CSJ. Decizia nr. 3378/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3378/2003
Dosar nr. 90/2002
Şedinţa publică din 9 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă 2088 din 16 decembrie 1999, a anulat, ca insuficient timbrată, acţiunea introdusă de reclamanta SC S.E. SA Târgu-Mureş şi a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta SC F.C. SRL Târgu-Mureş, obligând reclamanta din acţiune la plata sumei de 1.719.768.232 lei, cu titlu de despăgubiri, cu motivarea că reclamanta nu a respectat termenul de livrare stabilit prin contract, iar din verificarea exemplarelor acestuia nu rezultă că pârâta şi-a însuşit modificarea termenelor contractuali în privinţa avansului, nefăcându-se dovada de reclamanta din acţiune, cu privire la culpa pârâtei din acţiune în întârzierea livrărilor.
Mai mult, s-a reţinut că reclamanta a livrat produsele contractate cu întârziere şi cu defecţiuni, ceea ce, prin prisma dispoziţiilor art. 1321 C. civ., justifică admiterea cererii reconvenţionale.
Apelul declarat de reclamantă din acţiune a fost admis în parte de Curtea de Apel Cluj, care, prin Decizia civilă 915 din 10 octombrie 2001, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins cererea reconvenţională, ca nefondată. Au fost menţinute celelalte dispoziţii din sentinţă.
S-a reţinut, pe baza verificării scriptelor dosarului, că singura parte în măsură să prezinte originalul contractului de vânzare-cumpărare este reclamanta şi nu pârâta, apărarea acesteia din urmă că nu i s-a înmânat un exemplar original de reclamantă, fiind respinsă, întrucât constituie o culpă a pârâtei, care nu poate fi invocată în favoarea sa.
Din conţinutul actului depus de reclamantă a constituit un formular de contract, rezultatul negocierii între reprezentanţii legali ai părţilor. Acest formular nu a fost, însă, analizat atent de reprezentantul pârâtei, care a semnat fără să obiecteze în vreun fel la clauza înscrisă la pct. 13 din contract, privind obligaţia de plată a unui avans de către pârâtă, situaţie care ar fi demonstrat că părţile au eliminat acest punct din contract.
În aceste condiţii, s-a apreciat că instanţa de fond a greşit atunci când, deşi a reţinut că doar reclamanta se află în posesia originalului înscrisului probator, a considerat că nu corespunde voinţei părţilor, care, în realitate, ar fi cuprinsă în copia originalului aflată la pârâtă, mai ales că singurul exemplar cu semnătura originală a reprezentantului legal al pârâtei este acela care cuprinde clauza de la pct. 13 în totalitatea ei, act care a fost în posesia pârâtei, din moment ce a fost semnat şi, deci, avea obligaţia să-i cunoască conţinutul.
În legătură cu prejudiciul invocat de pârâtă s-a arătat că aceasta, neîndeplinind obligaţia contractuală de a plăti avansul decât cu întârziere, a determinat livrarea utilajelor de către reclamantă cu întârziere, astfel că răspunderea nu aparţine reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta din acţiune SC F.C. SA, care, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, următoarele:
1. Instanţa nu s-a referit la probele cauzei, ci s-a limitat la interpretarea exemplarelor contractelor, omiţând cauzele întârzierii punerii în funcţie a utilajelor, iar în interpretarea făcută s-au făcut greşeli care au condus la substituirea instanţei voinţei părţilor. Se face referire concret la interpretarea art. 46 C. com.
2. Instanţa nu a verificat în ce măsură recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, făcându-se de recurentă un istoric al întocmirii contractului, al exemplarelor care au rămas la părţi şi în ce condiţii şi a completării ulterioare a clauzei de la pct. 13 şi a altor situaţii, care, în opinia acesteia, duceau la concluzia că nerespectarea termenului de livrare nu îi este imputabil, nejustificându-se întârzierea prin neplata avansului.
3. Instanţa nu a avut în vedere că utilajele livrate cu întârziere au fost necorespunzătoare calitativ, necesitând remedieri, mai mult, chiar şi în lipsa clauzei privind cuantumul avansului din contractul aflat în posesia recurentei, aceasta a virat suma de 77.000.000 lei, iar livrările s-au efectuat în iunie 1996, iar prejudiciul suferit şi reprezentând beneficiu nerealizat, care formează obiectul cererii reconvenţionale, a fost stabilit prin expertiză.
4. Instanţa, în interpretarea contractului, a încălcat dispoziţiile art. 983 C. civ. şi 1312 C. civ.,prin aceea că, în situaţia clauzei îndoielnice şi necompetente, aceasta obligă cumpărătorul, eroare care este suprimată şi de dispoziţiile art. 1312 C. civ.
În opinia recurentei, instanţa de apel trebuia să se conformeze art. 970 C. civ. şi să verifice dacă părţile şi au executat cu bună credinţă obligaţiile.
Recursul este nefondat.
1. Din lectura considerentelor deciziei recurate se constată exact contrariul celor susţinute în recurs, arătându-se, şi încă detaliat, cauza întârzierii livrării utilajelor, pentru care este răspunzătoare pârâta, care nu a respectat clauza de la pct. 13, şi care nu-şi poate invoca propria culpă pentru întârzierea livrării utilajelor.
