Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 944/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 944/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 1553/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 944/2015
Ședința publică de la 24 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C.
Grefier L. C.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant C. V. Ș. CU D.. A., reclamant I. Ș. CU D.. A. și pe pârât M. J., pârât A. N. A PENITENCIARELOR, pârât P. DR.TR. S., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) plata unei sume reprezentând indemnizația de concediu cuvenita anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 și până la 31.12.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic P. V. pentru pârâtul P. Drobeta Turnu Severin, conform delegației existentă la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin serviciul registratură, pârâtul P. Drobeta Turnu Severin a răspuns la relațiile solicitate, după care:
Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Consilierul juridic P. V. solicită admiterea în parte a acesteia pentru perioada anterioară datei de 02.03.2012, iar pentru restul perioadei solicită respingerea excepției.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Consilierul juridic P. V. solicită respingerea cererii ca neîntemeiată pentru aceleași motive invocate și în întâmpinare, pe motiv că legea salarizării și legile succesive nu mai impun plata primei de concediu.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 02.03.2015 și înregistrată sub nr._ reclamanții C. V. Ș. și I. Ș. au chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și P. Drobeta Turnu Severin, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata unei sume de bani reprezentând indemnizația de concediu cuvenită anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 și până la 31.12.2014 actualizată în raport de indicele de inflație de la momentul scadenței până la plata efectivă și integrală.
În motivarea acțiunii au arătat că dreptul de proprietate invocat de ei, se analizează ca o valoare patrimonială, deci un bun, făcând referire în acest sens la art. 1 din protocolul adițional nr. 1 al CEDO.
Au făcut trimitere la dispozițiile alin. 2 al articolului mai sus menționat și, în această situație, au arătat că înțeleg să facă o analogie între dreptul de pensie – drept de proprietate și dreptul la acordarea unei prime de vacanță – drept de proprietate.
În aceeași ordine de idei au făcut referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a statuat că noțiunea de „bun” înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privată ( Cauza Buchen contra Cehiei din 2002 ).
În mod analogic, au invocat faptul că desființarea acordării primei de vacanță reprezintă o situație identică cu desființarea pensiei de serviciu.
Reclamanții au opinat că măsura eliminării primei de vacanță pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, conex, funcționari publici nu se justifică întrucât limitarea drepturilor nu era necesară într-o societate democratică pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională sănătatea publică sau bunele moravuri".
Conform articolul 38 din Constituția României,care prevede că „salariații au dreptul la protecția socială a muncii".
Au arătat că Legea nr. 118/2010 nu conține vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existența dreptului. Mai mult, au susținut că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Au susținut ideea conform căreia, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, nu poate fi considerat că un atare drept nu a existat în perioada în care exercițiului lui a fost doar suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, sa fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
În drept, au invocat dispozițiile art. 1 din protocolul adițional nr. 1 al CEDO, art. 38 din Constituția României, Codul Muncii.
Reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri și judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 12.03.2015, pârâtul P. Drobeta Turnu Severin a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nelegală, nefondată, netemeinică pentru următoarele motive:
Pe cale de excepție a invocat excepția prescripției extinctive prevăzută de Legea nr. 287/2009 – Codul Civil.
În acest sens a susținut că acțiunea formulată de reclamanți este prescrisă, deoarece a fost formulată peste termenul de 3 ani așa cum este stipulat în art. 2517 din Codul Civil.
A invocat lipsa procedurii prealabile prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004 astfel că acțiunea este prematur introdusă, în consecință solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă pentru că nu a fost parcursă această procedură prealabilă obligatorie prevăzuta de lege.
Pârâtul a invocat excepția anulării cererii ca netimbrată bazându-se pe dispozițiile art. 16 și art. 33 din Ordonanța de Urgență nr. 80/26.06.2013.
De asemenea, pârâtul a arătat că are calitatea de ordonator terțiar de credite, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1849/2004.
Pe fond, a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii formulate de reclamanți, considerând că aceasta nu are nici un temei legal.
De asemenea a arătat că prin dispozițiile Legii nr.283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar se stipulează la art.7 :"(1) în anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum si munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale si în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător; (2) în anul 2012, autoritățile si instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii si prime de vacantă."
A mai arătat că și prin dispozițiile OUG nr.84/2012 :" art. 2 Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013”.
