CSJ. Decizia nr. 3291/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3291/2003
Dosar nr. 7242/2001
Şedinţa publică din 2 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 aprilie 2000, reclamanta SC G.T. SRL Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC A.S.R. SA Bucureşti şi sucursala municipiului Bucureşti a A.S.R., pentru a fi obligate – în solidar – la plata sumei de 321.289.920 lei, reprezentând despăgubiri, plus dobânda legală, de 50% pe an, începând cu 25 iulie 1999 şi până la achitarea debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, la 25 iulie 1998, a avut loc un grav accident de circulaţie în care şoferul şi-a pierdut viaţa, iar autoturismul Daewoo Leganza – asigurat la valoarea de 22.400 dolari S.U.A. - a fost distrus în întregime, fără ca societatea de asigurare să-i plătească despăgubirile stabilite prin contractul de asigurare încheiat cu pârâta SC A.S.R. SA.
În cursul soluţionării pricinii, reclamanta a solicitat instanţei de fond să ia act de faptul că înţelege să cheme în judecată pârâta SC A.S.R. SA, sucursala municipiului Bucureşti.
Prin „Notele scrise" depuse de societatea comercială reclamantă, la 8 noiembrie 2000, s-a precizat că se solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 96.680.256 lei, reprezentând despăgubiri, plus 113.200.291 lei, reprezentând dobânda pentru primele 268 zile şi 27.874.851 lei dobânda pentru următoarele 212 zile, precum şi plata dobânzii până la achitarea integrală a debitului.
Prin sentinţa civilă nr. 7329 din 14 noiembrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC G.M. SRL Bucureşti, iar pârâta SC A.S.R. SA Bucureşti a fost obligată să-i plătească suma de 96.680.256 lei cu titlu de despăgubiri, plus dobânda de 50% pe an calculată de la 25 iulie 1999 şi până la 14 noiembrie 2000, în sumă de 141.075.142 lei, precum şi 20.800.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel ambele părţi, iar prin Decizia nr. 730 din 14 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, a fost admis apelul societăţii comerciale reclamante şi a fost schimbată în parte sentinţa tribunalului, în sensul că pârâta SC A.S.R. SA Bucureşti a fost obligată la plata sumei de 96.680.256 lei, reprezentând daune, plus 155.538.508 lei dobândă şi la plata în continuare, până la achitarea debitului, a unei dobânzi de 0,00136 pe zi.
Totodată au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost respins apelul pârâtei SC A.S.R. SA Bucureşti, care a fost obligată să plătească 10 milioane lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu actul înregistrat la data de 20 iulie 2001, pârâta SC A.S.R. SA, sucursala municipiului Bucureşti, a formulat recurs împotriva acestei decizii, susţinând următoarele critici:
- în mod greşit instanţa de apel a obligat societatea de asigurare la plata unei dobânzi de 155.538.508 lei, în baza unei circulare din anul 1996 a B.N.R., creanţa nefiind certă şi exigibilă decât la data rămânerii definitive a hotărârii;
- în legătură cu exigibilitatea datoriei, recurenta a mai susţinut că societatea asigurată nu şi-a îndeplinit obligaţia de a înştiinţa unitatea A.S.R. de pe raza sediului său, în termen de 24 ore, despre producerea evenimentului asigurat;
- cu privire la întinderea dobânzilor acordate de instanţe, pârâta a susţinut că taxa de scont avută în vedere la calculul dobânzilor este cu mult mai mare decât cea prevăzută în circularele B.N.R.;
- în legătură cu despăgubirile la care a fost obligată societatea de asigurare, pârâta a susţinut că s-au încălcat prevederile art. 12 din Condiţiile speciale de asigurare, cât şi dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 136/1995, iar cuantumul despăgubirilor depăşeşte valoarea reală a autovehiculului asigurat la data producerii accidentului;
- tot în legătură cu despăgubirile acordate de instanţe, instanţa a arătat că, în speţă, devin incidente prevederile art. 17 din condiţiile speciale de asigurare, în sensul că autovehiculul rămâne la dispoziţia A.S.R. sau urmează a fi valorificate părţile componente.
Recursul pârâtei este fondat, în sensul celor ce se vor arăta.
Criticile A.S.R. vizează, e de-o parte, modul în care s-au calculat şi acordat dobânzile, iar pe de altă parte, întinderea despăgubirilor pentru avarierea autoturismului, aşa încât motivele de recurs vor fi examinate distinct, pentru fiecare din sumele datorate de asigurător.
Prima critică se referă la modul în care au fost calculate dobânzile, respectiv, la faptul că instanţa de apel a avut în vedere o Circulară B.N.R. din anul 1996, abrogată la data producerii evenimentului asigurat.
