CSJ. Decizia nr. 351/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 351/2003
Dosar nr. 1843/2002
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2003
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare înregistrată la 4 iulie 2002, contestatoarele SC T. SRL Botoşani şi SC C.G. SRL au solicitat anularea deciziei nr. 4585 din 4 ianuarie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, prin care a fost anulat, ca insuficient timbrat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 19 din 29 octombrie 1999, pronunţată de Curtea de Apel Suceava.
În motivarea contestaţiei, petiţionarele au susţinut că Decizia atacată este rezultatul unei greşeli materiale. Deşi au achitat taxele de timbru conform menţiunilor făcute în citaţii, totuşi, instanţa supremă a anulat recursul ca insuficient timbrat, fără a observa dovezile depuse la dosarul de recurs.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Au fost depuse copiile sentinţei civile nr. 81 din 1 martie 1999, pronunţată de Tribunalul Botoşani, adresele judecătorului sindic privind deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, precum şi copia deciziei atacate. Totodată, au fost ataşate dosarele prin care s-a soluţionat litigiul dintre părţi.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis, din greşeală, să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se tinde la anularea unei hotărâri irevocabile, în condiţiile în care soluţia pronunţată este rezultatul unei erori materiale (art. 318 C. proc. civ.) sau dacă, la pronunţarea hotărârii, actele de procedură au fost neregulat întocmite.
Cerinţele legii taxei de timbru, respectiv, Legea nr. 146/1997, impun, sub sancţiunea anulării acţiunii sau cererii deduse judecăţii, plata anticipată a taxelor de timbru (art. 1 şi 20 din legea sus menţionată).
Examinând lucrările dosarului a cărei hotărâre judecătorească este atacată, se constată că sunt depuse taxele de timbru în cuantumul stabilit de instanţă, care, însă, nu au fost observate la momentul deliberării.
Omisiunea instanţei de a verifica taxele de timbru plătite de recurent, care au condus la anularea ca insuficient timbrată a cererii, se încadrează în dispoziţiile legale menţionate, iar soluţia pronunţată este rezultatul unei greşeli materiale.
Urmează, aşadar, ca, în temeiul textelor de lege citate, Curtea să admită contestaţia în anulare şi, anulând Decizia atacată, să fixeze un nou termen pentru judecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestaţia în anularea deciziei nr. 4585 din 4 octombrie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, formulată de contestatoarele SC T. SRL Botoşani, prin administrator T.L. şi SC C.G. SRL Botoşani, prin administrator E.P., anulează Decizia contestată.
Fixează termen pentru judecarea recursului la data de 4 aprilie 2003, cu citarea părţilor.
Respinge cererea de suspendare, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 24 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3509/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3514/2003. Comercial → |
---|