Pretentii. Sentința nr. 345/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 345/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 9868/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
Sentința nr. 345
Ședința publică de la 07 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. T. B.
Grefier C. R.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. C. și pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice - Trezoreria Drobeta Turnu Severin, Administrația F. pentru Mediu București, S. F. Orășenesc Orșova, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal, restituirea diferenței taxei de poluare auto in suma de 3633 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat R. I. pentru reclamant, lipsă pârâtele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care; nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Reclamantul prin avocat solicită admiterea acțiunii precizând că solicită obligarea pârâtelor la plata sumei de 3633 lei, reprezentând diferență taxă poluare; plata dobânzii pentru suma de 3633 lei, începând cu 31 iulie 2008, până la momentul plății și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
TRIBUNALUL
Prin cererea adresată acestei instanței la data de 16.10.2013 și înregistrată sub nr._ reclamantul B. C. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice - Trezoreria Drobeta Turnu Severin, Administrația F. pentru Mediu București, S. F. Orășenesc Orșova, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3633 lei, reprezentând diferență taxă poluare; plata dobânzii pentru suma de 3633 lei, începând cu 31 iulie 2008, până la momentul plății și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5031 lei, la Trezoreria Municipiului Drobeta-T.-S., taxa pe care o consideră nelegala, încasată potrivit chitanței . nr._/31.01.2008, întrucât fără aceasta taxa, funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii, iar la data de 01.08.2008, i s-a restituit suma de 1398 lei, conform deciziei de restituire nr. 5793/01.08.2008, mai având de încasat diferența în cuantum de 3633 lei.
Prin urmare, conform soluției dispuse de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza I. contra României, a invocat faptul că statul este obligat să-i plătească o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii pentru perioada cuprinsă între data plătii fără temei a taxei în cauză si data restituirii acesteia.
Deși potrivit dispozițiilor art. 124 din Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013, Curtea de Justiție a decis însa, ca aceasta prevedere este incorecta, iar statul trebuie sa plătească dobânda de când a încasat efectiv banii.
Curtea constată că, acordându-se dobânda începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei încalcă principiul efectivității care impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail si alții).
Astfel, un regim care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu respectă principiul efectivității și dă dreptul la o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii si survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plătii fără temei a taxei în cauză si data restituirii acesteia.
Curtea concluzionează că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Autoritatea unei hotărâri preliminare constă în forța obligatorie a acesteia față de instanța care a solicitat-o si instanțele care ar judeca cauza în căile de atac, si în aplicabilitatea generală față de celelalte instanțe. Hotărârile preliminare produc în principiu efecte retroactive de la data emiterii actului si, pe cale de excepție, de la data indicată de către Curte în hotărârea respectivă.
O hotărâre preliminară produce efecte atât în cauza în care a fost solicitată cât si alte cauze, întrucât interpretarea face corp comun cu dispozițiile interpretate pe care le completează. Curtea de altfel folosește sintagma de a "spune dreptul" („dit pour droit"") în dispozitivul hotărârilor privind interpretarea, ceea ce sugerează că exprimă o regulă de drept sau mai exact că îi oferă o nouă formulare(R.Kovar,"Effets des arrêts préjudiciels de la Cour de justice", pag.3).
Interpretarea dată de către Curte obligă instanțele naționale investite cu litigiul în cadrul căruia a fost solicitată interpretarea, dar autoritatea acestor hotărâri depășește aceste limite având în vedere că si alte instanțe naționale sunt obligate să respecte autoritatea hotărârilor privind interpretarea pronunțate de către Curte si nu pot da o altă interpretare din proprie inițiativă textelor deja interpretate de către Curte. Insă instanțele dispun de o alternativă: fie se conformează interpretării oferite de către Curte, fie solicită Curții pronunțarea unei noi hotărâri preliminare în interpretare.
Art. 90 produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 194 C.proc.civ., art, 3 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 (în prezent abrogată), respectiv art. I din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală, art 994 din vechiul cod civil sau art 1535 din Legea nr. 287/2009. C.civ., Legea nr.554/2004. Constituția României, Tratatului Comunității Europene, Cod procedură fiscală, decizia C.J.U.E. in cauza C-565/11, I. contra România.
Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată și reține următoarele:
La data de 31.01.2008, reclamantul a plătit suma de 5031 lei cu titlu de taxă de înmatriculare iar la data de 01.08.2008, i s-a restituit suma de 1398 lei, mai având de încasat diferența în cuantum de 3633 lei, bani care i-au fost reținuți la 31 iulie 2008, cu titlul de taxă de poluare.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat dobânda aferentă acestei sume, invocând cauza I..
Având în vedere că reclamantului i s-a restituit doar suma plătită cu titlu de taxă de poluare în acord cu Jurisprudența Curții Europene de Justiție, acesta este îndreptățit și la dobânda aferentă. În ceea ce privește cuantumul acesteia, se vor avea în vedere prevederile legii civile, iar nu modul de calculul dobânzii fiscale stabilite de art.120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală.
Așa cum s-a prevăzut în practica instanței constituționale(a se vedea D.209/2009) principiul egalității în drepturi privește egalitatea cetățenilor în fața legii și autorității publice, fără a institui egalitatea între cetățeni și autoritățile publice sau între cetățeni și stat.
De asemenea în D.513/2008, „în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor și contribuabil, în calitate de debitor al obligațiilor fiscale, cele două părți nu se situează pe poziții de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului pe baza unui regim de drept public și a unor obligații exprese a fiecărui cetățean de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice și a unei obligații a statului de a proteja interesele naționale în activitatea financiară. Aceasta este justificată de necesitatea asigurării certitudinii colectării ritmicii a resurselor financiare ale statului. Numai dacă dispune de aceste resurse statul va fi în măsură să îndeplinească obligațiile sale față de agenții economici.
Totodată prin decizia 889/2010, se arată că dobânda la care face referire art.120(7) Cod procedură fiscală reprezintă „o măsură de practică fiscală pe care legiuitorul a instituit-o în vederea sancționării atitudinii culpabile pe care contribuabilii o au prin neachitarea la termen a obligațiilor de plată, iar diminuarea corespunzătoare a patrimoniului contribuabilului, este consecința faptei culpabile pe care a comis-o”.
În ceea ce privește nivelul dobânzii prevăzut de art. 120(7) C. pr. fiscală, aceasta a fost de 0,1%/zi până în 2010 (anual o dobândă de 36,5%), de 0,5%zi între 2010-2011(dobânda anulă de 18,2%),pentru ca prin Legea 46/2011 să fie scăzută la 0,4%zi (dobânda anuală de 14,6%).Se poate observa că acest nivel este mult mai mare decât nivelul dobânzii legale civile (acestea fiind în această perioadă cuprins între 5% și 12% pe an).
Prin faptul că un contribuabil a achitat o sumă de bani cu titlu de taxă de poluare, taxă care s-a dovedit ulterior nedatorată se naște un drept al contribuabilului de a obține dobânda legală aferentă sumei plătite. În caz contrar s-ar ajunge ca un contribuabil să beneficieze de un cuantum al dobânzii mult mai mare decât prejudiciul pe care l-ar fi încercat dacă banii de care a fost lipsit i-ar fi achitat unei persoane fizice sau juridice, alta decât statul, astfel încât acțiunea va fi admisă în parte.
Fiind în culpă procesuală, vor fi obligați pârâții să plătească reclamantului, suma de 800 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea privind pe reclamantul B. C., CNP_, domiciliat în localitatea Orșova, ., județul M., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. - Trezoreria Drobeta Turnu Severin, cu sediul în localitatea Drobeta Turnu Severin, Piața R. N., nr. 1, județul M., Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sectorul 6, S. F. Orășenesc Orșova, cu sediul în Orșova, ., județul M., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în municipiul C., .. 2, județul D..
Obligă pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 3633 lei, bani care i-au fost reținuți la 31 iulie 2008, cu titlul de taxă de poluare.
Obligă pârâtele, să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 3633 lei începând cu 31.iulie 2008 și până la momentul plății.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, C. T. B. | ||
Grefier, C. R. |
Red. BCT.
Tehn. M.G/ex. 7
05.03.2014
Cod operare date 2626
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 87/2014.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 854/2014.... → |
|---|








