CSJ. Decizia nr. 1866/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1866/2003
Dosar nr. 2143/2002
Şedinţa publică din 26 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC P.X. SA Brăila a chemat în judecată pe pârâta, Sucursala Minieră T.P.S.U.T. SA Berbeşti, şi a solicitat ca, prin sentinţa care se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 21.006.457 lei preţ şi la 88.142.225 lei penalităţi de întârziere.
Tribunalul Vâlcea, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 515 din 3 iulie 2000, a anulat, ca insuficient timbrată acţiunea, cu motivarea că, deşi s-a dispus completarea taxei judiciare de timbru, raportată la pretenţiile care au fost formulate, reclamanta nu s-a conformat măsurilor dispuse de instanţă.
Apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinţei nr. 515 din 3 iulie 2000, a fost anulat, ca insuficient timbrat, prin Decizia nr. 466 din 22 septembrie 2000, care, la rândul său, a fost casată de Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia nr. 998 din 14 februarie 2002, iar cauza a fost trimisă, pentru rejudecare, la aceeaşi curte de apel.
Reanalizând soluţia primei instanţe, prin prisma criticilor ce i-au fost aduse de reclamantă, Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia nr. 12/A/C din 5 iunie 2002, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
A reţinut instanţa de apel că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 146/1997, atunci când a dispus ca taxa judiciară de timbru să fie achitată pentru ambele capete de cerere, aşa încât, în lipsa dovezii privind plata sumei stabilită de instanţă, corect s-a aplicat art. 20 alin. (3) din legea mai sus citată.
Împotriva deciziei nr. 12/A/C din 5 iunie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, a declarat recurs SC P.X. SA Brăila.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit legea timbrului, întrucât a reţinut că taxa judiciară de timbru se plăteşte totalizând sumele solicitate pentru fiecare capăt de cerere.
Această cerinţă legală se impunea cu atât mai mult, a mai susţinut recurenta, cu cât, potrivit contractului care a stat la baza declanşării litigiului, s-a stabilit obligaţia de plată a preţului, cât şi sancţionarea întârzierii plătii.
Cu alte cuvinte, a fost introdusă clauza penală, iar penalităţile, astfel calculate, constituie accesoriul în raport cu preţul, cu consecinţa că taxa judiciară de timbru nu trebuia calculată separat, pentru fiecare capăt de cerere.
Printr-un ultim argument, recurenta a făcut trimitere la art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997 şi a susţinut că instanţa trebuia să soluţioneze cauza în limitele taxei de timbru achitate şi nu să procedeze la anularea acţiunii ca insuficient timbrată.
Recurenta a depus dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru şi a solicitat casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea spre rejudecare la fond.
Recursul este nefondat.
Realizarea sau recunoaşterea drepturilor subiective ori a altor situaţii juridice ocrotite de lege, prin intermediul procedurii judiciare, implică plata taxelor judiciare de timbru în condiţiile Legii nr. 146/1997.
Din punct de vedere al cuantumului taxelor judiciare de timbru, legea face distincţie între cererile evaluabile în bani şi cererile neevaluabile, pentru care legea stabileşte un regim distinct de taxare.
Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cererile de chemare în judecată evaluabile în bani se timbrează proporţional şi progresiv, în raport cu valoarea obiectului cererii.
Articolul 14 din Legea nr. 146/1997, stabileşte că atunci când cererea are mai multe capete cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere, afară de cazul în care o normă specială dispune contrariul.
În concret, în speţă, cererea reclamantei recurente cuprinde preţ şi penalităţi de întârziere. aşa încât taxa de timbru se stabileşte la valoare în condiţiile arătate, aşa cum se desprind din art. 14 din legea timbrului.
Obligaţia de a completa taxa judiciară de timbru îi revenea recurentei pentru apelul promovat, până la primul termen de judecată, aşa cum dispune art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, iar în ipoteza în care partea îşi exprimă dezacordul în legătură cu cuantumul stabilit de instanţă, cel interesat, în speţă, recurenta, avea calea contestaţiei, potrivit dispoziţiilor aplicabile în materie, prevăzute, de altfel, de legea menţionată.
Este greşită opinia recurentei potrivit căreia instanţei îi revenea obligaţia să soluţioneze cauza în limita taxei judiciare achitate, întrucât Legea nr. 146/1997, la art. 20 alin. (4), se referă numai la ipoteza în care reclamantul îşi măreşte câtimea pretenţiilor în cursul judecăţii, situaţie în care, pentru plusul de pretenţii, se aplică sancţiunea anulării.
Cu alte cuvinte, textul art. 20 art. (4) din Legea nr. 146/1997, este o excepţie de la regula enunţată de art. 14 şi este de strictă aplicare.
În acest context, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, aşa cum a stabilit şi instanţa de apel, în alţi termeni, în considerentele deciziei nr. 92/2001. În consecinţă, diferenţa de taxă depusă în recurs, nu influenţează în nici un mod soluţia pronunţată la fond, câtă vreme această obligaţie trebuia adusă la îndeplinire până la primul termen stabilit de instanţa în faţa căreia se afla cererea ce trebuia timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.X. SA Brăila, împotriva deciziei nr. 12/A/C din 5 iunie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1860/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 187/2003. Comercial → |
|---|
