CSJ. Decizia nr. 1024/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1024/2003
Dosar nr. 2279/2002
Şedinţa publică din 19 februarie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 27 martie 2000, reclamanta S.C. U. S.A. Satu Mare a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de 398.222.797 lei reprezentând preţul produselor livrate şi neachitate, la 930.927.475 lei penalităţi de întârziere în plată şi 51.278.005 lei cheltuieli de judecată.
La data de 10 aprilie 2000, reclamanta a depus o cerere de modificare a acţiunii şi a solicitat obligarea pârâtei să execute, să livreze şi să pună în funcţiune, la sediul său, o maşină de alezat şi frezat orizontală tip A.F.P. 180 – A.C. în condiţiile negociate prin contractul nr. 003/516 din 14 aprilie 1995, obligarea pârâtei la penalităţi de întârziere pentru nerespectarea obligaţiei de livrare în sumă de 1.063.828.506 lei şi la daune cominatorii de 1.435.666 lei pentru fiecare zi de întârziere în realizarea contractului, cu începere de la 16 aprilie 2000.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata preţului produselor livrate şi nechitate în sumă de 100.719.912 lei şi la penalităţi de întârziere de 154.718.735 lei, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa civilă nr. 388 din 11 septembrie 2000, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Bucureşti cu motivarea că obligaţiile comerciale au luat naştere la Bucureşti, unde se află sediul pârâtei şi unde urma să se facă plata preţului, potrivit dispoziţiilor art. 5 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 545 din 21 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Oradea s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului.
La data de 11 aprilie 2001, reclamanta şi-a precizat din nou acţiunea şi a solicitat obligarea pârâtei la livrarea şi punerea în funcţiune a maşinii de frezat, iar în caz contrar, obligarea la restituirea preţului de 316.153 dolari S.U.A. avansat de reclamantă.
A pretins, totodată, obligarea pârâtei la penalităţi de întârziere pe perioada 1 aprilie 1998 – 6 aprilie 2001 în sumă de 522.601 S.U.A., la plata beneficiului nerealizat şi daune cominatorii în sumă de 1.435.666 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la rămânerea definită a hotărârii şi până la achitarea debitului.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 8093 din 24 octombrie 2001, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că pârâta, cu ordinul de plată nr. 586 din 5 aprilie 2001 şi extrasul de cont din aceeaşi dată, a restituit avansul în sumă de 524.900.825 lei pe care reclamanta a acceptat-o.
Referitor la penalităţile de întârziere de 0,15% pe zi, instanţa a considerat clauza inoperantă faţă de împrejurarea că însăşi reclamanta nu a respectat în întregime prevederile contractuale, respectiv livrarea maşinii second hand tip A.F.P. 180 – A.C. până la data de 31 decembrie 1997.
Prin Decizia civilă nr. 256 din 21 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului ce a fost modificată în tot, în sensul că s-a admis acţiunea şi pârâta a fost obligată la plata sumei de 316.153 dolari S.U.A. reprezentând despăgubiri civile şi la 522.348 dolari S.U.A. penalităţi pentru neexecutare pe perioada 1 aprilie 1998 – 1 ianuarie 2001.
Prin aceeaşi decizie, pârâta a fost obligată la 581.429.235 lei cheltuieli de judecată în fond şi recurs şi s-a respins capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii, ca nefondat.
S-a reţinut, în considerentele deciziei, că obiectul contractului încheiat între părţi era livrarea unei maşini de alezat şi frezat cu ultim termen de executare 31 martie 1998, iar reclamanta a achitat în avans, prin compensare suma de 316.153 dolari S.U.A. Că ordinul de plată în valoare de 524.900.285 lei, sumă virată de pârâtă către reclamantă în timpul procesului, nu poate fi apreciat ca o restituire a avansului de 316.000 dolari S.U.A., ci, cel mult, o recunoaştere a datoriei.
Instanţa a stabilit că, în mod greşit, tribunalul a apreciat că există obligaţia corelativă a reclamantei de executare a maşinii tip A.F.P. 180 – A.C. şi că acesteia i se cuvine restituirea sumei de 316.153 dolari S.U.A. reprezentând contravaloarea livrărilor de energie şi piese sudate, valoare precizată chiar de pârâtă.
Împotriva acestei decizii, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susţinând că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii.
S-a arătat că reclamanta şi-a modificat acţiunea formulată iniţial, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la executarea în natură a obligaţiei principale sau la plata sumei de 316.153 dolari S.U.A. şi la penalităţi de întârziere. Că numai admiterea primei variante atrăgea şi acordarea penalităţilor de întârziere, conform art. 1069 alin. (2) C. civ.
