CSJ. Decizia nr. 3514/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3514/2003
Dosar nr. 684/2003
Şedinţa publică din 16 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea comercială, ce a format obiectul dosarului nr. 4131/COM/2002 al Tribunalului Timiş, SC L.R. SRL Timişoara a solicitat obligarea SC B.T. SRL să reia de îndată executarea contractului de distribuţie nr. 2383 din 22 martie 2000; să livreze de îndată cantităţile şi sortimentele de bere nelivrate de la 1 martie 2002, până la data reluării raporturilor contractuale.
Prin sentinţa nr. 2986 din 27 septembrie 2002, Tribunalul Timiş a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Arbitral al Comisiei de Arbitraj Comercial Timişoara, în considerarea faptului că părţile, prin contractul bilateral încheiat, au convenit ca eventualele litigii să fie soluţionate de acest tribunal arbitral.
În faţa Tribunalului Arbitral al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, prin adresa depusă la 18 noiembrie 2002, reclamanta a majorat pretenţiile sale, solicitând, în plus faţă de acţiunea introductivă şi obligarea pârâtei la plata sumei de 2.279.862 lei beneficiu nerealizat, în sumă actualizată cu rata inflaţiei.
Acţiunea, modificată şi completată a SC L.R. SRL Timişoara, a fost admisă de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie şi Agricultură Timişoara, prin sentinţa arbitrală nr. 62 din 9 decembrie 2002, care a dispus obligarea pârâtei, a cărei denumire s-a schimbat între timp în C.B.R., sucursala Timişoara, de a relua de îndată executarea contractului de distribuţie nr. 2383 din 22 martie 2000 şi livrarea cantităţilor şi sortimentelor de bere, prevăzute în anexa la contractul respectiv, a obligat pârâta la plata sumei actualizată de 2.279.862.527 lei daune – interese şi 17.224.485 lei cheltuieli de judecată.
În pronunţarea hotărârii de mai sus s-au avut în vedere prevederile contractului de distribuţie, menţionat mai sus, obligaţiile reciproce ale părţilor înscrise în acest contract, inclusiv aceea privind acordarea unui discount de 10% de către pârâtă, în favoarea distribuitorului. S-a avut în vedere că în acest contract nu au fost stipulate condiţiile unei rezilieri unilaterale.
C.B.R. şi sucursala Timişoara au formulat acţiune în anularea sentinţei arbitrale nr. 62/2002 a Tribunalului Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, pe care au considerat-o netemeinică şi nelegală şi au motivat acţiunea pe prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ. şi art. 969, art. 970, art. 977, art. 985 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 4/PI din 3 februarie 2003, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea în anulare, reţinând că hotărârea arbitrală atacată nu încalcă ordinea publică, bunele moravuri, ori dispoziţiile imperative ale legii, cum rezultă din examinarea acestei hotărâri, prin prisma art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, C.B.R. SA şi sucursala Timişoara au declarat recurs şi au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurată şi, pe fond, respingerea acţiunii, susţinând că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, având în vedere dispoziţiile art. 304 pct. 7 – 10 şi art. 3041 C. proc. civ., respectiv:
- hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au stat la baza pronunţării ei, nu este analizat fiecare motiv al acţiunii în anulare în parte;
- hotărârea pronunţată de Curtea de apel, cum, de altfel, şi cea pronunţată de instanţa arbitrală, au interpretat în mod greşit contractul de distribuţie încheiat de părţi, reţinând eronat că două capitole, respectiv, cap. V şi cap. XX, se referă la aceeaşi instituţie juridică, cea de reziliere. În realitate, părţile au avut în vedere, în cuprinsul art. 5, denunţarea unilaterală, iar în cap. XV, rezilierea contractului;
- sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, neţinând cont că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 969, art. 970, art. 977, art. 981 şi art. 1436 alin. (2) C. civ.
- hotărârea recurată nu s-a pronunţat cu privire la nici unul dintre motivele invocate în acţiunea în anulare;
- acţiunea introductivă nu este motivată în drept şi a fost menţionată ca parte în proces C.B.R., sucursala Timişoara, deşi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, sucursalele nu au personalitate juridică.
Recursul declarat de C.B.R. SA şi sucursala Timişoara este nefondat.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, mai sus arătate, constatarea care se impune este că aceste motive nu sunt de natură a modifica această hotărâre.
În prima critică, recurentele au susţinut că hotărârea pronunţată de curtea de apel nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină. Este inexact, deoarece, în mod corect, curtea de apel, la analiza acţiunii în anularea sentinţei arbitrale pronunţată în cauză, a apreciat corect că raportat la obiectul cererii adresată tribunalului arbitral în analiză, ca motiv al acţiunii în anulare, a rămas numai incidenţa dispoziţiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. În textul art. 364 lit. a) – I) sunt prevăzute motivele care pot desfiinţa, prin acţiunea în anulare, o hotărâre arbitrală.
Critica recurentei, după care hotărârea recurată a interpretat greşit clauzele contractului dintre părţi, este, de asemenea, neîntemeiată.
Întrucât fondul litigiului a fost examinat de către tribunalul arbitral, având în vedere prevederile art. 364 C. proc. civ., o reexaminare a clauzelor contractuale, de către Curtea de apel, excede motivele limitativ-prevăzute pentru judecarea acţiunii în anulare.
Tot nefondată este şi critica referitoare la aplicarea greşită a legii, fără a se ţine cont de prevederile C. civ.
Curtea de apel, cu ocazia judecării acţiunii în anulare a hotărârii tribunalului arbitral, nu avea îndrituirea legală de a analiza şi de a se pronunţa, prin prisma textelor din C. civ., menţionate de reclamantă pe motivele acţiunii introductive, ci numai pe ce i-a dat în competenţă legea procedurală.
Această precizare este valabilă şi pentru penultimul motiv de recurs.
În fine, nici ultimul motiv de recurs, respectiv acela că hotărârea recurată nu s-a pronunţat asupra faptului că acţiunea introductivă nu a fost motivată în drept şi că a fost menţionată ca parte în proces, sucursala companiei, ce nu are personalitate juridică, nu este de admis.
Din analiza acţiuni introductive, dosarul 4131/COM al Tribunalului Timiş, rezultă explicit pe ce texte de lege şi-a motivat acţiunea sa, cum, la fel de clar şi necontestat de nimeni până în prezent, procesul a fost pornit împotriva pârâtei SC B.T. SA Timişoara, ce, ulterior, s-a transformat în companie şi care urmează a-şi îndeplini, aşa cum a hotărât tribunalul arbitral, obligaţiile faţă de beneficiara contractului de distribuţie nr. 2383 din 22 martie 2003.
Aşadar, recursul pârâtei, din acţiunea introductivă, este nefondat şi se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.B.R. SA şi sucursala Timişoara, împotriva sentinţei nr. 4/PI din 3 februarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 351/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3516/2003. Comercial → |
|---|
