CSJ. Decizia nr. 3106/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3106/2003
Dosar nr. 2012/2002
Şedinţa publică din 18 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta, SC J.T.I. SRL Bucureşti, a solicitat obligarea pârâtei, SC V. SRL, la plata sumei de 2.500 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri, calculate pentru nerespectarea obligaţiilor asumate prin contractul de prestări servicii încheiat la data de 1 februarie 2001.
Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, prin sentinţa nr. 40 din 31 ianuarie 2002, a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 2.500 dolari S.U.A., reprezentând despăgubiri, la cursul de schimb al B.N.R. de la data plăţii.
Totodată, s-a dispus să se restituie materialele promoţionale şi de decorare restante şi a fost obligată pârâta la 47.185.500 lei cheltuieli de arbitrare.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Arbitraj a reţinut că raporturile juridice dintre părţi s-au stabilit prin contractul din 1 februarie 2001, prin care pârâta s-a obligat, în calitate de prestator de servicii, să amenajeze L.P., obligaţie pe care nu şi-a respectat-o.
Conform clauzei penale, stipulată la art. 8 din contract, a mai reţinut Curtea de Arbitraj, pârâta datorează suma solicitată de reclamantă cu titlu de despăgubiri, revenindu-i şi obligaţia să restituie materialele promoţionale şi de decorare pe care le mai deţinea la data soluţionării cauzei.
Pârâta SC V. SRL a formulat acţiune în anularea hotărârii arbitrale, întemeiată pe dispoziţiile art. 364 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 1011, pronunţată la data de 28 iunie 2002, a respins, ca nefondată, acţiunea în anulare şi a motivat că sentinţa arbitrală este susţinută de probatoriul ce a fost administrat în conformitate cu art. 46 C. com. şi art. 167 alin. (1) C. proc. civ. şi că nu s-au încălcat norme imperative, care să ducă la anularea sentinţei nr. 40 din 31 ianuarie 2002.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs pârâta, SC V. SRL, prin care a invocat următoarele motive de netemeinicie şi nelegalitate:
1. Instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, motiv prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
În argumentarea acestui motiv, recurenta a susţinut că, potrivit Legii nr. 92/1992, astfel cum a fost modificată, pricinile, care se judecă în primă instanţă, se soluţionează de un complet format de un judecător, judecata în apel se face de un complet de doi judecători, iar în recurs de trei judecători.
Recurenta a considerat că pentru judecata acţiunii în anulare, completul trebuia să fie format dintr-un singur judecător, iar dacă se adoptă soluţia că acţiunea în anulare este cale de atac, atunci completul trebuia format din doi sau trei judecători.
2. Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea acestui motiv, recurenta a susţinut că instanţa, în soluţionarea acţiunii în anulare, trebuia să pronunţe o sentinţă şi nu o decizie şi că, astfel, s-au încălcat prevederile art. 255 C. proc. civ. Pe fond a considerat în alţi termeni, că nu s-au administrat probele permise de lege, care să fundamenteze soluţia şi că s-au încălcat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care obligă instanţa să cerceteze pricina pentru aflarea adevărului.
Pentru motivele invocate, recurenta a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei pentru rejudecare, iar în subsidiar, respingerea acţiunii arbitrale.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Potrivit art. 364 C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare şi doar pentru motivele prevăzute la pct. (a – i). Natura juridică a acestei căi de atac este determinată de caracterul definitiv al hotărârii arbitrale, care nu este susceptibilă de a fi atacată cu apel şi care poate fi pusă în executare silită. Acţiunea în anulare este cale de atac cu motive restrictive şi nu o procedură devolutivă, care ar presupune o nouă judecată în fond, de vreme ce art. 365 alin. (1)C. proc. civ., cu referire la art. 342 C. proc. civ., stabileşte că acţiunea în anulare se soluţionează de instanţa judecătorească imediat superioară celei care ar fi fost competentă să judece fondul pricinii, dacă nu ar fi existat o convenţie arbitrală, prevedere care este conformă principiilor care guvernează căile de atac reglementate de codul de procedură civilă.
Ţinând seama de natura juridică sui generis a acestei căi de atac, care impune examinarea cauzei în limitele prestabilite de art. 364 C. proc. civ., pentru soluţionarea acestei căi de atac completul de judecată se constituie în raport cu nivelul instanţei competente.
Prin urmare, prima critică, ce consideră judecata acţiunii în anulare ca fiind o judecată în fond, este neîntemeiată, iar pentru argumentele deja expuse, care situează acţiunea în anulare, cu o natură sui generis, printre căile de atac este neîntemeiată şi critica în legătură cu compunerea completului de judecată.
2. Art. 364 C. proc. civ. prevede restrictiv cazurile în care poate fi desfiinţată o hotărâre arbitrală pe calea acţiunii în anulare, acesta fiind sistemul instituit de codul de procedură civilă pentru instanţele de control judiciar, care pot reforma hotărârile atacate.
Cu alte cuvinte, în accepţiunea legiuitorului, soluţionarea litigiului la tribunalul arbitral constituie o judecată în fond, iar acţiunea în anulare, fiind o cale de atac nu poate determina o reexaminare cu caracter devolutiv.
Aşadar, curtea de apel, atunci când a soluţionat acţiunea în anulare, a reţinut, în alţi termeni, că nu au fost încălcate norme de ordine publică sau dispoziţii imperative ale legii.
Pentru a trage această concluzie nu era necesar să examineze fondul, ci, în raport cu criticile formulate, trebuia să observe caracterul normelor care s-a pretins că au fost încălcate.
Soluţionarea acţiunii în anulare prin decizie nu încalcă prevederile art. 255 C. proc. civ., pentru motivele deja expuse în calificarea acesteia ca fiind o cale de atac nedevolutivă.
De asemenea, nu încalcă nici prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât cercetarea pricinii a fost făcută în limitele admise de acţiunea în anulare, care nu permite judecata în fond decât în situaţia în care motivul, prevăzut de art. 364 C. proc. civ., invocat de parte este întemeiat.
În consecinţă, problemele legate de administrarea probelor şi de concludenţa lor nu puteau fi examinate, întrucât acestea vizau judecata în fond.
Prin urmare şi această critică este nefondată.
Cum nu se constată motive de casare sau modificare a deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, recursul, potrivit art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC V. S.R.L. Slănic împotriva deciziei nr. 1011 din 28 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3104/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3108/2003. Comercial → |
|---|
