Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 480/2014. Tribunalul OLT

Sentința nr. 480/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 1970/223/2013

Dosar nr._

C. administrativ și fiscal

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 480/2014

Ședința publică de la 20 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G. Z.

Judecător T. S.

Grefier I. I.

Pe rol judecarea apelului -C. administrativ și fiscal, formulat de apelant I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORT RUTIER - ISCTR-I. TERITORIAL NR. 6, cu sediul în Slatina, .. 47, județul O., împotriva sentinței nr. 23.04.2014,pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata .., cu sediul în D., .. 686, județul O., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, nemaifiind cererii de formulat sau probe de administrat și având în vedere că apelantul a solicitat judecarea in lipsă, potrivit art. 411 alin. 1 cod proc. civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și reține pentru soluționare

INSTANȚA

Prin sentința nr.4169/ 23.04.2014,pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr._, s-a admis plângerea formulată de petenta . în contradictoriu cu intimatul ISCTR și a fost anulat procesul - verbal de contraventie . nr._/27.05.2013,fiind exonerată petenta de plata amenzii contraventionale în cuantum de 1500 lei.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul verbal . nr._/27.05.2013 petenta . a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1500 lei lpentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.(2) pct. 6 din OG. nr. 37/2007.

În fapt, prin procesul-verbal s-a reținut că la controlul efectuat în trafic la data de 27.05.2013 s-a procedat la verificarea diagramelor tahograf ale numitului Vilcu M. conducător al autovehiculului cu numărul de înmatriculare_ ce tracta semiremorca cu nr de inmatriculare_, utilizat de ., efectuand transport de marfuri contracost in baza copiei conforme a licentei de transport nr_.

În urma verificării diagramelor tahografice ale conducatorului auto pentru perioada 30.04._13 s-a constatat ca in perioada 15.05._13 conducatorul auto nu a respectat perioada minima de odihna redusa cu 54 minute.

Instanța a constatat faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În ceea ce privește aspectele de legalitate, instanța a reținut că procesul verbal contestat respectă condițiile de formă impuse de art. 16-17 din O.G nr. 2/2001, acesta conținând mențiunile privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, denumirea faptelor săvârșite și a datei comiterii acestora precum și semnătura agentului constatator. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 s-au menționat motivele imposibilității semnării de către un martor asistent a procesului verbal încheiat în lipsa contravenientului.

Sub aspectul temeiniciei instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

De asemenea, aspectele reținute în procesul verbal de contravenție sunt susținte și înscrisurile depuse de intimat, respectiv fișă verificări efectuate în programul Tahoscan (f.44), iar petenta nu a criticat actul de sancționare pe aspecte de temeinicie solicitând numai reindividualizarea sancțiunii aplicate.

Analizând individualizarea sancțiunilor aplicate în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G nr. 2/2001, instanța a reținut că amenda contravențională aplicată în minimul prevăzut de art. 9 alin (1) lit. g din O.G.37/2007, este proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia.

Astfel, instanța a reținut că durata de timp ce a determinat constatarea contravenției nu poate determina un grad mai redus de pericol social raportat la modul de sancționare a faptei reținute în sarcina petentei, având în vedere că perioada minimă de odihnă a fost depășită cu 2 h și 17 minute, iar art. 8 din O.G. 37/2007 sancționează ca și contravenție nerespectarea perioadei minime de odihnă săptămânală pentru orice durată de timp, depășirea cu mai mult de două ore fiind încadrată ca și încălcare gravă a dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006.

Din inscrisurile depuse la dosar in cursul cercetarii judecatoresti respectiv copia diagramei tahograf s-a constatat ca in mod gresit agentul constatator a retinut ca in perioada 15.05._13 timpul de odihna a fost intre orele 21.34 si 05.40, in realitate timpul de odihna din data sus mentionata fiind 11,25 ore intre ora 21.34 si ora 08.58.

Asadar intrucat cele retinute de agentul constatator in procesul verbal de constatare a contraventiei nu sunt sustinute de inscrisurile existente la dosar, a fost admisa plangerea formulata de petent, sa anuleze procesul - verbal de contraventie . nr._/27.05.2013 si sa exonereze petenta de plata amenzii contraventionale în cuantum de 1500 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelant I. De S. Pentru Control În Transport Rutier - ISCTR-I. Teritorial Nr. 6, arătând că intimata petentă a fost sancționată pentru nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu până la o oră in data de 15.05.2013-faptă ce constituie contravenție conform art. 8 alin 3 pct. 6 din OG 37/2007 cu modificările și completările ulterioare.

