CSJ. Decizia nr. 1081/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1081/2003
Dosar nr. 2142/2002
Şedinţa publică din 20 februarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantele M.M. şi S.I. au chemat-o în judecată pe pârâta SC V. SA Giurgiu, pentru a fi obligată la plata unor sume de bani cu titlu de contraprestaţiune a transmiterii prin contract de cesiune (nr. 2515/1994) a dreptului la eliberare a unui anume brevet de invenţie (cu toate prerogativele conferite titularului unui asemenea document) şi a celor reprezentând penalităţile de întârziere stabilite pe cale convenţională, consecinţă a neexecutării la termen a menţionatei obligaţii corelative dreptului lor de creanţă – recunoscut în considerarea calităţii de coautor a unor invenţii.
Perioada avută în vedere: 1995 – 1999.
Prin sentinţa civilă nr. 557 din 22 noiembrie 2001, Tribunalul Giurgiu, în temeiul art. 969, art. 1069 alin. (2), art. 1073, art. 1079 alin. (2) pct. 2, art. 1082 şi art. 1087 C. civ., a admis în parte cererea reclamantelor M.M. şi S.I. împotriva pârâtei SC V. SA Giurgiu, astfel cum a fost precizată în ce priveşte perioada angajării răspunderii civile contractuale şi mărimea creanţelor.
A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei M.M. suma de 14.176.864 lei; reclamantei S.I. suma de 21.264.983 lei, reprezentând drepturi băneşti cuvenite prin efectul contractului de cesiune de creanţă nr. 2515 din 10 mai 1994, pe perioada octombrie 1996 – august 2001.
A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei M.M. suma de 53.847.932 lei, iar reclamantei S.I. suma de 80.771.824 lei, reprezentând daune moratorii de 0,5 % pe zi, potrivit art. IV al aceleaşi convenţii, corespunzător perioadei la care se raportează creanţele principale, determinarea mărimii acestora fiind făcută de expertiza contabilă întocmită de expertul T.A.
A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantei M.M. suma de 2.450.000 lei, iar reclamantei S.I., suma de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, la data de 10 mai 1994, între reclamante (alături de alte persoane) în calitatea acestora de coautoare a lucrării ştiinţifice cu aplicaţie practică industrială în domeniul chimiei organice intitulată: „Procedeu pentru obţinerea răşinilor din hidrocarburi aromatice" şi pârâtă a intervenit un acord de voinţă, sub forma contractului de cesiune nr. 2515 din 10 mai 1994; că, prin efectul acestei convenţii, cedentele-coautoare au transferat, cu titlu oneros, cesionarei-pârâte dreptul la eliberarea brevetului de invenţie vizând acest procedeu, urmând ca contraprestaţiunea acestui drept să constea în plata a 4% din valoarea producţiei realizate pe perioada scutirii de plata impozitului pe profit; iar, conform art. IV.4 al contractului, a fost fixată o exigibilitate trimestrială a ratelor de contraprestaţiune, pentru ca, la art. 5, să se stipuleze o clauză penală de predeterminare a prejudiciului produs de neexecutarea la termen a obligaţiei, incumbând cesionarei, sub forma unor daune moratorii de 0,5 % pe zi de întârziere a căror acumulare, ca datorie, urma să înceapă din a doua lună a următorului trimestru, în raport cu aceste considerente, s-a admis în parte acţiunea principală.
Prin Decizia nr. 206 din 20 mai 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamante şi de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionată, reţinând că nici una dintre criticile formulate de apelante nu pot fi primite, fiind nefondate.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate, în baza prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi susţinând, în esenţă, că, în mod greşit, instanţele nu le-au acordat drepturile băneşti cuvenite, reactualizate, având în vedere indicele de inflaţie şi considerând că penalităţile prevăzute în contractul de cesiune acoperă şi inflaţia.
Recurentele-reclamante susţin, astfel, că s-a comis o greşeală gravă, confundându-se reactualizarea drepturilor băneşti, rezultate din devalorizarea monedei naţionale, cu penalităţile prevăzute în contract şi, în consecinţă, solicită casarea hotărârilor pronunţate în cauză, în sensul admiterii în întregime a acţiunii, adică a obligării pârâtei să plătească drepturile băneşti cuvenite conform contractului de cesiune, penalităţile şi reactualizarea acestora, aşa cum este arătat în raportul de expertiză.
Decizia curţii de apel este criticată şi de pârâtă, aceasta declarând recurs împotriva ei, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi susţinând, în esenţă, că, în mod greşit, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra nulităţii absolute a contractului nr. 2515 din 10 mai 1994, ridicate atât la fond, cât şi în apel, în sensul dat de dreptul substanţial, precum şi asupra excepţiei de neexecutare a contractului de către cedenţi, care a fost analizată superficial de ambele instanţe, conducând la o soluţie greşită.
Recursul pârâtei nu este fondat.
În ce priveşte prima critică, este de precizat că instanţa de apel nu a examinat excepţia nulităţii contractului ca pe o simplă excepţie procesuală, aşa cum greşit susţine recurenta, ci ca pe o excepţie de drept substanţial şi a reţinut corect că, atâta timp cât această excepţie a fost invocată abia prin notele scrise, depuse anterior dezbaterilor finale, aceasta nu mai poate fi primită, soluţionarea ei presupunând chemarea în judecată a altor persoane, în această fază procesuală imposibil de efectuat fără încălcarea principiilor legalei învestiri a instanţei şi contradictorialităţii dezbaterilor.
Referitor la cea de-a doua critică, se reţine că este nefondată, întrucât depozitul reglementar nu se putea realiza doar pe baza unei simple cereri, fără a fi însoţită de documentaţia care să cuprindă descrierea investiţiei, iar pe de altă parte, recurenta-pârâtă nu a făcut dovada că nu ar fi primit această documentaţie.
În consecinţă, ambele motive de recurs fiind neîntemeiate, recursul pârâtei va fi respins, ca nefondat.
Privitor la recursul declarat în cauză de reclamante, se constată următoarele:
Într-adevăr, aşa cum susţin şi recurentele-reclamante în motivele de recurs formulate, trebuie avut în vedere că penalităţile de întârziere şi reactualizarea sumelor datorate în raport cu indicele de inflaţie sunt două instituţii diferite.
Penalităţile au drept izvor – contractul, respectiv, clauza penală, şi au rol sancţionator, iar daunele rezultă din devalorizarea monedei naţionale şi sunt justificate de anumite relaţii economice, care fac ca valoarea monedei naţionale existentă la un moment dat să nu mai fie aceeaşi peste o perioadă de timp şi rolul lor este acela de despăgubire echitabilă şi nu de sancţiune.
Ca atare, se reţine că, în mod greşit, instanţele care s-au pronunţat în cauză au apreciat că, în speţă, penalităţile acoperă şi inflaţia, nemaifiind necesară reactualizarea drepturilor băneşti cuvenite reclamantelor şi, ca urmare, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca, în baza probelor administrate, instanţa să stabilească cuantumul real şi distinct al sumelor datorate reclamanţilor cu titlul mai sus menţionat; în vederea acordării unei juste despăgubiri datorate reclamantelor, în conformitate cu dispoziţiile art. 970 C. civ.
Astfel fiind, criticile formulate de reclamante în recurs fiind întemeiate, se va admite ca fondat recursul acestora, se va casa Decizia curţii de apel şi se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantele M.M. şi S.I. împotriva deciziei nr. 206 din 20 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a 4-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza, spre rejudecare, Curţii de Apel Bucureşti.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC V. SA Giurgiu împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1080/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1082/2003. Comercial → |
|---|