Pârâtul a mai arătat că și prin dispozițiile Ordonanței de Urgență nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice" art. 9 se prevede: (1) „în anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale si în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător; (2) în anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță; (3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în anul 2014, se pot acorda premii pentru sportivi și colectivele tehnice care au obținut performante deosebite la acțiunile sportive internaționale, pentru elevii care au obținut distincții la olimpiadele și concursurile internaționale pe obiecte de învățământ și pentru profesorii care i-au pregătit pe aceștia.”
A mai precizat că și prin dispozițiile Ordonanței de Urgență Nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, se prevede la ART. 8:
(1)în anul 2015, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum si munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale si în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
(2)în anul 2015, autoritățile si instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii si prime de vacanță.
Ca o concluzie, pârâtul a arătat că în conformitate cu aceste acte normative, nu au fost prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli al Penitenciarului Drobeta Turnu Severin pe perioada respectiva alocații bugetare cu asemenea destinație privind acordarea primei de vacanță.
A mai făcut referire la Decizia înaltei Curți de Casație nr.1927/2014 pronunțată în dosar nr._ în care se motivează ca potrivit regulilor probațiunii -art.1169 cod civil sarcina probei incuba celui ce afirma ceva iar nu celui care neagă.
Pe cale de consecință, a solicitat admiterea excepțiilor invocate, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată, netemeinică și nelegală fiind prescrisă, prematur introdusă, inadmisibilă.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile legale invocate mai sus și pe ale OUG nr.80/2013, art.205 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 modificata și completată, Legea nr.285/2010, Legea nr.283/2011, OUG nr.84/2012, OUG, 103/2013 modificată și completată, OUG nr.83/2014, art.1169 Cod Civil și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 24.03.2015 pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței să ceară reclamanților să precizeze clar obiectul cererii deoarece din cuprinsul acțiunii nu se deduce cu exactitate dacă reclamanții solicită plata sumei cu titlu de indemnizație de concediu ori cea cu titlu de primă de vacanță.
Pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor, pentru urătoarele considerente:
Ținând seama de faptul că, pentru a avea calitate de parte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept dedus judecății, a apreciat că Administrația Națională a Penitenciarelor nu are legitimare procesuală în această cauză deoarece aceasta are calitatea de ordonator secundar de credite, fără a avea raporturi juridice directe cu reclamanții, funcționari publici cu statut special în cadrul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin.
Au precizat faptul că, în baza art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1849/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, P. Drobeta Turnu Severin are personalitate juridică.
A solicitat, pe fondul cauzei respingerea acțiunii, în cazul respingerii excepției mai sus invocate, pentru următoarele considerente:
În privința indemnizației de concediu de odihnă, au precizat următoarele:
- odată cu . legii unice de salarizare a personalului bugetar, Legea nr. 284/2010, au fost abrogate prevederile art. 38 alin. 2 care stipulau că "La plecarea în concediul de odihnă funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel mult 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată".
- potrivit art. 38 alin. 1 din OG nr. 64/2006, prevedere aplicabilă în prezent, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare pe timpul cât se află în delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, precum și învoiri plătite care se acordă în baza dispozițiilor legale în vigoare, primesc salariile de bază și celelalte drepturi bănești avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii;
- potrivit art. 38 alin. 3 din OG nr. 64/2006, funcționarilor publici ale căror raporturi de serviciu le-au încetat sau au decedat înainte de efectuarea concediului de odihnă, li se compensează în bani concediul neefectuat. Potrivit art. 39 din OG nr. 64/2006, se instituie obligația funcționarilor publici de restituire a cotei-părți din salariul de bază pentru indemnizația de concediu de odihnă încasată necuvenit;
În privința primei de vacanță, a precizat următoarele:
În primul rând, a considerat că analogia făcută de reclamanți în acțiune, între dreptul de pensie și dreptul la acordarea unei prime de vacanță demonstrează lipsa unui minimum de cunoștințe juridice, fiind lipsită de sens. De asemenea invocarea unor dispoziții din Legea nr. 118/2010 nu au fundament în prezenta cauză, deoarece în anul 2010 au fost acordate prime de vacanță.
A arătat că dispozițiile art. 48 alin. 2 din Legea-cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice spunea că „Prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare."
Pârâtul a mai precizat că prima de concediu prevăzută de art. 36 lit. f) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor putea fi plătită din anul 2011 conform prevederilor Legii nr. 330/2009.
A arătat, de asemenea că începând cu luna ianuarie 2011, potrivit art. 39 alin. w) din Legea nr. 284/2010 a fost abrogată Leqea – cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, evidențiind faptul că noua lege-cadru de salarizare nu a mai prevăzut modalitatea de plată a acestui drept salarial.
