CSJ. Decizia nr. 255/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 255/2003
Dosar nr. 1668/2002
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Fondul Proprietăţii de Stat a chemat în judecată pe O.A.Ş., pentru a se dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 881/1997 şi pentru a fi obligat pârâtul la plata daunelor-interese în valoare de 5.599.001 lei, precum şi la restituirea sumelor încasate cu titlu de dividende.
În urma declinării de la Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa nr. 265 din 29 mai 2000, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi, în consecinţă, a respins acţiunea.
Această hotărâre a fost casată, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă de către Curtea de Apel Oradea (Decizia nr. 443/2000) considerându-se că acţiunea a fost introdusă în termen, urmând ca tribunalul să se pronunţe pe fond.
În fond, după casare, Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa nr. 1865 din 22 decembrie 2000, a admis în parte acţiunea, a depus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 881/1997 încheiat de părţi, cu privire la 1680 acţiuni deţinute de reclamantă, reprezentând 40% din capitalul social al SC A.M. SA şi repunerea lor în situaţia anterioară, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 5.599.001 lei. Au fost respinse, ca nedovedite, restul pretenţiilor din acţiune.
S-a reţinut că preţul convenit de părţi pentru vânzare a fost de 43.000.000 lei, fiind eşalonat în rate pentru proporţia de 80% din valoare, pe parcursul anilor 1998 - 2002, pârâtul achitând suma de 8.600.000 lei la termenul fixat în contract, mai puţin ratele în sumă de 6.880.000 lei şi dobânzile contractuale. În aceste condiţii, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1021 C. civ., dispunând rezoluţiunea contractului.
Faţă de efectele contractului de naştere a obligaţiilor de plată a penalităţilor şi dobânzilor, instanţa a admis şi cererea de acordare a daunelor-interese, compensând cuantumul dobânzilor şi penalităţilor cu valoarea avansului achitat de pârât.
Pretenţia de restituire a dividendelor, aferente exerciţiului financiar 1996 - 1999, a fost respinsă ca nedovedită.
Împotriva sentinţei, în termen, a declarat apel Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, fostul F.P.S., care nu a fost motivat în fapt şi în drept până la data de 4 februarie 2002, când, prin cererea depusă la dosar, s-a renunţat la judecata apelului, conform art. 246 C. proc. civ.
La aceeaşi dată de 4 februarie 2002 a declarat apel, peste termen, împotriva sentinţei, pârâtul O.A.Ş. şi, în termen, SC A.M. SA, care, înainte de declinarea cauzei de către Curtea de Apel Oradea, a fost introdusă în litigiu.
Temeiul de drept al celor două apeluri au fost dispoziţiile art. 293 alin. (1) C. proc. civ.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 26 din 4 aprilie 2002, a luat act de renunţarea la apelul declarat de reclamantă, a admis cererea de repunere în termenul de apel formulată de O.A.S., a admis apelurile şi cererile de aderare la apel declarate de intimaţi, a anulat sentinţa atacată şi a fixat termen în vederea rejudecării fondului.
S-a reţinut că cererea de repunere în termen a apelului declarat de pârâtul O.A.Ş., întemeiat pe dispoziţiile art. 293 C. proc. civ., este fondată, deoarece comunicarea sentinţei s-a făcut la o altă adresă decât domiciliul apelantului, fiind încălcate dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce face nulă sentinţa, cu consecinţa rejudecării cauzei pe fond.
Cu privire la apelul celei de a doua intimate, care, la rândul său, l-a întemeiat în drept tot pe dispoziţiile art. 293 C. proc. civ., s-a considerat că acesteia nu i s-a comunicat deloc sentinţa, fiind astfel încălcate prevederile art. 284 C. proc. civ., astfel că şi cererea acesteia de repunere în termen a fost admisă, cu aceeaşi consecinţă juridică ca şi la primul apel.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, care, invocând motivele de casare, prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, că, prin admiterea cererilor de repunere în termen a celor două apeluri, a fost încălcată legea, respectiv, dispoziţiile art. 288 alin. (2) C. proc. civ., întrucât cele două apeluri au fost depuse direct la Curtea de Apel Oradea, iar cât priveşte SC A.M. SA, aceasta nu are calitate procesuală pasivă, nefiind introdusă în cauză de nici una din părţi.
În ceea ce priveşte art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se consideră că s-a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că intimaţii-apelanţi nu au solicitat reţinerea cauzei spre judecare la Curtea de Apel Oradea, competenţa soluţionării rezoluţiunii unui contract, aparţinând tribunalului.
Recursul este fondat, fiind aplicată greşit legea, dar pentru alte considerente decât cele arătate în recurs.
În cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu în sensul celor arătate în motivele scrise de recurs, deoarece nu operează sancţiunea prevăzută de art. 288 alin. (2) C. proc. civ., faţă de temeiul de drept al celor două cereri de apel, şi anume, art. 293 C. proc. civ.
Cu alte cuvinte, ne aflăm în prezenţa unor cereri de aderare la apelul declarat de reclamantă, respectiv a instituţiei apelurilor incidente, care are caracteristica ce rezultă neechivoc din dispoziţiile art. 293 C. proc. civ., că se poate îndrepta numai împotriva apelantului principal sau, mai concret, „aderă la apelul făcut de partea potrivnică".
În continuare, acelaşi text prevede că cererea de aderare la apel se poate face doar până la prima zi de înfăţişare, evident, această prevedere referindu-se la „înfăţişarea" la instanţa de apel.
