CSJ. Decizia nr. 1019/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1019/2003

Dosar nr. 9542/2001

Şedinţa publică din 19 februarie 2003

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 12 decembrie 2001, revizuienta S.C. I. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. S. S.A., anularea deciziei nr. 8241, pronunţată la data de 4 decembrie 2000, secţia comercială a Curţii Supreme de Justiţie, invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că prin menţionata decizie, prin care s-a casat Decizia secţiei comerciale a Curţii de Apel Bucureşti nr. 1722, pronunţată la 7 iunie 2000, s-a admis apelul pârâtei S.C. S. S.A., s-a schimbat în tot sentinţa nr. 5071 pronunţată de secţia comercială a Tribunalului Bucureşti la data de 21 octombrie 1999, în sensul că s-a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei S.C. I. S.A. Curtea Supremă de Justiţie a ignorat prevederile contractului în participaţiune nr. 240 încheiat între părţi la data de 13 iulie 1992, pe care le invocă.

Intimata S.C. S. S.A. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., arătând că aceasta nu este susţinută şi dovedită în mod corespunzător.

În vederea soluţionării cererii de revizuire s-a ataşat dosarul secţiei comerciale a Curţii Supreme de Justiţie în care s-a pronunţat Decizia atacată nr. 7241 la data de 4 decembrie 2001.

Examinând cererea de revizuire, în raport de motivele invocate din perspectiva cerinţelor art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Curtea apreciază că aceasta este inadmisibilă.

Astfel, potrivit menţionatului text legal, revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere „dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau dacă nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Este de observat că nici una din ipotezele sus arătate nu se regăsesc în motivele cererii de revizuire, dedusă judecăţii, prin care s-au evocat aspecte legate de fondul judecăţii recursului.

Cum revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai în cazurile şi în condiţiile expres stabilite de lege şi cum revizuienta, cu toate că şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., s-a referit, în susţinerea acesteia la aspecte de fond ale pricinii, se constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea acestei cereri, ştiut fiind că, pe această cale, nu pot fi puse în discuţie aspecte şi împrejurări analizate cu ocazia soluţionării litigiului în fond.

Aşa fiind, reţinând neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca inadmisibilă, prezenta cerere de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 7241 din 4 decembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, formulată de S.C. I. S.A. Bucureşti, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1019/2003. Comercial