În stabilirea răspunderii contractuale în cadrul cererii reconvenţionale, nici nu era necesar analiza altor probe (de altfel, nici nu se arată care sunt acestea) de esenţă, pentru litigiu, fiind interpretarea contractului încheiat de părţi (răspunderea fiind contractuală) şi care a necesitat o clarificare a conţinutului acestuia, raportat la exemplarul aflat la recurentă.
Referirea instanţei de apel la conţinutul art. 46 C. com. nu poate fi reţinută în sensul arătat în recurs, chiar dacă s-a folosit expresia „înscrisurilor originale". Este evident, în contextul cauzei, că instanţa s-a referit la situaţia din speţă în care, în prezenţa unui act original şi a unei copii a acestuia, probaţiunea se face cu originalul.
2. Susţinerea din acest motiv este contrazisă de considerentele deciziei recurate, pentru că tocmai culpa pârâtei, în întârzierea livrării utilajelor, a fost analizată, arătându-se amplu, prin analiza celor două exemplare ale contractului aflate la părţi, în ce constă nerespectarea de către pârâtă a obligaţiilor contractuale.
Plăţile la care se referă pârâta că le-a făcut la „rugămintea" reclamantei, nu pot fi considerate drept avans conform clauzei contractuale, având cu totul alt caracter (rezultă chiar din explicaţiile recurentei) depăşind cota prevăzută în contract. Or, fiind vorba de raporturi contractuale între părţi, nu se executau obligaţiile asumate decât conform clauzelor prevăzute în executarea contractului şi nu pe alte căi, cum se pretinde.
3. Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. raportat la interpretarea contractelor originale încheiate de părţi, recurenta a schimbat intenţia legiuitorului, când a introdus acest motiv şi care, neîndoios, a avut în vedere raportul juridic născut între părţile litigante şi nu actul juridic în înţelesul său de instrument de probaţiune.
În cauză este vorba de raporturi juridice de vânzare-cumpărare cu caracter comercial şi, aşa au fost avute în vedere şi de instanţa de apel, nefiind incidente la situaţia de fapt arătată dispoziţiile invocate.
Afirmaţiile din cadrul acestui motiv, că instanţa nu a avut în vedere livrarea cu întârziere a utilajelor şi nici calitatea necorespunzătoare a acestora, nu rezolvă problema dedusă judecăţii prin cererea reconvenţională, pentru că aceste aspecte constituie, cel puţin primul, efectul culpei pârâtei în neexecutarea clauzei de la pct. 13, or, cu prioritate s-a analizat cauza ce a determinat efectul şi care este imputabilă pârâtei.
În ceea ce priveşte calitatea acestor utilaje, în contractul încheiat de părţi, la pct. 7, s-a prevăzut un termen de garanţie în care eventualele lipsuri să fie remediate, ceea ce s-a şi făcut, problema fiind prevăzută şi rezolvată contractual, astfel că nu putea constitui argument în cererea reconvenţională.
Diferenţa de scris a clauzei de la pct. 13, reţinută de instanţa de fond în motivarea soluţiei şi invocată ca argument al acestui motiv de recurs, a fost bine înlăturată de instanţa de apel.
Cele două exemplare ale contractului nu sunt ambele originalele acestuia, ci copie ataşată la acţiune şi originalul depus pe parcursul procesului, ceea ce face explicabil diferenţa de scris a clauzei în discuţie, copia fiind completată de altă persoană decât aceea de la data întocmirii originalului semnat de reprezentantul pârâtei.
Se constată că, deşi recurenta insistă în modul de verificare şi interpretare a celor două exemplare ale contractului aflate în posesia părţilor, nu se fac critici concrete, raportat la motivarea deciziei, pentru a convinge înlăturarea lor, ci referiri de ordin teoretic şi mai mult retoric.
Simpla susţinere că în copia contractului, care i-a fost înmânată, nu era trecută clauza de la pct. 13 nu este suficientă pentru a se înlătura argumentele judicioase din Decizia recurată.
4. În raport cu starea de fapt din cauză, se apreciază că nu au fost încălcate dispoziţiile legale invocate şi nici greşit interpretate, pentru că concret, nu se pune problema „in terminis" a interpretării voinţei părţilor într-un contract, clauza acestuia fiind primitoare de două înţelesuri (art. 977 - 978 C. civ.) ci de situaţia de a se stabili care dintre exemplarele prezentate de părţi reprezintă, prin conţinutul lor, voinţa părţilor la data naşterii raportului juridic.
Or, motivarea instanţei de apel pe acest aspect este scutită de orice critică, iar argumentele expuse nu au fost înlăturate prin susţinerile din recurs.
Buna credinţă a părţilor în executarea obligaţiilor contractuale, invocată în considerarea dispoziţiilor art. 970 C. civ., a fost avută în vedere de instanţa de apel, dar numai cu privire la reclamanta din acţiune, aşa cum a rezultat din probe, pentru că, la scurt timp de la plată de către pârâtă, a expediat utilajele.
Pentru toate motivele, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC F.C. SA Târgu Mureş împotriva deciziei nr. 915 din 10 octombrie 2001 a Curţii de Apel Cluj Napoca.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 9 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3377/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 338/2003. Comercial → |
|---|