Se mai arată că în urma verificării diagramelor tahografice ale conducatorului auto pentru perioada 30.04._13 s-a constatat ca in perioada 15.05._13 conducatorul auto nu a respectat perioada minima de odihna redusa cu 54 minute.

Se solicită admiterea apelului, respingerea plângerii contravenționale ca netemeinică și nelegală și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal întocmit.

În drept se invocă dispoz.art 466- 482 cpcp, OG 2/2001,OG 37/2007.

La dosar nu a fost depusă întâmpinare.

Analizând sentința apelată, în raport de motivele de apel invocate, tribunalul constată că acesta este fondat.

Prin procesul verbal de contravenție contestat, petenta a fost sancționată cu măsura amenzii contravenționale în cuantum de 1500 lei, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin.2 pct.6 din OG 37/2007, s-a reținut în sarcina sa, faptul că la controlul efectuat in trafic in data de 27.05.2013, s-a constatat ca in perioada 15.05._13 conducatorul auto Vilcu M., ce conducea autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ ce tracta semiremorca cu nr de inmatriculare_, utilizat de ., nu a respectat perioada minima de odihna redusa cu 54 minute.

Potrivit art. 4 lit. g) si art. 8 alin 2 din Regulamentul Parlamentului European si Consiliului nr. 561/2006, perioada zilnica de odihna semnifica perioada zilnica in cursul căreia un șofer poate dispune in orice mod de timpul sau liber si acoperă o perioada zilnica regulata de odihna si o perioada zilnica redusa de odihna.

Perioada de odihna zilnica semnifica orice perioada de odihna de cel puțin 11 ore. Alternativ, aceasta perioada de odihna poate fi împărțita in doua perioade, prima, care trebuie sa aibă cel puțin 3 ore neîntrerupte si a doua, o perioada neîntrerupta de cel puțin 9 ore.

Perioada zilnica redusa de odihna semnifica orice perioada de odihna de cel puțin 9 ore dar mai puțin 11 ore.

Art. 8.alin. 2 dispune că în intervalul de 24 de ore de la încheierea perioadei precedente de odihnă zilnica sau săptămânala, un șofer își va lua o nouă perioadă de odihnă zilnică iar dacă perioada de odihnă zilnică din intervalul de 24 de ore este de cel puțin nouă ore, dar nu depășește 11 ore, perioada de odihnă zilnică respectivă va fi considerată o perioadă redusă de odihnă zilnică.

Din aceste dispoziții legale, rezultă că în intervalul de 24 de ore de la încheierea perioadei precedente de odihnă zilnica sau săptămânală, un conducător auto își va lua o nouă perioadă de odihnă zilnică.

În cauza de față, se constată că perioada de odihnă precedentă este cuprinsă între orele 20:41 până la ora 05:40, așa cum rezultă din diagrama din perioada 14.05._13, conducătorul auto având o perioadă de odihnă zilnică de aproximativ 9 ore, și de la această oră respectiv 05:40 și până a doua zi la ora 05:40 respectiv pe parcursul a 24 de ore, conducătorul auto trebuia să efectueze o nouă perioadă de odihnă de cel puțin 9 ore, dar nu mai putin de 11 ore.

Din diagrama din 15.05.2013 rezultă că respectivul conducător auto a condus până la ora 21:34 după care a început perioada de odihnă zilnică care nu se calculează până la ora 08:58 ci până la ora 05:40 când se împlineau cele 24 de ore, situație în care se constată că timpul de odihnă este mai scurt de 9 ore, respectiv de 8 ore și 6 minute de minute așa cum a reținut și organul de control, instanța de fond interpretând eronat dispozițiile legale și considerând că rămânerea în repaus până la sfârșitul zilei, ora 24,00, acoperă cerințele legii.

În realitate, dispozițiile legale referitoare la timpul de odihnă nu au fost respectate, repausul de cel puțin 9 ore fiind calculat pentru o perioadă de 24 de ore care se împlinea la ora 05:40 și nu la ora 08:58 cum a considerat instanța de fond.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, se va admite apelul se va schimba sentința în totalitate, și se va respinge plângerea, constatându-se că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale prevăzute de OG 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelantul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORT RUTIER - ISCTR-I. TERITORIAL NR. 6, cu sediul în Slatina, .. 47, județul O., împotriva sentinței nr.4169/ 23.04.2014,pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata .., cu sediul în D., .. 686, județul O.. Schimbă sentința în sensul că respinge plângerea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Noiembrie 2014

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. G. ZuleanuTudorel S.

Grefier

I. I.

Red MGZ

Dact. MS/4ex/19.12.2014

Jud. fond. P. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 480/2014. Tribunalul OLT