Din acest punct de vedere, instanţa de apel a ajuns la concluzia corectă că pârâta datorează despăgubiri, în temeiul OG nr. 9/2000, dar calculul dobânzilor a avut în vedere Circulara B.N.R. nr. 38/1996, deşi aceasta fusese abrogată, la 21 iulie 1998, prin Circulara B.N.R. nr. 11/1998, potrivit căreia, începând cu 1 august 1998, ratele dobânzilor practicate de B.N.R. reprezintă taxa oficială a scontului de 35% pe an.
Sub acest aspect, critica pârâtei, întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este întemeiată, hotărârea urmând a fi casată, conform art. 312 al.3 C. proc. civ., pentru a se calcula dobânzile datorate de pârâtă în baza Circularei B.N.R. nr. 11/1998, cu precizarea că, la acest calcul, se va ţine seama şi de apărarea asigurătorului, potrivit căreia dobânzile nu puteau fi calculate înainte ca datoria privind despăgubirile să devină exigibilă.
În legătură cu momentul în care datoria a devenit exigibilă, recurenta a invocat dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. f) din Regulamentul privind asigurarea facultativă a autovehiculelor, potrivit cărora societatea de asigurare nu acordă despăgubiri în cazul în care persoana care a condus autovehiculul şi a produs accidentul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (dosarul de fond).
La dosarul cauzei (dosarul tribunalului) a fost depusă adresa Serviciului Poliţiei Rutiere a Inspectoratului de Poliţie Vrancea nr. 62063 din 13 decembrie 1999, prin care s-a făcut cunoscut că şoferul T.G. nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice la producerea accidentului, ceea ce înseamnă că, până la această dată, societatea de asigurare n-ar fi putut face plata despăgubirilor, urmând ca şi această critică să fie admisă, iar cu ocazia rejudecării, dobânzile să fie calculate ţinând seama de toate aceste împrejurări.
Cât priveşte modul în care instanţa de apel a soluţionat capătul de cerere privind despăgubirile acordate, recurenta a formulat mai multe critici, vizând, pe de o parte, modul în care s-au aplicat condiţiile speciale de asigurare, iar pe de altă parte, modul în care a fost stabilită valoarea de asigurare de către expertul tehnic.
Sub un prim aspect, pârâta, A.S.R. Bucureşti a invocat art. 27 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările, potrivit căruia despăgubirile se stabilesc în funcţie de starea bunului la momentul producerii riscului şi ele nu pot depăşi valoarea bunului din momentul producerii accidentului, iar pe de altă parte, s-a referit la art. 12 din condiţiile speciale de asigurare, susţinând că instanţa de apel a dat o greşită interpretare acestor dispoziţii legale.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, pârâta a susţinut că expertul a avut în vedere un coeficient de uzură greşit, ajungând la o concluzie eronată cu privire la valoarea reală a autovehiculului asigurat.
În realitate, toate aceste susţineri făcute de recurentă au un caracter tehnic şi nu pot fi verificate de instanţă, cu atât mai mult, cu cât, deşi au fost formulate şi în faţa curţii de apel, aceasta nu le-a analizat.
În consecinţă, cu ocazia rejudecării pricinii, instanţa de apel va dispune efectuarea unui supliment de expertiză, care să verifice toate susţinerile pârâtei referitoare la calculul despăgubirilor, cu sublinierea că vor fi avute în vedere valoarea autoturismului la data producerii accidentului, starea de uzură a acestuia, despăgubirile acordate de societatea de asigurare şi dacă piesele rezultate în urma accidentului mai pot fi valorificate.
De altfel, cu ocazia soluţionării în fond a litigiului, pârâta a formulat obiecţiuni legate de modul cum s-au calculat despăgubirile (dosarul tribunalului) dar, deşi confirmă o parte din susţinerile pârâtei, în concluzie, îşi menţine punctul de vedere, ceea ce denotă că un supliment de expertiză va putea elucida litigiul sub acest aspect.
Pentru toate aceste considerente, recursul pârâtei va fi admis, urmând a fi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel, cu sublinierea că aspectele legate de fondul pricinii nu pot fi elucidate în recurs, deoarece, conform art. 314 C. proc. civ., Curtea Supremă de Justiţie hotărăşte asupra fondului doar în scopul aplicării corecte a legii, în împrejurări de fapt care au fost deja stabilite, or, în Decizia recurată, acestea nu au fost stabilite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC A.S.R. SA, sucursala municipiului Bucureşti, împotriva deciziei nr. 730 din 14 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VI a comercială, pe care o casează şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 2 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3290/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3292/2003. Comercial → |
|---|
