CSJ. Decizia nr. 3498/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3498/2003
Dosar nr. 342/2002
Şedinţa publică din 16 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 579/COM din 13 martie 2001, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamantei SC N.O. SA Bucureşti şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 78.545.455 lei penalităţi de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut de către instanţa de fond că pârâta a beneficiat din partea reclamantei de servicii în valoare de 1.678.348.967 lei, sumă pe care a achitat-o cu întârziere, încât corect i s-au calculat de către reclamantă penalităţile de întârziere.
Apelul declarat de pârâtă, împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, a fost admis de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, care, prin Decizia nr. 961/COM din 5 decembrie 2001, a schimbat în parte hotărârea instanţei de fond, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata de penalităţi de întârziere de 56.766.581 lei şi a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecată aferente, atât în sarcina pârâtei, cât şi a reclamantei.
La pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de apel a reţinut că sentinţa instanţei de fond nu a luat în considerare că pârâta a achitat reclamantei un avans de 414.000.000 lei, cu consecinţa reducerii cuantumului penalităţilor de întârziere pentru contravaloarea facturilor achitate cu întârziere de pârâtă şi care au fost emise începând cu 1 iunie 2000.
Împotriva hotărârii de mai sus, pârâta a declarat recurs şi a solicitat modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului său, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, ca nefondată.
Temeiul de drept al recursului pârâtei a vizat următoarele aspecte:
– art. 304 pct. 10 C. proc. civ., anume că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unei dovezi administrate în cauză, neţinând seama de conţinutul raportului de expertiză şi de cel al suplimentului la raportul de expertiză;
– art. 304 pct. 8 C. proc. civ., critica fiind aceea că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia;
– art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv, că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal.
Recursul pârâtei este nefondat.
Pentru criticile de mai sus, pârâta a susţinut că hotărârea recurată este nelegală şi netemeinică şi a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate admiterea şi a apelului său şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantei.
Nici unul însă, dintre motivele de recurs nu este de natură a modifica această hotărâre.
Critica recurentei, că nu s-a ţinut seama de raportul de expertiză efectuat în cauză, nu este întemeiată. Această expertiză a fost dispusă şi efectuată în apel. În hotărârea recurată s-a ţinut seama de concluziile contabile din expertiză, respectiv, de faptul că pârâta a achitat suma de 414.000.000 lei, iar nu de opinia expertului, potrivit cu care pârâta nu ar datora penalităţi, aspect la care vom reveni în analiza ultimului motiv de recurs.
În motivul doi de recurs, pârâta a susţinut că s-au interpretat de către instanţa de apel în mod greşit dispoziţiile art. 13 şi 14 din contractul de prestări de servicii nr. 3095 din 7 martie 2000 şi în continuare actele juridice încheiate în baza acestuia.
La art. 13 din contractul menţionat, care se află la dosarul instanţei de fond, părţile au stipulat regularizarea obligaţiilor financiare, iar art. 24 din acest contract cuprinde reglementarea generală a răspunderii contractuale.
Recurenta a reproşat instanţelor anterioare că nu au ţinut seama de textele de mai sus şi nu au observat că în baza acestor texte, precum şi a procesului-verbal de regularizare din 23 ianuarie 2001 nu datorează reclamantei penalităţi de întârziere.
Corect, prin hotărârea recurată, s-a reţinut că pârâta nu este scutită de plata penalităţilor de întârziere convenite contractual, astfel cum rezultă din analiza ultimului motiv de recurs.
În cererea sa de recurs, pârâta a susţinut în cel din urmă motiv de recurs că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, nulitatea fiind prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La această critică, recurenta a susţinut că este exonerată de plata de penalităţi de întârziere prin mai sus menţionatul proces-verbal de regularizare din 23 ianuarie 2001.
În contractul încheiat între părţile în proces, la art. 16, s-a convenit clauza penală potrivit cu care, pentru neefectuarea la termen a plăţilor privind contravaloarea facturilor şi avansului, beneficiarul va plăti prestatorului penalităţi de 0,30% pe fiecare zi de întârziere, calculat asupra sumei facturate de la data scadenţei, până la achitarea acesteia.
Procesul-verbal de regularizare invocat, reprezintă rezultatul unui punctaj efectuat de părţi, din care rezultă că s-au achitat integral facturile emise de prestatorul de servicii şi face menţiunea că obligaţiile băneşti ale beneficiarului, pentru perioada asupra căreia s-a făcut punctajul, au fost încheiate. Acest proces-verbal nu are valoare de tranzacţie atâta vreme, cât, pentru problema în litigiu, s-a convenit clauza penală.
Clauza penală, convenită de părţi la art. 16 din contractul nr. 3095 din 7 martie 2000, este o convenţie accesorie, prin care părţile au determinat anticipat echivalentul prejudiciului suferit de prestatorul de servicii, ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său.
Ca atare, pârâta datorează prestatoarei sale de servicii penalităţi de întârziere în baza textului de mai sus din contractul ce reprezintă legea părţilor, iar recursul acesteia se priveşte ca nefondat şi va fi respins cu această menţiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC H.P. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 961/Com din 5 decembrie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3497/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3499/2003. Comercial → |
|---|
