CSJ. Decizia nr. 1640/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1640/2003
Dosar nr. 8844/2001
Şedinţa publică din 18 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC L. SA Târgu Jiu a chemat în judecată pe pârâta SC N.L. SRL Târgu Jiu, pentru a fi obligată la plata sumei de 74.256.000 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin folosirea fără drept a unui spaţiu comercial.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că între părţi a existat un contract de închiriere a unui spaţiu comercial situat la parterul magazinului P. din Târgu Jiu, care a încetat la 31 decembrie 1998, iar pârâta a refuzat să elibereze spaţiul, folosindu-l fără acordul reclamantei.
Instanţa de fond a încuviinţat efectuarea unei expertize contabile, care a stabilit, pe baza valorii medii a chiriei percepute pentru spaţiile din acelaşi loc, suma de 38.809.596 lei.
Prin sentinţa nr. 137 din 6 aprilie 2001, Tribunalul Gorj a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 38.809.596 lei, reprezentând chiria calculată până la data de 27 martie 2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, susţinând că este proprietara spaţiului comercial închiriat şi a fost stabilită chiria la 150 dolari S.U.A., prin hotărârea Consiliului de Administraţie, astfel că este greşit criteriul avut în vedere de expertiză, şi anume, media chiriilor percepute pentru alte spaţii comerciale din magazinul P.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa şi a obligat pârâta şi la plata sumei de 35.406.404 lei, reprezentând daune pentru lipsirea de folosinţă a spaţiului de 8,88 mp, pronunţând Decizia nr. 803 din 27 august 2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, la data de 1 ianuarie 1999, a expirat contractul de închiriere, pârâta a fost notificată să elibereze spaţiul, a fost evacuată forţat, iar pentru folosirea abuzivă a spaţiului, pârâta datorează despăgubiri.
Pârâta, SC L.S. SA Târgu Jiu, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 803 din 27 august 2001 a Curţii de Apel Craiova, solicitând modificarea deciziei, în sensul că nu datorează despăgubiri, în sumă de 35.406.404 lei, având în vedere că, prin expertiză s-a stabilit suma de 38.809.596 lei, şi a susţinut că reclamanta nu a înştiinţat-o cu privire la chiria de 150 dolari S.U.A., aplicabilă începând cu 1 ianuarie 1999.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
- contractul de închiriere nr. 685/1996 a încetat la data de 31 decembrie 1998, prin expirarea termenului pentru care a fost încheiat.
- prin adresa nr. 5 din 4 ianuarie 1999, SC L.S. SA Târgu Jiu a comunicat pârâtei, SC N.L. SRL Târgu Jiu, că nu este de acord cu prelungirea contractului de închiriere şi îi pune în vedere să elibereze spaţiul în termen de 24 ore.
- SC L.S. SA Târgu Jiu a chemat în judecată pe SC N.L. SRL Târgu Jiu, pentru a fi evacuată forţat din spaţiul de 8,88 mp, pe care aceasta l-a folosit abuziv, după data de 1 ianuarie 1999.
- despăgubirile care au fost calculate de reclamantă, în raport cu chiria lunară de 100 dolari S.U.A. şi nu de 150 dolari S.U.A., stabilită prin hotărârea Consiliului de Administraţie al SC L.S. SA Târgu Jiu, sunt datorate de pârâtă pentru folosirea abuzivă a spaţiului de 8,88 mp, după încetarea contractului de închiriere.
Faţă de cele de mai sus, recursul declarat în cauză, fiind nefondat, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta, SC N.L. SRL Târgu-Jiu, împotriva deciziei nr. 803 din 27 august 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1639/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1641/2003. Comercial → |
---|