Pârâtul a apreciat că textele de lege aplicabile în perioadele pentru care reclamanții solicită sumele, care făceau referire la premii și prime de vacanță erau reprezentate de art. 9 alin. 2 din Legea nr. 285/2010, care dispune că "în anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii și prime de vacanță" , art. 7 alin. 2 din Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar care dispunea că "în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță", art. 3 din Ordonanță de Urgență nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare care specifica „În anul 2013, pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, indemnizațiile, compensațiile, sporurile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizate pentru luna decembrie 2011" și art. 9 din Ordonanța de Urgență nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice - "în anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii si prime de vacanță".
Ca o concluzie, a specificat că nu a mai existat nici un temei legal pentru acordarea acestei prime de concediu și prin urmare, în lipsa unui cadru legal, nu s-au mai alocat sume cu această destinație.
A învederat instanței că în expunerea de motive a Legii nr. 285/2010, în cadrul Secțiunii a 2-a - Motivul emiterii actului normativ, se arătau următoarele:
În anul 2010, în pofida unor ușoare îmbunătățiri ale stării economice, condițiile financiare s-au dovedit a fi mai dificile decât s-a anticipat inițial, activitatea economică din România înregistrată în ultimele luni fiind în continuare marcată de recesiune, atât din cauza cererii interne reduse cât și a unei revenirii lente a partenerilor comerciali ai României. Conform Strategiei fiscal-bugetară pe perioada 2011-2013, la finalul anului 2010, rata inflației se apreciază că va ajunge față de sfârșitul anului 2009 la 8,1%, nivel superior cu 3,36 puncte procentuale față de anul anterior, în timp ce deficitul contului curent al balanței de plăți externe se așteaptă să se mențină în limite sustenabile, reprezentând 5,7% din PIB.
În acest context de criză economică, efectele măsurilor stabilite prin Legea nr. 118/2010 privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar nu au fost absorbite la nivelul preconizat necesitând pentru anul 2011 aplicarea în continuare a unor măsuri de corecție.
Având în vedere necesitatea respectării obiectivelor stabilite prin Strategia fiscal-bugetară pe perioada 2011-2013, în anul 2011 trebuie adoptate măsuri care să asigure limitarea cheltuielilor de personal în 2011 la 39 miliarde lei exclusiv contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale de stat plătite de angajații din sectorul special, precum și eliminarea începând cu anul 2011 a celui de-al 13-lea salariu și a primei de vacanță pentru angajații din sectorul public.
În acest context, pentru anul 2011, măsurile necesare vizează asigurarea, începând cu luna ianuarie 2011, a unei recuperări parțiale a diminuării de 25% a salariilor personalului din sectorul bugetar, asigurându-se majorarea salariilor de bază din luna octombrie 2010 cu 15%.
Pârâtul a mai arătat că, Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul Legii nr. 285/2010 fără nici o observație sau propunere cu privire la textul art. 9 alin. (2).
A considerat, de asemenea că este important de reținut faptul că în acest sens cele cuprinse în Decizia nr. 847/25.06.2010 a Curții Constituționale potrivit cărora cei care sunt angajați în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați în mod esențial, din punct de vedere al sursei din care sunt alimentate indemnizațiile sau soldele de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget.
Curtea Constituțională, plecând de la premisa că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului (Decizia nr. 108/14.02.2006) a conchis că atât încadrarea prin lege a diferiților funcționari publici în anumite categorii, clase și grade profesionale, cât și salarizarea acestei încadrări nu reprezintă drepturi fundamentale care nu s-ar putea modifica pentru viitor tot prin lege. Astfel, legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent, ori să-l înlocuiască cu cel nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ținând seama și de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp.
A mai precizat că potrivit Deciziei nr. 74/02.02.2006, Curtea Constituțională a reținut că drepturile salariale ale personalului autorităților și instituțiilor publice, inclusiv drepturile suplimentare, sunt stabilite prin lege. În virtutea acestei atribuții, legiuitorul poate ca, în funcție de modificarea resurselor bugetare, să intervină asupra criteriilor de acordare și cuantumurilor valorice ale unor drepturi, să anuleze, ori să suspende vremelnic acordarea unora dintre drepturile prevăzute.
Pârâta a susținu că dreptul solicitat nu constituie un drept fundamental, ci unul suplimentar pentru care legiuitorul este în drept să le acorde demnitarilor și altor salariați prin acte normative, să le diferențieze, să le modifice, să le suspende sau chiar să le anuleze.
