CSJ. Decizia nr. 2271/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2271/2003
Dosar nr. 2708/2002
Şedinţa publică din 11 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1205/1999 la Tribunalul Braşov, în urma strămutării cauzei de la Tribunalul Bucureşti, SC P. S.P.A. Italia a chemat în judecată pe pârâtele SC E.D. SA, SC T.T. SRL, SC R.D. SA şi SC T.G. SRL, solicitând instanţei pronunţarea unei sentinţe în virtutea căreia:
- să se constate că pârâtele au încălcat dreptul de folosire exclusivă a reclamantei asupra mărcii Santal, înregistrată internaţional, inclusiv pentru România, prin intermediul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Internaţionale sub nr. 598273 din 30 martie 1993;
- să se constate că pârâtele au săvârşit acte de concurenţă neloială împotriva reclamantei, producând şi comercializând produse similare sub marca Sante;
- să fie obligate pârâtele să înceteze definitiv producerea şi comercializarea produselor Sante sub sancţiunea de daune cominatorii în cuantumul echivalentului în lei (la cursul de schimb oficial B.N.R.) al sumei de câte 10.000 dolari S.U.A., pe fiecare zi de întârziere în executarea voluntară a hotărârii judecătoreşti definitivă şi irevocabilă;
- să fie obligate pârâtele să îşi retragă de îndată, de pe piaţa română şi / sau străină, toate produsele cu denumirea Sante, sub sancţiunea de daune cominatorii de câte 10.000 dolari S.U.A., în echivalent lei, stabilit la cursul oficial BNR, în executarea voluntară a hotărârii judecătoreşti definitivă şi irevocabilă;
- să fie obligate pârâtele să distrugă de îndată toate ambalajele şi orice alte materiale cu denumirea Sante sub sancţiunea de daune cominatorii de câte 10.000 dolari S.U.A., în echivalent lei, la cursul de schimb B.N.R., pe fiecare zi de întârziere, în executarea voluntară a hotărârii judecătoreşti definitivă şi irevocabilă;
- să dispună publicarea în presă, pe cheltuiala pârâtelor, a dispozitivului hotărârii judecătoreşti într-un termen maxim de 10 zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a acesteia sub sancţiunea aceloraşi daune cominatorii;
- să fie obligate pârâtele la plata în solidar, potrivit art. 1003 C. civ., a echivalentului în lei, la cursul oficial al B.N.R. de la data plăţii, al sumei de 970016 dolari S.U.A., reprezentând daune morale, cu dobânzile aferente;
- să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că este titulara mărcii de comerţ Santal, cu referire la care a dobândit dreptul de exploatare exclusivă pe teritoriul României, începând cu data de 23 aprilie 1996. În vederea promovării produselor pe piaţa românească, ea a imaginat şi difuzat prin mas-media un spot publicitar cu sloganul Sante-Santal, începând cu data de 9 decembrie 1996. Ulterior difuzării acestui slogan, pârâtele au început să producă şi să comercializeze sucuri naturale din fructe sub denumirea Sante.
Reclamanta a susţinut că, prin această practică, pârâtele au încălcat dreptul ei de folosire exclusivă cu privire la marca Santal, angajându-se în acţiuni de concurenţă neloială împotriva sa.
SC P.R. SA a formulat, în cauză, cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând obligarea, în solidar, a pârâtelor la plata sumei de 1.007.255 dolari S.U.A., în echivalent la cursul oficial stabilit de B.N.R., cu titlu de daune interese compensatorii şi la plata cheltuielilor de judecată.
Intervenienta a arătat că a încheiat cu reclamanta un contract de licenţă de marcă prin care societatea italiană a autorizat societatea română să importe, să producă şi să vândă în România, produse alimentare marca P., precum şi alte mărci, printre care şi Santal.
Prin activităţi ilicite grave, care au creat o confuzie în rândurile cumpărătorilor, pârâtele au încălcat atât dreptul de folosire exclusivă a reclamantei asupra mărcii Santal, cât şi dreptul de folosire temporară pe teritoriul României, a aceleiaşi mărci, drept care aparţine intervenientei.
Pârâtele au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea cererii principale şi a cererii de intervenţie în interes propriu, ca neîntemeiate, arătând, pe de o parte că SC R.D. SA este titulara mărcii de comerţ Sante, care a obţinut protecţie pe teritoriul României pe termen de un an de la data de 17 februarie 1997, iar pe de altă parte că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 27/1967, care nu are o prevedere similară, art. 35 din Legea nr. 84/1998, lege pe care şi-au întemeiat reclamanta şi intervenienta cererile deduse judecăţii.