Cele arătate, coroborate cu împrejurarea că, spre deosebire de art. 288 alin. (2) C. proc. civ., unde, într-adevăr, se arată sancţiunea pentru depunerea apelului la altă instanţă decât aceea a cărei hotărâre este atacată, de această dată, legiuitorul nu mai prevede nici instanţa unde se depune şi nici vreo sancţiune. Fiind vorba de dispoziţii strict procedurale, acolo unde legea tace, nu se poate adăuga, mai ales faţă de natura juridică a cererii de aderare la apel, care corect au fost analizate.
Acestea sunt raţiunile juridice pentru care nu au fost încălcate dispoziţiile att.288 alin. (2) C. proc. civ. şi nu s-au constatat nule apelurile declarate de intimaţi.
Legea a fost, însă, încălcată şi greşit aplicată, atunci când s-au admis cererile de repunere în termen, mai ales că, în cauză, cererile de aderare la apel nu erau lipsite de efecte juridice de esenţă, dat fiind renunţarea la judecarea apelului de către reclamantă A.P.A.P.S. (art. 246 C. proc. civ.).
Este evident că, în ipoteza de faţă, când apelanta principală a renunţat la judecata apelului, aderarea la apel, făcută de intimaţi, se poate considera apel principal doar dacă aderarea s-a făcut înlăuntrul termenului de apel.
Or, interesul pârâtului O.A.Ş .era de a obţine repunerea în termen a cererii de aderare, menţionând expres în declaraţia de la dosarul de apel, că aceasta este peste termen.
În mod greşit, instanţa de apel, preluând afirmaţiile din cererea de aderare la apel, a considerat că sentinţa instanţei de apel a fost comunicată apelantului O.A.Ş. la o altă adresă decât domiciliul indicat.
Astfel, faţă de adresa pârâtului menţionată în acţiune, acesta nu a mai depus, conform art. 98 C. proc. civ., nici o petiţie prin care să aducă la cunoştinţă eventuala schimbare a domiciliului, aşa încât comunicarea sentinţei nr. 1865 din 2000, în comuna Mihăeni este corectă, citaţia fiind semnată în condiţiile art. 92 alin. (3) C. proc. civ. de către mama acestuia, împrejurare necontestată de pârâtul apelant.
Potrivit art. 103 C. proc. civ., pentru a opera repunerea părţii în termenul de exercitare a unei căi de atac, trebuie ca aceasta să dovedească că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa ei şi să respecte termenul legal pentru calea respectivă.
În cauză, nu s-a făcut o asemenea dovadă, iar motivele invocate în ceea ce-l priveşte pe O.A.Ş., nu constituie forţă majoră.
De aceea, numai prin încălcarea dispoziţiilor art. 92, 98 şi 103 C. proc. civ., instanţa a admis cererea de repunere în termen a aderării la apelul principal, considerent pentru care se admite acest motiv de casare şi se respinge repunerea în termen a apelului incident.
În aceste condiţii, cererea de aderare nefiind făcută înăuntrul termenului de apel, iar apelul principal fiind retras, aceasta nu mai poate fi considerată apel principal, cum prevede art. 293 alin. (2) C. proc. civ., dispunându-se de instanţa de apel greşit şi cu încălcarea legii, admiterea apelului pârâtului şi rejudecarea fondului.
Cu referire la cererea de aderare la apelul principal, formulată de această dată de SC A.M. SA, se constată că aceasta a fost introdusă în cauză, fără să rezulte la cererea căreia dintre părţi, mai înainte de a se declina cauza de la Curtea de Apel Oradea, după care, în toate fazele procesuale parcurse, această parte nu a mai fost citată.
Din conţinutul acestei cereri de aderare la apel, nu rezultă însă, că se solicită repunerea în termen şi modalitatea, respectiv, momentul la care s-a luat cunoştinţă de sentinţa apelată, pentru a se putea verifica îndeplinirea condiţiilor cerute de art. 103 C. proc. civ., considerentele deciziei din apel nereferindu-se la aceste aspecte.
De aceea, şi cu privire la aderarea la apel făcută de SC A.M. SA, instanţa de apel a greşit când a dispus repunerea în termenul de apel, dispunând admiterea apelului şi judecarea fondului pe situaţii de fond nelămurite, consecinţa juridică fiind ca şi în cazul primei cereri de aderare la apel.
Reţinându-se ca întemeiat primul motiv de recurs, care vizează repunerea în termen a celor două apeluri incidente şi greşita lor admitere, şi, faţă de renunţarea reclamantei la judecarea apelului său, se constată că cererile de aderare la apelul reclamantei au rămas fără efect (obiect), aşa cum prevede art. 293 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Urmează, deci, a se admite recursul, a se modifica Decizia recurată, în sensul respingerii cererilor de repunere în termen a apelurilor incidente şi a cererilor de aderare ca rămase fără efect. Se menţin dispoziţiile din decizie în legătură cu apelul reclamantei.
Cel de al doilea motiv de recurs (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.) nu mai prezintă relevanţă pentru a fi analizat, avându-se în vedere admiterea primului motiv şi efectele juridice asupra sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 26 din 4 aprilie 2002 a Curţii de Apel Oradea, pe care o modifică, în sensul că respinge repunerea în termen a apelurilor; a cererii de aderare la apel ca rămasă fără obiect şi a apelurilor declarate de pârâţi. Menţine dispoziţia referitoare la apelul A.P.A.P.S. Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2548/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2551/2003. Comercial → |
|---|
