CSJ. Decizia nr. 2166/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2166/2003
Dosar nr. 4477/2001
Şedinţa publică din 9 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 noiembrie 1996, reclamantul, Consiliul Local al municipiului Hunedoara, a solicitat obligarea pârâtei SC C. SA la plata sumei de 28.994.650 lei, reprezentând chirie restantă pe perioada 1997 – 1998, cu cheltuieli de judecată.
Judecătoria Hunedoara, prin sentinţa civilă nr. 96 din 13 ianuarie 1999, a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 28.994.650 lei chirie restantă şi la 1.990.000 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 110 din 28 aprilie 1999 a Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei judecătoriei.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 601 din 6 decembrie 1999, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat ambele hotărâri şi a trimis cauza Tribunalului Hunedoara, instanţa competentă în fond să soluţioneze cauza potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.
Rejudecând cauza în fond, Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 272 din 24 martie 2000, a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 19.435.910 lei, cu titlu de chirie, precum şi la 1.412.235 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamantul este îndreptăţit să ceară chiria calculată conform tarifelor prevăzute prin Hotărârea nr. 12/1997 şi Hotărârea nr. 96/1997, întrucât, prin relocaţiuni tacite şi potrivit art. 1452 C. civ., s-a menţinut condiţia închirierii stipulate la art. 3 din contractul anterior nr. 20/1993.
Cu privire la cuantumul chiriei, s-a reţinut că reclamantul a luat în calculul debitului de 28.994.650 lei şi o restanţă de 5.470.440 lei aferente anului 1996, deşi, prin acţiune, a pretins numai chiria datorată pentru anii 1997 şi 1998.
Prin Decizia civilă nr. 813 din 23 octombrie 2000 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului, ce a fost schimbată, în sensul că s-a respins acţiunea reclamantului, precum şi apelul declarat de aceasta împotriva aceleiaşi sentinţe şi a fost obligat la 40.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
S-a reţinut, în considerentele deciziei, că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 1437 C. civ., privind tacita relocaţiune, întrucât pârâta nu a fost de acord cu un alt cuantum al chiriei decât cel de 256.790 lei pentru anul 1995.
În termen legal, reclamantul, Consiliul Local al municipiului Hunedoara, a declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că este nelegală şi netemeinică.
Prin întâmpinare, intimata, SC C. SA Hunedoara, a solicitat respingerea recursului, întrucât, prin tacita relocaţiune, au operat clauzele contractuale iniţiale şi nu ale proiectului de contract încheiat de reclamant la 1 august 1994, care nu a fost semnat de conducerea societăţii SC C.
A susţinut recurentul că, în mod greşit, instanţa a considerat că apelul declarat de pârâtă este scutit de taxa de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, întrucât aceasta nu face parte din categoria instituţiilor publice menţionate în acest text de lege.
Critica nu este întemeiată, deoarece în exercitarea controlului judiciar, prin examinarea unei căi de atac, nu se pot desfiinţa hotărârile instanţei inferioare pe considerentul că nu a fost plătită taxa de timbru.
Pe fondul litigiului, recurentul a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel i-a respins acţiunea, cât timp, după expirarea contractului de închiriere nr. 20/1993, intimata a continuat să folosească spaţiul comercial şi să plătească chiria. Că, pentru perioada 1997 – 1998, pârâta datorează un cuantum al chiriei, aşa cum a fost stabilit prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Hunedoara nr. 12/1997 şi nr. 96/1997.
Criticile formulate sunt întemeiate, în sensul celor ce urmează:
La 28 ianuarie 1993, între părţi, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 20/1993, prin care R.A. A. Hunedoara (transformată ulterior în serviciul public A.P.T. din municipiul Hunedoara) pendinte de Consiliul Local Hunedoara a închiriat către SC C. SA Hunedoara un teren, în suprafaţă de 165 mp, situat în Hunedoara, termenul fiind prevăzut la un an, respectiv, 10 ianuarie – 31 decembrie 1993, stabilindu-se dreptul pentru chiriaş de reînnoire a contractului, la expirarea termenului.