Făcând referire la practica constantă a CEDO, a arătat că în privința aplicării art.1 din Protocolul adițional lasă la latitudinea statului să aprecieze cuantumul drepturilor ce urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat, putând introduce suspenda sau înceta plata unor drepturi prin adoptarea unor măsuri legislative adecvate.
Cu privire la susținerea că, prin eliminarea primei de concediu, s-ar fi încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, se reține că, pentru a exista o încălcare a dreptului la proprietate al reclamanților trebuie stabilită în prealabil condiția necesară a existenței unui bun în patrimoniul acestuia.
Analiza îndeplinii acestei condiții se poate face prin raportare la jurisprudența CEDO. Astfel, în cauza L. și alții contra României, Curtea a definit noțiunea, prin referire la jurisprudența sa constantă în materie, subliniind că noțiunea de "bunuri" poate include atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora reclamanții pot pretinde că au cel puțin o "speranță legitimă" de a obține folosirea efectivă a unui drept de proprietate (Kopecky împotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, § 35, 28 septembrie 2004).
A subliniat că, potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Astfel că, după . publicare, aplicarea respectivelor norme legale devine obligatorie pentru subiecții de drept cărora li se adresează.
De altfel, potrivit jurisprudenței în materia contenciosului administrativ, se arată că ordonatorii de credite trebuie sa respecte legea, chiar daca aceasta ar avea drept consecință pentru viitor modificarea unor clauze din contractele de muncă individuale sau colective ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 1250/07.10.2010 a Curții Constituționale).
Pârâta a ținut să precizeze că în prezent acordarea dreptului pretins nu are o bază legală reprezentată de o lege în vigoare, dimpotrivă, lipsirea de acest drept s-a făcut tocmai printr-o lege internă.De asemenea, nici o instanță internă sau autoritate administrativă nu a recunoscut în mod definitiv dreptul la restituirea primei solicitate, astfel încât reclamanții nu au nici un „bun actual", în sensul jurisprudenței CEDO, mai sus citate.
Din perspectiva pârâtei, rămâne de analizat dacă reclamanții au cel puțin o "speranță legitimă" de a i se recunoaște un drept de proprietate asupra acestor bunuri. În această problemă, Curtea a statuat deja că o creanță nu poate fi considerată ca o "valoare patrimonială" decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmată printr-o jurisprudența bine stabilită a instanțelor (Kopecky, citată mai sus, § 52).
Aceasta a subliniat că o astfel de condiție nu este îndeplinită în cauză, neexistând o jurisprudența clară și concordantă a instanțelor în sensul temeiniciei drepturilor pretinse. Neexistând un bun în sensul Convenției, nu se poate reține încălcarea dreptului la proprietate protejat de art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la CED urmând a înlătura așadar ca nefondat acest motiv.
De asemenea, jurisprudența CEDO statuează că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situației în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. Marja mare de apreciere pe care Curtea o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie, este cu atât mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică le produce asupra deficitului bugetar.
Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a solicitat cheltuieli de judecată și judecarea cauzei chiar și în lipsă.
La data de 02.04.2015 pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
- în primul rând, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 1, art. 3, art. 7 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 din Codul muncii, solicitând instanței să constate că drepturile solicitate sunt prescrise în parte
- Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Potrivit art. 23 din OUG 6/2007: "La plecarea în concediul de odihnă funcționarii publici au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu."
A arătat că aceste dispoziții legale au fost abrogate prin art. 39 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care prevede că „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:... r) art. 23 și33 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariate și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la . legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 29 ianuarie 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, cu modificările ulterioare;
Referitor la momentul intrării în vigoare a dispozițiilor de abrogare - Legea 284/2010, a arătat că acestea au intrat în vigoare la data de 01.01.2011, iar în condițiile în care reclamanții solicită acordarea primei de vacanță pe anul 2011 și în continuare, este evident că nu se pune problema încălcării principiului neretroactivității. La data de 1 ianuarie 2011, dată la care s-ar fi născut dreptul reclamanților la acordarea primei de concediu pe anul 2011, acest drept era abrogat.
Ca o concluzie, pârâtul a arătat că decizia atacată a fost emisă în conformitate cu dispozițiile legale, reclamanții neindicând în mod concret niciun act normativ încălcat sau nesocotit prin emiterea actului atacat.
