială, de ordine publică, urmărind asigurarea celerității procesului civil și, pe cale de consecință, stabilitatea circuitului civil.
Prin urmare, excepția tardivității va fi admisă, cu consecința respingerii cererii de recurs ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității recursului.
Respinge recursul formulat de recurenta . sentinței civile nr.4046/23.05.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER ca fiind tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2014
Președinte Judecător Judecător
M. E. A. D. G. N.
Grefier
L. I.
Concept red. gref. L.I-.
Red. Jud: N.G/2exemplare
Jud.fond :S. I. - Jud. /Cornetu
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 440/2014.... → |
|---|
