CSJ. Decizia nr. 2206/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2206/2003
DOSAR nr. 6319/2001
Şedinţa publică din 10 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 234 din 8 februarie 2001 a Tribunalului Constanţa a fost admisă acţiunea SC S.R. SA Stejaru, iar pârâta SC P.A.C. SRL Medgidia a fost obligată la plata sumei de 50.242.500 lei, reprezentând TVA, precumşi la plata sumei de 7.159.556 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, plus cheltuieli de judecată aferente.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere cele convenite de părţi prin art. 10 din contractul de asociere în participaţiune încheiat la 10 iunie 1999, reţinându-se că, numai dintr-o eroare, reclamanta nu a inclus şi TVA –ul convenit în contract în factura iniţială, motiv pentru care s-a emis factură separată, factură pe care nejustificat pârâta refuză s-o achite, deşi a fost notificată.
Apelul declarat de pârâtă, împotriva acestei sentinţe, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 414 din 25 aprilie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, apreciindu-se ca legală şi temeinică sentinţa de fond.
De asemenea, instanţa de apel a mai reţinut că obligaţia de plată a pârâtei nu e prescrisă, conform dispoziţiilor art. 29 din OG nr. 3/1992, termenul de prescripţie fiind de 5 ani, iar procedura corecturii omisiunii facturării TVA-ului de către reclamantă a fost respectată şi urmată, conform dispoziţiilor art. 28 din acelaşi act normativ.
Referitor la penalităţi, instanţa a reţinut că ele au fost solicitate şi acordate până la 16 octombrie 2000, dată la care pârâta ar fi trebuit să facă plata, conform celor notificate de reclamantă prin notificarea nr. 788 din 21 septembrie 2000, după data acestei notificări, pârâta fiind îndreptăţită să depună la organele fiscale cerere de rambursare, conform art. 23 din OUG nr. 17/2000, iar suma pe care ar fi primit-o, ca urmare a rambursării, ar fi trebuit s-o achite reclamantei, lucru pe care, însă, nu l-a făcut.
Nemulţumită de această decizie, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Recurenta critică soluţia din apel pentru obligarea ei la plata TVA-ului către reclamantă, sumă pe care ea deja a achitat-o la organele fiscale în intervalul scurs între datele emiterii celor două facturi (preţ şi TVA).
De asemenea, reclamanta nu-şi poate invoca propria culpă în necunoaşterea legii la momentul emiterii primei facturi, aşa încât nu poate pretinde penalităţi de întârziere pentru neplata TVA, sumă pentru care nu avea nici legitimare procesuală activă, titularul acestor sume fiind bugetul de stat.
Aşadar, cum ea deja a achitat TVA la stat pentru operaţiunea derulată cu reclamanta, aceasta ar fi trebuit să ceară exonerarea de plată sau restituirea sumei plătită de ea.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Soluţiile instanţelor, de obligare a pârâtei la plata sumei datorată cu titlu de TVA, s-au fundamentat pe cele convenite de părţi în art. 10 din contractul de asociere în participaţiune, referitoare la preţul asocierii, constând în echivalentul valoric a 500 kg grâu stas la hectar, plus TVA de 22%.
Împrejurarea că reclamanta a omis să menţioneze în factura din 25 octombrie 1999 şi TVA alături de preţ, nu este de natură s-o exonereze pe pârâtă de plata acestei sume, facturarea separată a TVA-ului de către reclamantă, ca urmare a controlului făcut de organele fiscale, fiind făcută cu respectarea dispoziţiilor art. 28 şi 29 din OG nr. 3/1992, după cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
Câtă vreme părţile au convenit în contract că pârâta datorează reclamantei, alături de preţ şi TVA, nejustificat pârâta invocă în recurs lipsa calităţii procesuale active a reclamantei.
Chiar dacă ea a achitat TVA la organele fiscale, în mod nedatorat, nu poate pretinde reclamantei să ceară restituirea acestei sume, pârâta fiind singura îndreptăţită să solicite restituirea acestei sume.
Cum penalităţile solicitate de reclamantă au fost acordate pentru perioada scursă între data plăţii, stabilită prin notificarea nr. 788 din 2000 (dosar fond) şi data introducerii acţiunii, ele fiind calculate pentru o plată restantă, convenită în contract şi cu respectarea celor stipulate în art. 12 din convenţia părţilor, Curtea apreciază ca legală şi temeinică şi această obligaţie de plată.
În consecinţă, Curtea apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a legii, precum şi a apărărilor părţilor, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P.A.C. SRL Medgidia, împotriva deciziei nr. 414/COM din 25 aprilie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 10 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2205/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2208/2003. Comercial → |
|---|