Ulterior, suprafaţa folosită de pârâtă s-a redus la 81,90 mp, în urma renunţării de către societatea pârâtă la suprafaţa de teren aferentă unei terase.
Pârâta şi-a îndeplinit obligaţia privind plata chiriei până în anul 1996, când, în urma adoptării hotărârilor nr. 12/1997 şi nr. 96/1997 ale Consiliului Local al municipiului Hunedoara, au fost stabilite taxe în sume fixe pentru folosinţa locurilor publice de desfacere din pieţele, târgurile şi oboarele din municipiul Hunedoara, sume pe care pârâta a refuzat să le plătească.
Cum pârâta a folosit spaţiul închiriat în baza contractului nr. 20/1993 şi după expirarea termenului de un an până în luna septembrie 1998, când, la cererea reclamantului, a fost nevoită să plece din spaţiu, contractul de închiriere se consideră reînnoit prin tacita relocaţiune.
Aşa fiind, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1437 şi 1452 C. civ., potrivit cărora, dacă locatarul rămâne în folosinţa lucrului după expirarea termenului contractual şi fără ca locatorul să-l împiedice, locaţiunea se consideră reînnoită prin „tacita relocaţiune".
Este adevărat că, la data de 1 august 1994, recurenta a înaintat intimatei un nou contract de închiriere, care nu a fost semnat de reprezentanţii pârâtei, şi aceasta a formulat, după un interval de timp de doi ani, respectiv, în 1996, obiecţiuni în ceea ce priveşte chiria pentru anul 1995, când, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 42/1995, s-a stabilit un alt tarif de închiriere.
Instanţa reţine că tacita relocaţiune are loc în condiţiile primului contract nr. 20/1993, când pârâta a continuat să folosească spaţiul şi după expirarea termenului de un an prevăzut de pârâtă.
Cum pârâta nu a respectat obligaţia prevăzută la capitolul „clauze contractuale", pct. 3, în care părţile au stipulat că în cazul legiferării hotărârilor sau deciziilor factorilor de răspundere privind tarifele, regia poate aplica tariful de bază fără acordul chiriaşului, reclamantul este îndreptăţit să primească, pe perioada 1997 – octombrie 1998, chiria calculată în raport cu Hotărârile nr. 12/1997 şi nr. 96/1997 ale Consiliului Local al municipiului Hunedoara, în cuantum de 28.994.650 lei.
De menţionat că această sumă, reprezentând chiria datorată pentru suprafaţa de 81,90 mp, se compune din 11.304.250 lei pentru anul 1997 şi 17.690.400 lei pentru perioada ianuarie – septembrie 1998, fără a fi inclusă şi o sumă restantă din anul 1996, aşa cum s-a susţinut.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., să se admită recursul declarat de reclamant împotriva deciziei instanţei de apel, ce se va modifica în tot, în sensul că se va admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului, urmează a se schimba această hotărâre, în sensul că se va admite acţiunea reclamantului şi pârâta va fi obligată la plata sumei de 28.994.650 lei contravaloare chirie pe perioada 1997 – 1998.
Conform art. 274 C. proc. civ., intimata va fi obligată la plata sumei de 3.897.000 lei cheltuieli de judecată către recurentă, reprezentând cheltuieli de transport şi de cazare.
Se va respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC C. SA Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul, Consiliul Local al municipiului Hunedoara, împotriva deciziei nr. 813 din 23 octombrie 2000 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică în tot, în sensul că admite apelul declarat de reclamantul, Consiliul Local al municipiului Hunedoara, împotriva sentinţei civile nr. 272 din 24 martie 2000 a Tribunalului Hunedoara, pe care o schimbă, în sensul că admite acţiunea reclamantului, Consiliul Local al municipiului Hunedoara, şi obligă pârâta, SC C. SA Hunedoara, la plata sumei de 28.994.650 lei, contravaloare chirie.
Obligă intimata la plata sumei de 3.897.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta, SC C. SA Hunedoara, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2161/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2169/2003. Comercial → |
|---|
