CSJ. Decizia nr. 319/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.319/2003
Dosar nr. 4356/2003
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Cluj, reclamanta SC T.G.A. Cluj au chemat în judecată pârâta SC A. SA Bontida, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 17.964.240 lei, reprezentând contravaloare transport neachitată şi la 2.095.828 lei dobândă legală, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 2040, pronunţată la data de 7 noiembrie 2000, Tribunalul Cluj a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâta la plata sumelor pretinse de către reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că, la solicitarea pârâtei, potrivit comenzii depuse de reclamantă a efectuat transporturi de grâu pe ruta Leşu-Bontida, aşa cum rezultă din foile de parcurs aflate la dosar, contravaloarea acestor prestaţii a fost facturată sub nr. 665294, în valoare totală de 17.964.240 lei, pârâta refuzând achitarea lor. Tribunalul, având în vedere comanda emisă de pârâtă şi confirmată de reclamantă, în temeiul art. 969 C. civ., a constatat întemeiată cererea reclamantei şi a admis-o ca atare. A înlăturat apărarea pârâtei, în sensul că reclamanta nu ar fi respectat condiţiile impuse de pârâtă prin comandă, reţinând că, din cartea de identitate a vehiculelor, rezultă că acestea au capacitatea de 20 tone, aşa cum s-a indicat în comandă. Împrejurarea că, în mijlocul de transport, s-a încărcat o cantitate mai mică decât tonajul mijlocului de transport nu este o situaţie imputabilă reclamantei, întrucât încărcarea a acestor mijloace de transport, pe de o parte, priveşte situaţia concretă a mărfii transportate, iar, pe de altă parte, încărcarea nu era în sarcina reclamantei, în calitate de transportator, ci a expeditorului, respectiv, SC C.C. Bihor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Pârâta-apelantă a solicitat schimbarea în parte a sentinţei, în sensul stabilirii obligaţiei de plată la suma de 8.982.120 lei prestaţie de transport, arătând că, deşi s-au comandat mijloace de transport de 20 tone, reclamanta nu a efectuat cu un transport această cantitate, ci doar 10 tone, împrejurare care o îndreptăţeşte să achite doar 50% din taxele de transport, pretinse de reclamantă.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 295 din 28 martie 2001, a respins apelul formulat de pârâtă.
S-a reţinut, în esenţă, că soluţia atacată nu este susceptibilă de critici, având în vedere că Tribunalul a reţinut corect că reclamanta a calculat taxele de transport în funcţie de capacitatea mijlocului de transport pus la dispoziţia pârâtei, calcul, de altfel, necontestat de pârâtă. Ceea ce a obiectat pârâta a fost împrejurarea că mijlocul de transport nu a transportat 20 tone grâu, ci doar 10 tone, datoria acestuia de plată reducându-se proporţional la jumătate, în opinia pârâtei. Or, reţine instanţa de apel, această deducere proporţională nu poate fi acceptată, întrucât comanda lansată de pârâtă, fără specificarea mărfii ce se transportă, nu este de natură a stabili preţul transportului funcţie de cantitatea încărcată, situaţia de fapt putându-se datora modului de încărcare efectivă de către pârâtă sau volumului şi densităţii produsului transportat.
Cu petiţia înregistrată la data de 2 mai 2001, pârâta SC A. SA Bontida a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 şi 306 C. proc. civ.
Recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., iar criticile vizează următoarele :
- atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au făcut o gravă confuzie asupra noţiunii de capacitate de transport, apreciind greşit că reclamanta a executat tocmai comanda lansată de pârâtă.
În dezvoltarea acestei critici, recurenta-pârâtă a susţinut că, prin capacitate de transport, trebuie să se înţeleagă sarcina utilă maximă autorizată şi este prevăzută expres în certificatul de înmatriculare şi în cartea de identitate a fiecărui vehicul.
Or, instanţele, reţinând că reclamanta a pus la dispoziţia mijloacele de transport cu o capacitate de 20 tone, au fost în eroare, confundând sarcina utilă maximă cu masa utilă maximă autorizată de 20 tone.
