CSJ. Decizia nr. 345/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.345/2003
DOSAR Nr.8095/2001
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta APAPS Bucureşti împotriva deciziei nr.494/A din 13 iunie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat recurenta reclamantă APAPS Bucureşti prin consilier juridic P.D., lipsind intimata pârâtă SC "R.".
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, după care Curtea, luând act că nu sunt chestiuni prealabile de pus în discuţia părţilor şi nici nu s-au formulat cereri, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul, în fond, părţii prezente.
Reprezentanta recurentei susţine oral motivele de recurs, astfel cum au fost precizate în scris cu privire la cuantumul daunelor şi pune concluzii de admitere a cererii.
CURTE.
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.289 din 6 martie 2001 Tribunalul Sibiu a admis acţiunea reclamantei A.P.A.P.S. în contradictoriu cu pârâta SC „R." SA Sibiu pe care a obligat-o la plata sumei de 36.791.821 lei cu titlu de daune moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor datorate pentru exerciţiul financiar al anului 1996.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că pârâta a achitat cu întârziere dividendele datorate reclamantei ce avea calitatea de acţionar situaţie în care potrivit art.43 Cod comercial datorează daune moratorii potrivit calculului anexat şi necontestat.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel pârâta, criticile vizând faptul că părţile nu au stabilit o scadenţă a plăţii dividendelor, iar dobânda calculată de reclamantă nu are nici o legătură directă şi necesară cu raportul obligaţional intervenit între părţi, reclamanta solicitând dobânda bonificată şi nu dobânda legală.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr.494 din 13 iunie 2001 a admis apelul ,a schimbat în tot sentinţa criticată în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut pe de o parte că părţile nu au prevăzut prin convenţie sau în cuprinsul hotărârii AGA data scadentă a dividendelor cuvenite reclamantei pe anul 1996 şi nici plata uor daune sau penalităţi în cazul întârzierii plăţii dividendelor, iar pe de altă parte nu a solicitat dobânda legală conform prevederilor art.43 Cod comercial, dobânda bonificată la BRD deci dobânda aleasă de una din părţi fără acordul celeilalte, şi nici nu a produs dovezi din care să rezulte că plata cu întârziere a dividendelor i-a cauzat daune.
Cu petiţia înregistrată la data de 20 august 2001, reclamanta a declarat recurs ,criticile vizând aspecte de nelegalitate şi netemeinicie, fiind invocate dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Se susţine că daunele au fost solicitate în baza art.43 Cod comercial, text care particularizează regula cuprinsă în art.1088 din Codul civil, iar în perioada 1993 – 1999, deci anterior apariţiei OG nr.9/2000 a avut deschis la BRD un cont de colectare a dividendelor situaţie în care a apreciat cuantumul daunelor – moratorii în raport de dobânda practicată de această bancă.
Ulterior recurenta a depus un calcul cu dobânda la nivelul taxei de scont al Băncii Naţionale, al căror cuantum se regăseşte în suma solicitată iniţial.
Recursul este fondat.
Dobânzile în materie comercială reprezintă aşa, cum susţine şi recurenta, echivalentul daunelor provocate creditorilor prin neexecutare şi, în consecinţă, ele corespund folosirii sumei de bani aparţinând altuia de către debitor.
În comercial, au fost menţinute principiile care guvernează daunele compensatorii, pentru sume de bani, cu o derogare de ordin general şi cu consacrarea unor excepţii de la regula limitării daunelor la dobânzi compensatorii şi înlăturarea daunelor corespunzătoare pagubei reale şi câştigului realizat.
Derogarea priveşte însă momentul de la care curge dobânzile şi faptul că acestea curg de drept.
Prin urmare, recurenta, a dat o interpretare proprie dispozţiilor art.43 Cod comercial, atunci când a susţinut că în cazul neexecutării obligaţiilor băneşti de natură comercială are dreptul la dobânda pe care ar fi încasat-o dacă banii se aflau în depozit cu termen.
După cum rezultă din susţinerile recurentei, sumele încasate cu titlu de dividende se varsă la bugetul statului şi prin urmare, nu sunt menite să ducă la constituirea de depozite.
Este adevărat că OG nr.9/2000 care reglementează dobânda legală în materie comercială este ulterioară naşterii obligaţiei de plată a dividendelor, dar şi în lipsa acestui act normativ sau a unei stipulaţii convenţionale între părţi s-a acordat constant dobânda la nivelul taxei de scont a Băncii Naţionale care s-a considerat cea mai stabilă şi echitabilă într-un moment în care nu se mai putea pune în discuţie dobânda legală stabilită prin Decretul nr.311/1956.
Recurenta şi-a însuşit acest punct de vedere, depunând un calcul având ca bază taxa de scont a B.N.R. în perioada în litigiu sumă ce corespunde cu cea solicitată iniţial.
În aceste condiţii având în vedere cele arătate potrivit art.312 Cod procedură civilă recursul urmează a fi admis, decizie criticată urmând a fi modificată în sensul respingerii apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU PRIVATIZARE ŞI ADMINISTRAREA PATRICIPAŢIILOR STATULUI BUCUREŞTI, împotriva deciziei nr.494/A din 13 iunie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat împotriva sentinţei nr.289 din 6 martie 2001, a Tribunalului Sibiu, pe care o păstrează.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3447/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3454/2003. Comercial → |
|---|
