CSJ. Decizia nr. 2546/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2546/2003
Dosar nr. 7473/2001
Şedinţa publică din 13 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7727 din 22 noiembrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea precizată, formulată de reclamanta SC G.C. SA Bucureşti, împotriva pârâtei Administraţia Străzilor Bucureşti şi a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 2.006.756.682 lei, reprezentând rata inflaţiei, plus cheltuieli de judecată în sumă de 81.631.981 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, între părţi, au existat raporturi contractuale, reclamanta, în calitate de antreprenor general, executând pentru pârâtă, în calitate de beneficiar, lucrări de reparaţii, care nu au fost achitate integral.
Pe parcursul soluţionării litigiului, suma pretinsă cu titlu de rest de plată a fost achitată de către pârâtă, situaţie faţă de care reclamanta, astfel cum şi-a precizat acţiunea, a renunţat la acest capăt de cerere.
În ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, a reţinut că pretenţiile pârâtei sunt întemeiate şi le-a admis în consecinţă, cu obligarea pârâtei şi la plata cheltuielilor de judecată aferente.
Prin Decizia civilă nr. 819 din 25 mai 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Străzilor, împotriva sentinţei mai sus menţionate, obligând-o pe apelantă să-i plătească intimatei-reclamante suma de 8.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.
În considerentele acestei decizii, curtea de apel a respins apărarea că, în cele trei contracte, pârâta s-a obligat să execute lucrările de reparaţii cu materialele sale şi pe riscul său şi că, deci, părţile au avut interesul să amâne executarea obligaţiei prin stipularea unui termen suspensiv, cu motivarea că, pentru a reprezenta acordul de voinţă al părţilor, această clauză finală, scrisă de mână, ar fi trebuit să fie semnată şi să-i se aplice sigiliul de către ambele părţi, spre a i se recunoaşte valabilitatea, elemente care, însă, nu se regăsesc.
A fost respinsă şi susţinerea că decontarea lucrărilor urma să se facă în funcţie de sumele alocate de Primăria Capitalei, reclamanta neavând interes să stipuleze o asemenea clauză, care ar fi condus la prescripţia dreptului său la acţiune, nefăcând dovada că plăţile parţiale au fost făcute astfel.
Pe de altă parte, s-a reţinut că apelanta pârâtă a fost somată să-şi achite obligaţiile de plată a lucrărilor efectuate, deşi, pentru acordarea daunelor, nu era necesară o asemenea somaţie.
Împotriva deciziei curţii de apel, a declarat recurs pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Străzilor, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii instanţei de apel şi a celei pronunţate de tribunal şi, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanta SC G.C. SA Bucureşti, aşa cum a fost precizată ea la termenul din 12 noiembrie 2000.
Recurenta susţine, astfel că, respectiva clauză a fost inserată în contract înainte de semnarea şi parafarea lui şi, deci, este însuşită de ambele părţi contractante, iar dacă ar reprezenta o iniţiativă unilaterală a sa, nu se poate explica prezenţa ei în exemplarul de contract al intimatei.
Mai arată că greşit s-a reţinut că acceptarea unei asemenea clauze de către reclamantă, ar duce, implicit, la stingerea obligaţiei de plată a pârâtei, în situaţia primirii fondurilor alocate după scurgerea termenului de prescripţie, deoarece termenul de prescripţie curge de la data scadenţei, or, în speţă, plăţile urmau a se face după primirea fondurilor necesare şi, deci, nu se putea invoca prescripţia dreptului la acţiune decât în raport cu această dată, convenită de părţi.
Referitor la calculul daunelor, se susţine că acesta se face, în principiu, de la momentul notificării şi nu de la cel al eliberării facturilor şi, de asemenea, că se impunea a fi făcut în raport cu finanţarea primită de la Administraţia Naţională a Drumurilor, prin intermediul Primăriei Municipiului Bucureşti, sens în care dispunerea unei expertize, în virtutea rolului activ al instanţei, ar fi contribuit la cuantificarea corectă a daunelor.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
În mod corect, curtea de apel a apreciat că, în speţă, clauza finală, scrisă de mână, potrivit căreia „decontarea lucrărilor se va face în funcţie de finanţarea primită de la Primăria Capitalei", nu se poate considera ca fiind o clauză ce exprimă acordul de voinţă, valabil exprimat al părţilor, atâta timp cât, în lipsa semnării şi parafării exprese, o astfel de clauză, importantă în economia textului, diferă de tot restul contractului, consemnat prin tipărire – neexistând certitudinea însuşirii ei, de către ambele părţi, în momentul încheierii contractului.
Astfel fiind, implicit, susţinerile recurentei referitoare la calculul prescripţiei în funcţie de data primirii fondurilor, prevăzute în clauza supusă discuţiei, rămân fără obiect.
Pe de altă parte, în legătură cu acest aspect, din actele dosarului, nu rezultă că pârâta a efectuat plăţile parţiale în raport cu sumele alocate de Primăria Municipiului Bucureşti.
În ce priveşte critica formulată asupra daunelor acordate, se constată că nu este întemeiată.
Aceasta, deoarece, daunele solicitate, în cuantumul menţionat prin precizarea de acţiune, au fost solicitate, în baza dispoziţiilor art. 43 C. com., şi au fost corect calculate, de la data la care datoria a devenit exigibilă, nefiind necesară punerea în întârziere, de vreme ce astfel de daune curg de drept, reprezentând rezultatul devalorizării monedei naţionale ca urmare a creşterii ratei inflaţiei.
Ca atare, susţinerea pârâtei, în sensul că instanţa a fost lipsită de rol activ, prin nedispunerea efectuării unei expertize în scopul cuantificării daunelor, care, în speţă, nu se justifică, nu poate fi primită.
În consecinţă, reţinându-se că pârâta nu a formulat în recurs nici o critică întemeiată, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul său va fi respins, ca nefondat, şi va fi menţinută Decizia pronunţată de curtea de apel, ca fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti – Administraţia Străzilor, împotriva deciziei nr. 819 din 25 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI- a comercială, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2544/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2547/2003. Comercial → |
|---|
