CSJ. Decizia nr. 3497/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3497/2003
Dosar nr. 9310/2001
Şedinţa publică din 16 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC R.A. SA Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta SC I.D.S. SRL Bucureşti, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 315.667.449 lei despăgubiri şi la 114.976.136 lei dobânzi, reprezentând contravaloarea a 17.000 cutii comandate şi neridicate.
Prin cererea reconvenţională, pârâta solicită obligarea reclamantei la plata sumei de 315.667.449 lei, reprezentând contravaloarea celor 17.000 cutii ambalaj, care nu au fost predate pârâtei din cauza calităţii necorespunzătoare.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1534 din 27 februarie 2001, îndreptată prin încheierea din 11 iunie 2002, a admis acţiunea, obligând pe pârâtă la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea mărfii şi a dobânzilor comerciale aferente şi a respins cererea reconvenţională ca prescrisă.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, existenţa obligaţiei de plată în sarcina pârâtei, care nu a achitat, la data scadentă, contravaloarea produselor contractate, datorând astfel şi dobânzi.
Cu privire la acţiunea pârâtei, s-a reţinut că acesteia i s-a notificat obligaţia de a ridica produsele în luna iunie 1996, iar cererea a fost înregistrată la 20 iunie 2000, împlinindu-se termenul de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Curtea de Apel Bucureşti, sesizată cu apelul declarat de pârâta-reclamantă, prin Decizia 1343 din 15 octombrie 2001, a respins ca nefondată cererea, considerând culpa apelantei în raporturile contractuale determinată de o comandă fermă pentru producerea a 30.000 buc. cutii ambalaj, din care a ridicat şi plătit numai 13.000, deşi a fost notificată să-şi îndeplinească obligaţia asumată.
Împotriva deciziei astfel pronunţată, pârâta a declarat recurs, la data de 23 noiembrie 2001, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, recurenta susţine că acţiunea reclamantei este prescrisă în raport cu data naşterii creanţei, respectiv anul 1996, chiar dacă a existat un proces anterior, prin care s-a urmărit obţinerea unui titlu executoriu. Întrucât nu a solicitat reactualizarea creanţei în procesul anterior, reclamanta se află în culpă, pentru inactivitatea procesuală, iar propria culpă nu poate fi invocată drept temei al acţiunii prezente.
În privinţa cuantumului despăgubirilor, recurenta consideră că greşit s-au acordat dobânzile la nivelul taxei de scont a B.N.R., întrucât, OG nr. 9/2000 nu are putere retroactivă.
Totodată, critica împotriva deciziei atacate se referă şi la greşita soluţionare a cererii reconvenţionale, dreptul material al acesteia născându-se la momentul livrării mărfii, când s-a constatat calitatea necorespunzătoare a produselor.
Prin încheierea din 14 mai 2002, instanţa de recurs a admis cererea recurentei de suspendare a executării hotărârilor judecătoreşti.
Intimata, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea recursului, acţiunea fiind introdusă în termenul de prescripţie, calculul dobânzilor, la nivelul ratei de scont a B.N.R., fiind conformă practicii instanţelor judecătoreşti, iar cererea reconvenţională trebuia introdusă în termen de 3 ani de la data notificării, respectiv, luna iunie 1996.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, care începe să curgă de la data când se naşte dreptul.
Dreptul de a cere daunele-interese, pentru întârzierea executării obligaţiei, s-a născut la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, prin care s-a stabilit valoarea pretenţiilor reclamantei, Decizia nr. 4614/1998 a Curţii Supreme de Justiţie. De la acest moment, creditoarea putea cere despăgubiri pentru întârziere, creanţa, la acea dată, devenind certă şi lichidă.
Confuzia pe care încearcă recurenta să o creeze, cu privire la culpa reclamantei, nu poate fi caracterizată decât ca fiind speculativă: data naşterii creanţei nu este identică cu data naşterii raportului juridic. Abia după ce s-a stabilit caracterul cert şi lichid al creanţei se puteau calcula despăgubirile pentru executarea cu întârziere a obligaţiei.
Instanţele de fond, judicios au constatat cuantumul despăgubirilor la nivelul diferenţei de curs valutar, contractul prevăzând preţul în valută convertibilă (dolari S.U.A.). Calculul dobânzilor la nivelul ratei de scont a B.N.R., chiar înainte de apariţia OG nr. 9/2000, nu reprezintă o greşeală. Într-adevăr, legea nu are putere retroactivă, dar, în situaţia unor dispoziţii lacunare, jurisprudenţa creează norma supletivă de acoperire a neconcordanţelor legislative.
Trăgându-şi puterea din norma legală, instanţele judecătoreşti nu stabilesc, în numele unei puteri discuţionare, norme contra legem, ci creează cadrul echităţii şi previziunii raporturilor obligaţionale, aplicând principiile generale de drept.
În privinţa cererii reconvenţionale, dreptul la acţiune s-a născut, cel mai târziu, la momentul notificării obligaţiei neîndeplinite. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât contractul prevedea livrarea loco depozit furnizor, pârâta-recurentă, la momentul scadenţei, având sarcina de a ridica marfa. Evocând vicii aparente ale produselor, recurenta nu se poate prevala de un alt termen decât acela prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 1343 din 15 octombrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, SC I.D.S. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1343 din 15 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3496/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3498/2003. Comercial → |
|---|