A mai precizat că prin Decizia nr. 21/18.11.2013, pronunțată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiției a statuat că: Drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate. Prin urmare, modificarea sau suprimarea, pentru viitor, a unui premiu nu afectează dreptul fundamental al salariatului de a primi contraprestație pentru munca depusă", publicată în Monitorul Oficial nr. 37/16 ianuarie 2014.
De asemenea, a solicitat să se observe că, în ceea ce privește Legea nr. 284/2010, Curtea Constituțională a reținut că: „statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare (a se vedea, în acest sens, și Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010).
A apreciat că în contextul jurisprudențial al Curții Constituționale, este relevantă și Decizia nr. 207 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009, în cuprinsul căreia, Curtea a reținut că: „legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acorda, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula."
Așadar, este cert că, din punct de vedere legal, legiuitorul este îndrituit să stabilească atât cuantumul drepturilor salariale, mai ales al celor suplimentare (cum sunt primele, premiile, sporurile, etc.), cât și modalitatea de plată a acestora, orice suprimare sau eliminare a unor astfel de drepturi salariale aplicându-se asupra tuturor raporturilor juridice de muncă aflate în derulare.
În consecință, a apreciat că intră în competența exclusivă a legiuitorului luarea în considerare, la construcția sistemului de salarizare în sectorul bugetar, a sporurilor, premiilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, precum și a altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
În privința aplicării dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, potrivit acestora „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Însă alin. 2 al textului prevede că: „Dispozițiile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și a altor contribuții, sau a amenzilor".
Pârâtul a susținut faptul că, în principiu, dreptul la salariu este într-adevăr apt a cădea sub incidența protecției instituite de art. 1 din Protocolul 1, însă aprecierea trebuie să se realizeze în concret, avându-se în vedere principiile stabilite de CEDO în jurisprudența sa referitoare la situații similare sau apropiate. Conturarea unei posesii sau bun în sensul convenției, în ceea ce privește drepturi salariate, are loc atunci când acesta are un fundament solid în dreptul intern, când dreptul este prevăzut în ordinea de drept a statului. În momentul în care dreptul salarial este abrogat sau suspendat, iar această operațiune se realizează prin lege, nu se mai poate reține, în continuare, existența unei posesii sau bun.
Ca practică judiciară, a învederat Sentința civilă nr. 2402/2013, irevocabilă prin nerecurate, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2012.
Pe de altă parte, a solicitat să se constate că M. Justiției nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale solicitate, întrucât acesta doar aloca sumele de bani necesare.
Așadar, a apreciat că potrivit HG nr.652/27.05.2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, art.6 din pct. VII-(3) în domeniul gestionării resurselor „ asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministerul justiției are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului; repartizează creditele bugetate ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora".
De asemenea, a arătat că potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, „Conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz".
În susținerea acestei idei a invocat și prevederile art.21 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, referitoare la rolul ordonatorilor de credite în care se precizează că, "(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și credite bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiile publice din subordine sau coordonare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. (2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la . legii bugetare anuale." Totodată, a arătat că potrivit art.44 alin.(1) din Legea nr.304/2004, " președintele curții de apel are calitatea de ordonator secundar de credite, iar președintele tribunalului are calitatea de ordonator terțiar de credite."
Așadar, a solicitat să se constate că M. Justiției nu are obligația de a plăti pentru drepturile solicitate deoarece, așa cum a arătat, acesta doar alocă sumele de bani solicitate de reclamanți.
În drept, pârâtul nu și-a motivat cererea.
Analizând acțiunea formulată de reclamanți, instanța constată următoarele:
Reclamanții C. V. Ș. și I. Ș. sunt funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, fiind încadrați în cadrul Penitenciarului Dr.Tr.S..
Conform adresei nr.R/_/10.03.2015 emisă de P. Dr.Tr.S.(fila 19 dosar) reclamanții nu au beneficiat de prima de vacanță din anul 2010 până în prezent, în bugetul instituției nefiind prevăzute sume de bani cu această destinație.
Referitor la excepțiile netimbrării, lipsei porocedurii prealabile precum și a lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor instanța s-a pronunțat prin încheierea de ședință din 3 iunie 2015 în sensul respingerii acestora, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții P. Dr.Tr.S. și M. Justiției prin întâmpinare referitoare la drepturile solicitate, scadente în perioada 01.01._12, se apreciază că este întemeiată, pentru cele ce vor fi expuse mai jos:
Potrivit art.201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor care le-au instituit.
Ca atare, în speța dedusă judecății sunt aplicabile în materie de prescripție extinctivă dispozițiile Decretului nr.167/1958 care statuează, prin art. l că dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.
