CSJ. Decizia nr. 3530/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3530/2003
Dosar nr. 382/2003
Şedinţa publică din 16 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 iunie 1998, reclamanta SC C.R.I. SRL Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtele B.I.R., sucursala municipiului Bucureşti, şi D.H.L.I.R. SRL, pentru a fi obligată la plata sumei de 976.621,68 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea a 5.425 tone grâu panificaţie exportat de reclamantă în Liban.
Prin sentinţa civilă nr. 2186 din 27 aprilie 1999, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 976.621,68 dolari S.U.A., în lei, la valoarea din ziua plăţii, precum şi la plata sumei de 4.847.118.501 lei prejudicii efective, cu 184.973.794 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 1735 din 9 iunie 2000, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot hotărârea de mai sus, în sensul că a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată, cu obligarea acesteia la plata sumei cheltuielilor de judecată, în sumă de 494.431.332 lei.
Prin Decizia civilă nr. 7320 din 5 decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis apelul reclamantei, a casat Decizia de mai sus şi a trimis cauza spre rejudecare.
După casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 177 din 16 decembrie 2002, a respins apelul pârâtei, ca nefondat, reţinând culpa pârâtei în neîncasarea acreditivului documentar.
Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti, pârâta a declarat recurs, solicitând, în esenţă, respingerea acţiunii reclamantei, întrucât expertiza efectuată în cauză cuprinde erori, iar instanţa a reţinut greşit că banca ar fi acţionat ca o bancă confirmatoare, angajând nelegal răspunderea sa, când este evident că acreditivul a fost deschis îndeplinind condiţiile de fond şi formă.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea actelor şi lucrărilor raportului de expertiză efectuat în faţa instanţei de apel, după casarea hotărârii pronunţate, faţă de susţinerile care se fac în recursul scris depus, la 18 februarie 2003, în termenul legal, se constată că nu sunt întrunite condiţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., invocate ca temei legal de pârâta-recurentă.
Este de reţinut că, deşi pârâta-recurentă afirmă că expertiza pe care se întemeiază instanţa de apel conţine erori, nu precizează în ce constau acestea, limitându-se la a preciza că, în calitate de bancă avizatoare, şi-a îndeplinit obligaţiile legale, privind deschiderea acreditivului, fără să facă dovezi concludente în acest sens.
În speţă, se constată că soluţia atacată s-a fundamentat corect pe constatările şi verificările cuprinse în raportul de expertiză, care a fost efectuat de instanţa de apel după casarea hotărârii sale iniţiale.
Raporturile comerciale dintre părţi s-au stabilit în temeiul unui contract bancar având ca obiect derularea unui acreditiv documentar irevocabil, ca modalitate de efectuare a plăţii unui export de cereale făcut de reclamantă către un beneficiar extern.
Din verificarea documentelor în temeiul cărora s-au desfăşurat raporturile contractuale dintre părţi, rezultă culpa evidentă a băncii (B.I.R.) care nu a respectat nici condiţiile şi termenii acreditivului documentar irevocabil ce trebuia deschis în favoarea reclamantei, ca beneficiar al operaţiunii bancare respective, şi nici regulile şi uzanţele internaţionale din Publicaţia 500.
Potrivit prevederilor contractuale, contractul nr. 12 din 8 august 1997, acreditivul în discuţie nu a fost deschis în termenul de 10 zile, înştiinţarea de deschidere fiind făcută cu întârziere, la 29 august 1997, prin „mesaj pe calculator", ce nu corespunde uzanţelor internaţionale prevăzute în Publicaţia 500.
Existenţa neregularităţilor în îndeplinirea obligaţiilor bancare ale B.I.R., privind acest acreditiv, rezultă şi din faptul că, deşi, la 26 septembrie 1997, expediază documentele aferente încasării acreditivului, la aceeaşi dată, prin adresa E 127, semnalează reclamantei discrepanţele apărute în derularea acreditivului legată de împuternicirea inspectorului cumpărătorului, denumirea corectă a exportatorului.
Acestea denotă că pârâta-recurentă, după predarea documentelor spre verificare, nu şi-a îndeplinit obligaţia, pentru ca, în termen de 7 zile bancare, să verifice conformitatea acestora cu termenii acreditivului, conform art. 14 lit. d) şi i) din Publicaţia 500.
Cu alte cuvinte, constatând că pârâta – banca sub îndrumarea căreia s-au desfăşurat raporturile de vânzare comercială internaţională, nu a verificat conformitatea modificărilor cuprinse în acreditiv de către banca emitentă, neîncunoştiinţând pe reclamanta – exportatorul de marfă, în termenul legal şi nici nu a informat banca emitentă, deci nu şi-a îndeplinit obligaţiile sale contractuale privind operaţiunile bancare ce erau în sarcina sa, corect, prin Decizia atacată, s-a reţinut că angajarea răspunderii contractuale a pârâtei cu sumele indicate şi în expertiză este legală şi temeinică.
În cauză, pârâta-recurentă a mai depus, la 11 iulie 2003, peste termenul legal, motive noi de recurs, care nu mai pot fi examinate, fiind tardiv formulate în raport cu prevederile art. 301 C. proc. civ.
Având în vedere cele de mai sus, recursul pârâtei-recurente se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de B.I.R., prin lichidator SC R.V.A. SA Bucureşti, în prezent, SC M.S. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 177 din 16 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 16 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 353/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3531/2003. Comercial → |
|---|