Au mai arătat că răspunderea pentru faptele de încălcare a dreptului de folosire a unei mărci este o formă a răspunderii civile delictuale, ale cărei condiţii nu sunt îndeplinite în speţă, întrucât nu există o faptă ilicită, nu există prejudiciu şi nici vinovăţie.
Pârâtele SC T.T. SRL şi E.D. SA au mai arătat că nu au calitate procesuală pasivă, motivând că sunt numai distribuitori ai produselor fabricate de pârâta SC R.D. SA, iar, în aceasta calitate, nu li se pot imputa fapte de concurenţă neloială şi nici utilizarea unei mărci de fabricaţie susceptibilă de a crea confuzii cu marca de comerţ Santal.
În sfârşit, au mai arătat, că exercitarea de către titulara mărcii Sante a prerogativelor conferite de utilizarea acestei mărci nu pot fi calificate nici acte de concurenţă neloială şi nici încălcări ale dreptului de folosinţă exclusivă pe către reclamanta îl are referitor la utilizarea mărcii Santal.
Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 925/ C din 16 iulie 2001 a admis, în parte, acţiunea reclamantei şi, în consecinţă, a constatat că pârâtele au încălcat dreptul de folosire exclusivă al acesteia asupra mărcii Santal, înregistrată internaţional prin intermediul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, sub nr. 598273/1993.
De asemenea, s-a constatat că pârâtele au săvârşit acte de concurenţă neloială împotriva reclamantei.
Au fost obligate pârâtele să înceteze definitiv producerea şi comercializarea, inclusiv activităţile de marketing, promoţionale, reclamă, distribuire a produselor purtând marca Sante sub sancţiunea plăţii de către fiecare pârâtă a unor daune cominatorii al sumei de 10.000 dolari S.U.A., în echivalent lei la cursul de schimb oficial B.N.R., în executarea voluntară a sentinţei rămasă definitivă şi irevocabilă, pe fiecare zi de întârziere.
S-a dispus publicarea în presă, pe cheltuiala pârâtelor, a dispozitivului hotărârii, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a acesteia în ziarele Curentul, România Liberă şi Adevărul, sub sancţiunea plăţii de către fiecare pârâtă a 10.000 dolari S.U.A., în echivalent lei la cursul oficial B.N.R., pe fiecare zi de întârziere.
A respins capetele de cerere 4 şi 5 ca fiind rămase fără obiect.
Au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata sumei de 500.000 dolari S.U.A. către reclamantă cu titlu de daune interese.
A respins, în fond, cererea de intervenţie formulată de P.R. SA.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 463.180.514 lei cheltuieli de judecată parţiale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta este titulara mărcii de comerţ Santal, care a fost înregistrată internaţional, sub nr. 598273/1997, la Organizaţia Internaţională pentru Proprietate Intelectuală şi că se bucură de protecţia Legii nr. 84/1998 în utilizarea acestei mărci pe teritoriul României. În perioada octombrie 1996 – ianuarie 1997, reclamanta a iniţial şi desfăşurat o campanie de publicitate cu privire la sucurile purtând marca Santal, difuzând în mas-media un clip publicitar însoţit de sloganul Sante-Santal.
La data de 17 februarie 1997 O.S.I.M. a eliberat pârâtei SC R.D. SA certificatul de înmatriculare nr. 31599 pentru marca Sante, care a început producerea şi comercializarea de sucuri din fructe sub această denumire, pe teritoriul României.
Instanţa de fond a apreciat că faptele de comercializare a sucurilor şi băuturilor de fructe sub denumirea Sante săvârşite de către pârâte consecutiv unei publicităţi îndelungate, făcută de reclamantă prin difuzarea sloganului Sante – Santal, nu se circumscriu ideii de concurenţă corectă, ci sunt acte de concurenţă neloială, în speţă, neavând relevanţă că pârâta SC R.D. SA şi-a înregistrat marca.
Instanţa a mai reţinut că, prin actele de concurenţă neloială, reclamanta a fost prejudiciată, prejudiciul provenind din convingerea consumatorilor că Sante este un produs din gama Santal şi a apreciat că suma de 500.000 dolari S.U.A. este îndestulătoare pentru acoperirea daunelor morale suferite.
