CSJ. Decizia nr. 2539/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2539/2003
Dosar nr. 2000/2002
Şedinţa publică din 9 mai 2003
Asupra recursului se reţin următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr. 6262/1998, SC D.C. SA Vatra Dornei a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce o va da, în contradictoriu cu SC L.D. SRL Vatra Dornei, să dispună evacuarea pârâtei din spaţiul comercial situat în Vatra Dornei, precum şi restituirea obiectelor de inventar, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Suceava, prin sentinţa civilă nr. 814 din 10 decembrie 1999, a admis acţiunea, dispunând evacuarea pârâtei din spaţiul în litigiu, obligarea acesteia la predarea obiectivelor de inventar şi mijloacelor fixe, conform listelor de inventariere, cu 28.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că a expirat contractul de locaţiune încheiat între părţi, deci, se impune evacuarea şi predarea inventarului.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia civilă nr. 281 din 22 iunie 2000, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
SC L.D. SRL Vatra Dornei a declarat recurs împotriva deciziei, arătând, în esenţă, că reclamanta nu poate solicita evacuarea lor, deoarece Primăria Vatra Dornei a revendicat imobilul respectiv şi, într-o primă fază de judecată, a avut câştig de cauză. În plus, nu s-a ţinut seama de faptul că, pentru a putea folosi spaţiul închiriat, au efectuat lucrări ce depăşesc suma de 500.000.000 lei.
Recursul a fost respins, ca nefondat, pentru următoarele motive:
În baza contractului de locaţiune nr. 1687/1992, încheiat între părţi, pârâta a ocupat spaţiul comercial situat în Vatra Dornei, contractul a expirat la data de 4 iunie 1998, pârâta fiind somată să predea spaţiul respectiv reclamantei.
În aceste condiţii, deoarece aceasta deţine imobilul în baza unui contract încheiat cu reclamanta, instanţa nu avea a stabili cui aparţine dreptul de proprietate pentru a admite sau respinge acţiunea raporturilor juridice ce se vor naşte între reclamantă şi Primăria Vatra Dornei, neputând influenţată în această fază relaţiile dintre locator şi locatar.
Dacă pârâta a efectuat lucrări de investiţii în imobil, contravaloarea lor poate fi solicitată în cadrul unei acţiuni, neavând însă, cerere reconvenţională, instanţa nu putea să se pronunţe cu privire la acestea.
Pentru motivele arătate, menţinându-se legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, s-a respins, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC L.D. SRL Vatra Dornei, împotriva deciziei nr. 281 din 22 iunie 2000 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2537/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2543/2003. Comercial → |
---|