CSJ. Decizia nr. 1633/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1633/2003
Dosar nr.8816/2001
Şedinţa publică din 18 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul D.E.C. i-a chemat în judecată pe pârâţii, SC D.S. SRL şi M.D., pentru a fi obligaţi la plata sumei de 151.000.000 lei, reprezentând împrumut nerambursat şi despăgubiri convenţionale şi înfiinţarea unui sechestru asigurător pe bunurile, proprietatea pârâtului, M.D.
Prin sentinţa civilă nr. 184 din 15 februarie 2001, Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul D.E. şi a obligat-o pe pârâta, SC D.S. SRL, să achite reclamantului suma de 141.125.227 lei cu titlu de pretenţii şi 10.162.514 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A respins, ca nefondată, acţiunea faţă de pârâtul M.D.
A respins cererea privind înfiinţarea sechestrului asigurător pentru nedepunerea cauţiunii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, între părţi, au existat mai multe convenţii prin care pârâta s-a obligat să restituie reclamantei o sumă împrumutată anterior.
Prin contractul de împrumut din 11 decembrie 1998, pârâta SC D.S. SRL a contractat de la reclamantă un nou împrumut care să substituie celui vechi, care s-a stins, operând o novaţie, având ca efect stingerea obligaţiilor anterioare.
Pârâta nu a solicitat anularea actului, ci a invocat doar vicierea consimţământului, fără a o dovedi.
Obligaţia a fost asumată de SC D.S. SRL şi nu de către pârâtul M.D., aceasta obligându-se la achitarea sumei de 141.125.227 lei, fără, însă, a se obliga şi la clauza penală.
Prin Decizia civilă nr. 560 din 6 septembrie 2001, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei mai sus menţionate.
A admis apelul reclamantului împotriva aceleiaşi sentinţe şi a schimbat în parte hotărârea tribunalului, în sensul că i-a obligat, în solidar, pe pârâţi către reclamant la plata sumei de 141.125.227 lei cu titlu de pretenţii şi 10.162.514 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Apelanţii-pârâţi au fost obligaţi către apelantul-reclamant la 2.515.000 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că, potrivit contractului de împrumut, plata ratelor scadente se va face de către pârâtul M.D., iar dacă întârzie mai mult de 7 zile, acesta urmează să plătească o dobândă de 10% pe lună, de la data încetării plăţilor, până la data achitării integrale a datoriei; aşa fiind, pârâtul M.D. trebuie obligat în solidar cu pârâta SC D.S. SRL Moineşti la plata debitului.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs pârâţii M.D. şi SC D.S. SRL Moineşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând casarea acesteia şi soluţionarea cauzei conform legii.
Recurenţii-pârâţi susţin astfel, că instanţa de apel nu a analizat motivul neacordării proporţionale a cheltuielilor de judecată, proporţional cu pretenţiile admise de către tribunal; sub pretextul examinării cererii de aderare a reclamantului la apelul pârâţilor, instanţa a încălcat principiul non reformatio in pejus şi, de asemenea, greşit nu s-a observat că solidaritatea nu a fost stipulată expres în convenţia părţilor.
Mai arată şi că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei de necompetenţă materială a primei instanţe.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
Excepţia de necompetenţă materială a tribunalului, invocată de către recurenţii-pârâţi, a făcut obiectul analizei curţii de apel, fiind pusă în discuţia părţilor şi corect a fost respinsă ca nefondată, contrar susţinerilor acestora.
În ce priveşte motivul neacordării proporţionale a cheltuielilor de judecată, se constată că este, de asemenea, nefondat, având în vedere că, spre deosebire de instanţa de fond, care a admis acţiunea numai faţă de societatea comercială şi a respins acţiunea faţă de pârâtul administrator M.D., curtea de apel i-a obligat pe pârâţi la plata pretenţiilor solicitate de reclamant, în solidar, iar cheltuielile de judecată au fost repartizate spre a fi suportate, în mod corect, în acelaşi regim de solidaritate.
Cât priveşte critica referitoare la înfrângerea principiului non reformatio in pejus, prin admiterea cererii reclamantului, de aderare la apelul pârâţilor, se constată că nu este fondată, în împrejurarea în care reclamantul a tins să promoveze un interes legitim propriu, în situaţia în care partea adversă, pârâţii, prin apelul lor, au deschis posibilitatea exercitării controlului instanţei superioare asupra legalităţii hotărârii.
Ca atare, se constată că, în cauză, instituţia aderării la apel a funcţionat corect, fiind îndeplinite cerinţele art. 293 C. proc. civ., iar soluţia pronunţată de curtea de apel, prin admiterea apelului şi faţă de pârâtul M.D. este legală şi temeinică, întrucât acesta a garantat personal, cu toate bunurile proprii, împrumutul efectuat de pârâta SC D.S., motiv pentru care, corect i-a fost angajată răspunderea alături de societate, pentru plata datoriei, nefiind încălcate dispoziţiile art. 1041 C. civ., în speţă, fiind însă, pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 42 C. com., care instituie răspunderea codebitorilor în obligaţiile comerciale, în sensul că garantul personal (fidejusorul) răspunde ca însuşi debitorul principal şi în solidar cu acesta.
În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate, urmează a se respinge recursul declarat de pârâţii M.D. şi SC D.S. SRL Moineşti, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii M.D. şi SC D.S. SRL Moineşti, împotriva deciziei nr. 560 din 6 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1630/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1634/2003. Comercial → |
|---|
