CSJ. Decizia nr. 2853/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2853/2003
Dosar nr. 1902/2002
Şedinţa publică din 30 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A. SA Calafindeşti a chemat în judecată pe pârâta Primăria Comunei Calafindeşti şi a solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1992.
Judecătoria Rădăuţi, prin sentinţa civilă nr. 4771 din 23 septembrie 1998 , a admis acţiunea, a reziliat contractul de vânzare-cumpărare şi a obligat pe pârâtă la suma de 240.000 lei cheltuieli de judecată, considerând că primăria nu a îndeplinit obligaţia de plată a preţului vânzării.
Tribunalul Suceava, prin Decizia 194 din 30 martie 1999, a admis apelul declarat de pârâtă, a desfiinţat sentinţa judecătoriei, reţinând cauza spre rejudecare, ca instanţă de fond.
Prin sentinţa nr. 298 din 6 martie 1999, tribunalul a respins, ca nefondată, acţiunea, considerând că, în urma transferului patrimoniului fostului C.A.P. şi a lucrărilor, efectuate la imobilul Casa Tineretului, recepţionate de Comisia de lichidare a C.A.P. Calafindeşti, acesta este proprietatea administraţiei publice locale, iar reclamata are drept de folosinţă gratuită a etajului clădirii. Mai reţine instanţa de fond că între părţi nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare în forma cerută de lege, aşa încât, un astfel de act nu există.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia nr. 6 din 12 ianuarie 2000, a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa atacată, dispunând rezoluţiunea convenţiei de vânzare-cumpărare şi obligând pe pârâtă la cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel, a reţinut, în esenţă, că imobilul a devenit proprietatea membrilor asociaţiei de tip privat. Lucrările de întregire a construcţiei nu au determinat şi transmiterea dreptului de proprietate, imobilul nefiind vreodată în patrimoniul pârâtei, iar prin convenţia concretizată în factura din 22 aprilie 1992, s-a convenit la vânzarea pentru suma de 2.700.000 lei, preţ pe care pârâta nu l-a plătit integral.
Prin Decizia 5625 din 16 noiembrie 2000, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul pârâtei, a casat Decizia curţii de apel şi a trimis cauza spre rejudecare, pentru administrarea unor noi probe şi interpretarea dovezilor administrate, în contextul în care nu s-a făcut dovada existenţei contractului şi obiectului acestuia.
În rejudecare, instanţa de apel, prin Decizia nr. 3 din 15 februarie 2002, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa tribunalului, a admis acţiunea, dispunând rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare şi a obligat pe pârâtă la 2.452.000 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de apel a reţinut că imobilul a fost construit din fondurile proprii ale fostului C.A.P. Calafindeşti, predat, prin protocol de către comisia de lichidare, reclamantei, care a convenit să-l vândă comunei.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta a declarat recurs, la data de 24 aprilie 2002, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, recurenta susţine că instanţa de apel nu s-a conformat deciziei de casare, a ignorat nulitatea absolută a contractului şi dispoziţiile art. 28 alin. ultim din Legea nr. 18/1991 şi ale art. 135 din Constituţie.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor expune:
Vânzarea-cumpărarea este un contract real sinalagmatic, comutativ, prin care una dintre părţi (vânzătorul) strămută proprietatea unui bun al său celeilalte părţi (cumpărătorul) care se obligă a plăti preţul bunului vândut.
Pentru a fi valabil încheiat, contractul de vânzare trebuie să îndeplinească condiţii de formă şi de fond care privesc consimţământul, capacitatea, cauza licită şi obiectul contractului.
Cu privire la obiectul contractului, acesta îl formează lucrul vândut şi preţul.
Lucrul vândut trebuie să fie în circuitul civil, să existe în prezent sau în viitor, să fie determinat sau determinabil, licit, posibil şi în proprietatea vânzătorului.
Odată cu desfiinţarea C.A.P. -urilor, actele normative au prevăzut şi modalităţile de preluare a patrimoniului acestora, stabilind reguli imperative de trecere în proprietatea privată sau în domeniul public.
Articolul 28 din Legea nr. 18/1991 a reglementat situaţia construcţiilor agrozootehnice, atelierelor de industrie mică, maşinilor, utilajelor şi alte asemenea mijloace fixe care devin proprietatea membrilor asociaţiilor de tip privat. Prin excepţie, textul sus menţionat a stabilit trecerea fără plată, în regim de drept public, în proprietatea comunelor, oraşelor, municipiilor şi în administrarea primăriilor a construcţiilor afectate unei utilizări sociale sau culturale.
La data încheierii protocolului prin care comisia de lichidare a fostului C.A.P. Calafindeşti preda imobilul „Casa Tineretului", reclamantei, dispoziţiile sus menţionate erau în vigoare. Operaţiunea efectuată, în asemenea condiţii, este lovită de nulitate absolută, iar efectele ei nevalabile – qud nullum est nullum producit efectum.
Astfel, transferul proprietăţii nu şi-a produs efectul, iar vânzătorul a transmis un drept care nu era al lui.
Este adevărat că această nulitate este relativă, dar ea a fost invocată pe cale de excepţie, neputându-se opune prescripţia :qve temporalia sunt ad agentum, perpetua sunt ad excipiendum.
Nesocotind dispoziţiile imperative expuse, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, pe care Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., o va casa, iar pe fond va respinge apelul declarat împotriva sentinţei nr. 298 din 6 mai 1999, pronunţată de Tribunalul Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Primăria Comunei Calafindeşti, împotriva deciziei nr. 3 din 15 februarie 2002 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează Decizia atacată şi respinge apelul reclamantei SC A. SA Calafindeşti, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2850/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2854/2003. Comercial → |
|---|
