Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 471/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 471/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 3091/311/2014
Dosar nr._ apel contencios administrativ
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 471/2014
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător I. S. O.
Grefier F. F. M.
Pe rol judecarea apelului C. administrativ și fiscal formulat de apelantul petent D. I. R., domiciliat in Bucuresti, .. 31, .. 3, . sector 3, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI O., cu sediul in Slatina .. 19, judetul O., împotriva sentintei numărul 5070 din data 26.05.2014, pronunțata de Judecatoria Slatina in dosarul nr._ , având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părtile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și dosarul se afla in stare de judecată a fost reținut pentru soluționare .
TRIBUNALUL
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 02.04.2014 sub nr._, petentul D. I. R. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean O., a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 17.03.2014, exonerarea de plata amenzii aplicate și revocarea măsurii de reținere a permisului de conducere. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 17.03.2014, orele 16.40, a fost oprit de echipajul poliției rutiere care i-a adus la cunoștință că a circulat cu auto Seat Leone cu nr._ pe DN 65 E 314, km 10, pe un tronson cu limitare de viteză 50 km/h, cu viteza de 110 km/h, fiind filmat cu aparatul radar Pyton montat pe auto_ .
A arătat că nu se consideră vinovat de fapta reținută în sarcina sa deoarece nu a circulat pe un tronson de drum în care limita de viteză era de 50 km/h așa cum se reține în procesul verbal atacat, sens în care au fost consemnate obiecțiunile sale.
A învederat că procesul verbal este netemeinic și nelegal pentru că nu s-a încheiat conform modelului prevăzut în anexa 1D, nu este însoțit de buletinul de verificare metrologică în termen de valabilitate a aparatului radar.
Potrivit CEDO contravenientul beneficiază de prezumția de nevinovăție, dreptul la un proces echitabil, sarcina probei revenind agentului constatator în opinia sa.
În drept, plângerea s-a întemeiat pe dispozițiile OUG 195/2002 R, OG 2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a arătat că înțelege să se folosească de probele cu acte și martori. A depus la dosar în copie procesul verbal de contravenție și act de identitate.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean O. legal citat, a depus întâmpinare la data de 18.04.2014, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată motivat de faptul că actul de sancționare este temeinic și legal întocmit, iar acest act face dovada deplină a situației de fapt și de drept existente în cauză, până la proba contrară.
Procesul verbal de contravenție respectă întocmai condițiile de fond și formă impuse de O.G. 2/2001, nu este afectat de nici o nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.
Actul autentic are deplină credință în privirea oricărei persoane despre dispozitiile și convențiile ce constată.
Prin urmare, procesul verbal de constatare și sanctionare a contraventiilor reprezintă un act autentic ce se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele constatate și consemnate până la proba contrară ce revine celui care contestă actul respectiv.
A atașat în copie planșe foto radar, buletin de verificare metrologică, atestat operator radar, date permis.
Din oficiu s-au depus la dosar informatiile referitoare la domiciliul petentului.
Prin sentinta civila nr._.05.2014 s-a respins ca neintemeiata plangerea formulata de petent .
Instanta de fond a retinut ca prin procesul-verbal de contraventie . nr._ din 17.03.2014 încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean O., petentul D. I. R. a fost sanctionat pentru savarsirea contravenției prev. de art. 121 pct. 1 din RAOUG 195/2002 R, cu amenda contraventională in cuantum de 765 lei și reținerea permisului de conducere, pentru că a condus autoturismul marca Seat Leone cu nr. de înmatriculare_ pe DN 65 E 314, km 10, pe un tronson cu limitare de viteză 50 km/h, cu viteza de 110 km/h, fiind filmat cu aparatul radar Pyton montat pe auto_ .
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute. Instanța mai retine, de asemenea si împrejurarea că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravenție prevăzute de art. 121 pct. 1 din RAOUG 195/2002 R, cu amendă în cuantumul legal de 765 lei.
Procesul verbal de contravenție a fost semnat de către petent.
Referitor la temeinicia procesului verbal de contraventie instanta a retinut ca petentul se face vinovat de savarsirea faptei mentionata in procesul verbal pentru care a fost sanctionat .
Impotriva sentintei a declarat apel petentul considerand-o nelegala si netemeinica .
Se sustine ca instanta de fond a solutionat cauza in lipsa acestuia, nefiind legal citat.
Din procesul verbal aflat la fila 22 rezulta ca procedura de citare nu s-a realizat deoarece destinatarul nu mai locuieste la acea adresa .
F. de aceasta situatie, instanta de fond a respins si proba testimoniala solicitata de catre petent, incalcandu-i-se dreptul la aparare .
Se mai arata ca in sentinta se face referire la un autoturism cu nr._ in timp ce in procesul verbal de contraventie este mentionat auto cu nr._ .
Pe plansa foto aflata la dosar in care este specificata viteza de 107 km/h nu se observa numarul masinii si nici tipul acesteia, in realitate fiind vorba de un alt autoturism.
Se solicita admiterea apelului, anularea hotararii si trimiterea cauzei pentru rejudecare pentru administrarea probelor solicitate la instanta de fond .
Intimatul IPJ O. a formulat intampinare, solicitand respingerea apelului ca neintemeiat .
Analizand motivele de apel formulate de catre petent in raport de dispozitiile art. 476 c.p.c. se constata ca sustinerile apelantului petent la faptul ca nu a avut cunostinta de termenul de judecata nu sunt intemeiate deoarece citatia a fost comunicata la domiciliul legal al acestuia rezultat atat din cele mentionate de catre apelantul petent cat si din fisa de date personale solicitata de catre instanta .
De altfel, petentul a si solicitat eliberarea unui certificat de grefa cu privire la existenta dosarului pe rolul instantei ce a fost emis la data de 3.04.2013, inscris aflat la fila 10 .
Instanta de fond a respins cererea de probatorii testimoniala deoarece apelantul petent nu a indicat in cuprinsul cererii numele si adresele martorilor care dorea sa fie audiati, incalcand prevederile art. 194 Cod procedura civila, sanctiunea fiind de decadere .
In ce priveste situatia de fapt, din cuprinsul procesului verbal de contraventie rezulta ca acesta a fost surprins circuland cu auto nr._ cu o viteza de 108 km/h pe raza localitatii Ganeasa jud. O., la km 33 pe un tronson de drum unde exista limitare de viteza la 50 km/h, imprejurare dovedita cu plansele foto depuse la dosar .
In curpinsul hotararii s-a facut mentiune despre auto nr._ , care este o eroare materiala si s-a datorat mentiunii facute de acesta in motivele plangerii contraventionale, petebtul semnand procesul verbal de contraventie, lucru pe care l-a si recunoscut in cuprinsul plangerii .
Prin urmare, hotararea instantei de fond este legala si temeinica si potrivit art. 480 c.p.c. apelul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul formulat de apelantul petent D. I. R., domiciliat in Bucuresti, .. 31, .. 3, . sector 3, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI O., cu sediul in Slatina .. 19, judetul O., împotriva sentintei numărul 5070 din data 26.05.2014, pronunțata de Judecatoria Slatina in dosarul nr._, ca nefundat.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 13 Noiembrie 2014
Președinte, G. I. | Judecător, I. S. O. | |
Grefier, F. F. M. |
Red. G.I.
Tehnored. C.P.
18.12.2014
4 ex.
| ← Pretentii. Sentința nr. 365/2014. Tribunalul OLT | Pretentii. Sentința nr. 783/2014. Tribunalul OLT → |
|---|