Referitor la cererea de intervenţie, instanţa a reţinut că intervenienta, deţinătoare a dreptului de folosire exclusivă a mărcii Santal pe teritoriul României, nu a făcut dovada că scăderea producţiei şi comercializării produselor Santal s-ar datora exclusiv activităţii de concurenţă neloială a pârâtelor şi nici că suma pretinsă ca despăgubire reprezintă cu certitudine o pierdere suferită din cauza acestora.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele şi intervenienta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 426/ R /2001 a admis recursul declarat de pârâte, a modificat sentinţa atacată, în sensul că a redus cheltuielile de judecată, la plata cărora au fost obligate acestea, de la suma de 463.180.514 lei, la suma de 176.743.300 lei. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Totodată, a respins, ca nefondat, recursul intervenientei, cu obligarea acesteia la plata sumei de 200.000.000 lei cheltuieli de judecată către pârâte.
A obligat-o pe intimata reclamantă la plata sumei de 100.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea pârâtelor.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că acţiunea promovată de reclamantă este o acţiune în contrafacere, prevederile art. 43 din Legea 84/1998, invocate de pârâte nelimitând dreptul titularului mărcii de a acţiona în condiţiile art. 35 din aceeaşi lege, iar calitatea de concurentă pe piaţă a reclamantei este dată de calitatea ei de titular de marcă, chiar în condiţiile existenţei contractului de licenţă convenit de aceasta cu intervenienta.
S-a reţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile art. 111 lit. a) din Legea nr. 298/2001, întrucât această lege a intrat în vigoare la 12 iunie 2001, iar faptele calificate de reclamantă ca acte de concurenţă neloială s-au petrecut în perioada 1997 – 2000, litigiul de faţă începând la 18 decembrie 1998.
Argumentele pârâtelor, privind lipsa vreunei culpe a acestora în încălcarea dreptului reclamantei de folosinţă exclusivă a mărcii, sunt neîntemeiate cu atât mai mult cu cât nu s-au produs dovezi că SC R.D. SA a înregistrat marca Sante, ceea ce ar justifica folosirea ei până la anularea definitivă a înregistrării.
Răspunderea pentru faptele de încălcare a dreptului de folosire a unei mărci este o formă a răspunderii certe delictuale. De altfel, a reţinut instanţa, în cazurile de concurenţă neloială în care este vorba de confuzie, o constatare directă a prejudiciului nu este posibilă, confuzia producându-se în mintea consumatorului, fiind suficientă existenţa posibilităţii de confuzie.
Referitor la daune morale, s-a reţinut că această problemă a fost corect soluţionată potrivit art. 9 din Legea concurenţei neloiale, iar suma acordată cu acest titlu a fost bine justificată de instanţa de fond.
În consecinţă, instanţa de recurs a apreciat ca nefondate criticile pârâtelor referitoare la problemele de fapt şi de drept deduse judecăţii.
Critica ce vizează cheltuielile de judecată a fost apreciată ca întemeiată, motiv pentru care cuantumul cheltuielilor acordate reclamantei a fost redus la suma de 176.743.300 lei.
Referitor la cererea de intervenţie, instanţa de recurs a apreciat că a fost corect respinsă, întrucât, pe de o parte, acesteia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit că scăderea producţiei şi a vânzărilor s-a datorat exclusiv culpei pârâtelor, prin urmare nu s-a dovedit legătura de cauzalitate.
În conformitate cu prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al României a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 925/ C /2001 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, considerând că cele două hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat soluţionarea eronată a cauzei pe fond, fiind, totodată, şi vădit netemeinice.
S-a susţinut, în esenţă, că instanţele au interpretat în mod greşit dispoziţiile Legii nr. 11/1991, atunci când au apreciat că actele de comerţ, efectuate de pârâte, constituie concurenţă neloială, ignorând astfel principiile care guvernează economia de piaţă, enumerate de Legea nr. 21/1966. În condiţiile în care s-a făcut dovada că marca Sante a fost legal înregistrată la O.S.I.M., după parcurgerea procedurii legale de examinare şi înregistrare în faţa organului competent, potrivit Legii nr. 84/1998, utilizarea acesteia pe teritoriul României reprezintă o acţiune licită care nu poate constitui prin ea însăşi act de concurenţă neloială.
S-a mai susţinut că în mod greşit instanţele au făcut trimitere la dispoziţiile art. 35 lit. a) din Legea nr. 84/1998 pentru fundamentarea acţiunii în contrafacere, deoarece acest text nu se aplică unor mărci înregistrate, iar referirea la clipul publicitar al SC P. S.P.A. Italia Sante – Santal nu era de natură a atrage răspunderea pârâtelor, deoarece materialul publicitar prezentat pe postul de televiziune, nu se bucură de protecţia prevăzută de Legea nr. 84/1998.
