CSJ. Decizia nr. 1636/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1636/2003
DOSAR nr. 8826/2001
Şedinţa publică din 18 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.N.P. P., sucursala P.C. Suceava, a chemat în judecată pe pârâtele S.N.T.F.M. – C.F.R. M. SA, Agenţia teritorială Iaşi, sucursala P.S., sucursala P.Z. şi a solicitat obligarea pârâtei în culpă la plata sumei de 16.105.201 lei cu titlu de daune, plus cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în sistem de tranzit achitat, a preluat de la sucursala P.Z. produse petroliere şi că, la destinaţie, s-a constatat un minus de 1400 kg benzină „Premium" în valoare de 16.105.201 lei şi lipsa sitei de la supapa de siguranţă.
Prin sentinţa nr. 1151 din 10 octombrie 2000, Tribunalul Prahova a respins excepţia de necompetenţă teritorială invocată de către cărăuş şi a respins acţiunea reclamantei, reţinând că vagoanele au ajuns la destinaţie cu toate sigiliile intacte şi fără urme de scurgeri din conţinut.
S.N.P. P. SA, sucursala P.C. Suceava, a declarat apel împotriva sentinţei nr. 1151 din 10 octombrie 2000 a Tribunalului Prahova, susţinând că, potrivit art. 82 pct. 1 şi 5 din Regulamentul de transport C.F.R., cărăuşul este în culpă, deoarece, la destinaţie, s-a constatat că lipsea sita de la supapa de siguranţă a vagonului, fapt ce permitea accesul la marfă.
Prin Decizia nr. 380 din 27 marti2 2001, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins apelul reclamantei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că vagonul a ajuns la destinaţie fără urme de tamponări, scurgeri din conţinut, cu toate sistemele de siguranţă asigurate, cu sigiliile intacte şi corect aplicabile, iar lipsa sitei poate fi imputată predătorului, care, potrivit art. 58 pct. 2 din Regulamentul de transport, răspunde de integritatea mărfurilor încărcate în mijlocul de transport.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 380 din 27 martie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, susţinând că, potrivit art. 82.1 din Regulamentul de transport, cărăuşul este răspunzător pentru paguba care rezultă din pierderea totală sau parţială şi din avarierea mărfii survenită din momentul primirii la transport şi până la eliberare şi că acesta a preluat, spre transport, vagonul nr. 8827 fără obiecţiuni, iar la destinaţie s-a constatat lipsa sitei la supapa de siguranţă.
Recursul reclamantei este fondat, pentru următoarele considerente:
- potrivit art. 82.1 şi art. 82.5 din Regulamentul de transport C.F.R., calea ferată care a primit la transport marfa este răspunzătoare de executarea transportului şi integritatea mărfii pe întreg parcursul, până la eliberare şi răspunde de lipsurile calitative şi cantitative, dacă mijlocul de transport închis a ajuns la destinaţie fără sigilii intacte, cu urme de violare sustragere.
- vagonul a ajuns la destinaţie cu o lipsă de 1400 kg benzină de care este vinovat cărăuşul, care nu a asigurat integritatea mărfii pe timpul transportului;
- lipsa sitei de la supapa de siguranţă, creează prezumţia de vinovăţie a căii ferate, care a preluat cazanul spre transport, ceea ce presupune că mijlocul de transport era corespunzător din punct de vedere tehnic;
- prezumţia de vinovăţie a cărăuşului, atrage răspunderea acestuia pentru paguba suferită de reclamant.
În concluzie, recursul va fi admis, va fi trimisă cauza spre soluţionare la Curtea de Apel Ploieşti, urmând a se califica gradul de jurisdicţie în raport cu prevederile art. 725 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.N.P. P., sucursala P.C. Suceava, împotriva deciziei nr. 380 din 27 martie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, casează Decizia atacată şi trimite cauza la Curtea de Apel Ploieşti pentru soluţionare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1634/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1637/2003. Comercial → |
---|