CSJ. Decizia nr. 2536/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2536/2003
Dosar nr. 555/2002
Şedinţa publică din 9 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Timiş, prin sentinţa nr. 1230/PI din 5 septembrie 2000, a admis acţiunea reclamantei SC P.C. SA Timişoara şi a obligat-o pe pârâta, SC R.I. SRL Timişoara, la plata sumelor de 651.531.227 lei contravaloarea lucrărilor executate acestei pârâte, 249.210.694 lei penalităţi de întârziere şi 17.247.419 lei cheltuieli de judecată, reţinând că pârâta nu a achitat integral lucrările executate de reclamantă în beneficiul acesteia, iar în baza art. 10 din contractul nr. 38 din 4 decembrie 1996, reclamanta este îndreptăţită să solicite obligarea pârâtei şi la plata penalităţilor de întârziere aferente.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond a declarat apel pârâta, susţinând că a achitat corect contravaloarea lucrărilor prevăzute în contractul dintre părţi, dar că reclamanta nu a respectat termenul de executare a contractului şi, de asemenea, s-au executat lucrări în afara contractului ce impune abordarea separată a soluţiei în privinţa acestora.
Prin Decizia nr. 845/A din 15 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, apelul pârâtei a fost admis, a fost schimbată sentinţa instanţei de fond, în sensul că a fost respinsă acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnico – judiciare, specialitatea construcţii.
Din raportul de expertiză, depus la dosar în apel, corelat cu probatoriul administrat în cauză, instanţa de apel a reţinut că pretenţiile reclamantei nu sunt dovedite, în sensul dispoziţiilor art. 1169 C. civ.
Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri şi a solicitat modificarea ei în tot, cu menţinerea sentinţei pronunţată de instanţa de fond prin respingerea apelului pârâtei.
Reclamanta a susţinut, în motivele de recurs, că hotărârea recurată este criticabilă prin prisma prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., constând în aceea că instanţa de apel a interpretat în mod greşit prevederile art. 6 şi ale art. 8.4 din contractul de antrepriză nr. 38 din 4 decembrie 1996, încheiat între părţi.
Dezvoltând această critică, recurenta a susţinut că, întrucât pârâta a încălcat prevederile art. 6 şi ale art. 8.1. şi 8.2. din contract, preţul de contract s-a modificat din preţ ferm (forfetar) în preţ de deviz.
A susţinut, de asemenea, reclamanta că instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că pârâta nu a respectat termenul stipulat în contract pentru plata avansului şi a confirmat noţiunea de avans pentru achiziţionarea materiilor prime şi materialelor cu aceea de plată a lucrărilor efectiv executate, intervertind înţelesul art. 6 din contract.
Hotărârea recurată a fost criticată de reclamantă şi pentru motivul că nu a analizat toate probele administrate în cauză, ceea ce, prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Recursul reclamantei este nefondat.
Părţile în proces, prin contractul nr. 38 din 4 decembrie 1996, au convenit, la art. 6, că preţul contractului, inclusiv T.V.A, este de 728.843.949 lei, în condiţiile în care beneficiarul achită valoarea materialelor ca avans, pe baza facturilor pentru materiale confirmate de beneficiar ca şi comandă.
Întreaga lucrare a vizat executarea lucrărilor de construcţii montaj pentru obiectivul F.Ţ., aparţinând pârâtei.
Din actele dosarului rezultă că, la data de 13 decembrie 1996, reclamanta a solicitat pârâtei să achite un avans, în sumă de 367.983.000 lei, pentru materiale, fără a prezenta facturi confirmate de beneficiar şi comanda pentru materialele solicitate.
Aşadar, instanţa de apel a analizat în hotărârea recurată cele convenite de părţi la art. 6 din contract şi a stabilit că reclamanta nu a procedat conform celor convenite de părţi la art. 6 din contract şi a stabilit că reclamanta nu a procedat conform celor convenite prin convenţia lor, încât critica recurentei, sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu este întemeiată.
Prin hotărârea sa, instanţa de apel corect a reţinut că lipsa situaţiilor de lucrări reale, însuşită şi semnată de părţi, a împiedicat expertizarea tuturor lucrărilor executate de reclamantă. De asemenea, întrucât, pe parcursul executării lucrărilor au fost decontate şi lucrări la preţuri din lunile curente, aceeaşi instanţă a apreciat că nu există o corespondenţă directă între situaţia valorică din ofertă şi stadiul fizic existent.
Este inexactă şi critica recurentei vizând neanalizarea de către instanţa de apel a tuturor probelor invocate de recurentă. A fost analizată inclusiv adresa recurentei nr. 4296 din 17 februarie 1998, în care aceasta, la alin. (4), a specificat faptul că pârâta a făcut plăţi în valoare de 1.060.170.000 lei.
Din dosar, rezultă, de asemenea, că s-au executat lucrări de o valoare mai mare decât cea comandată.
Fiind corectă aprecierea instanţei de apel că reclamanta nu a făcut dovada pretenţiilor sale, în sensul prevederilor art. 1169 C. civ., şi făcând aplicarea prevederilor art. 296 C. proc. civ., potrivit art. 313 C. proc. civ., recursul reclamantei se va respinge, nefiind întemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.C. SA Timişoara, împotriva deciziei nr. 845/A din 15 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2535/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 254/2003. Comercial → |
|---|
