CSJ. Decizia nr. 3443/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3443/2003
Dosar nr. 9458/2001
Şedinţa publică din 11 iulie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2615 din 3 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, s-a respins acţiunea precizată, formulată de reclamanta sucursala pentru administrarea imobilelor de protocol şi a sediilor autorităţilor publice Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Fundaţia C.F.N.T. Bucureşti, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit acţiunii precizate, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4.953.498 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, rezilierea contractului de locaţiune şi prestări servicii nr. 144 din 12 februarie 1998, precum şi evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Bucureşti.
Părţile au încheiat contractul de locaţiune şi prestări servicii nr. 144 din 11 februarie 1999. Prin contract reclamanta a transmis folosinţa temporară a spaţiului din Bucureşti, până la data de 31 decembrie 2001.
Conform contractului, reclamanta s-a obligat să asigure pârâtei servicii privind curăţenia, paza clădirii, căldura, apa, P.S.I., telefonia secundară, transportul pe verticală (lift), executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii, livrarea de energie electrică, combustibil, energie termică, apă, canal, salubritate şi telefonie. În situaţia în care pârâta nu achită în termen sumele datorate, va plăti penalităţi de întârziere.
Reclamanta nu a făcut dovada că a emis facturile şi le-a comunicat pârâtei, în condiţiile art. 5 din contract, care prevede că plata se va face în termen de 5 zile de la emiterea facturii. Or, în lipsa unei facturi, care să aducă la cunoştinţă pârâtei suma pe care o datorează, nu pot fi datorate penalităţi de întârziere şi nici nu se poate stabili data de la care acestea sunt datorate.
Astfel fiind, reclamanta nu a făcut dovada pretenţiilor şi nici că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract cu rea credinţă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 1335 din 11 octombrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond.
De reţinut că în faţa instanţei de apel, la termenul de judecată de la data de 11 octombrie 2001, reclamanta şi-a precizat din nou acţiunea, în sensul că renunţă la capetele de cerere privind rezilierea contractului şi evacuarea pârâtei.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta, numai cu privire la soluţionarea capătului de cerere referitor la plata penalităţilor de întârziere, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:
În mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu a probat pretenţiile privind plata penalităţilor de întârziere, deoarece a depus la dosar facturile şi dispoziţiile de plată aferente penalităţilor datorate, în valoare de 4.953.498 lei, precum şi centralizatoarele de facturi aflate în sold ca neachitate şi în care sunt specificate atât valoarea debitului, cât şi data facturii, data scadenţei, data încasării, valoarea încasată, numărul de zile de întârziere, procentul de penalizare pe fiecare tip de prestaţie, precum şi suma totală de penalizare.
Recursul este nefondat.
Este adevărat că reclamanta a depus actele sus menţionate, însă nu a administrat probe din care să reiasă că facturile au fost comunicate pârâtei, respectiv, că aceasta le-a primit. În condiţiile în care pârâta nu a primit facturile, nu era în măsură să efectueze plata chiriei sau a utilităţilor ori a serviciilor ce i s-au prestat, întrucât nu cunoştea suma pe care avea să o achite. În acest sens, chiar şi art. 6 alin. (5) din contract prevede că, în cazul în care beneficiarul nu a primit, până la data de 30 ale lunii, factura, data de la care încep să curgă penalităţile se devansează cu un număr de zile egal cu cel al întârzierii.
Or, pe facturile depuse la dosar nu este nici o menţiune din care să rezulte că au fost primite de pârâtă sau că au fost acceptate, iar reclamanta nu a făcut dovada că a expediat facturile către pârâtă sau că aceasta a refuzat primirea lor, deşi, potrivit art. 1169 C. civ., avea obligaţia să facă o asemenea dovadă.
Sub aspectul analizat, Curtea reţine că reclamanta nu a probat obligaţiile comerciale în condiţiile art. 46 C. com.
Faţă de înscrisurile depuse la dosar, soluţia instanţei de fond, cât şi a instanţei de apel este corectă.
În concluzie, recursul este neîntemeiat şi, respectiv, nu îndeplineşte condiţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. şi, ca atare, se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, prin sucursala pentru administrarea imobilelor de protocol şi a sediilor administraţiei publice, împotriva deciziei nr. 1335 din 11 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 11 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3442/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3444/2003. Comercial → |
|---|
