CSJ. Decizia nr. 3116/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3116/2003
Dosar nr. 564/2003
Şedinţa publică din 19 iunie 2003
Asupra recursului de faţă constată:
Prin acţiune, reclamanta, SC R.T. SA Piteşti, a chemat în judecată pe pârâta, SC G.N. SA Bucureşti, pentru a fi obligată la plata sumei de 865.576.755 lei, reprezentând diferenţă preţ pentru produsele livrate în executarea unui contract.
Prin sentinţa civilă nr. 7591 din 20 noiembrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea şi a obligat pârâta SC G.N. SA la plata sumelor arătate în dispozitiv.
Sentinţa a fost schimbată de Curtea de Apel, care a respins ca prescrisă acţiunea.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti, având nr. 399 din 12 martie 2001, a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de către Curtea Supremă de Justiţie, ca urmare a admiterii recursului declarat de reclamanta SC R.T. SA Piteşti.
În fond, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 167 din 16 decembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de SC G.N. SA împotriva sentinţei nr. 7591 din 20 noiembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.
Împotriva deciziei nr. 167 din 16 decembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, pârâta, SC G.N. SA, a declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, întrucât numai printr-o interpretare eronată a probelor, din care rezultă că acţiunea se impunea a fi respinsă, fiind prescrisă, s-a putut ajunge la admiterea acesteia.
Se mai susţine că factura nr. 004001 din 25 iunie 1998, produsă de intimată, ca urmare a neregulilor constatate de organul de control, este o factură globală, care încalcă toate regulile contabile şi care nu a fost acceptată la plată, întrucât, exceda obligaţiilor contractuale stinse de ambele părţi prin protocolul de la 4 aprilie 1996.
Că acea factură are în conţinut alte facturi anterioare, prescrise la data cererii de chemare în judecată.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, în raport cu criticile formulate, se constată că recursul declarat este întemeiat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că raporturile dintre părţi s-au derulat în baza contractului nr. 139 din 22 februarie 1995, având ca obiect livrarea de covoare din bandă de cauciuc, reclamanta având calitatea de comision, iar pârâta, SC G.N. SA, comitent.
Pârâta a contestat calitatea mărfii livrate.
Ca urmare a contestării calităţii mărfii, s-a încheiat între părţi, la 21 martie 1997, un protocol prin care au convenit, ca modalitate de compensare pentru marfa cu defecţiuni, livrarea unei cantităţi de 5.245 metri de bandă, livrare ce s-a şi efectuat la 21 mai 1997, conform documentelor de livrare la extern.
În aceste condiţii, ordinul de plată nr. 348 din 21 mai 1998, emis pentru suma de 218.837.984,70 lei, ce reprezintă produse facturate la 11 iunie 1997, cu nr. 12271973 A.G., 12271972 A.G. şi 12271971 A.G., reprezintă o plată nedatorată de vreme ce produsele fuseseră livrate prin compensare şi nu se mai punea problema vreunei obligaţii de plată.
De altfel, în dosarul cauzei nr. 167/2002 se află sentinţa nr. 6672/2000, prin care i s-a restituit, în 2002, recurentei, suma de 218.837.984 lei, întrucât era o plată nedatorată.
Ordinul de plată din 25 martie 2002 aflat la dosarul nr. 1188/2002, esenţial în cauză, deoarece, în măsura în care intimata-reclamantă ar fi considerat suma de 218.837.984 lei plătită de recurentă ca făcând parte din pretenţiile sale cerute prin acţiune în 1999, nu ar fi restituit-o în anul 2002, în perioada în care cauza privind pretenţiile sale erau pe rol.
Numărul facturii la care se referă ordinul de plată, respectiv, factura 1227971 din 11 iunie 1997, nu se găseşte printre facturile nominalizate aferente perioadei 1995 – 1996 şi cumulate în factura nr. 0044001.
Astfel fiind, cum răspunderea părţilor este raportată la contractul încheiat între părţi la 22 februarie 1995, precum şi la data de 4 aprilie 1996, când părţile au convenit definitiv cu privire la obligaţiile avute, la data de 4 aprilie 1996, s-a născut dreptul la acţiune al reclamantei, drept care s-a prescris în raport cu data de 13 mai, data introducerii acţiunii, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Eventualele pretenţii, având ca temei procesul-verbal de control a organelor finanţelor publice sau o acţiune penală, nu pot fi luate în considerare faţă de răspunderea contractuală.
Faţă de considerentele de mai sus, în raport cu art. 296 C. proc. civ., raportat la art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat şi va fi modificată Decizia nr. 167 din 16 decembrie 2002, în sensul admiterii apelului pârâtei şi a schimbării în totalitate a sentinţei şi a respinge ca prescrisă acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC G.N. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 167 din 16 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, modifică Decizia atacată, în sensul că admite apelul pârâtei şi schimbă în tot sentinţa instanţei de fond, în sensul că respinge acţiunea ca prescrisă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 19 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3115/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3121/2003. Comercial → |
|---|