Recurenta a mai arătat că, la dosar, a fost depus un raport de expertiză extrajudiciară, tocmai pentru a clarifica acest aspect şi din care rezultă că autovehiculele în cauză au capacitatea de transport între 9,8 - 13,8 tone şi nicidecum 20 tone, cum eronat au reţinut instanţele atât la fond, cât şi în apel.
Cum acest document, cât şi celelalte acte depuse în probatoriu (certificat de înmatriculare şi carte de identitate) au fost greşit apreciate, pârâta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare la aceiaşi instanţă de apel.
Recursul nu este fondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Este de reţinut, în primul rând, că motivul de casare, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din OUG nr. 138/2000, publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.
În raport cu data înregistrării recursului, respectiv, 21 mai 2001, temeiul este indicat greşit.
Potrivit alin. (3) al art. 306 C. proc. civ., Curtea, făcând aplicaţiunea acestor dispoziţii, reţine că motivele de casare învederate de pârâtă se încadrează în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei atacate, prin prisma criticilor formulate de pârâtă, Curtea reţine următoarele:
Raportul obligaţional intervenit între pârti priveşte comanda urmată de executare, având ca obiect prestaţii transport.
Prin comanda lansată de către pârâtă reclamantei, dovedită cu actele aflate la dosarul de fond, s-au solicitat 4 mijloace de transport de capacitate 20 tone, pentru transport cereale, pe ruta SC C.C. Bihor, baza de recepţie Leşu – SC A. SA Bontida, la preţul de 8500 lei pe kilometru + T.V.A.
Cu foile de parcurs depuse la dosarul cauzei, s-a dovedit că transportul cu aceste mijloace de transport de 20 tone a fost efectuat întocmai, documentele fiind semnate de pârâtă, fără obiecţiuni, iar la rubrica „tone transportate" au fost înscrise cantităţile de marfă de 10,6 tone, respectiv, 10,5 tone.
Aserţiunea pârâtei, precum că reclamanta nu a pus la dispoziţie mijloace de transport de 20 tone, potrivit comenzii, în sensul că un transport se efectuează doar la jumătate din această capacitate solicitată, nu este judecată, întrucât aceasta nu a specificat că solicitarea priveşte încărcarea efectivă a 20 tone în mijlocul de transport, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu se poate reţine în sarcina reclamantei încărcarea mărfii, aceasta fiind doar transportator.
Raţionamentul pârâtei, de reducere la jumătate a preţului de transport, pe considerentul că tonajul mărfii transportate a fost la jumătate din cel comandat a fi transportat, este incorect şi nelegal. Preţul de 8500 lei pe kilometru + T.V.A a fost ferm stabilit prin comandă, pentru transportul cu autovehicule de 20 tone şi nu în funcţie de cantitatea de cereale transportată.
Reclamanta a făcut dovada că autovehiculele au fost de capacitate de 20 tone, dar nu i se poate pune în sarcină neîncărcarea efectivă a mărfii la acest tonaj şi pentru considerentul că, aşa cum rezultă din actul aflat la dosarul de apel, capacitatea de transport se determină în funcţie de indicii specifici ai produsului transportat. Or, pârâta ar fi trebuit să cunoască că volumul şi densitatea mărfii în cauză impunea închirierea unor mijloace de transport de alt tonaj, dacă în accepţiunea acesteia „capacitatea de transport de 20 tone" făcea trimitere la greutatea produsului încărcat.
De altfel, însăşi preţul stabilit de reclamantă şi necontestat de pârâtă a fost calculat la această capacitate de transport, în înţelesul reclamantei pentru ceea ce i-a pus la dispoziţie şi nu pentru ceea ce pârâta a crezut că ar fi trebuit interpretat ca sarcină utilă de transport de 20 tone.
Prin urmare, criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate, Curtea de Apel, validând sentinţa pronunţată la fond, a efectuat în contul judiciar, legal şi temeinic, la adăpost de orice critică.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâta, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA Bontida, împotriva deciziei nr. 295 din 28 martie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3189/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3200/2003. Comercial → |
|---|