Pe de altă parte, potrivit art. 166 alin. 1 din Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, aplicabil și funcționarilor publici cu statut special, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În consecință, în raport de aceste dispoziții legale, de pretențiile deduse judecății și raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată(02.03.2015), se apreciază că dreptul material la acțiune cu privire la drepturile solicitate, scadente în perioada 01.01._12 s-a prescris și în consecință, urmează să fie respinsă ca prescrisă cererea de chemare în judecată cu privire la această perioada.
Referitor la fondul cauzei, se reține că potrivit art.160 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.Salariul este un element esențial al obiectului contractului individual de muncă, alături de prestarea muncii de către salariat, fiind definit ca remunerație în bani a muncii prestate, cuvenită cu titlu permanent salariatului pentru munca sa, neavând un caracter ocazional, precar sau cu titlu de recompensă.
Premiile, nu au, de regulă, un regim prestabilit, constant și obligatoriu, ci reprezintă bonusuri și sunt facultative, benevole și variabile, iar criteriile de acordare trebuie să fie precise și verificabile, în cazul în care primele nu se acordă tuturor salariaților care desfășoară muncă egală sau de valoare egală, pentru a evita problema discriminării.
Prin Decizia nr.414 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr.780/26.08.2005, Curtea Constituțională a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate.Prin urmare, modificarea sau suprimarea, pentru viitor, a unui premiu nu afectează dreptul fundamental al salariatului de a primi contraprestație pentru munca depusă.
În cauza dedusă judecății, beneficiar al primei de vacanță este personalul plătit din fondurile publice, în cazul căruia funcționează principiul prestabilirii salariilor prin lege, al cărui nivel stipulat se află în legătură directă cu încasările și cheltuielile din bugetul public național.
Astfel, potrivit art. 38 alin.2 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, la plecarea în concediul de odihnă funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel mult 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată.
Prima de concediu este prevăzută și de disp.art. 36 lit. f din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor.
Aceste dispoziții au fost abrogate însă prin art. 39 alin. w) din Legea nr. 284/2010, iar noua lege-cadru de salarizare nu a mai prevăzut modalitatea de plată a acestui drept salarial.Astfel, potrivit art. 9 alin. 2 din Legea nr. 285/2010, în anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii și prime de vacanță.
Se constată că legiuitorul a adoptat aceeași poziție cu privire la acordarea primei de concediu și pentru perioada 2012-2015, statuând prin acte normative succesive, că personalului plătit din fonduri publice nu i se acordă primă de vacanță.Astfel, potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.283/2011, în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță, iar conform art.2 din OUG 84/2012, prevederile Legii 283/2011 se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.
Potrivit art.9 alin.2 din OUG 103/2013, în anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță, dispoziție aplicabilă și anului 2015, potrivit art.8 alin.2 din OUG 83/2014.
Așadar, prin modificările legislative enunțate, legiuitorul a înțeles ca începând cu anul 2011 să nu mai acorde personalului plătit din fonduri publice prima de vacanță, contrar susținerilor reclamanților referitoare la inexistența unor prevederi legislative privind desființarea dreptului la concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare.
Referitor la susținerile reclamanților privind încălcarea art.1 din Protocol nr.1 CEDO, se reține că prin deciziile pronunțate Curtea Constituțională a statuat că, în contextul în care Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, însă acesta a fost eliminat ulterior, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând astfel o încălcare a prevederilor constituționale și convenționale la dreptul de proprietate privată.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Văzând și disp.art.424 și următoarele C.proc.civilă, art.20 alin1 din Legea 554/2004,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții P. Dr. Tr. S. și M. Justiției prin întâmpinare.
Respinge acțiunea cu privire la drepturile solicitate, scadente în perioada 01.01._12, ca prescrisă.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții C. V. Ș. și I. Ș., ambii cu domiciliul procesual ales în municipiul Drobeta Turnu Severin, .. 5, județul M., în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, cu sediul în municipiul București, ., sector 5, Administrația Națională a Penitenciarelor, cu sediul în municipiul București, .. 47, sector 2 și P. Drobeta Turnu Severin, cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, .. 5, județul M..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs, cale de atac ce se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică de la 24.06.2015, la sediul Tribunalului M..
Președinte, Grefier,
A. C. L. C.
Red.A.C./Tehn.L.C./29.07.2015
Ex:7/29.07.2015
Cod operator 2626
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 172/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 277/2015. Tribunalul... → |
|---|
