CSJ. Decizia nr. 1613/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1613/2003
Dosar nr. 7922/2001
Şedinţa publică din 17 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 643 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, la 30 ianuarie 2000, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Generală de Administrare a Fondului Imobiliar în contradictoriu cu pârâta SC M.I. SRL Bucureşti, având ca obiect chiria restantă, majorări de întârziere aferente şi evacuare.
În considerentele sentinţei se reţine că, pe parcursul procesului, pârâta a plătit chiria solicitată, în sumă de 394.335.255 lei, iar majorările de întârziere, solicitate în baza art. 1 din OG nr. 11/1996, nu pot fi acordate deoarece creanţa reclamantei nu este o creanţă bugetară în sensul acestui act normativ, relaţiile dintre părţi fiind de natură contractuală.
Cererea de evacuare a fost, de asemenea, respinsă, în lipsa vreunei culpe contractuale a pârâtei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei .
Criticile privind neacordarea majorărilor de întârziere în baza art. 13 din OG nr. 11/1996 şi nedispunerea evacuării, conform art. 12 din contract, au fost înlăturate cu motivarea că OG nr. 11/1996 nu se aplică afacerilor private, iar art. 12 nu există în contractul părţilor, acesta având numai opt articole, fără ca vreunul din ele să arate conţinutul invocat de apelantă, şi anume, dreptul locatorului de a cere evacuarea în cazul în care nu se plăteşte chiria pe mai mult de trei luni.
Împotriva acestei decizii, reclamantul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Fondului Imobiliar, a declarat recurs pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Criticile vizează, în esenţă, calificarea greşită a naturii creanţei de plată a chiriei, aceasta fiind o creanţă bugetară şi, în consecinţă, cererea de majorări de întârziere în baza OG 11/1996 trebuia admisă, iar nu respinsă.
Intimata pârâtă a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului deoarece, creanţa are un caracter contractual, nefiind aplicabilă OG nr. 11/1996.
Recursul nu este fondat.
Prin acţiune, reclamanta recurentă a solicitat iniţial penalităţi pentru plata cu întârziere a chiriei convenită prin contractul de închiriere, temeiul de drept invocat fiind art. 969 C. civ., 1073, 1429 şi 1439 C. civ.
Faţă de apărarea pârâtei că în contract nu au prevăzut o clauză penală, reclamanta îşi modifică cererea şi temeiul de drept, solicitând majorări de întârziere în baza OG nr. 11/1996, fără ca pârâta să se prevaleze, însă, de prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
Cum bine au reţinut instanţele de fond şi de apel, o atare cerere nu poate fi primită.
Aceasta deoarece, pe de o parte, părţile au încheiat contractul de închiriere în anul 1990, anterior intrării în vigoare a OG nr. 11/1996, iar, pe de altă parte, acest act normativ priveşte executarea creanţelor bugetare individualizate ca atare în art. 1: impozite, taxe, contribuţii, amenzi ori alte sume ce reprezintă venituri publice, potrivit Legii privind finanţele publice.
Chiar dacă, potrivit Legii finanţelor publice, sumele provenind din chirii se varsă la bugetul local, dată fiind calitatea reclamantei de autoritate publică locală, ele nu reprezintă pentru partea contractantă debitoare o obligaţie bugetară, nefiind de natura fiscală.
Obligaţia intimatei pârâte de plată a chiriei este de natură comercială şi în cazul de faţă are ca izvor numai contractul, nefiindu-i aplicabilă prevederea art. 13 din OG nr. 11/1996 cu privire la majorările de întârziere.
De altfel, titularul realizării creanţelor pe care acest act normativ le prevede este, potrivit art. 3 din OG nr. 11/1996, Ministerul Finanţelor, cu unităţile sale teritoriale subordonate. Realizarea creanţelor bugetare poate fi făcută şi de alte organe potrivit unei dispoziţii legale, recurenta reclamantă nefăcând o atare dovadă în ce o priveşte.
Prin urmare, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administrarea Fondului Imobilelor, succesor al Primăriei Municipiului Bucureşti prin primar, împotriva deciziei nr. 1015 din 14 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1612/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1614/2003. Comercial → |
|---|