Cum instanţa a admis a doua variantă şi a obligat pârâta la plata sumei solicitate cu titlu de despăgubiri civile, deci la executarea obligaţiei prin echivalent, nu se mai justifica acordarea penalităţilor de întârziere.
Prin întâmpinare, intimata – reclamantă a solicitat respingerea recursului în anulare întrucât, prin precizarea la acţiune, reclamanta a cerut fie livrarea maşinii, fie restituirea preţului de 316.153 dolari S.U.A. cu titlu de avans şi nu cu titlu de daune, precum şi penalitatea prevăzută în clauza din contract, deci nu s-a cerut obiectul obligaţiei şi penalităţi, aşa cum s-a susţinut.
Cererea privind suspendarea executării deciziei instanţei de recurs nu a mai fost susţinută deoarece, la 12 februarie 2003, litigiul s-a soluţionat.
Examinând recursul în anulare declarat de Procurorul General, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este întemeiat în sensul celor ce urmează:
Prin contractul nr. 003/516 din 14 aprilie 1995 S.C. T.M.G. S.A. s-a obligat să execute şi să predea S.C. U. S.A. Satu Mare o maşină de alezat şi frezat orizontal tip A.F.P. 180 – A.C., valoarea negociată de părţi, potrivit art. III din contract, fiind de 340.000 dolari S.U.A. cu plata în lei la cursul de schimb din ziua în care se face plata efectivă.
Ulterior, prin concilierea din 29 iulie 1995, părţile au stabilit ca plata să se facă prin compensare şi au majorat preţul la suma de 363.152 dolari S.U.A. din care reclamanta a achitat suma de 316.153 dolari S.U.A., aşa cum pârâta S.C. T.M.G. S.A. a recunoscut cu adresa din 17 februarie 199.
Părţile au decalat termenul de livrare la 31 august 1998 prin actul adiţional încheiat de acestea.
În concilierea din 29 iulie 1995 la punctul 6 s-a precizat că nerespectarea termenului din contract de către una din părţi atrage o penalizare de 0,15% pe zi întârziere, conform Legii 43/1993 şi Legii 13/1995.
Întrucât pârâta, prin întâmpinare, a precizat că nu mai poate executa obligaţia de livrare a maşinii deoarece a fost privatizată şi nu mai deţine capacităţi de producţie şi personal specializat pentru utilajul contractat, reclamanta şi-a modificat acţiunea şi a solicitat fie livrarea maşinii, fie obligarea pârâtei la restituirea sumei de 316.153 dolari S.U.A. şi la penalităţile de 0,15% pe zi pentru întârziere, adică 522.601 dolari S.U.A. pe perioada 1 aprilie 1998 – 6 aprilie 200.
Recursul în anulare se referă numai la capătul de cerere privind acordarea penalităţilor de întârziere, în temeiul art. 6 din convenţia părţilor, de către instanţa de recurs.
Clauza penală este o convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitor.
Potrivit dispoziţiilor art. 1069 C. civ., creditorul nu poate cere deodată şi penalitatea şi obiectul obligaţiei principale, cu excepţia cazului în care penalitatea s-a stipulat pentru întârzierea în executare.
Faţă de aceste prevederi legale, instanţa de recurs nu putea acorda penalităţi decât în situaţia în care ar fi obligat pârâta la executarea în natură a obligaţiei principale şi nu la executarea acesteia prin echivalent.
Pe de altă parte, prin art. 6 din convenţia părţilor, nu s-au stabilit penalităţi pentru neexecutarea obligaţiei contractuale, aşa cum a susţinut intimata – reclamantă.
Cum instanţa a reţinut neexecutarea de către pârâtă a obligaţiei prin aceea că nu a mai putut livra utilajul contractat şi nu executarea cu întârziere, aceasta nu putea fi obligată la plata penalităţilor de întârziere, cu atât mai mult cu cât reclamantei i s-au acordat despăgubiri pentru neexecutarea contractului.
Faţă de toate aceste considerente urmează ca, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ. să se admită recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, să se modifice Decizia Curţii de Apel Bucureşti, în sensul că se va înlătura obligarea pârâtei la plata sumei de 522.348 dolari S.U.A. penalităţi pentru neexecutare.
Conform art. 274 C. proc. civ., se vor stabili cheltuielile de judecată la suma de 485.306.445 lei, în sarcina pârâtei.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva deciziei nr. 256 din 21 februarie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, pe care o modifică în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata sumei de 522.348 dolari S.U.A. penalităţi pentru neexecutare.
Stabileşte cheltuielile de judecată la suma de 485.306.445 lei în sarcina pârâtei.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1023/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1025/2003. Comercial → |
|---|