În consecinţă, Procurorul General a apreciat că instanţele, prin aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor legale, au încălcat în mod esenţial legea, determinând o soluţionare greşită a cauzei pe fond, hotărârile atacate fiind nelegale şi netemeinice.
Recursul în anulare este fondat.
Instanţele au interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 11/1991, atunci când au reţinut că actele de comerţ, efectuate de pârâte, constituie concurenţă neloială, în situaţia în care acestea au făcut dovada că marca Sante a fost înregistrată legal la O.S.I.M.
Astfel, din actele dosarului, rezultă că, la data de 17 februarie 1997, SC R.D. SA a depus cererea de înregistrare a mărcii Sante la organul competent, conform Legii nr. 28/1967, în vigoare la acea dată, constituind depozitul naţional reglementar al mărcii.
În urma parcurgerii procedurilor legale, inclusiv a soluţionării de către O.S.I.M. a opoziţiei cu privire la marca Sante, formulată de către reclamanta SC P. S.P.A. Italia, pârâta SC R.D. SA a obţinut certificatul de înregistrare marca nr. 31599, care îşi produce efectele cu începere de la 17 februarie 1997, data constituirii depozitului naţional reglementar.
Susţinerea instanţei de recurs, cum că pârâta nu a făcut dovada că a înregistrat legal marca Sante, urmează a fi înlăturată, întrucât SC R.D. SA a depus la prima instanţă copia certificatului de înregistrare marcă nr. 31599, împrejurare ce rezultă din încheierile de şedinţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 84/1998, dreptul asupra mărcii este protejat prin înregistrarea mărcii la O.S.I.M.
Rezultă, din aceste prevederi, că utilizarea unei mărci legal înregistrate de către titularul său, reprezintă acţiune licită, care nu poate constitui prin ea însăşi un act de concurenţă neloială, cum greşit au reţinut cele două instanţe.
Cât timp o marcă legal înregistrată nu a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească, intrată în puterea lucrului judecat, titularul acesteia se bucură de toate prerogativele conferite de acea marcă.
Sub acest aspect se impune a se arăta că, prin Decizia nr. 182 din 30 aprilie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul pârâtei SC R.D. SA şi a schimbat sentinţa civilă nr. 1333/2001 în sensul că a respins acţiunea reclamantei SC P.R. privind anularea mărcii Sante pentru care s-a emis certificatul de înregistrare nr. 31599/1999.
În consecinţă, faţă de aceste considerente, se constată că marca Sante a fost folosită de către pârâte în mod legal, iar o acţiune în contrafacere şi concurenţă neloială poate fi promovată numai după anularea irevocabilă a mărcii înregistrate la O.S.I.M.
Legea nr. 84/1998 consacră principiul egalităţii juridice a mărcilor în armonie cu care toate mărcile legal înregistrate au aceeaşi valoare juridică, iar titularii lor sunt în egală măsură protejaţi de legiuitor. Legea nu instituie o ierarhie a mărcilor şi nici nu stabileşte un regim preferenţial pentru protejarea unora dintre acestea în comparaţie cu altele.
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de recurs au nesocotit aceste principii situând marca Santal pe o poziţie preferenţială faţă de marca Sante şi titulara acesteia, împrejurare ce a condus la concluzia greşită că pârâtele au săvârşit acte de concurenţă neloială prin utilizarea mărcii lor.
O altă încălcare esenţială a legii săvârşită de cele două instanţe constă în aceea că au extins regimul legal de protecţie a unei mărci înregistrate şi asupra unui slogan publicitar difuzat pe posturile de televiziune o anumită perioadă de timp cu scopul de a sensibiliza clientela.
Marca nu poate fi asimilată nici sub aspectul semnificaţiei juridice şi nici sub aspectul protecţiei legale ce i se acordă cu sloganul publicitar prin care titularul său încearcă s-o facă cunoscută.
În speţă, cele două instanţe au asimilat greşit sloganul publicitar neprotejat Sante-Santal cu marca înregistrată Santal, aparţinând reclamantei, extinzând arbitrar protecţia juridică de care se bucură aceasta din urmă asupra sloganului menţionat.
