CSJ. Decizia nr. 3373/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3373/2003
Dosar nr. 4242/2001
Şedinţa publică din 9 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 437, pronunţată la data de 19 iunie 2000, în dosarul nr. 2986/2000, Tribunalul Olt a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.H. SA, în contradictoriu cu pârâta SC C.M. SRL, a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea imobilului situat în Slatina, judeţul Olt, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 28.045.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins, ca neîntemeiate, cererile SC C.M. SRL, făcute pe cale reconvenţională şi principală, conform dosarului conexat.
Spre a hotărî astfel, instanţa de fond a făcut aplicarea art. 1073 -1077 C. civ., reţinând, în principal că, între părţi, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, prin care pârâta s-a obligat să vândă reclamantei imobilul situat în Slatina, judeţul Olt, cu preţul de 920.000.000 lei şi că, deşi reclamanta a făcut dovada achitării preţului, pârâta refuză, nejustificat, să încheie actul de vânzare-cumpărare în formă autentică, motiv pentru care a respins şi toate cererile pârâtei.
Apelurile formulate de SC C.M. SRL şi reprezentantul său legal, C.V., împotriva acestei hotărâri au fost respinse, ca nefondate, de secţia comercială a Curţii de Apel Craiova, prin Decizia nr. 6 , pronunţată la data de 9 ianuarie 2001, în dosarul nr. 2118/ C /2000.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în principal, că, faţă de dovada achitării preţului de către pârâtă, în cuantumul şi modalitatea convenită, şi în considerarea dispoziţiilor art. 1077 C. civ., în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a admis acţiunea principală şi a respins cererile SC C.M. SRL, prin care a solicitat rezoluţiunea contractului de folosinţă a imobilului, rezoluţiunea convenţiei privind transmiterea dreptului real de proprietate cu privire la acest bun şi evacuarea reclamantei din menţionatul spaţiu.
Împotriva deciziei pronunţată în apel au formulat recurs apelanţii SC C.M. SRL şi C.V., fără a indica temeiul de drept al cererii lor.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o interpretare greşită a antecontractului de vânzare-cumpărare cu referire la preţ, critică ce poate fi încadrată, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Astfel, examinarea clauzei, referitoare la preţ, şi modalitatea de plată a acestuia, inserată la art. 3 din contractul de vânzare-cumpărare, încheiat între SC C.M. SRL, în calitate de vânzătoare şi SC A. SA, în calitate de cumpărătoare, prin reprezentanţii lor legali, autentificat la nr. 3965, la data de 14 decembrie 1998, având ca obiect imobilul situat în Slatina, judeţul Olt, relevă că preţul vânzării va fi de 920.000.000 lei şi va fi achitat în două tranşe, din care prima, în cuantum de 750.000.000 lei, a fost achitată înaintea autentificării acestui act juridic, iar cea de a doua, în sumă de 170.000.000 lei, până la data de 14 iunie 1999 (dosarul Judecătoriei Slatina nr. 9695/1999.
Aşa fiind, analizând îndeplinirea obligaţiei de plată a preţului, astfel convenită, de către pârâta cumpărătoare, din perspectiva criticilor formulate de apelanţi, se constată că instanţa de apel a interpretat evocata clauză, după înţelesul său clar şi lămurit, conform voinţei părţilor.
Pentru aceste considerente, reţinând că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat recursul formulat de pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii SC C.M. SRL Slatina şi C.V., împotriva deciziei nr. 6 din 9 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iulie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 337/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3375/2003. Comercial → |
---|