CSJ. Decizia nr. 3366/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3366/2003
Dosar nr. 155/2002
Şedinţa publică din 8 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Reclamanta A.P.P.S., sucursala Sinaia, a cerut obligarea pârâtei SC M.G. SRL la plata sumei de 162.823.502 lei penalităţi de întârziere, pe temeiul contractului de prestări servicii nr. 202 din 23 mai 1995, iar pârâta, prin cererea reconvenţională, a pretins constatarea nulităţii ultimului act adiţional din 24 iunie 1999 dintre părţi.
Prin sentinţa civilă nr. 2564 din 30 martie 2001, Tribunalul Bucureşti a anulat, ca insuficient timbrată, cererea principală şi a constatat nulitatea actului adiţional, soluţie confirmată în apel, prin Decizia civilă nr. 1338 din 12 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, cu motivarea că reclamanta a indus-o în eroare cu privire la calitatea de proprietar la data actului declarat nul.
Contra deciziei reclamanta, pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că:
- anularea acţiunii s-a dispus cu încălcarea art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
- actul atacat nu a fost încheiat prin dol, pârâta ştiind că reclamanta era administratorul bunului, proprietate de stat, ulterior retrocedat foştilor proprietari, pe cale judecătorească.
2. Recursul este fondat numai pentru cel de-al doilea motiv.
2.1. Recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de plată anticipată a taxei de timbru, iar în apel şi, apoi, în recurs, invocă prioritatea aplicării prevederilor art. 242 alin. (2) C. proc. civ., în raport cu cele relative la anularea acţiunii din art. 20 al Legii nr. 146/1997.
Aşadar, recurenta îşi întemeiată o asemenea susţinere pe propria culpă procesuală, dar şi pe omisiunea culpabilă de a-şi îndeplini obligaţia legală de plată anticipată a taxelor de timbru, ceea ce atrage „de plin drept" şi imediat sancţiunea anulării ca netimbrată sau insuficient timbrată a cererii.
2.2. Referitor la cererea reconvenţională, se constată că ambele instanţe, fără suport probator, au dat o interpretare excesivă „construcţie" actului în litigiu, reţinând eronat eficacitatea dolului asupra consimţământului pârâtei şi a unei cauze fabe, fără a fi identificată, aşa cum a pretins pârâta.
Nu se constată că raportul juridic dintre părţi s-a încheiat în baza dreptului de administrare al imobilului reclamantei. De altfel, în contractul intitulat „de prestări servicii", părţile se califică drept „prestator de servicii" – reclamanta şi „beneficiar" – pârâta, SC M.G. SRL.
Aceleaşi calităţi se recunosc şi în actul adiţional din 24 iunie 1999, care are ca obiect „stabilirea tarifului de negociere pentru vila L. pentru anul 1999, începând cu 1 iulie 1999".
Acest act juridic face parte din contractul nr. 202 din 23 mai 1999 dintre cele două părţi, intitulat de prestări servicii.
Niciodată reclamanta A.P.P.S. Sinaia nu s-a prezentat şi intitulat proprietar al vilei utilizate de pârâta reconvenientă, iar existenţa şi executarea contractului nu sunt legate de o asemenea calitate.
Împrejurarea că vila a fost predată de reclamantă, prin procesul-verbal din 14 octombrie 1999, unui mandatar al proprietarului retrocedat, nu are relevanţă asupra temeiurilor cererii reconvenţionale. În acest proces-verbal, părţile – R.A. A.P.P.S. şi proprietarul retrocedat - au consemnat că „vila este ocupată (folosită) de firma SC M.G. SRL Bucureşti, în baza contractului nr. 202 din 23 mai 1995, cu termen de expirare la 23 mai 2000, care se predă, în xerocopie, proprietarului".
Aşadar, reclamanta, la 24 iunie 1999, nu a comis acte dolosive, iar actul intervenit nu se întemeiază pe o cauză falsă, cum eronat s-a susţinut în cerere şi s-a reţinut de ambele instanţe, ceea ce atrage modificarea deciziei şi a sentinţei, cu consecinţa respingerii cererii reconvenţionale ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta, R.A. A.P.P.S.S.R.P. Sinaia, împotriva deciziei nr. 1338 din 12 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul reclamantei, declarat împotriva sentinţei civile nr. 2564 din 30 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta SC M.G. SRL Bucureşti.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi,8 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3365/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3367/2003. Comercial → |
|---|