Reclamanta nu a făcut dovada că prin înregistrarea mărcii Sante, pârâta ar fi încălcat un drept de autor, în plus, SC R. SA nu a folosit niciodată sloganul menţionat. Prin folosirea unor cuvinte, în speţă, Sante într-un spot publicitar, nu se poate considera că acestea devin marcă şi nici că devin notorii, ele fiind de fapt destinate să definească marca a cărei publicitate se doreşte.
Ca atare, cele două instanţe în mod greşit au substituit menţionatul slogan publicitar unei mărci înregistrate, pentru a forţa astfel, aplicarea prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 la starea de fapt a speţei, iar clipul publicitar nu este de natură a atrage răspunderea societăţilor pârâte, deoarece materialul publicitar nu se bucură de protecţia prevăzută de Legea nr. 84/1998.
Cele două instanţe au apreciat eronat că produsele comercializate sub cele două mărci Santal şi Sante prezintă unele caracteristici asemănătoare susceptibile să determine confuza consumatorului.
Sub acest aspect este de observat că O.S.I.M a respins contestaţia reclamantei şi a eliberat certificatul de înregistrare a mărcii Sante în favoarea SC R.D., considerând că argumentele invocate de contestatoare pentru a demonstra pericolul de confuzie între cele două mărci nu pot fi primite întrucât între acestea există un grad suficient de mare de activitate, astfel încât nu există un risc de confuzie.
Aceeaşi împrejurare fost reţinută şi în Decizia civilă nr. 182/2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, instanţa apreciind că nu s-a făcut dovada existenţei unui risc de confuzie între mărcile Santal şi Sante, studiile de piaţă efectuate la cererea reclamantei fiind irelevante.
Având în vedere art. 18 din Normele O.S.I.M., între cele două mărci nu există similitudine, întrucât, atât denumirea Santal, cât şi denumirea Sante sunt mărci sugestive, având ca scop să sugereze consumatorului o anumită calitate a produsului respectiv.
Astfel, aşa cum rezultă din studiul de piaţă efectuat la cererea reclamantei în ianuarie 1999, 38,1% din persoanele întrebate, au asociat sucurile Sante cu „natural", iar 28,7 % cu „"suc sănătos".
În ceea ce priveşte denumirea Santal, aceasta încearcă să sugereze consumatorului aroma sucurilor de fructe prin trimitere la parfumul lemnului de Santal – acesta fiind şi punctul de vedere al O.S.I.M.
Susţinerea reclamantelor că există pericol de confuzie al celor două mărci prin utilizarea de către pârâte a unor ambalaje asemănătoare, urmează a fi înlăturată.
Este de observat că, în cazul mărcilor Sante şi Santal, diferenţierea dintre ambalajele utilizate de către titularii de marcă este mai mult decât evidentă, atât sub aspectul graficii, coloristicii şi imagisticii, al amplasării inscripţiilor, în plan cât şi a dimensiunii în spaţiu.
Singurele elemente de asemănare între ambalajele utilizate de cei doi titulari de marcă constau în aceea că în ambele cazuri se folosesc cutii Tetra Pak, pentru care titularii mărcilor deţin fiecare licenţa, precum şi faptul că, în ambele cazuri, pe ambalaj sunt reproduse fotografic, dar în ipostaze diferite, imagini cu fructul (sau fructele) din care este fabricat sucul aflat în cutia respectivă.
Rezultă deci, că reclamanta nu a făcut dovada că pârâtele i-au încălcat dreptul de folosire exclusivă asupra mărcii Santal şi nici că s-au angajat în acţiuni de concurenţă neloială, aşa încât, în mod greşit cele două instanţe au apreciat că acţiunea formulată de aceasta este întemeiată.
Aşa fiind, faţă de considerentele expuse, Curtea constată că, prin încălcarea prevederilor legale în materie, fapt ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, cele două instanţe au pronunţat hotărâri vădit netemeinice.
În consecinţă, în conformitate cu art. 3303 C. proc. civ., va admite recursul în anulare declarat de Procurorul General, va casa cele două hotărâri, iar pe fond, va respinge, ca nefondate, atât acţiunea reclamantei P. S.P.A. Italia, cât şi cererea de intervenţie a SC P.R. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva sentinţei nr. 925/ C din 16 iunie 2001 Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ şi a deciziei nr. 462/ R din 5 decembrie 2001 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care le casează, iar pe fond, respinge, ca nefondată, acţiunea reclamantei SC P. S.P.A. Italia cu sediul în Bucureşti şi cererea de intervenţie a SC P.R. SA Bucureşti.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 227/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2272/2003. Comercial → |
|---|
