CSJ. Decizia nr. 348/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 348/2003

Dosar nr. 2055/2002

Şedinţa publică din 24 ianuarie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 436/2001 pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, reclamanta S.C. O. S.R.L. Bucureşti a chemat în judecată pârâta S.C. C.I. & Co S.A. Bucureşti, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor de 1.759.353.046 lei cotă profit pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2000, în temeiul contractului de asociere în participaţiune nr. 216 din 23 aprilie 1998 şi la 89.271.312 lei dobândă legală aferentă sumei de 759.353.046 lei, precum şi 17.710.320 lei dobândă legală aferentă plăţii impozitului pe profit, rezilierea contractului de asociere, cu cheltuieli de arbitrare.

Prin sentinţa arbitrală nr. 231 din 24 iulie 2001, tribunalul arbitrar a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta la plata sumei de 746.683.951 lei profit brut, la 67.577.386 lei dobânda legală de 35% pe an la sumele datorate cu 77.612.400 lei cheltuieli de arbitrare.

Împotriva sentinţei arbitrale a formulat acţiune în anulare pârâta.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea în anulare prin Decizia nr. 879 din 10 iunie 2002.

Cu petiţia înregistrată la data de 8 august 2002, pârâta a declarat recurs împotriva deciziei mai sus amintite pe care nu l-a timbrat.

Cum recurenta nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citată pentru termenul din 24 ianuarie 2003 cu menţiunea de a timbra recursul cu 12.964.814 lei taxă judiciară de timbru şi 50.000 lei timbru judiciar, obligaţie căreia nu s-a conformat.

Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele juridice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă, primul termen de judecată.

Potrivit prevederilor art. 9 din OG nr. 32/1995, art. 20 alin.(3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi / sau timbrul judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată din 24 ianuarie 2003 când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că, în cauză, nu operează scutirea legală – personală sau cea având ca obiect obligaţia timbrării, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20, pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 30, pct. 1 şi 5 din Normele metodologice de aplicare a legii şi să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de pârâta S.C. C.I. & CO S.A. Bucureşti împotriva deciziei nr. 879 din 10 iunie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 348/2003. Comercial