CSJ. Decizia nr. 1245/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1245/2003
Dosar nr. 2652/2001
Şedinţa publică din 27 februarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 94 din 2 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea S.C. P. S.R.L. Bucureşti prin care solicitase, în contradictoriu cu A.V.A.B., anularea licitaţiei organizată la 19 aprilie 2002, la sediul A.V.A.B., în vederea vânzării activului aparţinând S.C. O. S.A. Bucureşti.
Instanţa de fond a reţinut că cel ce s-a prezentat la licitaţie în numele reclamantei, respectiv E.G.K., s-a legitimat cu o împuternicire nedatată şi neautentificată din partea numitului H.A.M. care, însă, era semnată de numitul H.K.M., persoană care, la rândul său, era mandatat în baza procurii autentificată sub nr. 1608 din 23 august 2001 de către B.N.P. A.S.
Cum procura acestuia din urmă nu îl mandata ca, la rândul său, să mandateze altă persoană, instanţa de apel a apreciat că, în mod corect, nu i s-a permis să participe la licitaţie în numele reclamantei numitului E.G.K., aşa încât, acţiunea în anularea licitaţiei a fost respinsă, reţinându-se că nu s-a dovedit îndeplinirea cerinţelor art. 384 şi art. 374 C. com., referitoare la mandatul comercial.
Nemulţumită de această sentinţă, reclamanta a declarat recurs, solicitând modificarea ei pentru greşita interpretare şi aplicare a legii.
Câtă vreme asociatul unic al S.C. P. S.R.L. H.A.M. l-a împuternicit pe H.K.M. să-l reprezinte în legătură cu întreaga desfăşurare a activităţii societăţii, limitarea mandatului acestuia, făcută de către instanţă, în sensul că, la rândul său, acesta nu poate transmite unui terţ dreptul de a-l reprezenta în exercitarea acestor atribuţii, nu este legală.
Prin întâmpinare A.V.A.B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Reclamanta a solicitat anularea licitaţiei organizată de A.V.A.B. numai pentru motivul că reprezentantului său nu i s-a permis participarea la licitaţie, fiind contestată împuternicirea dată acestuia de către H.K.M., persoană care, la rândul său, fusese mandatată, prin procura autentificată sub nr. 1608 din 23 august 2001, să-l reprezinte pe asociatul unic în legătură cu întreaga desfăşurare a activităţii societăţii.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, din cuprinsul procurii autentice aflată la dosar fond, nu rezultă că asociatul unic al S.C. P. S.R.L. l-ar fi mandatat pe H.K.M. că, în îndeplinirea atribuţiilor pentru care a fost mandatat, poate, la rândul său, să mandateze altă persoană.
Întrucât mandatul special comercial este dat tocmai în considerarea aptitudinilor mandantului, în tratarea afacerilor, acesta, fiind obiectul mandatului comercial stipulat în art. 374 C. com., corect instanţa a reţinut că mandatarul trebuie să execute personal mandatul încredinţat, în afară de cazul când, prin contract, s-a prevăzut posibilitatea substituirii mandatarului cu o altă persoană, fapt ce nu rezultă din cuprinsul procurii autentificată sub nr. 1608/2001.
Aşadar, corect instanţa de fond a apreciat că împuternicirea dată de mandant unui terţ, pentru a participa la licitaţia A.V.A.B., nu era valabilă, aşa încât, corect nu i s-a permis participarea la licitaţie, respingându-se acţiunea reclamantei în anularea acestei licitaţii.
În consecinţă, Curtea apreciază recursul ca nefondat, motiv pentru care îl va respinge, instanţa de fond pronunţând o soluţie legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. P. S.R.L. Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 94, din 2 octombrie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1244/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1249/2003. Comercial → |
---|